Fantezii Erotice

În foarte rare şi disperate situații, îmi imaginez cum unii muşchi circulari din corpul
meu iau o formă asemânatoare unei dialragme dintr-un aparat fotografic. Vad
nervul controlor, responsabil cu obturarea ieşiri, ca pe un şnur subțire, însă extrem
de rezistent, care în momente cheie se află în pumnul încleştat al atenţiei. O asttel
de imagine | tridimensională imbunatăţeşte controlui mecanic asupra orificiului
responsabil de etanşeitatea trupeasca.
Aşa mă gândeam ia sfincterul personal, la scurt timp după ce un suspin râguşit
mi-a dat de înțeles că ceva nu era în regulă de-a lungul tubului digestiu.
Mă aflam într-un sat de munte, care îşi întindea unica stradă de-a lungul unor
obositori kilometri şi unde, mi se parea mie, oamenii îşi beau țuica pe şest, fiecare
în casa lui. Cât vedeai prin parbriz, nici o crâşmă, nici o bodegă, nici o benzinărie
sau orice alte construcții care să fie dotate cu o budă.
Ochiul scana cu disperare peisajul după aşa ceva, dar m-aş fi mulțumit şi cu vreo
stradă laterala, un intrând mai ferit, o fundatura, o poartă deschisă şi discretă unde
să mă pot refugia vijelios şi fără pretenţii de aclimatizare. Nimic însă.
Pilotul automat era responsabil de operaţile aferente condusului, iar alte regiuni
ale sistemului nervos central estimau cu febritate timpul necesar acţiunii de
comando în cazul descoperiri unei zone de intimitate crispată între patru pereți
Simultan cu aceste operaţii de adâncă relevanță intelectuală, încercam să nu pierd
din vedere imaginea şnurului întins, precum o coarda de chitară, a cărui rezistență
se fopea fâră echivoc în tactul metronomic al secundelor. Toate aceste activtaţi
diverse se zbenguiau precum nişte preşcolari gatăgioşi, încercând să-şi aroge
dreptul indiscutabil de a se Ibărța în pata iluminată de reflectorul atenţiei
Se pare că există un sistem de protecție al corpului care scuricircuitează deciziile
conştiente, altfel nu mi-aş putea explica cum a cedat firul. Senzaţia de usturime
mi-a reamintit ardeiul iute pe care îl savurasem cu ceva timp înainte, asta find
urmată de o moiiciune câlduță, însoțită de o veche şi intimă amintire care revenea
aproape cu duioşie din crevasele memoriei
Dupa această 'scapare”, m-a lovit o microscopică clipă de relaxare. Dacă până
acum țelul absolut era oprirea avalanşei intestinale, din clipa imediat următoare
mi-a devenit clar că, inevitabilul odată produs, tot ce mi-a rămas de făcut era să
imitez anvergura dezastrului, sau, cum Spun militarii americani în modul cei mai
eufernistic, "damage containment”.
Pasagera de lângă mine, tovarăşă de drum de vreo jumatate de oră, a observat,
pe lângă bruschețea mişcărilor, şi noua pozijie, destul de arcuită, pe care am luat-o
în scaunul maşinii, dar în anii îndelungați de dresaj social fusese învățată, ca orice
adult, să nu facă comentarii gratuite. MA urmărea atentă cu coada ochiului,
încercând probabil să evalueze gravitatea unei situaţii ale cărei detali olfactive îi
scâpau deocamdata.
n stărşit, a apărut o intersecție cu un drumeag de munte. Soarta îi scoate în cale
şi câte o bucata de noroc, ce-i drept în cazul meu cu vreo 30 de secunde întârziere.
Condusul unei maşini fară să ai contact cu turul pantalonilor e o artă care nu se
învaţă ia nici o şcoală de şoferi. Am reuşit să opresc finalmente maşina, e adevărat
într-o măreață şi adâncă baltă, şi am sărit din ea (maşină) în ea (balt4) în modul
cel mai sprințar posibi.
Cu grația unui yoghin care încearcă să nu aibă contact fizic cu propria-i
imbrăcăminte, am reuşit să navighez intr-un timp neaşteptat de scurt către malui
zvântat, unde, cu mişcâri de maximă rapiditate am coborât pantaloni ia un nivel
indecent.
Efectul laxativ al ardeiului cu pricina fusese aşa de eficient, încât încârcătura
chilotului, metamorfozat în pampers, era de netăgăduit. I-am fost recunoscator o
ciipă producătorului pentru caitatea bună a bumbacului folosit. Am început să fac
eforturi disperate să mă descotorosesc, fâră menajamente, de obiectul incriminator.
Din maşină, doamna, care îşi revenise din starea inițială de şoc, mi-a aruncat un
pachet cu şervejele, cu gestul unui marinar de pe "Titanic" care azvârie peste bord
un colac de salvare, fără convingerea unui final fericit
Dintr-un microbuz în trecere, nişte copii mi-au strigat cuvinte încurajatoare, între
hohote de râs deşanat.
Era fascinant să constat, e adevărat, ceva mai târziu, cu câtă delicateţe, dar şi
hotarâre, am abandonat orice jenă în acele momente critice.
Pe un ton care nu lăsa drept la replică, i-am sugerat doamnei să coboare şi să-mi
scoată din geanta aflată în portbagaj nişte lenjerie curată. Din nefericire, nefiind
familiarizată cu maşina şi cu sistemul de deschidere a portbagajului, ea şi-a aratat
curând neputința. în timpul scurs de-a lungul bâjbâielior ei, reuşisem o igienizare
ad hoc: să mă descali, s&-mi scot pantalonii şi să mă despart, cu aceeaşi grație
yoghină, de chilotui salvator care adăugase o nouă greutate specifică, după care
m-am îmbrăcat. Astfel am pornit-o vitejeşte spre portbagaj, în căutarea unei piese
de lenjerie.
M-am întors la volan cu ultimele cioburi de sobrietate rămase nevatămate,
'vizualizând” deja pe ecranul imaginaţiei scene hilare din filmul în care doamna
povestea cunoştinţelor aventura trăită.
In hohote de râs, am parasit locul care în istoria mea personală a capatat noi
valenţe emoționale şi am pornit în căutarea unui loc unde era posibil accesul la apa
râului care trecea prin apropiere.

Si în acest fel nat încene prietenii