sonetul XXVII
:)pentru cei interesati de poezie
SONETUL XXVII
Vei şti, vreodati, femeie, că mâinile-mi ce scurmă
In carnea ta de zână, pe pielea-ţi de delfin,
n pârurţi ca din ace, pe gătu-ntins felin,
Ar vrea ca-n veci să lase neprihănită urma?
Vei şti, tu, Atrodito, tu... sis, tu ne-nceputo poate,
C& lancea pun alături când glasul mi- ridic?
C& stând ia brâul tău cel cald nu ma mai simt pic,
Ci păsuiesc doar iumea, tot înotând spre moarte?
De n-ai fi doar caldură, de n-ai dansa cu luna,
De n-ar țăşni din tine izvoare de neant
Aş da şi eu cu zarul, aş trece elegant,
Cum vine briza-n şoaptă să mângăie laguna.
Dar tu exişti, femeie, cu trupul tău rotund,
lar matca-ti se-nfierhintă mă vrea tot mai afundt
Ascultă
Nimeni nu a citit încă această fantezie cu voce tare.
Autentifică-te ca să trimiți monede vocilor care o citesc sau ca să citești tu această fantezie: o poți înregistra direct din browser sau poți încărca un fișier audio.