Fantezii Erotice

Din pur noroc sau poate dintr-o întâmplare firma la care lucra Ran i-a oferit
ocazia să viziteze, într-un schimb de experienţă, Țara Soarelui Răsare.
Trebuia să devină pentru câteva luni reprezentantul companiei sale la Kyoto,
aşa că şi-a făcut bagajul, a azvârlit ghiduri de conversaţie şi câteva cărți
care să îl ajute să nu se piardă prin marea de nihongo" ce împânzea marile
oraşe japoneze şi apoi cu biletul de avion în mână s-a urcat în zborul spre
Osaka. Toate aceste pregătiri nu i-au luat mai mult de o zi. Nu avea ce lăsa
cu regret în urmă, pentru că viața lui era atât de simplă şi de singuratică

Era un început de aprilie cu o vreme călduță şi numai bună de calătorit.
Zborul se anunța lung şi răsfoind pliantul primit de Ia stewardesa drăguță,
gândurile ii zburau spre casele tradiționale, spre porțile în stil shinto ale
templelor, spre primăvara ce poate îi va oferi plăcerea de a admira florile de
cireş, iar gustul aromat al whiskey-ului primit /-a făcut să închidă ochii şi să
viseze.

După cele 8 ore de zbor deja diferențele de fus orar se făceau sirmţite, însă
odată coborât pe pământ japonez totul ru mai conta.

Oraşul forfotea încă începând de la aeroportul Kansai international, dar
drumul. spre Kyoto era o plăcere. A ajuns în sfârşit şi a fost întâmpinat domnul
Nagata, cel care urma să îl ajute cu cazarea şi cu acomodarea, managerul
adjunct al departamentului resurse umane. Ran a schimbat câteva cuvinte,
bucurându-se de faptul că japoneza lui era relativ bună, în parte şi cursurilor
urmate, dar mai ales plăcerii cu care practica aikido-ul şi astfel prima etapă
a vizitei se încheia cu bine.

Casa in care fusese cazat era poziționată pe o colină în apropiere de Kyoto
şi peisajul ce se putea observa de pe veranda ei oprea respirația. Gândurile
o luau din nou razna: "O oază de natură intiptă în plină civilizaţie, o oază de
natură creată în pur stil clasic japonez"... parcă se aştepta să îi apară un
samurai cu figură războinică sau o făptură în kimono să Îl invite la un ceai în
curtea interioară.

Rămăsese oarecum în contemplare când o voce suavă şi melodioasă îi
răsună aproape. Se întoarse din reverie puţin surprins şi o micuță şi
dragălaşă domnişoară îi zâmbea invitându-l în casă. La început îşi căută
cuvintele şi o zări râzand delicat la stângăciile lui. Se prezentă într-o engleză
a fel de melodioasă: "Eu sunt Kumiko" şi spuse că ru trebuie să se chinuie
atât, ea putea vorbi şi în engleză. A urmat o plecăciune şi invitația de a o
urma
Ran a trecut înspre curtea interioară şi s-a lăsat surprins plăcut de felul în
care amintea de un templu shintoist, numai privind se simțea înconjurat de
pace interioară şi învăluit de linişte. Se opri puţin şi privi mersul frumoasei în
kimono... puţin legănat, dar atât de incitant... of, iar se gândea la tâmpenii,
işi spuse... *. Fata nici măcar nu era frumoasă, dacă fe gândeai la gusturile
europenilor. în materie de femei, dar totuşi era dulce, gingaşă şi părea atât de
fragilă în acel kimono înflorat.

Insă toate fanteziile i s-au spulberat când buzele au atins ceaşca de ceai
Gustul amar şi tofal străin l-a deranjat un pic... se gândea că de fiecare dată
i se intamplă aşa când bea ceai japonez, însă a căutat să îşi abfină prima
grimasă. Era ciudat că simțea de fiecare dată praful de ceai atacându-i
papilele gustative într-un mod barbar şi totuşi incepea să se obişruiască cu
ei. Nu şi-a dat niciodată aere de cunoscător al ceremoniei, era un simplu
degustător, însă deja nu mai era chiar profan acum că era deja la a doua
ceşcuță. Gândi asta şi zâmbi, apoi deveni atent la discuţie. Intertocutorii lui,
domnul Nagata şi Kumiko, parcă aşteptaseră politicos "trezirea" oaspetelui
Ran îşi ceru scuze, mulțumi de primire şi apoi convorbirea începu sa curgă
normal, de parcă nimeni nu tăcuse.

A aflat că de fapt Kumiko era nepoata domnului Nagata, studentă la Kyoto la
o cunoscută universitate. Când se vorbea despre ea, Ran o privea cu
admirație şi o vedea cum zâmbeşte amabil şi timia.

Insă vorba, ceaiul, drumul şi aerul au accentuat foamea şi o oarecare
oboseală şi abia aştepla invitaţia la masă. Spre deosebire de ceaiul servit,
mâncarea era minunată... să fi fost foamea care a făcut-o aşa sau pur şi
Simplu măestria bucătarului, cert e că beţişoarele se mişcau cu repeziciune
spre bol şi apoi spre gură. În timpul mesei conversaţia s-a limitat la banalităţi,
la câteva întrebări cărora Ran le-a răspuns politicos şi oarecum grăbit... şi
apoi ceşcuța de sake, urările de bun venit şi deja incepea să fie simțită
dorința unei sieste.

Kumito s-a oferit să îl conducă spre cameră şi, ca din greşeală, şi-a lăsat
brațul să se atingă de brațul lui Ran, atingere urmată de acelaşi zâmbet care
deja îi cam plăcea. Nu voia să fie un european prost crescut şi să facă cine
ştie ce gafe aşa că şi-a cerut scuze şi a rugat-o să îl conducă. Uşile glisante
s-au dat deoparte şi parfumul plăcut ca de măr îi invadă nările, îl sorbi cu
nesaț şi cu o ultimă plecăciune îi mulțumi fetei, trase uşile şi apoi se întoarse
spre cameră.

O cameră încăpătoare i se deschise privirii, mobilată în pur sti! japonez... o
masuţă joasă de lac negru, cu două cănițe şi un ceainic posibil cu sake sau
poate cu ceai. Tapetele colorate înfrumuseţau încăperea... se apropie de o
pictură în cerneală ce arăta o pădure de bambuşi şi o privi preţ de câteva
minute şi se pierdu iar în reverie... se simiea ca acel om din pictură, căutând
liniştea şi privind drumul.

Îşi turnă o ceaşcă de sake, se aşeză pe tatami, sorbi încet şi închise ochii
apoi se ridică şi începu să aranjeze hainele din bagaj şi deschizând o nouă
uşă descoperi că stilul tradiţional nu impiedica existența modernului... o baie
complet utilată se ascundea în spatele panourilor uşoare.

apa fierbinte îi biciuia trupul şi cicatricea mică ce îi brazda pectoralul
stâng, o reminiscență a unei copilării mult prea zburdalnice, se înroşise de la
fierbințeală... ieşi relaxat, întăşurat cu un prosop în jurul taliei... şi se opri
brusc... în cameră era Kumiko, cu un halat pe brațe şi ea la fel de surprinsă.

Cu toate că îşi plecase ochii ruşinată, nu se putea abține să nu privească pe
furiş la bărbatul din fața ei
Au urmat scuzele stângace... "cât de drăgălaşă e aşa cind se făstâceşte.
oare să încerc să mă apropii de ea?" se gândea Ran... dar se pare că fata
i-o mase înainte şi mâna ei l atinse iar în timp ce îi întindea halatul... o trase
mai aproape de e! şi işi ascunse chipul în părul ei negru şi moale... mirosea
atât de frumos şi de plăcut, nu se putu abține să nu îi sărute lobul micuț al
urechii şi apoi se retrase privind-o cum încerca să scape, ca o mică
sălbaticiune încolțită de vânător... dar el, Ran în cei 29 de ani de viață, nu se
considerase niciodată un vânator... era mult prea precaut şi calculat ca să
accepte şi să adore pasiunile pe care file imprimă vânatoarea... se multumi
să ji sărute mâinile... Kumiko râse scurt şi dispăru pe culoarul lung.

Ran era prea obosit ca să se gândească la eventualele complicaţii sau să
viseze la ce se va întâmpla... Îşi puse pe el şortul, halatul şi se întinse pe
salteaua pregătită ca pat şi adormi instantaneu... visa

"oare ce visează? ? se întreba Kumiko... Pătrunse încet în camera străinului
şi lăsa gândurile să îi fugă departe... 'ce nume ciudat are... pare japonez la
origine... şi totuşi pielea e albă, cicatricea de pe piept... oare cum a
dobândit-o? ?.. ca orice tânără, işi imagina că el a luptat să apere o fată ca
sa... sau poate cine ştie... li plăcea să stea şi să îi vegheze somnul, "de ce?
”... nici ea nu ştia răspunsul... pur şi simplu se simiea atrasă de el, de calmul
ui şi de felul în care uneori se purta ca un copil... chiar mai înainte 'o privise
ca pe o copilă pătrunsă brusc în intimitatea lui de adult”, o amuza gândul
acesta şi chicoli... apoi se sperie că il simți tresărind... inima îi batea cu
putere, dar îşi spune că oricum nu făcea ceva rău... o şuviță din părul lui
blond îi acoperea privirea şi o îndepărtă cu mânuța ei mică... "ce frumos e
când doarme”... işi desprinse din păr floarea proaspăt ruptă din cireşul pe
care îl admirase în grădină, i-o lăsă pe măsula mică şi ieşi la fel de uşor
intr-un foşnet lin de mătase.

Va urma