Fantezii Erotice

Oraş pierdut în ploaie, în sunete ritrnice de stropi care curg parcă mutt prea zglobii
şi eu, asemeni unui străin, unui intrus în această lume oarecum acvalică, privesc,
admir, sorb fiecare strop cu porii gândului

Noaptea e plină de luminile supermarket-urilor, o adevărată feerie de picături şi
lumini

Inspir insetat aroma de vară, de proaspat, de ud şi brusc mă simt iar copil ploaia
de acum îmi aminteşte de atât de multe alte ploi ale copilăriei mele, de nasul care
se strivea de geamul uşor aburit în încercarea de a ajuta ochii să se apropie şi mai
mult de picăturile care se preling pe geam. De fiecare dată când plouă redevin
copii, uşor melancolic şi totuşi cu un zâmbet pe buze cu gândui ia clipele de atunci
E o noapte în care muzica apei oferă sublimul concert. Cortina norilor se desface
ca să lase picăturile să curgă pe talgerui asfaltului uscat şi brusc clipocitul batţilor
cu forme bizare porneşte concertul. Caderea lenta se transformă brust în o erupție
de sunete, în întunericul plin de culoarea reclamelor fulgerele strabat cerul, o fâşie
de lumină ce parcă împrumută din culorile vii ale neoanelor. Tunelele se aud
asemeni unor voci de bariton pierdute în spatele cortinei de nori şi ascunse de
ash-urile feerice ale fulgerelor.

Aş vrea să alerg aşa prin ploaie, prin noaptea uda, doar eu şi stropii care curg,
stropi care să îmi atingă părul, să curgă pe obraji, să curețe totul, sentimente,
histețe, oboseală şi să păstreze doar copilul din mine şi râsul, un râs copios de
vară, cu gândul la teii ce se pregătesc să înfiorească, cu aroma duiceţii de trandafir
savurate din lingurița rece şi cu nasul strivit de geamul de Ia bunici, privind o ploaie
atemporală care se repetă iar şi iar şi iar. E ploaia mea, vreau să fie ploaia mea,
numai a mea, să culeg picături în căuşul palmei şi să ie privesc apoi cum se preting
pe antebraț şi dispar amestecate cu ceilalți stropi care continuă să cadă.

Siuete ciudate de oameni care se grăbesc, nici ei nu ştiu unde la aşa o oră
târzie...câte o umbrelă rătăcita.

Foşnetul frunzelor ude mă trezeşte din reveria mea şi mă impinge spre umbrele
intunecate ale unor copaci prea Încârcaţi de picături care parcă abia aşteaptă să
trec pe sub ei ca să-şi scuture coroanele. Fiori îmi patrund prin piele, senzaţia de
frig care totuşi ma face să izbucnesc în râs...e minunat! E minunat să simt ploaie,
vreau să fiu al ploii!

E clipa mea, e poezia unor picături de apă, e cântecul lor şi îl impart darnice
tuturor. Aplauze? Nu e nevoie, soarele care va apârea uşor la răsărit va fi cel care
va mulțumi ploii, iar norii care se retrag vor i actorii care fac plecâciuni către un
public imaginar...sau poate nu chiar atât de imaginar. Lumea e scena lor şi fiecare
fărâmă din acest Pământ e bucăţica de lut din care vor crea viața, arta şi vor trezi
în oameni ca mine copii uitaţi în zilele de ieri

Plouă...o ploaie de vară, de vise, de gânduri. Plouă peste un oraş prătuit care
acum tace şi ascultă ascultă stropii care cad, baţile care fonesc deranjate de
trecerea cate unei maşini aşa cum şi eu ascult ping-pong-ul picăturilor pe
balustrade balconului meu şi admir dărele de ab, de galbui sau sângeriu a
fulgerelor care mă tac să tresar din clipă în clipa.

Îmi ador oraşul în ploaie, cu umbrela odihnindu-se lângă mine şi inspirând aroma
„nei nonti pline de prospetime Noante bună picătură de conilăriat