Fantezii Erotice

Felul în care îmi pronunţa numele mă făcea să mă cred în faţa unei şcolărițe
conştiincioase gata să absoarbă fiecare fiimitură de informaţie primită. Oare câte
date putea mermora sau stoca această ființă atât de complexă şi totuşi frumoasă în
trăsături?

Dacă se ştergeau micile excrescențe de pe. scalpul ei care ii dadeau o alură de
reptilă a vechi Terre ar fi fost una din cele mai frumoase femei de pe Terra Primex.
Dar poate că în asta şi consta farmecul rasei Jor şi în culoarea atât de profundă a
ochilor. Înaltă, zveită, un trup perfect după orice canoane de frumusețe. Deja mă
simțeam ca un ştrengar, gata să o dezbrac din priviri, dar imi era imposibil să nu
mă gândesc la astiel de lucruri şi căldura asta care mă învăluie, parcă urcă pe
fiecare nerv şi apoi se opreşte chiar când să pătrundă înspre creier. Dacă nu aş fi
văzut-o atât de calmă şi atentă, aş fi crezut că sunt trecut printr-un fel de scaner,
cam în genul celor medicale de pe Nertha. Brir... ciudată senzaţie.

Hmm... îi privesc chipul mai atent şi abia acum realizez de ce Maas s-a liniştit atât
de repede după studierea ei. Cred că a simţit că unele gene ale lui le deţine şi
această străină misterioasă. Cine ştie ce evoluţie a avut această rasă şi din ce fințe
a luat naştere. Abia aştept să îi ascult descrierile, dezvăluirile. Voi fi primul de pe
Terra Primex care va pune piciorul pe o altă lume. Alte fințe, altă civilizaţie, mă simt
de parcă aş urca un vârt de munte... şi deşi senzaţia nu e identică cu a sta pe
culmea acoperită de zăpadă, totuşi respirația sacadată mă face să mă simt de
parcă aş avea lipsă de oxigen. Cătă nerăbdare zace în mine.

Îmi revin şi reuşesc să prind din zbor invitația ei de a-i i însoțitor spre planeta ei.
Este mai mult decăt puteam spera. Deocamdată nu există teamă, nu există alte
întrebari care să ma tempereze şi să mă facă să gândesc defensiv. Spun da,
aproape fără să mai fitrez tot ceea ce implică aşa o decizie. Totuşi, telepatic îi
comunic acordul meu şi lui Ka şi i atenţionez să pregătească Protocolul 4.

Nu mai folosisem de o foarte lungă perioadă Protocolul. Acum însă era singura
salvare în cazul în care primul contact nu decurgea ia fel de paşnic ca între mine şi
Shunia. Pentru a fi inclus. în Protocol, îmi trebuia o şedinţă de purificare în san'ha
mea... o combinaţie între o cabină obişnuită de purificare şi un scanner medical.
Putea fi setată practic pentru ambele funcţi, însă mie îmi plăcea să o folosesc
pentru curele de aburi parumaţi. Dar acum prin ea se iniţia Protocolul,
impregnarea cu substanțe menite să întărească trupul în cazul vreunui prizonierat
împânzit cu multe interogatorii şi desigur să poată declanşa mai uşor modulul
combativ al unui Hoinar care consuma de fiecare dată multe reswse fizice şi
mentale. Omul nu evoluase foarte mult, însă reuşise să nu se lase dominat de
tehnologie până la urmă. După căteva eşecuri, bio-medicina, tehnicile de meditaţie
şi simbiozele descoperite între diverse forme de viață au pus bazele yainei, ştința
creării omului nou, un fel de homo sapiens evolvens. Mereu ne-am temut de idea
de supraom şi poate de aceea yaina a pierit odată cu dispariția iniţiatorului
Singurul vestigiu am rămas noi Hoinari, o mână de oameni, care ne simțeam
acasă doar pe navele noastre bio-organice, ultime laboratoare yainice. Eram
superiori şi totuşi singuratici. Dar este timp pentru Protocol.

Incercam să o fac să descopere câte puţin din felul nostru de a fi al celor de pe
atât de bătrâna Tera Primex. Absorbea cu aviditate fiecare informaţie, flecare
cuvânt. Lecţia mea de istorie îşi găsise un învățăcel pertect.

- Şi spui că artefacte din acestea vechi de lut cum este cel din cabina mea se
găsesc şi pe planeta voastră? Interesant, nu mă aşteptam ca vechea tehnologie
terestră să fi străbătut atât de mult spațiu cu atât de muli eoni în urmă. E dci! de
crezut că ideile mele cum că numele planetei tale ar fi preluat dintr-o veche limba
terestră ar putea fi pline de adevăruri. Poate vom descoperi că avem mult mai
multe în comun în această călătorie.

Şi deodată, parcă răspunzând unei provocari, Shunia devine ea profesorul şi este
rândul meu să mă pierd în amânunte istorice, geografice, sociale atăt de familiare
i

Sistemul lor imi aminteşte de antichitatea Terrei, de hinduși şi ale lor poeme
vedice. O societate aproape împarțită în caste, dar totuşi fâră strictețea de pe
vechiul Pământ. Nu m-aş fi gândit că o ființă agreabilă ca Shunia să nu aibă ceva
urme. de aristocrație în ea şi totuşi provenea din Casta Simpla. Frumoase femei are
această castă

lar mă gândesc Ia posibilele implicaţii sexuale ale acestei întâhiri. Prea multă
tensiune în aer. Feromoni, dorințe, căldura asta care mă învăluie când e în
preajma mea. Oare e un joc al seducţiei de pe planeta ei, uşor imperceptibil şi
totuşi conducând la o finalitate exploziva,

Nu au închisori, o rasă superioară care a reuşit, sigur, prin metode coercitive de
care noi pământeni nu am avut tăria să ne folosim, să estompeze pomirile
criminale şi să le menţină la nivelul unei Caste de paria, deşi nu atât de ipsită de
drepturi, ci doar decăzută din ele.

Povestea evoluției Shuniei îmi vine să confirme ideea că societatea este relativ
perimisivă cu indivizii care denotă calităţi interesante. Poate această fexibiltate să
îmi fe de folos atunci când voi solicita o perioadă de habitare pe Altheea.

Din casta simplă, gata de a intra în gărzile din jurul Supremului, o evoluție cu care
foarte puţini pământeni se mai puteau mândri. Poate de vină e şi lipsa de ambiţie şi
stagnarea noastră ca rasă. Am devenit prea bătrâni pentru asa un univers în
continuă evoluție.

- Mă gândeam că ar fi mai uşor să facem de cart... scuze, e o veche expresie a
unei meserii demult pierdute pe bătrâna Terra Primex. Înseamnă să facem cu
schimbul la menţinut traiectoria dragei mele Pax spre planeta ta. Totuşi este
necesară şi odihna Chiar dacă trupul tău arată de fiecare dată ca şi cum abia şi-a
inceput activitatea.

S-a oferit să fle ea prima care să rămână la pupitrul navei şi am profitat de clipele
de odihnă pentru a procesa informaţiie, de a le studia împreună cu Ka şi de a ma
asa apoi în legânatul uşor al hamacului să adorm cu Ma'as tolânit în braţele mele.

Timpul a trecut relativ repede, pauze de odihnă, discuţii, aceeaşi tensiune dar
plăcută ca senzaţie de fiecare dat când mă apropiam involuntar de ea. Poate de
aceea şi spunea că putea alege sa fie o Maternă, reuşea să mă facă să o doresc
chiar şi aşa fără atingeri.

- Căpitane! Câpitane!

- Humim.... ce e Ka? Arde?

- Glumele astea pământene niciodată nu le voi înţelege... voiam să te anunț că nu
mai percep prezența strâinei pe navă.

- Şi mai zici că nu ai spirit de glumă în tine bătrâne. Cum să nu o detectezi? O fi
vreo fantomă? Sau s-a evaporat aşa uşor. Poate e vreo stare de transă. Doar ştii
că şi noi Hoinarii când urmăm Protocolul 4 putem utiiza hashra, camuflarea. Poate
şi ea deţine o procedură defensivă atunci când îşi relaxează trupul ca totuşi să nu
fie prinsă nepregatită. Dar fe, ies să văd dacă o pot găsi pe navă

Deşi Pax părea micuță privită din exterior, capacităţile ei de bio-navă îi confereau
posibilitatea de a comprima spaţii, de a crea noi dimensiuni şi astfel pe interior
putea deveni fie o locuință modestă, fie un adevărat palat cu labirinturi de culoare,
de tuneluri, tub-lifturi. Găsirea Shuniei se anunța o mică aventură. Încă nu o
ințelegeam pe deplin pe Pax a mea, uneori se purta asemeni unui copi! alintat,
care se juca cu mine.

Câteva ratăciri prin labirinturi, câțiva pereţi care se închideau brusc înaintea mea
şi chiar când voiam să mă las păgubaş şi să mă întorc la legânatul hamacului meu,
în faţa mea o lumină şi apoi din opacul peretelui observ cum se conturează o
imagine, asemeni unui perete de interogatoriu. Shunia stă într-o poziţie de
relaxare, în genunchi, cu palmele odihnindu-se pe pulpe şi cu ochii închişi. E toată
înconjurată de o lumină în tente de albastrul şilila. Dar ceea ce e mai interesant, e
goală, combinezonul, ținuta ei care mă făcea să cred câ e practic o parte din ea
dispăruse complet. Privesc absorbit, pielea e sidefie şi lasă să se vadă vinişoarele
prin care curge acel lichid asemeni sângelui. Pieptul care tresare la fiecare
respiraţie este aproape identic cu al femeilor de pe Terra Primex, însă mai ferm şi
de o rotunjime aproape perfectă. Simetrie completă, de parcă totul a fost sculptat
fară erori genetice. Şi totuşi încă nu ştiam nimic despre. obiceiurile lor sexuale.
Oare totul se întâmpla Ia fel? Sau poate ritualurile în sine erau mult mai profunde
decăt clipele de plăceri aproape animalice de care noi pământenii nu ne-am rupt
niciodată. Ceea ce era ciudat era faptul câ noi Hoinarii nu aveam perechi, eram un
fel de masculi superiori capabili de a se imperechea cu diverse rase, dar fără a
avea propria pereche, poate de asta eram atât de atras acum de această
altheeniană. Era perfectă, imbietoare. Palma mea cobori pe peretele transparent
şi brusc imaginea dispăru. Pax avea iar chet de glume. Am făcut calea întoarsă în
camera mea şi evitând hamacul mi-am aruncat hainele şi m-am întins în patul cu
vedere la stele, aşa cum îi spusesem eu locului de odihnă ce avea deasupra un
hublou ce mă lăsa să privesc imensitatea spaţiului.

„Am adormit practic instantaneu.

Lumini, umbre, un sentiment ciudat, imaginea unor pereți golaşi şi a unor voci
aspre, o mână caldă, un strigăt şi eu gonind pe străduțe înguste trăgând pe cineva
după mine în timp ce aud vâjăind nişte mici proiectie, posibi] nişte săgeți otravite.

Deschid. ochii brusc... ce-a fost asta? Vis? Frântură de premoniţie? De mult nu mi
se mai întâmplase să am aşa un sentiment de anxietate şi totuşi de a simţi
apropierea de cineva, de a dori să protejez pe cineva.

- Protocolul 4 este gata pentru inițalizare Căpitane!

Ka îmi luase gândul pentru o fracțiune de Ia visul meu, dar Protocolul sigur va
reuşi să Îmi limpezească mintea şi poate să mă facă să rememorez visul, acum la o
viteză normală şi care să îmi perinită să pun cap la cap piesele frânte din el.

- Sunt gata Ka, voi intra în cabina de san'ha şi poli iniția Protocolul.

Senzaţile veneau una după alta, însă nimic concret, voi fi luat prizonier, un
conflict în oraşul capitală... cam asta îmi arâta acum visul meu derulat la o viteză
normală. Cred că voi nimeri în mijlocul unei revolte. Dar poate pot ajuta cumva, voi
reuşi cumva să trec şi peste această aventură.

Pleoapele clipeau şi o lumină uşor albăstruie dispâru în clipa când i-am deschis.

- Protocolul s-a încheiat cu succes! Aţi redevenit Hoinar Căpitane.

Purnicături îmi străbăteau corpul, încă mă acomodam cu toată intensitatea de
răiri şi noi senzaţii care mă invadau de fiecare dată când adoptam starea de
Hoinar. Mă contopeam undeva cu curgerea timpului spațial, simțeam cum devin
parte din navă, glasul ca de capi! al dragei mele Pax mă chema:

- Bine ai revenit Hoinarul meu... de mult aşteptam să vorbesc cu tine!

- Pax, e mereu o încantare să te aud... acum suntem iar un singur glas... u şi eu
spre aventură

- Nu eşti singur acum... ea este a ta, vei fi primul care îşi găseşte pereche. Nu ştii
încă suficient de multe, dar după ce vei cobori pe Altheea vei avea timp să afl.

- Niciodată nu te opreşti cu şaradele tale Pax, dar ştii cât de mult îmi place să de
descoper treptat şi să îmi imaginez mii de finaluri şi din ele să mă aleg cu cel mai
puţin descoperit, dar şi cel mai pe placul meu. Spre punte atunci... şi aventura să
înceapă!

Shunia statea uşor stânjenită şi mă privea. Însă deodată luminile ecranului pâlpâie
şi aceeaşi limbă uşor brutală şi atât de atipică unor ființe ca altheenienii, probabil un
imbaj speciiic al castei războinicilor. O figură aspră, un schimb de vorbe pe care
Shunia mi-l traduce şi apoi o nouă figură cu caneluri mult mai pronunțate pe scalp,
probabil un ptokian după cum îmi descrisese Shunia.

Şi-a dat acceptul pentru andocarea navei la stelo-pori, îmi traduce Shunia şi pe
moment ncântarea pune stăpânire pe mine. Voi pune piciorul pe o lume nouă,
primul om, primul contact Ia nivel administrativ. Mâna mea o cuprinde pe a ei
involuntar, dacă se putea aş fi sârutat-o brusc cuprins de euforia momentului

Trapa se deschide şi figura uşor reptiliană a ofițerului ne întâmpină cu ceea ce se
voia a fi un zâmbet forțat.

- Shunia Khutum! Terra yar h'yan uruk! Kaal nam broat nihit

- Shunia Khuum! Terrestrul va fi preluat în custodia noastrăt Te poţi prezenta la
regiment pentru raport, Îmi traduce ea mirată şi contrariata.

- Capitane, acum cred că am reuşit să reglez modulatorul vocal şi vei putea
ințelege limba.

Nu mai era necesar, legăturile bio-sinaptice declanşate de trecerea Ia starea de
Hoinar mă faceau să derulez mental miloane de cuvinte, inflexiuni vocale şi să
dentifc limba vorbită de ofiterul din faţa mea Ia nivel de complicate probleme de
semantică. Limbă aspră, lipsită de figuri de sti, concretă şi la obiect, spunând multe
în cuvinte puține.

- Nu se poate, nu l-am adus ca prizonier Sharurm. Este un explorator.

- Nu mă interesează, va fi preluat în custodia noastră până ne ediicârm, spune-i
să nu opună rezistenţă, este spre binele lui.

Mâna lui se ridică spre Shunia şi în secunda următoare braţul meu îl imobiizează
pe al lui, însă un şuierat şi apoi gura Shuniei încercând să explice ceva şi
întuneric... prăbuşire.

Mă doare încă ceafa, dar deja îmi e mai bine. Mă ridic în genunchi şi caut să îmi
dau seama unde sunt. Degetele mele pipâie căutând un punct de sprijin. Un perete
rece mă ajută să imi recapat echilibrul

Rememorez scurtul contact cu civilizaţia acestei planete timp în care privirea mi
se obisnuieşte cu întunericul.

- Căpitane, căpitane... aventura a început. hi, hi.

- Pax, declanşează manevra defensivă xandia şi camuflează-ți prezenţa undeva
pe planeta asta, vom lua legătura ulterior.

Mă afu într-o cameră cu pereți goi fără nici un alt spaţiu, posibil să existe o
deschidere camuflată undeva, însă pentru moment pot doar aştepta să se observe
trezirea mea. Mă aşez în poziţie de hari şi aştept. Oare unde este Shunia? ! s-a
intâmplat ceva? Sunt pe Altheea sau vreun satelit militar al acesteia?

Un sunet metalic şi silueta unui offer foarte înalt se conturează pe unul din pereții
care s-a deschis. Aşteaptă la rândul lui un semn aşa că profităm să ne studiem
reciproc.

Şi totuşi unde e ea? Şi de ce imi e gândul doar Ia ea?

VI - Terra arhturuki! Terestrule prizonieri
„Am lăsat ofițerul să aştepte un răspuns timp de câteva terri-secunde încercând să
îmi dau seama de ce nu înainta.

- Ce vor cei care m-au întemnițat de la mine?

- Informaţii! Vrem informaţii! Ce cauţi aici? Cu ce gânduri vii? Unde e nava cu care
ai adus-o pe ofițer Shunia Khu'um?

Deci încă nu dețin toate informaţiile despre mine. Oare nu le-a zis Shunia nimic?
Pax mi-a urmat sfatul şi e camuflată undeva pe orbită sau poate undeva pe planetă
ceea ce mă face să mă gândesc tot mai serios a o evadare. Totuşi camuflarea
asta mă va impiedica să comunic prea bine cu nava. Voi fi pe cont propriu. Deja
mă simțeam ca într-o perioadă apusă, vechi amintiri de luptă de pe Sakahana... pe
cont propriu... sângele începea să fiarbă în vine şi o stare de nerăbdare căuta să
iasă la suprafaţa

- Comunică terestrule! De ce taci?

Stiu! scurt şi sobru de comunicare mă exaspera. Am respirat adânc, mi-am atins
tâmplele cu ambii policari în timp ce țineam pumnii strânşi

- Nu am ce informaţii să vă dau. Ce! puţin nu atât timp căt încă sunt prizonier.
Raportează aceasta superiorilor tăi!

A aşteptat câteva momente şi apoi a ieşit furios. Am închis ochii şi fluxul energetic
acumulat prin presarea tâmplelor incepea să îşi facă simțită prezența. Simțeam
cum mă învăluie şi apoi se concentrează pe palmele acum desfăcute. Pentru cine
m-ar fi privit din exterior s-ar fi observat un abur uşor, asemeni fiuctuaţilor de aer
vara, care imi învelea palmele ca într-o mânuşă. M-am apropiat de perete şi le-am
ipit de el, un uşor tremur şi peretele parcă începea să se ropească sub mâini.
Aceasta era mereu prima senzaţie la contactul cu obiectele de natură solidă. Apoi
din opacul metalic, peretele devenea asemeni unui geam de sticiă şi într-un final
dispărea complet, lăsând mâna mea să treacă dincolo. Funcţiona.... peretele nu era
ecranat de un strat de senzori sau alte metode de a declanşa o alarmă. Se putea
evada, însă lipsa vizibiltăţii în momentul trecerii prin acest obstacol parțial înlăturat
se putea să nu mă ducă prea departe. Aşa că m-am aşezat în poziția kan'ai,
ultima treaptă a meditaţiei yainice şi cu palmele apăsând pe coapse am început să
dispar... deveneam străveziu asemeni peretelui. Mi de şoapte circulau prin
gândurile mele. în astie! de momente. Se spunea că erau vocile Bătrânilor Maeştrii
creând un murimur asemeni incantaţilor unei religii de mult apuse din Tibetul vechii
Terre. Abia acum eram gata de evadarea mea.

Un clic metalic şi uşa se redeschide.

- Căpitane! Sunt eu... Shunia Khurum.

Murmurul din mintea mea stă să se oprească. Nu... nu trebuie să încetez acum.
De ce au trimis-o? Nu mă opresc acum. O voi regăsi eu.

- Prizonierul a dispărut! Celula e goala! Incompetentule!

Vocea ei suna deodată atât de dur, asemeni offerului care mă abordase la
coborârea pe planetă. Mii de gânduri încercau să îmi acapareze mintea. Nu e timp
de ele acum... să fug... să fug şi apoi voi avea timp să gândesc totul

Pe uşa rămasă larg deschisă, am păşit şi am pătruns pe un lung coridor. Palmele
mele au atins peretele din dreapta şi mintea incepu să proceseze cu repeziciune o
hartă a complexului în care eram ținut prizonier. Părea un fel de oraş subteran,
posibil o veche aşezare minieră transformată în bază de luptă, întrucăt se
distingeau diverse minerale încă încastrate. în rocile din care erau formate unele
galerii mai puțin îmbunataţite ca cea în care mă aflam acum.

Prima ieşire se afla chiar la câţiva teri-metii, un Hf cilindric dar care mai mult ca
sigur ar fi solicitat o parolă sau un cifru pentru a putea funcţiona, iar energia mea
trebuia conservată pentru a-mi pulea pastra camufarea aşa că am optat pentru
calea mai lungă ce ar fi implicat alergarea spre ieşirea de la capătul unei înşiruiri de
culoare, galerii şi tunele dispuse într-o formă de W cu două fundături menite să
deruteze eventualii necunoscători

Am mârit paşii şi alergarea mea semâna cu agilitatea unui ghepard, însă cu
greutatea trecând de pe un picior pe altul, un fel de salturi alergate. Noi Hoinarii
puteam atinge astfel, pe distanţe de până în câțiva teri-kametnii o viteză apropiată
de a unui parg, un fel de urmaş al vechilor cabaline terestre, dar mult modificat
genetic.

Respirația mea se acomodase rapid alergârii astiel că dozajul alergare-oboseală
era unul mai mult decăt optim. Lumini albastre începeau să pălpâie şi auzeam vag
în marea de murmure un sunet Stident... se daduse alarma. Trebuia să mă
grăbesc, nu ştiam ce senzori au, deşi pe cei mai mulţi îi puteam păcăli datorită
Protocolului 4 şi a meditații yainice, însă nu voiam să tisc să fiu prins şi apoi să fiu
interogat într-un mod mult mai dur.

Câţiva paznici ocoli în ultima clipă, chiar inainte de a trece practic prin ei. Hoinarii
puteau fi asemuiţi unor fantome, practic primele experimente începute undeva prin
anii războaielor atomice au condus la astiel de efecte asupra subiecților umani
testați şi care nu şi-au mai recăpătat forma umană. Încercări şi eşecuri,
experimente eşuate şi apoi reluate... cam la asta s-a rezumat mai toată existența
noastră a tereştrilor şi apoi marea descoperire de Ia K'arai, manuscrise care au
reinventat meditaţia, biologia, biochimia şi au condus la Hoinari al căror, poate unic
reprezentant râmăsesem şi eu.

Acum eram o fantomă, stare care îmi perinitea să depăşesc anumite obstacole,
asemeni pereților, dar care necesita mult prea multă energie şi mult prea mult timp
pentru a schimba meteria şi a o face uşor de străpuns pentru a străbate toată
distanţa în linie dreapta

Incă câteva coridoare, apoi un culoar lung şi întunecat şi începea să se facă
simțită atmosfera de afară, aerul acela mult mai bogat în oxigen, dar care nu avea
cum să fini afecteze organismul, eram creat să ma adaptez foarte uşor, evoluţia
rasei Hoinarilor era gândită să se rezume la maxim câteva teri-ore în orice mediu
am fi fost trimişi, apoi celule din trupul nostru erau recoltate pentru a îmbunătăţi
genetic următoarea generație. Eu eram printre ultimii născuţi, aproape pur,
aproape perfect şi totuși nu am putut fi creaţi în totalitate nişte sokiați... toate
testele se loveau de sentimente, mânia, ura, veselia... iubirea, toate rămâneau
impregnate în adâncul oricărei celule şi chiar dacă puteau fi inhibate cu erori
minimale, nu putea fi controlată izbucnirea jor Ia un anume moment. Mulţi Hoinari
au murit aşa, o nebunie cauzată de sentimente dezlanţuite brusc încăt nu mai
puteau fi controlate. Am rămas totuşi tereşiii cei mai aproape de perfecţiune.

Mă opresc brusc în fața unui perete de stâncă. E rece şi uşor umed. Îmi lipesc
urechea şi ascult. De partea cealaltă se pare că e o curgere de apă. Strategia mi
se. schimbă radical. Îmi ridic palmele şi le lipesc de perete. Stânca se topeşte
asemeni unei bucăţi de zahăr caramelizat, apoi dispare şi reapare în spatele meu.
Pasul mă poartă printr-o perdea de apă şi apoi curentul mă trage brusc şi dispar ca
într-un vid. Îmi lipesc palmele de şolduri formând totodată un scut energetic care să
mă protejeze de eventualele lovituri şi asemeni unui buştean mă las purtat de
rapiditatea apei. Viteza se menţine o bună bucată de vreme şi apoi scade, încep să
simt temperatura mai plăcută a apei şi treptat senzaţia de scufundare. Mă desfac
din coconul energetic şi încep să înot ridicându-mă prevăzător spre suprataţa
Privirea îmi întâlneşte lumina, capul imi iese treptat din apă şi remarc o imensă
întindere de de un verde aprins. Mă afu într-un lac şi undeva în zare se aude un
zgomot, probabil râul sau poate o cădere de apă. Mă uit atent în jurul meu şi
constat că undeva în dreapta se zăreşte un mal. Trebuie să înot acolo căt mai
repede. Nu se ştie ce vietaţi trăiesc prin lacul acesta verde.

Simt nisipul scrâşnind sub încalţările mele şi iata-mă liber. Mă aflu din nou pe un
teren stabil. Îmi ating tâmplele şi valul energetic dispare treptat lăsând trupul să
devină molatec, o stare plăcută de oboseală. Caut un adăpost sub un trunchi căzut
şi acoperit de liane şi mă întind acolo. Adorm.

O senzaţie de arsură pe mâna stângă şi deschid larg ochii... sint otrava cum urcă
prin vasele de sânge şi abia reuşesc să blochez accesul spre inimă, apoi să încep
mental reconstucţia celulelor distruse şi să stimulez producerea anticorpilor potriviţi
involuntar apuc cu mana dreaptă locul unde am simţit arsura şi simt cum ceva se
zbate săsâind. MA ridic treptat, încă slabit, transpirat, dar victorios şi îmi privesc
duşmanul. E un fel de țipar, la capătul de care ÎI ţin shrâns are nişte ventuze aspre,
probabil cu ele îşi inoculează otrava şi ciudat... are un fe! de membre, asemeni
unui miriapod. Probabil evoluția pentru a putea supravieţui atât acvatic, cât şi
terestru. Nu vreau să il omor, probabil îşi apăra teritoriul. Îmi trec policarul peste
pielea lui iunecoasă şi îl simt cum se opreşte din zbatere. [las jos şi mă ridic.
Sâsâie mulțumit şi se strecoară pe lângă piciorul meu pe sub trunchiul doborât.

Un prim contact cu vietăţie acestei planete şi deşi am încălcat un adăpost, totul
s-a încheiat relativ paşnic.

Privesc în jurul meu, vegetaţie luxuriantă ce imi aminteşte de perioada
jurassic-ului, arbori înalţi, unii seamână cu nişte ferigi, ali cu sequoia imenşi şi
multe liane, unele parazite, altele încâlcindu-se prin solul moale şi umed. În spatele
meu este lacul imens şi verde, probabil o altă oază plină de vegetație şi faună
ciudate.

Singura cale ce pare mai uşor de urmat este această junglă pe care o am în față.
Fac căţiva paşi, îndepărtez câteva frunze uriaşe ce Îmi barează calea şi ma
pomenesc față în față cu un grup de umanoizi aproape jumătate din înălțimea mea.

- Pau! Paut Ukar iidit

- Pau! Paut Ukar iidit

Glasuri ca de copii care repetau aceste cuvinte, apoi grupul se desface şi un
bătrân aproape de aceeaşi înălțime cu mine se apropie rotind amenințător ceea ce
mare o bucată de liană uscată cu ceva luminos în vârt.

- Apai paul Apai!

Din nou o arsură şi cad ca secerat. Celulele mele încep din nou lupta cu un alt fel
de venin, mult mai puternic. Mintea imi se încețoşează şi aud doar murmurul
Jainic... rum-turm, rum-rum, rum-rum.

vii
O aromă familiară mi invadează simţurile şi mă trezesc brusc. Acelaşi bătrân mă
priveşte, stând uşor aplecat deasupra mea.

- Pau... akai... aka

Totul îmi revine în minte şi încerc să leg cuvintele auzite între ele. Ce bun mi-ar îi
fost Ka acum. Pau... pare un substantiv, I-au repeat cam des. Se referă la mine,
posibil să fie om, deşi după reacţia copilor şi apoi contactul cu veninul din acel
foiag... cred că imai repede ar însemna intrus, pericol... sau poate străin... străin.
şi deodată limba lor imi devenea familiară... câteva exerciţi erau potrivite pentru a
vedea dacă într-adevăr o înţelegeam.

- Nia, ku'an ka? Batrâne, unde mă aflu?

- Pau, străinule... odihneşte-te, ai dus o luptă grea... vei afla totul mai târziu.

O compresă cu o aromă de arkale îmi presează fruntea şi tâmplele şi adorm iar.
Deschid ochii într-un târziu şi privesc în întunericul cămaruței în care mă aflu
Doar un simplu opaiţ luminează tremurând şi umbrele care joacă pe pereți mai
mult îmi ascund privirii decât imi dezvăluie. Pare o construcție relativ rustică, de o
formă care îmi aminteşte de iurtele unui vechi popor nomad de pe Terra, cred că le
văzusem pe când eram copil în tri-pozele lecţiilor de istorie. În centru se poate zări
jarul unui foc pe cale să se stingă şi lângă el o masuţă joasă cu un recipient din
care ies aburi placut aromaţi, cred că e un fel de băutură din coajă de arkale.
Ferestrele mici mă lasă să zăresc întunericul de afară, deja e noapte, înseamnă că
nu am dormit foarte mult. M ridic sprijinindu-mă într-un cot şi privesc mai atent în
jur. Patul ridicat de la sol, acoperit cu piei de animale şi mirosind a arkale de la
compresele mele mi se părea acum doar un punct de pornire. Primii paşi sunt
foarte nesiguri, merg clâtinându-mă... cred că de vină e şi efectul veninului
Pătura ce ținea loc de uşă se deschide şi o fată înaltă, cu o piele de o nuanță
maslinie, ca şi cum era bronzat uşor, intră şi se opreşte privindu-mă. Cărlionţii de
un negru cu irizări albastre nu mă lasă să îi zăresc chipul aşa cum trebuie în lumina
difuză
- Nia, străinul s-a trezit
Mă apropii de ea şi o prind de mână. Nu se zbate şi îşi întoarce privirea zâmbind
spre mine. Rămân şocat, îmi desprind mâna şi mă dau cu un pas înapoi.

- Cine eşti?

- Sunt Nutura.

O privesc mirat. Pare a fio copie mai bronzată a Shuniei, parcă o soră mai mică,
cu trăsături mult mai fine şi fâră acele creneluri craniene care aduceau a apropiere
de reptile. Singura diferență între Nutura şi femeile terestre era o linie fină de
culoare roşiatică ce îi brăzda fruntea şi care avea în centru un punct de aceeaşi
culoare. Părea... hmm... desprinsă dintr-o veche carte cu tentă sexuală a
bătrânului Pământ. Gandindu-mă Ia acest aspect atât de frivol, am schiţat un
zâmbet.

- Se pare că străinul nu ştie numai să sperie copii, îmi spuse Nutura.

- Numele meu este Nikko.

- Nia va hotâri cu ce nume vei fi cunoscut aici, mai ales acum că ai supraviețuit
kyanei.

Deja mi se parea ciudată ideea unui botez. Şi ce era kyana asta? Să île otrava
care m-a ținut la pat?

- Bine ai revenit printre noi străinule, îmi zise bătrânul întrând şi el în iurtă. lartă-ne
jpsa de ospitalitate, însă noi eram pe punct de plecare, trebuie să ne întoarcem la
Makkai, oraşul nostru citadela.

- Pot să vă însoțesc?

- Desigur, Marea Preoteasă sigur va dori să îl cunoască pe cel care a supraviețuit
kyanei. De mii de kani nu s-a mai întâmplat aşa ceva.

- Batrâne, prea multe noutâţi pentru mine, trebuie neapărat să mi aflu mai multe.

- Avem un drum lung înaintea noastră, este timp pentru legende şi lămuriri. Acum
să ne grăbim, anty nu mai ține mult.

- An1y? Noaptea? Pai de ce nu mergem ziua?

- Ziua jungla are multe capcane, shari-ile sunt treze şi potecile îşi schimbă forma
ducând spre miaştini. Sunt multe pe care nu le ştii despre tărâmul nostru străine.
Aici totul este viu, totul gândeşte, se modifică, evoluează

- Interesant, dar acum dacă mai e puţin din noapte, nu ar trebui să aşteptăm până
se întunecă iar?

- Noaptea aici ține cam un en, nu ştiu cum împarţi tu timpul străine, dar cred că iți
dai seama că o noapte e destul de lungă la noi.

En, pare echivalentul unei teri-luni, ciuiat tărâm într-adevăr. Noapte lungă, plante
şi animale care ziua sunt active şi prezintă un real pericol. Halal explorare, mai mult
o să orbecăiin pe un drurm, cât mai repede spre citadela lor.

- Înainte de a pleca trebuie să participi Ia rajai, altfel nu vei putea îndura lungul
drum.

- Bine, fe... sunt gata pentru acest rajai. Ce trebuie să fac?

- Îi va arâta Nuura. E una din maestrele noastre. Şi bătrânul îmi intoarse spatele
şi ieşi zâmbind.

Priveam după el încercând să înțeleg când mâinile Nu'urei mă atinseră pe piept,
dezbrâcând tunica de un verde închis pe care o purtam.

- Ce faci? Opreşte-te!

- Acesta este rajai. Nu ştiai? Doare unele din fetele noastre pot fi maestre în rajai
Marea noastră preoteasă le alege în urma unui ritual străvechi aşa cum bărbaţii
sunt testaţi cu kyana.

- Nu ştiam multe se pare. De asta zâmbea bătrânul. Şi nu vi se pare ciudat să
faceţi rajai fiecărui bărbat?

- Rajai se face doar o dată pe en, înainte de lungile călătorii înapoi spre Makkai.
Vei vedea că e interesant.

- Foarte interesant din moment ce mă laşi fără haine.

- Este necesar pentru a stabili care puncte se vor cupla pentru a declanşa liantul
ntre noi doi şi a atinge împreună atmay, străfulgerarea.

- Prea multe explicaţii arată-mi, sunt gata.

Hainele imi lunecă sub mâinile fine şi calde ale Nu'urei. Ochii ei verzi mă privesc
parcă trecând prin mine. O simt cum îmi apasă cu buricele degetelor întâi tâmplele,
apoi baza gâtului, apoi umerii

- Şi tu trebuie să îmi faci a fel. Altfel nu se poate realiza liantul
Nu mai atinsesem o femeie în acest fel de ceva vreme. Cu pregătirile de plecare,
cu agitația din ultimul timp, nu reuşisem să îmi programez o întâlnire cu verialele.
Aşa că acum organismul meu practic tânjea după astfel de trăiri.

„Am urmat aceeaşi paşi şi acum trupul ei mi se dezvăluia în toată splendoarea. Era
asemeni ferestrelor, aceeaşi conformaţie. O ating la fel şi un val de căldură ma
invadeaza

- Acum începe rajai, închide ochii şi totul se va schimba.

Vocea ei răsuna undeva din mintea mea parcă, comunicam telepatic. Am închis
ochii şi brusc simțeam că mă ridic, i simțeam degetele explorând, atingându-mă,
buzele ei se apăsau pe gâtul meu, apoi fruntea ei lpindu-se de sternul meu şi un
val de senzaţii îmi acapara nervii. Nu ştiam unde să mă concentrez tmai întăi,
practic fiecare celulă a organismului meu devenea una sexuală. Braţele mele o
cuprind şi îi apasă uşor spatele. Degetele mele lunecă în căutarea punctului care
ne face pe noitereştii să înnebunim de plăcere. Îmi citeşte gândul şi se desprinde
de mine.

- Nu ştiam că încă foloseşti vechea metodă kama de realizare a liantului
- Doar aşa ştim noi tereşiii să trăim plăcerea sexuala.

Gura ei se apropie de a mea şi în timp ce mă sărută, degetele se lipesc de
tâmplele mele, o urmez într-un gest ce mi se pare perfect normal şi brusc simt cum
membrul meu lunecă treptat în ea. Acuplarea s-a realizat şi sinapsele noastre
transmit mici impulsuri electrice. Brusc imi simi trupul parcă goli şi mă ridic undeva
plutind aproape de centrul iurtei. Privesc trupurile goale unite şi întorc privirea.
Nuura mă priveşte şi ea în aceeaşi stare. Mă vad acaparat de aroma ei, de
intimitatea ei şi trupul îmi e învăluit de un flux energetic ce luceşte electrizant în
verde. Îmi cuprinde tâmplele, apoi capul, apoi îmi învăluie umerii şi coboară. În
acelaşi timp 'mişcârile pe care ea le face îmi provoacă tresăriri, de parcă toți
muşchii mei sunt supuşi unor tnici şocuri electrice. Mă privesc de sus şi Încerc să
realizez dacă mă controlez sau trupul meu acţionează la comanda

- Urmează-mă.

Lunecarea simplă spre trup se face treptat, mă simt plin de o nouă energie. Doar
în momentele în care eram conectat cu Pax simţeam acelaşi flux energetic.
Poporul acesta prezenta deja mult prea multe mistere şi asemânări cu mine, cu
Pax, cu ritualurile şi bio-energia care invada totul. Auzeam iar rum-rum-ul yainic,
fară a fi în transa meditativă. Se declanşase automat, de parcă era starea mea de
a fi. Un pas, încă unul şi simt iar cum mâna mea shânge rotunjimea moale a
trupului Nuvurei. Mă răsucesc şi o cuprind sub trupul meu, mă misc aşa apăsându-i
buzele cu fruntea.

- A mea... e vreau... opreşte-mă... Shunia... Pax... nuuu.

Un şoc, o lumină verde, chipul Shuniei acoperit de o mantie alb-albăstuie şi
fruntea mea coboară pe umărul Nu'urei sfârşit, însă cu trupul încă pulsând plin de
energie.

- Rajai am mian paul
- Rajai am mia Nuural Atmayl
- Atmayi

Totul lua sfârşit şi gata de un nou început. Deschid ochii şi simt degetele fine ale
Nururei plimbând un burete îmbibat în apă cu aromă de arkale peste trupul meu
transpirat. Apoi îmi întinde un strai de o nuanţă uşor metalică şi o mantie cafenie.

- Acum Îţi vei primi noul nume străinule. Bătrânul te aşteaptă.

Părăsesc iurta şi aerul plăcut de afară îmi încântă simţurile. Paşesc prin iarba care
foşneşte şi privesc cerul presărat de puncte iucitoare de culori diferite. Încerc să
găsesc un punct de reper, însă nici o stea nu seamână cu vreuna de pe hărțile
stelare pe care le aveam pe puntea Pax-ului

- Se spune că de acolo au venit strămoşii noştri, Îmi arată bătrânul o pâlpâire
aproape stinsă. Acelei stele care abia se vede i se spune Cercul de Foc.
Manuscrisele noastre amintesc de o Planetă Albastră încălzită de Cercul de Foc.
Dar nimeni nu mai ştie cât este adevăr şi căt legenda. Poate doar Oracolul care
grăieşte cu vocea Altheei să mai cunoască adevărul, dar şi el a amuţit de când
războiul a început să îşi facă simțită prezența şi aici.

- Atheea? Aceasta este planeta?

- Întâi a fost conducătoarea noastră, ea şi o mână de pribegi, care se prăbugiseră
din cer. Apoi a urmat lupta cu locuitorii de aici şi ritualul kyanei pe care Altheea la
trecut şi a rămas în viață. Astle! se adeverea proorocirea vechilor ampai. Şi de
atunci a început civilizaţia noastra.

- interesantă legendă, aş dori să ascult cât mai detaliat cu putință bătrâne.

- Numele meu este Marial, iar al tău va fi de acum încolo... Kyan'lun, biruitorul
kyanei.

- Aş fi preferat să mi se spună Hoinarul, dar fie şi aşa.

- Kaal? Hoinar? Aşa se numeau cei care o însoțeau pe Altheea. Trebuie neapărat
să ajungem la Marea Preoteasa.

Misterul se adâncea tot mai mult chiar când credeam că legendele trebuiau să
rămână legende.

- Acum să mergem Kaal Kyan'un. Makkai ne aşteaptă.