Fantezii Erotice

Vântul călduț părea încă îndrăgostit de orele acelea de toamnă indecisa, iar
frunzele copacilor din grădină îşi mai şopteau secrete urgente în ora târzie a nopți.
Nimic nu pârea să indice apropierea unui alt anotimp şi despărțirea de zilele lungi
de vară în care soarele tânjeşte prelung, zdrelindu-şi genunchii, pe altarul sângeriu
al apusului

Terasa vilei, înfrățită cu grădina În peregrinări de sezoane, era pustie şi m-am
bucurat să-mi aerisesc puţin plămânii imbăcsiţi de fumul anonim, inhalat pasiv, al
prea multor țigări
Din imensa sufragerie, golită în parte de mobilă, zgomotul muzicii, amestecat cu
sunete de voci şi râsete descheiate, făcea să vibreze uşor glasswand-ul care
despârțea tumultul uman de natura îmbrăcată în umbrele nopții. Petrecerea era în
oi, iar nivelul din ce în ce mai ridicat al alcoolului din sânge părea să elibereze
ulimele umbre de rețineri, deşi semaforul responsabil pentru comportare decentă
ropăia pe culoarea roşie. Rochile decoltate şi subiri mai de grabă accentuat,
decăt ascundeau, trupuri jilave de transpiraţie, iar feromonii negociau tributuri
minime pentru atingeri lascive.

Plâcerea cărnii este o stare inevitabilă a materiei umane. Bărbaţii o acceptă,
femeile învață să trăiască cu ea. De aceea, în astfel de situaţii e mai interesant să
priveşti femeile şi nu bărbaţii. Să vezi cum lumina din ochi i se strecoară pe sub
uşa antioipaţiei, să le urmareşti mai întâi dansând şi să vezi apoi cum, între buze
înfrăţite, limbile coregrafiază valsuri de cobre, sau cum Îşi sudează citadela
peiviană, în ciuda unor obstacole textile, de redutele masculine. Să le vezi degetele
curioase cum explorează vijetios trupuri musculoase, acoperite sumar, mai grâbite
în căutare decât cele ale unui jefuitor de morminte de pe valea Nilului. Să le vezi
mişcările frauduloase, mascate de nonşalanţă recuperatoare, când incearcă să se
elibereze din imbrățişare, deşi ştii cu certitudine că dorința de a se dărui în totalitate
a înmuiat fibrele ultimei bariere care, oricum, e pe cale să-şi înceapă
inconfundabila mişcare descendentă a unui steag la căderea serii
Priveam fascinat unele femei cunoscute care, Încâlcite în plasa proprilor pofte,
permiteau unor bărbaţi avansuri ce, în zilele cu discernământ nediluat, ar fi fost
gonite cu rugăciuni şi descântece.

N-am auzit-o când a urcat scârile de marmură albă care legau grădina de terasă.
Habar n-aveam de căt timp statea acolo, în penumbră, şi cât de tare se amuza de
activitatea mea, oarecum indecentă, de observator a! comportamentelor umane.
Câteva secunde, am privit-o tâmp, cu ochi de mutant sinprins în metamorfoză, fâră
să articulez vreun cuvânt.

O cunoscusem În seara aceea şi, pentru că era neinsoțită, dansasem cu ea de
câteva ori. l-am admirat eleganța mişcărilor, serenitatea cu care corpul îşi trăia
feminitatea dar, mai ales, inconştiența efectului pe care-! avea asupra bărbaţilor.
Emana o curâțenie sufletească aproape vizibilă, care o plasa într-o categorie
aparte, şi o naturaleţe decapată de rugina oricărei pretenţii Putea zâmbind
undeva deasupra acelei petreceri, fără să pară însă absentă sau dezinteresata
Deşi nu mi-a dat vreun semn încurajator de-a lungul serii, am riscat săgeata unei
invitaţii la şuetă matinală, în prezența unei calele flerbinţi. Mi-a răspuns cu o voce
melodioasă, care ar fi determinat un stol de privighetori să urmeze conservatorul:
"0 cafea aromată şi o conversaţie plăcută Ia ora asta sunt greu de refuzat”. Felul în
care s-au rostogolit cuvintele de pe buzele ei, lăsând deschise în imaginaţia mea o
serie de opțiuni, m-a determinat nu numai să continui provocarea, dar şi să încerc
îngustarea plajei de posibiltâţi: "La mine? La tine? Sau în altă parte? "

"În altă parte”, mi-a răspuns zâmbind şi, fără să mai aştepte vreo altă sugestie
nsidioasă din partea mea, a continuat: "Mă duc să-mi iau geanta şi pardesiul şi te
voi aştepta în maşina”.

"Aş prefera să conduci tu”, imi-a zis ea prin geamul uşor coborât, când am ajuns
lângă portieră. M-am gândit că probabil a observat atitudinea mea anti-alcoolică şi
nu voia să rişte dar, inainte de a putea formula un răspuns, a continuat: "Dacă nu
vrei, pot conduce eu ...

"Cum să nu vreau", am tăiat-o scurt, curios să văd performanțele acestui model de
maşină şi, fără să mă gândesc la urmări, am păşit hotărăt spre portiera şolerului
M-am instalat n scaunul ergonomic şi am pornit spre centrul oraşului, eu evaluând
autoturismul şi facând un inventar mental al localurilor care mai puteau îi deschise
a ora asta, ea find ocupată cu alegerea unui CD.

"Ai vreo preferinţă? ”, am lansat, în cele din urma, întrebarea care-mi stătea pe
buze de ceva timp. "La Paris ştiu o cafenea grozavă”, mi-a răspuns ea nonşalant,
fără să detalieze prea mult. Surpriza a fost atât de mare, încât am apăsat brusc
pedala de frână. S-a întors spre mine privindu-mă în ochi şi, cu un zâmbet care-ar
A putut topi calota polară, m-a întrebat: "Nu ştii drumul spre Paris? * Porumbeii
gândurilor încercau să se reintoarcă în turla bisericii craniene din care tocmai
zburaseră speriaţi. "Ba daaa”, i-am spus, şi am continuat: "dar mai ştiu că Parisul e
a vreo 500 de kilometri distanță”. M-a privit din nou, parcă cercetând starea de
alarmă a celor şapte pitici responsabili cu sânătatea afectivă a Albei ca Zăpada, şi
a rostit pacifcator: "La ora asta, traficul e aproape inexistent, deci vom fi acolo în
vreo trei ore şi jumătate, tocmai Ia timp să putem savura, pe lângă catea, şi un
croissant call... Dacă vrei, binefnţeles. * Mi-am zis că siguranța cu care vorbea îşi
trăgea probabil seva din atitudinea mea nehotărătă, fapt ce m-a agasat brusc.
Adică de unde atâta aroganță, să creadă că-mi sacrific o zi întreagă pentru ea? Sa
călătoresc o mie de kilometri, doar ca să beau o cafea cu o femeie aproape
necunoscută!

"Estimările tale de timp sunt destul de exacte, dar... eşti dispusă să pierzi atăta
vreme doar pentru un moft? *, am fitrat eu politicos revolta gândurilor, încă nefind
convins câ provocarea e autentică.

"Ştiu că locul naşterii mele, în împărăţia spontaneitâţi, nu e pe gustul oricărui
bărbat, dar îmi place să văd entuziasmul cuiva care gândeşte şi trăieşte ca mine”, a
spus şi, fără să aştepte vreo reacţie, a continuat: "Credeam că e o propunere
suficient de. originală să te stârnească şi eram curioasă să te cunosc. Am crezut că
şi locul originii tale sufeteşti e în aceeaşi împărăție, dar acum încep să am îndoieli
În tăcerea care a urmat, a trebuit să recunosc față de mine însumi că, deşi n-am
mai fost pus Într-o astie! de situaţie, nebunia ideii şi naturalețea cu care a fost
prezentată aveau ceva provocator.

“ințeleg că eşti dispusă să-ți petreci un număr destul de semnificativ de ore cu un
necunoscut, riscând dezamăgiri, ca să nu nai vorbesc de pierderea de timp. ", am
exprimat retoric proprie mele îndoieli

"Mă bazez pe intuiia mea feminină şi pe modelul pantofilor pe care-i porți”, a
răspuns ea, prezentând, printre buzele arcuite într-un zâmbet, şiragul de perle
impecabile al dinților. "Bărbaţii pot ascunde multe prin imbrăcăminte, accesorii sau
comportare, dar pantofi îi trădează întotdeauna. Alegerea pantofilor e oglinda
personalităţi”, şi-a mai explicat ea logica unei alegeri ipsite, în ochii mei, de orice
rațiune.

Şi uite-aşa, întaşurat cu fularul unei opțiuni de mic dejun parizian, alegere pe
care cu o jumătate de oră în urmă aş fi clasificat-o undeva Între eroziune mentală
şi nesăbuință, am virat spre autostradă.

Un drum lung cu o persoană necunoscută dar, la prima impresie, interesantă, l-am
asociat deseori, în călătoriile făcute, cu lectura. E ca descoperirea unei cărți al
cărei rezumat de pe copertă stârneşte curiozitatea. Aveam acum "cartea" şi mă
pregăteam nerâbdător s-o răstoiesc.

"Cum se face că o femeie ca tine vine singură la o astiel de petrecere? *, am
deschis gambitul conversaţie, doar ca să intru mai rapid în esenţial.

"Aş putea să-ţi răspund cu aceeaşi întrebare”, a contrat ea, privindu-mă amuzată,
apoi, după o uşoară ezitare, a continuat: "Da" ca să nu zici că evit răspunsurile
directe, iată informaţia pe care o doreşti: În relaţia cu prietenul meu am stabilit să
avem, din când în când, câte un sfârşit de săptămână "iber”, adică fiecare face ce
vrea. "Văzând probabil mina contrariată de pe chipul meu, a mai despicat o aşchie
relevantă, adăugând: "Ne acordăm reciproc o pauză”.

"Adică vii aşa la o petrecere, alegi un tip, poate după pantofi, şi-l convingi să
mergeţi la Paris să beţi o cafea? ”, am încercat eu o reformulare ironică în jurul
afirmației auzite.

"Procesul alegerii poate fi mai simplu sau mai complicat, dar se poate rezuma şi la
ce spui tu”, a răspuns ea întrebării, apoi, schimbând tonul voii şi parcă în căutare
de cuvinte potrivite, a continuat: "Nici nu ştiu cum să descriu asta unui bărbat...
răiesc o poveste de dragoste cu totul şi cu totul specială... Pot să afirm, fără nici o
îndoială şi fâră aroganță, că ne iubim cu pasiune şi ştiu că sunt femeia vieţii lui, dar,
cu toate astea, uneori se îndepărtează şi îmi cere să facem ceva separat. Mi-a
spus cândva că legătura dintre un bărbat şi o femeie, chiar bazată pe cea mai
profundă dragoste, trebuie improspatată prin despărțri, urmate apoi de un act
conştient al alegerii. >“ Consimţământul sufletesc de a rămâne împreuna sau
renunțarea Ia prelungirea opțiuni de cuplu... Poţi înțelege asta? ", m-a întrebat,
urmărindu-tmi reacţia în lumina slabă a echipamentului de bora.

"Şi ce se întâmplă dacă întâlneşti pe cineva care Îţi place foarte mult şi de care,
eventual, te şi îndrăgosteşti? *, am întrebat oarecum amuzat, dar gândindu-mă, în
acelaşi timp, Ia pantofii mei şi la câte se pot întâmpla până Ia Paris şi retur.

"La prima vedere, se prea poate, dar cred că mi-ar trece repede”, a răspuns ea,
ar în ochi i-am văzut acea melancolică departare care ascundea misterul unui
univers neştiut. Apoi, întorcându-şi fața spre mine, parcă vrând să dea greutate
cuvintelor, a continuat: " Impart de câțiva ani viața cu un bărbat mult mai în vârstă
decăt mine. Mulţi nu înțeleg asta şi nici nu încerc să le explic aşa ceva. Ştiu că şi
unele. dintre prietenele mele mă condamnă în sinea lor, dar pentru că nu ştiu multe,
nu le-o iau în nume de râu. N-aş vrea să te jignesc, dar diferența de ani e în
defavoarea voastră, a bărbaţilor tineri, şi asta nu neaparat cronologic, ci datorită
jpsei de experiență. * Apoi, nuanțând catifeaua vocii, a adăugat: "Nu este valabil
pentru toate femeile, deci nu te impacienta”. În secundele de tacere dintre noi, timp
în care mintea mea făcea slalom printre diferite alternative tactice, a mai întrebat:
"Ştii care e diferența? »

"Bânuiesc că te referi la faptul că au avut mai mult timp pentru experienţe sexuale,
dar şi lipsa problemelor financiare”, am zis eu într-o doară, nefiind hotarât pe ce
cărare conversaţională s-o apuc.

"Nu, "a răspuns ea cu promptitudine, "aşa ceva ar fi pentru multe femei insulicient
şi, oricum, cred că e cam superficial”, apoi, văzând ezitarea mea, a continuat: "Aş
spune că unii, DOAR unii bărbaţi maturi, permit femeilor tinere accesul la emoţii
mult mai complexe, făcându-le să simtă ceea ce vor deveni. Ei nu au nevoia
imperioasă de a te schimba ca persoană. Te pot iubi şi accepta aşa cum eşti. Au
avut timp să-şi rezoe problemele personale şi nu mai au nevoie să se
dovedească superiori. Cred că doresc să retrăiască o parte din propriul lor spirit,
într-o formă golită de pretenţii şi jocuri psihologice, şi să soarbă din noi entuziasmul
unei vârste ce nu le mai aparține - ceva ce au pierdut din neştiință sau au scăpat
din vedere în anii când aşa ceva nu părea important. lar dacă natura a fost darnică
cu ei şi nu s-au deteriorat fizic, atunci sunt destul de greu de depăşit de cei din
generația ta”, a încheiat ea, adăugând căt se poate de amical: "Sper că nu te-am
supărat cu asta”.

"Nu, nu m-ai supărat”, am spus eu, deşi nu era întru totul adevărat. Eram
contrariat de afirmaţii ei şi nu îmi era clar nici ce urmăreşte. Absența unei strategii
seduclive fini ințepase, de ceva vreme, balonul vanitâţi, din care gazul fantezilor
scâpa acurm, şuierând.

"Dar de ce nu te mâriţi cu el, dacă e aşa grozav precum spui? *, am încercat eu o
mică diversiune răutăcioasă.

"Simt în vocea ta o uşoară maliție sau mi se pare? ", a retezat ea, cu un retur scurt
şi bine țintit, spinul întrebării mele. "N-aş fi vrut să te supâr” şi, fără să aştepte
dezvinovâţiile mele, a continuat: "Ştiu că mulţi bărbaţi preferă să-şi încerce norocul
cu femei care sunt ancorate în relaţii. Cu cât e mai bună relația femeii, cu atât e
mai mare provocarea pentru ei. Asta se poate întâmpla Ghiar dacă ei nu vad
vitoarea legătură dincolo de granița unei aventuri. Să o poți disloca emoțional şi
să-i transferi punctul de atenţie sufletească asupra propriei persoane e pentru unii
o plăcere netâgăduită a ego-ului. Cum e la tine? ", a întrebat ea, amicalitatea din
voce fiind chezâşia dezinteresului ei afectiu

"Adică dacă aş vrea să te disloc din relaţia ta? ”, am întrebat, doar ca să câştig
timp de gândire, apoi, fără să mai aştept confirmarea ei, am continuat: "Nu cred că
m-am gândit prea serios la aşa ceva, dar mi-e greu să înțeleg de ce nu vă petreceţi
tot timpul liber impreună şi de ce zgâlțâiţi barca relaţiei cu tot felul de experienţe
verificatoare? Adică, findu-vă bine, de ce riscaţi? *, am încheiat, căutând adevărul
în ochii ei, prin prisma celui mai sensibil detector de îndoieli

"Nu cu multă vreme În urmă, gândeam ca tine”, a răspuns, după căteva secunde
de tăcere. "Între timp, am învăţat că adans Pamour veritable c'est ame qui
enveloppe le corps» (în dragostea adevărată, sufletul e cel care învâluie corpul),
ar apropierea fizică între două persoane nu e niciodată garanția legăturii din cuplu
Fraza asta În franceză am citit-o undeva, dar reflectă exact crezul meu. Prietenul
meu susţine că dragostea este o entitate vie, care are nevoie de hrană spirituală şi
zică. lar apropierea şi distanțarea dintre cei doi nu sunt altceva decăt respiraţia
acestei ființe sensibile. Avem nevoie de clipe de singurătate, Ia fel de mult cum
avem nevoie de cele petrecute împreună. *

Şi, parcă pentru exemplificare, mi-a pus un CD cu "Chicago", iar cântecul, care se
numea "Hard to say I'm sorry” (Mi-e greu să spun îmi pare rău), începea cu
"Everybody needs a lie time away, | heard her say, from each other. Even lovers
need a holiday far away from each other. * ("Cu toţii avem nevoie de puţin timp
departe de celalalt”, am auzit-o spunând. *Chiar şi îndrăgostiţi au nevoie de o
vacanţă departe unul de altul. *)

Pe drum, am început să discutăm despre una dintre cârile mele preferate
("Profetul" iui K. Gibran), pe care, am descoperit cu stupefacție, o cunoştea atât de
bine, încăt a început sâ-mi recite unul dintre poeme. Textul era relevant pentru
tema pe care o dezbăteam:

"But let there be spaces în your togetherness, /And let the winds of the heavens
dance between you. /Love one another but make not a bond oflove: /Letit rather
be a moving sea between the shores of your souls. /Fil each other's cup but drink
not from one cup. /Give one another of your bread but eat not from the same loat. /
Sing and dance together and be joyous, but let each one of you be alone, /Even as
the stings of a lute are alone though they quiver with the same music. /Give your
hearts, but not into each other's keeping. "

Nu încerca să mă convingă să-i accept punctul de vedere, care era, pentru
perechea din care făcea parte, ceva organic. Spunea, într-un fel aparte, că
ibertatea interioară a unui cuplu este însumarea spaților sufeteşti dintre nevoile şi
constrângerile fiecârui partener. Nici mai mult nici mai puţin.

Era deja lumină când am ajuns la "periferique”, autostrada care înconjoară
metropola franceză. Circulaţia era încă amonită în arterele oraşului, iar puținii
pietoni purtau încă în trăsături trauma separării, înainte de timp, de aşternutui
patului conjugal. A început să-mi fredoneze "Sous le cie! de Paris”, un cântec vechi
de-al lui Yves Montand. Pe Champs Elys6es, unele cafenele erau deja deschise.
Un chelner subțire! ca un titirez, a cărui origine italiană se auzea de la cinci metri, şi
care văjâia printre mese, ne-a pus în faţă două degetare lilputane din care se
ridica ameţitor aburul aromat al unui espresso dublu

"Ce va spune prietenul tău, când îi vei povesti de escapada asta? ", am întrebat-o
eu, încă săgetat de anumite îndoieli asupra gradului de libertate acceptabi într-o
relație de cuplu, deşi incepeam să fiu mai permeabi la nuanţe.

"Se va bucura, cu siguanță, pentru mine, şi te va admira pentru curajul şi
spontaneitatea ta”, mi-a răspuns zâmbind.

"Asta după ce te va privi adânc în ochi, să vadă semnatura de prelungire a opțiunii
de a rămâne împreuna”, am completat eu, cu zâmbetul cel mai mefistofetic din
registrul pe care-l aveam la dispoziie.

"Problema nu s-a pus şi nu se pune aşa”, a îndreptat ea sensul frazei mele. "Nu
căutăm ieşiri din relaţie, nu testăm nimic şi nu ne folosim de oameni să ne
demonstrăm nouă înşine ceva. Ne bucurăm să cunoaştem persoane noi, care
gândesc diferit şi pot să ne învețe alte lucruri. * Pe fundalul clinchetului de linguriţă
care se rotea în ceşcuța cu cafea, a întrebat: "Sper că nu te-ai simţit folosit? *.

"Nu", am spus cu cel mai convingător timbru vocal găsit în repertoriul de nuanțe.
"Pot spune chiar că această imvitaţie la cafea a fost una din cele mai interesante
experiențe din ultimul timp, lucru pentru care îţi mulțumesc”.

"Şi eu mă bucur pentru această zi”, a completat ea, cu perlele dinţilor expuse în
semiluna zâmbetului, ”.. şi fţi mulţumesc pentru încredere şi pentu.
spontaneitate”.

Ne-am întors mai târziu în oraşul de unde începuse acest voiaj straniu. Pe drum,
m-a Întrebat despre iubirile mele, reuşite sau nereuşite, şi despre felul în care îmi
imaginez dragostea ideală. M-a obligat uneori să privesc în oglinda propriului meu
suflet, coniruntându-mă astfel cu trăsături de caracter mai puțin măgulitoare. Era o
maestră a comunicării, sintaxa priviri trada cunoştinţe de gramatică a psihologiei
masculine, iar intimitatea mental țesută de voce creştea cu fiecare oră petrecută
impreună.

Nu am mai încercat vreodată să o revăd. Există întâlniri care au ceva profetic şi
încercam să descifrez acest mesaj al sorți. Din perspectiva timpului, mi-am dat
seama că, în umbra acestei lipse de iniţiativa, era frica de eşec. Nu eram pregatit
doar pentru prietenie.

După vreo doi ani, am auzit întâmplător, de la o prietenă, că ar fi plecat în Tibet şi
că nu s-ar imai fi întors de-acolo. Abia atunci am înţeles mesajul şi am mai înțeles
că îl cunoseusem de multă vreme si pe el