Fantezii Erotice

imensa fereastră care desparțea localul de lumea multicoloră a plajei reflecta la
ora aceea luminile fade şi translucidul mişcărilor celor aflaţi la mesele din spatele
meu. Cele două lumi se suprapuneau, în superfcialitatea aparentă a sticlei. Ochiul
atent le putea separa în componente. Barci leneşe savurau tandreţea unor valuri
curioase, în care se topise de ceva timp portocaliu unui apus moleşitor. Perechi
inlănțuite se perindau în plimbări fară direcţii precise. Umbreiele de plajă îşi
întindeau încet găturile, din ce în ce mai lungi şi subţiri, pe nisipul încă fierbinte, pe
care mai zceau, ici, colo, trupuri bronzate.

Jurnalul de pe masă inhala aproape fotografic impresii şi gânduri, deocamdată
neorganizate. Eram în acea fază pe care o numesc acumulare, când asociație
bere croşetează, cu impresile ce mi se perindă prin fața ochilor, materialul din
care se va naşte ceva încă neştiut.

Eram singur Ia masă, în localul ce! mai îndrăgit al staţiunii. Loc perfect de studiu al
naturii umane. Muzica şi râselele făceau să vibreze un aer încârcat de fum,
condimente şi diverse ale arome. Cu excepția mesei unde mă aflam, toate
celelalte erau ocupate de grupuri de tineri gălgioşi, ori de perechi care sorbeau
din pahare înalte cocktail-uri sau cafiee frappe-uri

Culoarea roşie a rochiei care s-a suprapus pe albastrul unei bărci a săitat macazul
atenţiei mele spre interiorul localului. Am văzut-o, în refecția sticlei, cum se
apropia. Î vedeam mai degrabă conturul şi mişcările elegante, brațele goale şi
părul negru ce cădea liber până aproape de imijloc. S-a oprit lângă mine şi m-a
întrebat cu o voce de catifea, însă fără subtiităţi tonale.

- Scaunul acesta e liber?

- Da, i-am răspuns, şi, privindu-i ochii în care un verde marin îşi făcuse reşedinţa
de vară, am continuat, dar... este un loc special. E scaunul povestitorului. Cel care
se aşează trebuie să povestească o experiență de viaţă, o fantezie erotică sau cel
puţin un vis nerealizat. Crezi că poți?

In secunda de ezitare pe care am văzut-o futmând-i pe față, a evaluat situația,
ceva între o nouă şi necunoscută strategie de agatare şi o curiozitate neobişnuită.

- Nu ştiu cât de lungă va fi povestea, pentru că aştept pe cineva, mi-a răspuns,
măsurându-mă, iar ochii mari s-au îngustat într-un zâmbet. Avea o puritate
nealterată de vreun machiaj. Pielea perfectă era încă răsfăţată de vârstă, iar
bronzul acumulat în căteva zile de plajă sublinia exoticul feţei - Dacă te-aş întreba
pe cine aştepli, ai putea crede că mă interesează persoana ta, i-am spus zâmbind.
Oricum, sper că va întârzia suficient ca să-ți aud povestea, căci ea mă interesează
cu adevărat. Am încheiat fraza şi am închis hotărât carnetul de notițe.

Un chelner polticos a apărut din umbră, iar ea, cu acelaşi zâmbet necenzurat de
pretenţii a comandat o apă minerală carbogazoasă cu doua felii de lamâie.

- Şi chiar vrei să auzi o fantezie erotică sau preferi o poveste adevărată?, m-a
întrebat, zâmbind şmechereşte, după ce chelnerul s-a îndepărtat.

- Dacă e pe alese, aş prefera o fantezie erotică cât mai adevărată, dacă se poate
aşa ceva, i-am răspuns.

Degetele subții, cu unghii perfect ovale, nelăcuite, au prins cu delicateţe
scobitoarea înfiptă într-o felie de lămâie, transbordând-o apoi în paharul cu apă ce
încă şuiera protestatar. Îi vedeam faţa pe care gândurile se jucau de-a v-aţi
ascunselea, În nehotărărea lor de a se alinia în ordinea dorită

- Hai, povesteşte-mi-o pe ultima, am spus eu amuzat de dilema ei, încercând să-i
uşurez alegerea.

- Uneori mi-aş dori să fumez, a zis ea aproape în şoaptă, punându-și coatele pe
masă şi parcând obrazul impecabil în palma stânga. Mi-ar da timp de gândire,
mi-ar ocupa mâinile şi, probabil, m-ar şi relaxa, şi-a încheiat gândul adresat mai
degrabă ei înşişi decăt ascuitătorului de pe scaunul alăturat. Apoi, ridicând ochii
spre mine şi învăluindu-mă într-o privire care spunea "ți arăt eu ție”, a început
povestea.

- Ai auzit de concertul grupului *.. *, care a avut loc săptămâna trecută? Trebuie
să fi auzit, c-a fost mare vâlvă prin presă. Am citit a doua zi în ziar că au fost peste
şaptezeci de mii de oameni pe stadion. Incredibil ce nebunie a fost acolo! M-am
dus cu două prietene, dar, în învălmăşeală, ne-am pierdut în mulime. Le-am
căutat o vreme, însă, negăsindu-le, m-am hotărât să merg căt mai în față, cât mai
aproape de scenă. Era o înghesuială de nedescris, unii uriau, alii dansau, unii
rockeri îşi puseseră prietenele pe umeri şi dansau aşa, mai erau şi unii care deja se
imbătaseră cu bere, dar nu era de mirare în căldura care lâncezea în aer. Fusese
ziua cea mai caldă din vara asta, a încheiat ea fraza.

Privirea i se pierdea uneori în trecutul acesta apropiat, căutând sprijin, prin
fereastra care Îşi asuma, cu fiece clipă a înserării, calităţi adiționale de oglinda.

- Ce să-ți spun, era o nebunie foarte mişto, a continuat ea. Muli erau dezbrăcaţi
până la brâu, iar unele fete şi-au turnat sticle cu apă peste tricouri, ca să se
răcorească. Eram îmbrăcată doar cu un tricou alb şi un sarong indonezian, pe care
7 infăşurasem în jurul corpului şi îl fixasem cu o centură subțire, însă fără, dar fără,
nici un accesoriu intim pe dedesubt. M-a privit cu un zâmbet dezarmant, încercând
să citească pe faţa mea dacă o declasam social sau cel puţin să identifice o tentă
de oprobriu

- Uneori mai simțeam căte o mână de mascul atingându-mmă, aparent întâmplator,
dar era aşa multă lume, că era greu să identifici posesorul braţului neobrăzat, a
continuat ea.

- Am ajuns destul de aproape de scenă, cred că mai erau doar vreo cinci metri,
dar era aşa înghesuiala, încât nu era chip să mai avansez vreun pas.

Pauza care a urmat a fost folosită pentru a sorbi din paharul cu apă şi pentru a ma
studia, să vadă cât de tare intrasem în “atmosfera” povestii ei

- Pe scena, toţi păreau nebuni, poate erau şi puţin drogați, nu ştiu, oricum erau
într-o vervă care m-a intoxicat pur şi simplu, aşa că am intrat şi eu în acelaşi ritm
nebunesc. Dansam, urlam şi nu-mi păsa de nimeni. Eram singură, dar eram şi cu
toți ceilalți.“ Deodată, m-a izbit un parfum. Era un parfum pe care nu-l mai
ntâhnisem vreodată, însă în clipa în care l-am simţit, am rămas parcă lovită de
trăsnet. Nu mai indrăzneam nici să mă mişe, de teamă să nu-l pierd cumva. Mi-era
fică să mă întorc, să văd cine e purtătorul acelei arome. Nu cumva să fiu
dezamăgită de... ştiu şi eu... Poţi s4ţi imaginezi aşa ceva?, m-a întrebat ea,
privindu-mă intens.

- Bineințeles că pot. Efectul unui partum se răsfrânge asupra celui mai primitiv,
dar şi al celui mai sofisticat, sistem de receptori, cu alte cwinte ne “ataca” la
rădăcina finței, am răspuns, oprindu-mă apoi brusc ca să nu deviez povestea ei pe
făgaşe Iăturalnice.

- M-am lasat puţin înapoi, aşaaa, întâmplător, ca să-l "sim, a continuat ea,
râzând şăgalnic şi descoperind albeața unor dinţi sănătoşi şi pertect aliniaţi

Era chiar acolo, în spatele meu, i-am simţit pieptul cu coatele, cu umerii şi cu
spatele şi, după vreo câteva mişcări, am reuşit să "simt" chiar mai mult. Ştii căte
poți simţi aşa, dacă vrei? Din nou zâmbetul acela complice, pe care femeile îl au
când povestesc astfel de fapte, i-a luminat faţa, privirea chestionându-mă făra
sfală

Tacerea mea învăluită în incurajarea de a continua a fost podul peste scurta
pauză în care paharul ia atins din nou buzele. Avea o gură frumoasă şi foarte
apetisantă. Privindu-i buzele pline, puteam să îmi imaginez căteva capitole din
Kama Sutra.

- Când i-am simțit măinile, a continuat ea, mi s-a pârut că e cel mai natural gest
imaginabil. Eram în clipa acea doar un alt cuplu de îndrăgostiți venit să participe la
nebunia de pe stadion. Amestecul dintre atingerea lui şi acel miros de mosc mă
înnebunea. M-am hotărât, orice ar fi, să nu întorc capul, să nu-mi distrug iluzia şi se
pare că nici el nu avea curiozitâţi excesive în a mă cunoaşte alfel... Mâna lui
stângă a pornit într-o explorare hotărâtă dar calmă, căutând reliefuri pe care, după
siguranța mişoârii, mi-era lar că le ştia de prin alte atiasuri. MA confruntam cu o
senzaţie de o intensitate necunoscută până atunci. Eram dispusă să sacrific orice
pentru acea trăire. Mă lichefiasem complet pe dinăuntru. Nu mai ştiu cum puteam
sta în picioare. Dacă m-ar fi văzut prietenele sau părinții nu mi-ar fi pasat. M-aş fi
despârit de prietenul meu, aş fi fost în stare să las totul, doar ca să nu opresc
atingerea acelei palme care mă tortura prin laschiitatea mişcării. şi mirosul acelui
partum.. Doamne... ce parfum.

Ritmul muzicii, urletele şi fuierăturile. din jurul meu se suprapuneau peste bătăile
unei inimi intoxicate de dorințe carnale. Cu ochi închişi, vedeam doar culorile pe
dinăuntru. Muzica era un joc de artificii colorate, iar atingerea lui era uneori sunet,
alteori culoare. Mi se uscase gura, respiraţia batea la poarta hiperventiației, dar,
inainte de toate şi peste toate, era dorința nedomesticită care vibra de acum în
zona pehviană, ahtiată de anticipație. Ne unduiam perfect în ritmul sunetului, eram
un grup statuar fără nume.

N-am fost surprinsă când i-am simţit mâna dreaptă cum părăseşte talia, atingând
în trecere centura îngustă şi coboară pe şold, spre fese, căutând fără nici cea mai
mică ezitare marginea sarongului ce mă înfăşura, încă, protector.

Pară să piardă ritmul muzicii, mâna şi-a făcut loc de-a lungul perdelei colorate,
simțind, precum un hoţ de tablouri, butonul care ar putea declanşă alarma. Mi-a
atins extrem de uşor fesele, parcă salutând, complice, echipajul cu care va pleca
într-un voiaj îndelungat. M-am înfiorat de familaritatea gestului şi am aşteptat
încordată contactul mai ferm, pe care siguranţa unei astle! de mâini îl promitea.
Anticipația deschisese cu ceva timp În urmă ecluzele plăcerii şi mă simțeam mai
inundată decăt fusesem vreodată. Corpul mă trădase în totalitate, fără s4-i pese de
gânduri, de educaţie, de temeri sau orice fel de rețineri pe care mi le impusesem
de-a lungul anilor. Toate mă părăsiseră ca nişte vrăbii speriate Ia apariţia pisicii. Mă
simțeam abandonată de propriul discernământ, cu o singură comandă râmasă,
poruncă care îmi bătea ritmic între tâmple, în inimă şi în zona pehviană "nu te opri,
nu te opri”.

Ştiam că voi merge până la capăt şi atunci am făcut singurul gest de intimitate al
întregii seri. Am cuprins cu mâna mea palma lui, care-mi acoperea sânul stâng. Am
simţit Ia incheietura lui ceva plat, metal rece cu nişte reliefuri stranii, dar cred că de
asta mi-am dat seama mai târziu, abia când eram acasă, pentru că atunci nu am
deschis ochii

Din nou paharul a pornit încet spre buze, aproape solemn. Înghiţturile sunt nici,
repetate, mişcări studiate, aproape ca o suită muzicală,

- Ei, ce zici de povestea mea, m-a întrebat ea, oprindu-se brusc la periferia
orgasmului

- Restul îI laşi la latitudinea imaginaţiei mele?, am întrebat-o, zâmbind şi
gândindu-mă cum s-o deterimin să continue.

- Pot săţi spun că am mers până la capăt, a spus ea, dar detalile descriptive nu
sunt esențiale. Tot ce vreau s4ţi mai spun e că, în clipa suprema, s-a aplecat şi
m-a muşcat tandru de lobul urechii, spunând în acelaşi timp ceva ce n-am reținut,
dar care m-a zguduit atât de înftorător, încât am crezut că orgasmul meu nu se va
termina vreodată. A fost un sunet straniu, o vibrație, ceva ce m-a pătruns până în
cele mai indepârtate celule, ceva din altă lume. A fostun sunet care venea din
adâncul lui, din miezul lui teluric sau spiritual, ceva care suna cam aşa: *ommm
mani.. *. Au mai fost căteva cuvinte, dar nu le-am reținut:

Apoi s-a desprins încet din mine, cu aceeaşi delicateţe cu care a venit şi, până
mi-au revenit simțurile, gândurile şi controlul asupra propriului meu corp, dispăruse.

- Deci nu i-ai văzut faţa şi nu I-ai recunoaşte?, am întrebat eu curios.

- Nu, şi nici nu cred că am dorit vreo clipă asta. Nici atunci şi cu atât mai puţin
acum. La ce mi-ar folosi? O astfel de experienţă se întâmplă o singură dată în viața
unei femei, iar orice încercare de repetare e sortită egecului

- Ai dreptate, aşa ceva e irepetabil. Oricum, mi-a plăcut mult fantezia ta erotică,
-am spus într-un final.

- Poate fantezie, dar... poate a fost... o poveste adevărată, nu vei şti niciociată,
mi-a răspuns ea aproape provocator, ochii ei jucându-se cu mine, aşa cum se
joacă pisica cu un şoarece.

- Da, ai dreptate, dar nu are nici o importanță, am încheiat eu, gândindu-mă la
norocul de a fi cu ea ultima jumătate de oră.

- Ai o brățară interesantă, a spus ea, schimbând subiectul şi direcția conversaţiei.
În ce limbă scrie pe ea?

- În tibetană, i-am răspuns eu, fără să elaborez.

- Şi ce scrie?, a continuat ea curioasă, atingând literele awite şi trăgând apoi
nfiorată mâna.

- E o mantră tibetană, i-am răspuns eu, privind-o intens.

- Şi cum sună mantra ta? Poţi să mi-o spui? Vocea ei era, de-acum, doar o
şoaptă

- Ommm mani padme hum

Ne-am privit în ochi câteva secunde. Încet, zâmbetul acela complice a revenit. A
mai comandat o apă minerală, în care, cu aceleaşi gesturi nestudiate, a pus felile
de lamăie. A ridicat apoi ochii spre mine, privirea promițând o mărturisire.

- Mi-a plăcut mult brățara ta, a spus. Tonul vocii a revenit la neutralitatea socială
binecunoscută. A fost motivul pentru care am acceptat provocarea ta.

Pauza luată părea avântul de care avea nevoie să continue.

- E o brățară rară şi nu am văzut de multă vreme una ca asta pe aici. lar mantra
asta e... şi mantra mea preferată. M-am gândit câţi va plăcea s-o auzi rostită de o
femeie.

- uite, fi las o carte de vizită, poate cândva mă vei căuta.

S-a ridicat şi a pornit în întâmpinarea prietenei care tocmai intrase în local. Pe
cartea de vizită, pe lângă nume şi poziţia ocupată, erau o adresa de E-mail, două
numere de telefon şi ceva detalii nesemnificative.

Facultatea de limbi orientale

Sectia Tihetaloaia