Fantezii Erotice

Eram intr-un tren. Stam cu privirea atintita asupra ghetei mele stangi, innoroiate.
Valiza imi era deschisa, plina de haine murdare, cu o sticla de vin itindu-se
printre ele, copios inceputa,

Eram incovoiala, dizgratioasa. Mototolia, cu toate semnalmentele
decrepitudini.. Revenirea acasa ma -ncieiosa. Nepieptenata, pratuita, murdara.
Si nu incetam sa-mi fixez, abia intelegand de ce, gheata stanga, pe care se
ipisera cateva frunze din cine stie ce arbore. Mi-am jucat degetele în botina

Si, deodata, o intrebare imi fulgera in minte: "Care e rostul vieti? *

Am fost surprinsa de aceste cuvinte banale, brufale, parca dictate de simplul
fapt ca mi-am miscat piciorul. Am incetat miscarea pt a îi cu inima impacata
intrebarea se repeta. Ca sa mu ma mai gandesc la asta, amtras cateva
inghitituri zdravene de vin. Si iarasi: "Ce rost are viata? * Trenul porni cu o
zdruncinatura, fara sa ma poata readuce la tacere. Am muliplicat gesturile,
e-am variat, in speranta ca voi putea alunga cuvintele sacaitoare. Drept sa
Spun, nu pricepeam ce ni se intampla.

De ce aici, in aceasta clipa, avand ca martori o gheata murdara, o sticla de
vin rosu si o valiza nicicum de dat pe maini straine? Cuvintele erau cand
suierafoare, cand grave, precipiate, ori sacadate. Nu ve deam peisajul, atat de
aprinsa imi era privirea, invincibi, in mine, printre sonoritati indaratnice: "Care e
rostul vietii? "Aveam impresia ca-mi sunt incrustate in carne, ca trebuia nu doar
sa fe ascult ci sa le sicitesc. M-am chinuit în van sa le vomi, odata ajunsa la
ioaleta. Ba, mai rau, mi-am vazut, in oglinda, gura deschizandu-ze pt a le rosti,
pta le uria, apoi

Cateva ore mai tarziu, mereu hartuita, m-am trezit pe peronul unei gari
periferice. M-am asezat in frigul, in lviditatea serii. În jurul meu simteam
agravandu-se decorul, totusi famila, antrepozile de fier vechi, ateliere fara
viata, inscriptii care, brusc, mu-mi mai spuneau nimic: ratiunea sociala contra
ratiunii mele asociale. Si totul acoperindu-se incet cu aceleasi cuvinte
obsedante: "Care esre rostul vietii? ". Ploua peste lume cu un glas umid, scazut,
de urina. Un glas pt chistoacele dintre sine, pt sordida inimicilie a acoperisurilor
si cablurilor. Si glasul zicea: "Care este rostul vieti? *

Nu stiu cat am ramas acolo, cu Manile mele, cu cenusiul lucrurilor, chiar si
celor pe care, ieri, le iuminasem., Din teancul fotografilor care tmi s-au facut
ipseste asta: eu intr-o gara pustie, imaginea unui om ranit, fara credinta si tel,
mizer, strivă, ruinat inlauntru, cu capul in maini, alunecand spre pamant. Botul pe
labe, tot ce ramane dintr-un animal pe care l-au parasit putere sipt care a
devora este un verb revokt. Viziunea gubra si mugetul tot mai slab: "Care e
rostul vieti? . în urma, nimic. Nimic decat o imbecila vointa de a te pune pe
picioare, de a te tari, cu sufletul sonticand, spre locurile scrifturii

Mi-am pus, asupra vietii, intrebari atat de crude, de feroce, incat nu le puteam
gasi decat raspunsuri pe potriva ranioare. E ceea ce numesc eu esenta insasi
a REVOLTEI

La insuportabila intrebare, nu poti raspunde decat asa: "Viata mea a avut un
rost, desigur, DAR LA CE BUN?"
incene bine si se sfarseste rail