Cuiva...
O cararuie prafuita spre ...... vis?
Palmele mele au adunat în ele roua plina de sclipiri a diminetilor în care m-am
regasit.
Picaturile imi zambeau in palme si nu aveau intrebari... erau limpezi si multumite
ca se aflau în causul protector.
M-am gandi ... o frantura de dorinta .... sa i ie daruiesc... n amintirea diminetilor
n care te regaseai. Si apoi am realizat ca doar cuvintele un vor putea smulge din
tine visul cenusiu al cautarilor.
Si atunci...... Atunci aseman cuvintele sarace cu un zbucium albastru si profund
ca o cautare perpetua.
Un vis?
Petale asternute în urma pasitor tai tristi ca sa nu mai privesti inapoi... O dorinta?
Un zambet plin de lumina si vei sti ca hrana sufletului va alunga pustiul din cei din
jurul tau.
O realitate?
Alaturi mereu peste tot ce inseamna sclipitor si negru.
Alaturi imaterial ca un val în si plin de pasiune unduitoare pe aripile unei dorinte
innabusite în imposibi.
Crud .... poate ... dar departe de un fosnet atnar.
Liniste si teama intr-un manunchi de sclipiri si o dorinta de picaturi de roua in
causul ocrotitor... Sunt aici si voi îi atata timp cat ai sufietul ranit si trist... i voi da
zambetul si dorinta numai ca sa stiu ca nelinistea din tine va ramane in urma pe o
cararuie nrafuita