Fantezii Erotice

Everyday there's someone asting what is there to do?

Should ! love or should | fightis it all the same to you?

No ! say have the answer proven to be true,

But if ! were to share it with you, you would stand to gain and | to lose.

Oh! couldntt bear it so ve got nothing to say.

Nothing to say.
Casetofonul, de care Carmen nu se despârțea aproape niciunde... Şi, parcă tot în
ritmul muzicii, femeia se scutura acum ca de-un fiison lent, cu ochii închişi,
rotindu-şi capul pe pernă. Emi! se ridică în genunchi şi i cuprinse coapsele de fa
jumătate, trăgând-o spre el.

- Hei, hei, hei, n-ai uitat ceva? - îşi puse ea barbia în piept.
Emil o privi swprins. Carmen lăsă capul Într-o parte, părul negru şi buclat îi
acoperi obrazul drept şi-i cobori către stern, până în vecinatatea sânilor încă plini,
dar alunecaţi de-o parte şi de alta, cu stârcurile vizibil erecte privind acum oblic, în
sus şi În afară. Se sprijni apoi, respirând rar, În coate.
- Bine, dacă mai vrei... - ridică el din umeri şi, aplecădu-se, Îi prinse în palme, din
nou, relieful rotund, dar angulat, dintre bazin şi copase.
Ea îşi l4s4 mâna în părul lui şi îi împinse fruntea cu podul palmei.
- Hai, că ştii tu Ia ce mă refeream.
Bărbatul se ridică din nou şi o privi nedumerit Ea fi răspunse cu colțul stâng al
buzelor ridicat, cu ochii albaşti larg deschişi fixându- întrebător, gropița din bărbie
se adânci treptat, deşi asimetric, pe măsură ce privirile îi coborâră:
- Pai, aşa vrei să mergi tu la luptă? Fără... coif? - zâmbi ea.
Emil simți că cerul se prăbuşeşte peste el. Viaga il părăsi şi ea aproape
instantaneu, ca după un orgasm venit prea devreme. Se lăsă pe spate, lângă ea,
cu ochii în tavan:
- La asta nu m-am gândit, madermoiselle.
- Pai, pe ce lume trăieşti tu?!
- Credeam că iei şi tu pastile.
Carmen izbucni în râs şi nu se abținu să nu-l plesnească peste burtă
- Auzi la el, pastilet?
Emil închise ochii, realizând că iar roşeşte ca un rac. Îşi duse o mână la frunte, în
timp ce Carmen, cu mâinile adunate între coapse, aplecată, era zguduită de
hohote nestâpânite. Îi atinse totuşi şoldul arcuit, pe care a cărui creastă şlefuită
pielea îi părea şi mai albă:
- Da! poate ai tu
- De un' să am? Poate aitu...- şinici aici Carmen nu-şi putu stăpâni râsul, deşi
închise ochii, cu o expresie de neputinţă - vreo pastilă pentru SIDA!
Bărbatul îşi acoperi fața cu palmele:
- Doamne, ce prost sunti.
Ea continuă să chicotească înăbuşit, până când el se ridică brusc şi o luă de
bărbie:
- Bine, madermoiselle, dar ieri, cu Mişu? Că doar nu avea nimia, să fim serioşi!
Ea îşi dădu capul pe spate, eliberându-se din palma lui şi ridică colțurile
sprâncenelor ca două semne de întrebare culcate, dezvelind şirul dinților mici, albi
şi inegali, plecând leneş genele prelungi de câteva ori şi, împingând inainte buza
de jos, spuse În şoaptă:
- Mişu era pregătit, monşer. Ştia că vin, i-am spus să se prezinte cu analizele Ja zi
- Şi omul, care a crezut că-i vorba despre căsătorie.
Carmen îi luă bârbia în palm:
- Păi, nici aici nu greşea prea mult.
Femeia îşi plecă fruntea cu o grimasă de nemulțumire, apoi se întoarse pe
jumătate spre el, care statea iarăşi cu privirile aţintite în tavan, şi Îşi trecu vărtul
degetelor, lent şi abia simţit, peste corpul lui gol, din vecinătatea sternului până
spre copase:
- Te-ai cam dezurmfat, constată ea.
Şi, trecând deasupra lui, începu să-l sărute încet, mai întâi pe gât, apoi pe umeri,
pe piept, întârzie puţin cu limba pe areolele lui mamare.
- Carmen, nu trebuie... - îndrăzni el să o atingă pe creştet, deşi simţi cum un fior,
ca un curent electric, i străbate tot corpul, care ii tresări involuntar.
Dar'ea îi dădu Ia o parte mâna cu un gest hotărăt şi mormai nemulțumit
- Lasă-mă, nu vreau să pleci de-aici cu dureri de.
- Of, cum le şti tu ca un om mare, bătu Emi în retragere.
hchise ochii şi se abandonă treplat, pradă acelei senzații copleșitoare: Carmen nu
se grâbea, îl antrenă în jocul acela pas cu pas, studiat, până când Emil simţi că îi
dispare şi cea din urmă urmă de încordare. Urmă cunoscuta senzație că întreg
universul colapsează, că identitţile lor se şterg într-un tot şi simţi că ceva din trupul
ui, acum străin, ar vrea să reacționeze fiziologic, într-o revoltă surdă, ritmic
exprimată. Însă Carmen nu păru că vrea să se oprească, deşi e! ii înregistră pre
de o clipă prezența concretă, chiar vru să îi atingă umărul alb şi rotund. Când
ntâhi însă privirea ei scrutătoare, hotărâtă, însoțită apoi de un zâmbet şi de un
lipit complice, nu mai opuse nici o rezistenţă, iar contactul cu pielea catifelată a
sânilor ei, cu consistenţa lor deopotrivă elastică şi ferma, îl deconectă din nou de
realitate, simţi că se înalță din nou, de data aceasta mult mai încet, dar infinit mai
dulce. La un moment dat simţi că trebuie să scoată un strigăt, ca de ajutor, dar nu
putu vedea expresia de satisfacţie de pe chipul ei, continuă doar să se întindă ca
un arc solicitat treptat, până la limita rezistenței. Abia când trupul Iui se elibera
scoase. un scâncet, în vreme ce tot corpul îi tremura, şi apoi, dar nu imediat, i simţi
din nou în nări parfumul cunoscut şi îi percepu în vecinatatea umârului respirația
amplă. Apoi buzele ei, cu gust amestecat.
- Of, spuse ea după un timp.
Emil se întoarse şi o privi surprins: făcuse grimasa aceea din nou, gropița din
bărbie, deşi plină, se schițase din nou. Stăteau acum întinşi unul lângă altul, cu
ochii în tavanul de un ocru palid.
- Ce e, Carmen? - articulă el cu greu şi ea îl plesni peste burta:
- Nu, dar o să spui că sunt complet dementă!
Emil ridică din umeri, dezarimat.
- Era mai mişto dacă rămânea şi Mişu.
- ieri, să ştii că mie mi-a fost cam greu, Carmen. Dacă nu suna consoarta.
Ea îşi întinse îndelung braţele, cu picioarele întinse, cu pieptul bombat:
- ieri... leri a fost ca lumea. Ca-n zilele mele de glorie.
- Da, uitasem că tu.
- Taci, Mică. Ce şti tu..?
Şi râse pe întundate, ducând un deget Ia buze:
- Are gust de clor. Dezinfectantă, maitre. De-aia nu mai răcesc eu în gât.
- N-ai tu treabă, mai şi vorbeşti, se adună el cu greu.
- Tu nu prea vorbeşti, eşti ca Mişu. Deşi nu sunteţi chiar la fel.
Şi ridică din sprâncene, trase adânc aer în piept, abia apoi se întoarse iar spre et:
zâmbetul ei, încărcat şi de rmister, pleoapa ei coborând iar complice. Sprânceana
dreaptă ridicată din nou
- ia zi, măi, Milule, tu chiar mai vrei să mergi cu mine?
-Da.
- De-asta voiam să pricepi. Că îmi place cu doi
- Mie nu, mademoiselle, spuse el plat.
Înghiţi în sec, apoi îndrăzni să întrebe:
- Da'cutrei..?
- Hm, cu trei era... cam greu, nu ştiu cum să-ți spun. Nu mă prea mă puteam
concentra. Bine, am avut eu şi o scenă cu cinci, dar a fost cam trasă din montaj.
Dar cu doi, dacă sunt meseriaşi, e perfect. Par-fait.
Şi Carmen îşi împinse capul între umărul şi gâtul ui. O cuprinse pe după umeri
- Auzi, fată, spuse el cu alt glas, tu vrei să spui că-n timpu... chiar simțeai ceva?
- înâm, se alint ea şi îşi lipi sânii de pieptul lui
- Nu te cred!
- Ba să crezi! Îţi spune una din branşă, spuse ea şi se retrase, cu mâna dreaptă
sub ceafă. Bine, adăugă ea, dacă e şi regizorul deştept, dacă cameramanii sunt
profesionişti. Am avut scene trase într-o singură dublă. Nu mint.
- Vrei să spui că nu mimai?!
- Ei, sigur că am mai şi mimat, dar de când am început să lucrez profesional am
avut o singură pretenție: indicaţiile inainte. Adică: cam ce ar vrea să iasă, scriptul
bine învățat de amândoi, una, maximum două repetiţi * la rece”, apoi lasă fata
să-şi între În rol... S&-şi adapteze ea, din mers, totul. Altfel iese ca dracu. Să ştii că
nu-i chiar aşa de uşor. Dar spune şi tu, Mică, atâta vreme cât e vorba de ceva
absolut autentic - pentru bărbaţi e şi mai evident - cum naiba să nu pui trăire?
Emil ridică din umeri:
- Tu ştii
Carmen se ridică şi apoi se aşeză la marginea patului, el nu zărea decât luciul de
pe sânii albi
- Da' şi voi, medicii, ştiu că le aveți... - şi îl înghionti cu pumnul în coastă
Emil nu reacționa, aşa că femeia se întinse jar lângă el. li cuprinse orbeşte plama,
i strânse degetele într-ale lui, ea sugeră o reacţie ca de durere, dar apoi zâmbi. EI
şi întoarse privirile spre fereastra: cerul căpăta tot mai multă transparență, bătând
spre vinețiu. Se înnopta. Preţ de mai multe minute râmaseră aşa, respirând tot mai
egal, ca în pragul somnului, fiecare parcă alunecat într-o altă sferă.
- Hai a duş! - i luă ea de braţ pe neaşteptate.
Se ridică oftând şi o urmă. Fără să schimbe vreun cuvânt, se spălară mai întâi
unul pe altul, camaradereşte, pe spate, după care, cu complictatea ei nedeclarată,
Ermil fi săpuni întregul trup: poate că numai cu cincisprezece ani în urmă (dar
alungă rapid gândul) mai avusese în palme astie! de forme pline, mature,
consistente, dar deopotrivă ferme, încordate.
Se uita cum îi sclipesc broboanele de apă pe fesele albe când Îi auzi iar glasul:
- Asta, prietenu' tău, tac-su' Ju” Mircea.
- Auzi, tu eşti şi gerontofiă, mademoiselle?
- Aia ce mai e?
Emil facu un gest de leharmite şi o plesni în joacă. Trecu apoi în cameră, învelit în
prosop. Îşi fricționă îndelung pielea, masele musculare îi erau dureroase, dar
neînchipuit de destinse. Se îmbrâcă şi tocmai Îşi aprinsese o țigară când apâru
Carmen, cu părul învelit într-un prosop cu dungi murdare, maronii. Fără vreun
cuvânt, îi întinse faconul cu cremă de corp şi se întinse pe burtă. Sub pielea albă,
elastică, Emil îi trecu în revistă, anatomic, toate grupele musculare de Ia umeri şi
de la gât, de pe spate, urmă coloana dublu bombată a lombelor, apoi întârzie puțin
şi pe fese, care păreau mai moi în pozijia asta.
- Maitre, suspină ea, credeam că numai Mişu.
- Mai lasă-l dracu! pe Mişu când suntem numai noi, mormăi el.
Ea se întoarse, îi luă flaconul din mână şi apoi, stând aşezată, începu să-şi întindă
cu minuţiozitate crema pe mâni, pe picioare, apoi pe părțile neatinse ale trunchiului
Când ajunse la sâni, Emil îşi aminti atingerea fulgurantă a stârcurilor ei şi tresări.
inchise ochii o clipă, în vreme ce ea îşi destinse fața cu un zâmbet:
- Da, maitre, mie îmi place să mi-o trag la greu, sau nu ştiai? Din toate pozijile şi
cu predilecție.
Acum îi păru caraghioasă, când imită feleția. Emil răse mânzeşte:
- Fiindcă tu, Carmen, nu eşti normală!
- Lasă că şi voi
Emil o privi nedumerit şi-apoi avu o tresârire:
- Auzi, ce voiai să spui cu * Voi, doctorii. "?
- Pai, asta voiam să spun, zise ea şi îşi plimbă limba printre buze. Faceţi multă
carte, anatomie... sau şi asta se învaţă?
A privea direct, cu ochii albaştri ficşi şi limpezi, nu avea nici urma de ironie în glas.
- Ei, pe dracu! Asta mai întâi se simte, mademoiselle. Mai apoi... se deprinde.
- Da' ştiu câ voi doi, cel puțin, le-aţi deprins ca lumea... Aseară, am crezut că ma
- Auzi, i-o tăie e! scurt, vrei să ÎI laşi în pace pe Mişu? Parcă ţi-am mai spus.
Carmen îl privi o clipă pieziş, tocmai terminase cu întinsul cremei, aşa că Îşi
imbrăcă din nou pijamaua albă, ce parea a fi din matase. Apoi se aşeză pe
marginea patului, cu mâinile adunate în poală. Se strâmbă iar, de parcă ari
mestecat ceva, apoi se întinse şi luă o țigară. Emil i-o aprinse. Cu mâna stângă îşi
dadu părul ud pe spate, şi-l răsfră puțin, privi o vreme numai în tavan, apoi l fixă
jar cu privirea, clipind rar şi leneş, cu un balans al genelor prelungi
- Măi, maitre, de ce vrei tu să imi faci iarăşi figuri?
Emil o privi cu ochii mari, se simţi dintr-o dată nesigur:
- Ce vrei să spui?
- Malte, spuse ea şi veni apoi sâ i se aşeze în brațe, iar Emil constată iarăşi că,
dincolo de aromantul din cremă, trupul ei răspândea un tmiros speciile, de
neconfundat, de ce nu vrei să jucăm noi de la început cu cârțile pe față?
EI tresâri nedumerit şi ea ÎI sărută în fugă pe tâmplă:
- Tu aiidee Ia ce te înhami, dacă pleci cu mine?
- Kind of, răspunse e! stingând ţigara.
- Deci! - zise ea sentenţios şi Emil ridică sprâncenele şi închise ochi, la auzul mult
prea uzatei conjuncţi. Acum paisprezece ani, sau, mă rog, cincisprezece - ştii doar
că nu le prea am cu cifrele - când eram şi noi, tineri, moşue.
- Hai, mai lasă-mă cu introducerea în istoria noastră hieroglifcă!
Ea mai trase căteva fumuri din țigară, apoi o stinse şi ea.
- Ba nu, s-o luăm de la început, maltre, că aşa trebuie! - îi cuprinse ea obrajii în
palme, distanţându-se să îl privească iar în ochi. Erai parcă stagiar, nu?
- Da, în primul an, la chirurgie.
- Şi tocmai te lăsase baltă colega aia a ta, din Bucureşti. Cum o chema?
- Luiza.
- Cuconiţa aia care nu putea să servească decăt Bucureştiul, că provincia avea
purici pe ea.
- Cam aşa ceva.
- Şi tu tocmai pusesei ochii pe nevast4-ta... Marga, nu?
Emil incuviinţă
- Şi-atunci ce naiba ai mai căutat atunci la mine?
Emil închise iar ochii, o cuprinse tmai strâns şi îşi afunda capul în vecinatatea
bucielor ude, lipite acum de ceafă şi răsfirate pe bluza alba, cu atingere de mătase.
Şi-o vreme rămase aşa, mulțumit că o poate avea în braţe: decisă, dar felină,
deopotrivă maternă şi cu un aer ce mustea un eros în permanentă expectativă.
Pai, maftre, atunci fiecare cu drumul lui! - fusese remarca care încheiase discuţia
în acel aprilie târziu, din 1990. Îşi aminti cadrul cumva sordid, dar intim, al micii ei
garsoniere din Bucureşti: un pat, o policioară în dreptul ferestrei care dădea spre o
curte interioară, măsuța pe care se răceau cele două ceşti cu cafea, apoi vrafurile
de câri şi de discuri incadrate de cele două boxe ale pioh-up-ului. Un cuier, un
dulap pentru haine şi o chiuvetă cu robinet de alamă cu mânerul în cruce. Şi ea,
Carmen, privindu-l cu obrajii în palme, cu o lacrimă prelingându-se pe obrazul
drept. Nu plânge, mâto, asta e viața, tu nu vezi ce vremuri tulburi răim?... Şi ea
zâmbind amar, cu gropiţa din bărbie relieându-se asimetric, în vreme ce buza de
jos era împinsă treptat inainte. Nu-s bună de nevastă, ai? Da' cine se mai
căsătoreşte în ziua de astăzi?! - replicase el interogativ, mai mult pentru a o ocoli
un răspuns. Eu m-aş fi măritat cu tine... ŞI? Ce să facem? Să facem copi. - îşi
aminti că răspusese ea moale, după care se ridicase şi acoperise pe jumătate
cadrul ferestrei, asfel că micuța încăpere se scufundase în penumbra. Orice femeie
vrea asta... Da tu nu eşti ca toate celelalte, Carmen! Ea, sprjinindu-şi podul
palmelor de tocul ferestrei, aplecată uşor înainte (îşi aminti că pe vremea aceea
purta părul şi mai lung şi, cum el încă statea aşezat pe canapea, câteva bucle îi
ajunseseră în dreptul obrazului): Nu, maite, eu sunt dracu gol! Cam aşa ceva,
răspunsese el cu un zâmbet şi şi lipise fruntea de abdomenul ei întins, de fată
tânără. Ea mângăindu-l pe cap, deşi simţea crisparea degetelor. Ştii? Ar cam
trebui să te dau pe uşă afară, suspinase ea când începuse să o dezbrace din nou.
Şi de ce nuo faci? Cuprinzându-i obrajii în palme, ca şi acum, mai devreme, ca să
? poată privi direct, cu işii albaştri tremuând, înotând în vecinătatea lacrimilor
oprite în palisada genelor negre: De-aia, findcă sunt singură, şi mâcar în seara
asta nu vreau să-mi mai vină să mă urc pe pereți
- Musiu! - îl trezi ea cu un ghiont în coaste. Îmmm?
- Pe tine te căutam, mademoiselle, răspunse el şi cele două semne de întrebare
culcate se distanțară iarăşi de globii ei oculari, aducându-i două cute pe frunte şi
dezvelind şi mai mult cele două lacuri limpezi şi rotunde, de un albastru curat. Da,
pe tine. Şi te găsisem, doar te aveam în faţa ochilor. Dar cine să vada?! Fiindcă
eram prost... grupa mare!
- Aha, ridică ea de data aceasta numai una dintre sprâncene, vrei să spui că acum
te-ai trezit? Nu tu aveai vorba aia, că * din beţie ee mai trezeşte omul, dar din
prostie niciodat"?
- Prostia... e la mine ceva funciar, recunosc. Aşa reacţionez eu, pe moment
rântesc câte o tâmpenie. Abia după aceea... Îmi pică fisele cam greu, Carmen,
asta recunosc. Dar asta nu înseamnă că nu judec.
Ea se distanță din nou, cu mâinile împreunate pe ceafa lui, lăsând capul într-o
parte şi ridicând numai colțul stâng al buzelor:
- Domn'e, dar fisei âsteia ;-a trebuit cam mult.
- Nu, Carmen, nu-i aşa. Dar a trebuit să treacă ceva timp: întăi a trebuit să
realizez că Luiza n-a văzut În mine decât un mijloc de-a termina facultatea pe un
Joc fruntaş - femeia asta avea o voință şi-o tenacitate ieşite din comun, dublate însă
de un pragmatism înfiorător.
Carmen îşi miji ochii şi încuviință, invitându-] să continue.
- Dacă în privința afectului putem vorbi de pragmatism.
- Zi, zi, îi îndemnă iar ea cu surâsul perlat. Îmi place când vorbeşti aşa. Şi tu şi
Mişu... Destul am stat printre proşti.
- Pâi, spune şi tu, Carmen: deci, cucoana voia neapărat să parvină. Fată de la
țară, cu instincte bine conturate. Dar femeie în toată regula, de când am
cunoscut-o. Tocea de se rupea, nu servea nici un fel de chiul, membră de partid din
prima promoție. Bine, dar frumoasă.
Şi Emi închise ochii, oftând: da, fata aceea din microbuz (i amintise de ea: blondă,
cu ochi albaştri, cu urechile roz, cu tenul curat, cu trupul tare, cu totul lipsit de grația
anorexică a fotomodelelor: forme conturate ferm, din curbe precis conturate,
volume perfect proporționate, fără nimic dizarmonic. Ceva în genul statuilor antice.
- Mai frumoasă ca mine, îl împunse Carmen iarăşi în coastă
- Ei, şi tu acum... Fiecare în felul ei. Dar, asta e, eu n-am reprezentat decât un
accesoriu necesar, nimic mai mult Prostul pe care Îltrimitea să facă piața, care îi
făcea de mâncare, da - şi aici Emil o privi, la rândul lui, cu ochii mâriţi -, gagiul pe
care ea il trimitea la o bere cu prietenii findcă tovarăşa avea ceva de învăţat, dar
pe care îl scula apoi ia trei noaptea.
Emil se opri, dar întâlni din nou privirea ei întrebatoare.
- Da, findcă învăţătura băgată în ea cu lopata trezea, în contrapartidă, un chef
nebun de amor.
și muşcă buzele şi Carmen zâmbi îngăduitor.
- Şi asta e, excela şi a capitolul asta. Fără mişto. Numai că a doua zi, dimineața,
când îşi sorbea cafeaua - făcută tot de mine -: " la vezi tu, Miică, s-au cam shâns
rule...” Şi-uite aşa.
Carmen îşi puse barba în piept şi apoi îşi ridică din nou privirile limpezi:
- Chiar că erai prosti
- Grupa mare! - repetă el. De ce? Fiindcă o iubeam ca nebunul, ca prostul, tu
spune cum vrei. De fapt, atunci când iubeşti, parcă îi face cineva lobotomie. Să
recunoaştem.
- Dacă zici tu... - şi Carmen râse pe înfundate. Dar de ce, ea a fost prima?
- Nu, zâmbi e! cu o notă nostalgică. Prima oară... mi-e şi ruşine să-ţi spun.
- Da' ce, a fost vorba de-un incest? - ridică ea o sprânceană şi apoi izbucni în
hotote de râs. Nu de alta, dar e la moda.
Emil aşteptă să se lnişteasca, apoi îi spuse ruginat:
- Nu, ce incest? Am făcut-o cu o fată la fel de pricepută ca şi mine în ale.
- Virgini amândoi?
- înâm.
-şi?
- Şi abia învăţasem cam cum se mânâncă şi-a trebuit să o luâm fiecare pe drumul
ui
Chipul lui Carmen fu traversat, dar numai pentru un moment, de o umbră. Emil
nici nu observă şi continua;
- Ei, şi dup-aia apare cucoana asta, în primul an de facultate. L-am început, cum
era pe atunci, cu munci agricole, la struguri. Undeva, pe malul Dunării. Cochirieni,
lângă Rasova. Noi, majoritatea băiețior, ne cunoşteam din armată: doar făcusem
nouă luni. Şi eram mai toţi fără gagică. Cu o singură excepție, dar notabilă, spuse
el şi ridică din umeri a regret.
- Cunosc, spuse ea: Mişu
- Da, cu er era ceva mai special. Dar asta e.
Emil stătu o vreme în cumpană, muşcându-şi buzele mărunt, ea i] mângâie pe
tâmplă cu degetul mare, clipind întâi leneş şi aţintindu-şi apoi privirile întrebatoare:
-şi..?
- Nu ştiu cum să-ți spun, Carmen. Noi, băieţii eram cu munca, cu culesul - am
mâncat acolo struguri cu pâine până Ia loc comanda! - şi o parte dintre fete erau la
bucătărie. Ne serveau şi la masă. Dormn' e, şi chiar din prima zi, cine vine să ne
servească la prânz? Luiza! Îmi aduc aminte perfect: avea pe cap un batic alb, un
şort cam strâmt, un tricou gri şi o pereche de blugi decolorată. Şi doar ce s-a
aplecat să pună farturia: trăsnet! Eu mă chiombam Ia decolteul ei, ceilalți - la
formele ei, iar ea mâ... împușcă (crede-ma, nu găsesc alt cuvânt) cu un " Poftă
bună, pisoiaş! * şi-mi trânteşte un zâmbet... şti tu, de-ala! Am aşteplat-o să iasă.
Luiza Gheorghe”, îmi întinde ea mâna. " Emil Stan”. "Ce program ai astăzi? **
Niciunul. ** OK. Atunci ne facem unul împreună. OK? * * OK..." Şi-apoi
Emil trase adânc aer în piept, închizând ochii
- Carimen, numai după şase ani, la munte, am trăit ceva asemănator.
Carmen îşi destinse instantaneu chipul şi-apoi oftă, clstinând din cap:
- Nu mai spune.
- Vorbesc serios. Cum naiba să nu cad în cap definitiv? Nu ştiu de unde le ştia pe
toate, fiindca de la început trecutul ei a fost un subiect tabu: * MA iei aşa cum sunt,
sau nu mă iei deloc" - a fost prima ei condiție. Şi-apoi, domn e, ştia să nu întindă
prea mult coarda, deşi tn-a ținut în lesă, pur şi simplu, şase ani. Ştia când trebuia
să-mi spună o vorbă bună, se mai sacrifica şi mai ceda şi la unele din poftele mele,
îmi dadea chiar iluzia libertăţi - ţi-am spus chestia cu * Da" tu nu te mai duci la o
bere cu băieţii? Că eu vreau să învăţ... " Carmen, zise el şi femeia simţi fiorul care
strâbatu tot trupul celui care o ținea în brațe, era şi miere şi otravă, dar într-un
algoritm perfect.
- Şieu, care credeam că numai Mişu le are cu literatura.
- Mai am şi eu scâpari, mâi, mâțo.
Şi işi strânse umerii frecându-şi fruntea de obrazul ei.
- Apoi, la repartiie: * Milică, nu ţi-e clar? Doar n-o să las eu Bucureştiul..." Zbang!
" Pai, cum ne descurcâm? *" Ne descurcâm, că suntem deştepţi! "" Adică cum? *
" Adică printre picături, când se poate, că nu eşti tu chiar aşa departe... * Şi-o
vreme a fost printre picături, o dată Ia două-trei săptămâni, apoi tot mai rar - făcea
multe gărzi, cică, deşi noi, aici, eram mult mai puțini! Apoi, prin vară: * Mică, noi nu
am vorbit încă serios niciodată...” Eu, prostul... - şi Emil râse amar - mă gândeam
că, în sfârşit, vrea să se aşeze la casa ei. Şi nu greşeam prea mult " Ştii, am pe
cineva. Mă mărit, pisoiaşt ” Închipuie-ți, ca o ghilotină.
Carmen îşi desprinse mâna dreaptă din jurul celei ui şi sugeră căderea lamei cu
pricina.
- Exact. De fapt, nu prea făcea ea risipă de vorbe... Câteva luni n-am fost bun de
nimic
- Da' cine era tipu?
- Da-i în ma-sa, nici nu-! ştiam eu, era pe-atunci un biet şefuleţ de lucrări... Nici nu
m-a interesat - ce, e! era de vinâ?
- Corect, încuviință Carmen cu un zâmbet.
- Şi-apoi.. - Emi îşi țuguie buzele şi începu iarăşi să le încerce consistenţa cu
dinţii. Apoi.. a mai fost cineva, o femeie cu totul deosebită, dar... nu se spune,
adăugă cu un aer sumbru.
- Da' dă ce? - se grăbi ea să îl imite, privindu-] şăgalnic, cu capul într-o parte, dar
când el îşi ridică ochii Îşi recompuse o mină serioasă
- uite de-aia, findeă e moartă. De la pomana ei am venit
Carmen se încruntă, nedumerit. O vreme clipi ca în transă, apoi spuse scurt:
- M-am prins. Nevasta lu' asta... Virgi.
- înâm.
-Şiel ştie?
- Ferească Dumnezeu! Aşa că ai grija!
- My lips are sealed, făcu ea un gest de parcă ar tras un fermoar.
Şi se ridică, îşi aprinse o nouă țigară şi se aşeză din nou pe pat. În piațeta din fața
Prefecturii se aprinseseră deja lumini roşietice. Emil se apropie de fereastra: rari
oameni străbăteau scuarul larg, străjuit de două statui, numai dincolo de el, în
vecinătatea marelui magazin, se scurgeau şiruri lungi de maşini.
- Vezi, asta îmi place Ia... tine, auzi glasul ei. Nu e vorba numai de... Mai stăm şi
de vorbă.
Emil se întoarse şi-i zâmbi
- Pai, eşti un interlocutor plăcut, măţo.
Şi, agezându-se Ia loc, în fotoliu, îşi aprinse şi el o țigară: femeia din fața lui
emana, paradoxal, atâta stabiltate, atâta căldură, în calmul ei netulburat. Tocmai
făcea eforturi să şi-o imagineze înconjurată de o întreagă echipă de filmare, când
auzi melodia telefonului. Î? scoase din buzunarul de la piept: beep de la Virgil. Se
ridică:
- Se pare câ trebuie să ne despârțim, madermoiselle.
- Bine, spuse ea şi se apropie, punându-i mâinile pe umeri: Emile, cred câ rămâne
stabili: mâine te prezinţi să facem analizele - pe bune! Ştii vreun laborator pe-aici?
- Pai, sunt destule, Carmen.
- mi dai beep când ajungi, da?
- Da, cred că o să ajung pe la prânz.
- OK. Şi încă ceva, zise Carmen privindu-l drept în ochi şi mângăindu-i obrazul
stâng: poate o să avem mâine timp să vorbim şi despre asta.
Emil o măsură de sus până jos, ducându-şi o mâna Ia frunte:
- Bine, dacă spui tu.
Şi o sărută pe obraz.
- Papal
- Sărut-mâna!
Îi întâi pe scări: Virgi! o ținea pe după umeri pe loana, iar ea părea că se mişcă
elastic. cu un pas destins si eaal.