Suflet in ploaie partea I
Ploaia aduce ramashitzele unor simtziri apuse.. Ploaia apare intotdeauna cand nu te ashteptzi. Nu potzi observa norii ce se strang, shi pasul greshit e facut.. Nu va aparea curcubeul... Nu potzi sa nu te uzi... Eshti doar un om.. un suflet in ploaie. Nu totzi luam in seama norii ce se aduna a furtuna.. Suntem uzi. Neputincioshi. Pierdutzi in noi inshine. Fara puterea de a ne salva.
"Picaturile de ploaie se izbesc într-un singur ecou, pe trotuarul scurs de apa.
Pashii mei, in duet cu picurii argintii rasuna pe strazile pusti si intunecate... Ploua
forenizial. Hainele imi sunt mulate pe trup, si senzatzia nui deloc placuta.
Mintea-mi este ravashita, spiritul meu este Speriat.. pana shi umbra mea se
sfieshte sa ma insolzeasca. Gandurile negre nu pot fi spalate de ploaia
neashteptata... o ploaie grea, usturatoare... o ploaie ce na face sa cred ca nu am
sa ajung acasa, ca nu ma voi putea usca... o ploaie de ia care ma astept sa nu se
mai termine. Sperantza se scurge printre pletele mele ude... Ceasul tarziu se
destrama... CINE tm-a facut sa cred ca ploaia nu ma va uda, CINE m-a facut sa
zambesc cand norii se adunau a furtuna? Cum de n-am simtit ca totul se va
ntuneca, si cum de nu ne-am adapostit? Dar e tarziu pentru regrete. Mult prea
tarziu. Colind strazile, uitand de acei patru peretzi care mi-au adapostit lacrimi si
durerea. Baltzile de pe strazi sunt amintirile... adesea calc în ele, in ele ma
oglindesc. Chipul ce-l vad este chipul meu, tremurand in apa rece, zambind.
"Zdrobesc" apa cu piciorul. Plec mai departe. Frunzele copacilor se ashtern în
calea mea. Pe fiecare frunza par scrise cuvinte, shoapte dernult uitate... Vantul le
imprashtie... un vant al uiarii, care nu-mi adie sufetui prea des. Și simt cum ploua
n mine, ma simt goala, aud cum sufietui meu se leagana în ploaia de nestapanit
Cat as vrea sa vad un rasarit de soare!! Dernult n-am mai vazut un rasarit inoceni.
în schimb am vazut si iubit un apus roshiatic... Dar n-a fost de ajuns. A trebuit sa
ma ude ploaia, sa-mi arda pielea cu picurii ei de argint viu... Stropii se preiing pe
buze, coborand ushor pe gat... Shi in mine rasar fiori
demult uitatzi, dar care renasc cu lacrimile Cerului... Nu sunt decat o umbra, ce
aluneca ushor printre stropii de ploaie... Fie ca ploaia sa-mi cureize sufletul... sa nu
ma mai arda... sa stranga în ea bunatatea Celui de Sus.. si sa curetze infernul
negru ce acopera lumea. Lacrimile mele se amesteca cu lacrimile Cerului... O
frunza sunt si eu; plutesc fara vreo directie anume... Pashii mei se contopesc cu
giasui ploii, Tunetele imi sperie sufletul. Insa pornesc mai departe, lasand ploaia sa
ovale noantea plina de nacata