ca o fiara-nlantuita...
Inima le sparge pieptul si nu vrea sa se opreasca...
Ca o fiara-nlantuita care urla de durere
Careia doar libertatea-i poate-aduce mangaiere
Ca o pasare ce-n aripi isi gaseste-a ei pulere,
Unii oameni vor iubire...doar atat mai pot ei cere.
Inima ie sparge pieptul si nu vrea sa se opreasca
Ei incearca-n fel si chip zbuciumul sa-i potoleasca
Dar nu reusesc, caci vezi tu, sunt nascuti ca sa iubeasca
Si sa moara cand nu-si afla acea dragoste cereasca.
Sunt acei oameni ce locul nu si-i afla-n asta lume
Care lupta fara sens sa-si cladeasc-un rost si-un nume,
Ce se zbat in intuneric nascut din idei nebune
Si-n trecut nu-si mai gasesc nici macar proprile urme.
Cine-i vinovat ca-n sufet poarta rani pentru vecie?
Gandul lor e macinat de o vesnica manie
Si in ochii lor sunt rare clipele de bucurie?
Eu intrab însa rasnunsul cred ca nimeni nu îl stie