Fantezii Erotice

Şi uite aşa am pierdut-o. Cuţitul ce mi se răsucea în rană nu mi se mai părea
atât de rece. Sângele ce şiroia nu mă mai seca de puteri. Nu mai simțeam nimic
decât durerea din suflet ce îmi făcea inima să bată anapoda. O bătaie, apoi
stătea. Două bătăi şi iar se oprea. Nu o mai uram pentru că mă chinuise atât.
Nu mai era decât părerea de rău că icrurile nu au decurs alfel. Că nu am fost
în stare să spun lucrul potrivit la timpul potrivit. Şi aşa, cu un pumn de regrete ce
imi strângeau inima, m-am stins.

Eram extrem de mândru că mă plăcea. Nu îmi venea să cred că voi trezi ceva
în ea. Nu ştii ce era. Pasiune, dorință, poate un pic de dragoste, certe că se
uta mine lung, cu un zâmbet discret pe figură şi mă întioram. Blestemăţia asta
de timiditate nu mă lăsa să îi spun că şi eu o plăceam şi apoi mai era şi fică că
poate. îmi închipuiam totul. Că de fapt ea râde de mine pentru că mă făstâceam
când îmi spunea câte ceva mai indrăznel.

Într-o zi veni la mine şi mă invită în oraş... O, Doamne ce fricit am fost. Fericit şi
rist în acelaşi timp. Pentru că nu am făcut eu primul pas. Orgoliul îmi era
oarecum răni, dar mi-am călcat şi am acceptat propunerea. "Cum să nu vint *,
iam zis eu atât de repede că aproape m-am bâlbâit. Ea râse dezvelindu-şi
dinții perfecţi. O, Doamne cât de pelecti! Şirag de perle în spatele unor buze
care, pun pariu pe ce am mai scump, erau dulci şi numai bune de sărutat.

Şi am ieşit în oraş. Nu în vreun loc extraordinar. Nu ceva romantic. Era poate
doar o tatonare a terenului. Un studiu de caracter din partea ei, să vadă ce imi
poate mintea (şi nu numai, speram eu). Am hat ceva la pachet de la un Fast
Food şi apoi ne-am plimbat pe malul râului ce traversează oraşul. Seara era
perfectă. Lumina soarelui ce apunea scălda râul molcolm.

Într-o lumină roşiatică împrumutându-şi culoarea ceţii ce plutea deasupra lui
Perechi răzlețe se mai plimbau pe malul râului în căutarea unui loc Iniştit pentru
a savura candoarea acelei seri de primăvară

Ne-am aşezat într-un loc izolat pe o băncuță ce părea atât de veche încât
credeam că se va rupe sub noi. Banca era in schimb mai rezistentă decât
credeam. Pete roşii, de rugină cred, se vedeau pe banca ce dealtfel nu mai
avea vopsea. Probabil se scorajise cu timpul. Tue dese de o parte şi de alta a
bânculei nu lăsa să se mai vadă restul malului iar în fața şi în spatele nostru
erau fațadele unor clădiri ce păreau părăsite.

O studiam atent. Pe curba fină a gâtului se odihnea un lănţişor in de argint.
L-am urmărit în jos, să văd pandantivul şi l-am găsit într-un final deasupra
sânilor bogaţi, o stea cu cinci cofțuri. Am roşit când am observat ce ea mi-a
urmărit privirea şi a realizat unde mă uit. "Un cadou de la mamă! *, mi-a spus ea
zâmbind uşor, iar eu am crezut-o, ameţi de candoarea zâmbetuui

Noaptea se lăsa încet. Curând nu mai era decăt luna plină ce ne lumina şi
luminile oraşului de după zidurile caselor. Brusc am prins curaj şi am sănutat-o.
Nu credeam că o să mă lase. Ea în schimb mi-a răspuns cu pasiune. "Am
nevoie de ține! *, Îmi şopti ea. Am simţi fericirea inundanctu-mi fiecare părticică a
finfei şi în acelaşi timp o durere ascuţită în piept. M-am desprins şi am privit
mirat în jos şi am văzut plăselele unui cuți crescând parcă din pieptul meu.
Mi-am ridicat privirea şi am văzut-o privindu-mă tristă. "E blestemul meu", zise
sa, "5ă jertfesc lunii bărbatul ce se indrăgosteşte de mine pentru a putea trăi
incă un an. Şi acum am încă un ana dispoziie să caut o metodă să combat
blesternul ăsta. Îmi pare răut

Mie nu îmi părea rău. A fost pentru prima dată când am simţi ceva atât de
puternic. Şi eram fericit că jertfa mea ii prelungea viața măcar cu încă un ar.

Marcel
Martie 2009