Iubire la suprapret
Este sfarsitul povestii si nu o stie. El este acolo, in picioare, in fata ferestrei si ma supara ca sta in lumina. Nu pe el il vad, ci ziua pe care o impiedica sa intre. Asa incepe.
EI este acolo si prezenta lui ma deranjeaza. Nu-l mai astept. Ma intorc seara si
dau drumul a radio. Un sarut distrat dupa ce m-am descaltat. Apoi, de indata,
tacerea. Nu stiu cum s-a intamplat. De cat timp. Credeam ca nu ar fi posibil. Nu el,
nu eu. Cunosteam capcanele, colidianul, alergatura. Se pare ca spalatul rufelor
ucide dragostea. Nu am crezut-o niciodata, am refuzat sa ma las inchisa intr-un
astfei de cliseu. Si totusi fumul tigarii Iu ma deranjeaza. E un semn. Renunt sa mai
interpretez semnele.
Nu am vazut nimic sa se petreaca si nu il mai iubesc. Aceeasi scena repetata
zilnic ma indispune. Nu-i cazul sa amestec totul. Ceea ce e sigur e ca nutresc
tandrete pentru el. Este ceea ce se spune, se pare, atunci cand nu mai iubesti
Deci cu cat mai mult dovedesti tandrete, cu atat iubesti mai putin? Dar cine poate
face diferenta dintre ele? Tandretea este atunci cand nu mai ai dorinta.
Facem dragoste, Si totusi nu sunt acolo.
Nu dramalizez. Incearca sa ma sarute pe gat si i tai elanul. i spun ca nu am timp.
Refuz sa admit ca m-as fi putut insela. Am o parere prea buna despre mine. Dar
cu cat caut mai mult cu atat mai putin inteleg ce s-a petrecut.
Revad intreg filmul, inca de fa prima zi. intainirea noastra dupa un spectacol de
dans. Prima noastra conversatie ia telefon. Prima masa impreuna. Primele
vacante. Prima intoarcere dn vacanta. Bea mult seara ia restaurant si beam cu el.
Mi se parea romantic.
Imi amintesc perfect de primul apartament pe care l-am vizitat impreuna. Eram de
acord intru tolui. Totul ne convenea. ll devoram din privire. Nu aveam nimic decat
viitorul inainte. Eram nemuritori. Aveam tot timpul.
Si ce-am facut azi cu timpul asta? L-am distrus. Evaluez, compar, interpretez. Fac
din timpul nostru o scara de valori. Barbatul vietii mele a devenit un teren pentru
experimente. Ii pun ia incercare, îl oblig sa intre în tiparele care imi convin. i
ncredintez un rol. ll tratez ca pe un obiect a carui folosinta am hotarat-o singura.
Dispun de el dupa vrere.
li sugerez ce trebuie sa faca, sa gandeasca, sa accepte. Vreau sa-l educ, sa-i
reeduci. Nu-i mai iubesc. L-am goli de substanta, i-am uzat. Este in fata mea, gol
si obosit. Si astfel nu va mai place. Pot iubi un barbat care nu se mai razvrateste?
Oare asta a inceput inca din prima zi? Oare noi ne-am ucis propria poveste? Se
spune ca Sfarsitul e înscris n inceput. A cui e vina deci? A celui care -a devorat pe
celalalt? A celui cara s-a lasat devorat?