Fantezii Erotice

Îmi amintesc multe despre el, deşi drumurile ni s-au intersectat pentru scurt timp.
Un obraz plin de craterele unei acnee nemiloase se iungea într-o falcă
proeminentă, acoperită cu o barbă de două zile. O gură ce părea mai curândo
taietură accidentală şi care arăta uneori, printre învizibilele buze, doi incisivi mărunți
şi gălbejți, între care se latăia o strungăreață de proporții. Ochii îi erau mici şi
ascunși între nişte pleoape zgărcite cu trecerea luminii

Nelu era de statură mijlocie, bine legat şi cu brațele vânjoase ale unui ziier din
construcţii. Avea palmele batatorite, iar degetele păreau îngroşate de o artrită
timpurie. Îmi amintesc, chiar şi după atâția ani, de negul imens care-şi făcuse
reşedinţă permanentă pe a doua falangă a degetului mijlociu. Un neg gras, urât,
crăpat de uscciune, din care se ridicau, precum antenele unui gândac de
bucătărie, două fire de par, groase şi lucioase. Negul avea o viață grea, pentru că
Nelu îl rodea când avea vreo supărare nemărturisită. Dar negul își revenea după
aceste tratamente brutale, iar firele de par îşi recăpatau şi ele atăt lungimea cât şi
luciul malefic. Privindu-i, îmi imaginam o cârtță miniaturală care, în special în
pauzele de fumat, venea să împingă resturi organice în muşuroiul uscat ca
potângui şi să studieze prin cei doi senzori tuciurii starea de spirit a gazdei. Pentru
că Nelu fuma mul, cu ţigara parcată mereu în mâna dreaptă, contactul meu vizual
cu negul era constant.

In rest, Nelu se deosebea prea puţin de ceilalți baieţi care-mi erau colegi de
companie. Malaxorul în care trebuia să ne pierdem identitatea era armata
ceauşistă, mai exact batalioanele de muncă, care aveau ca numitor comun o medie
scăzută a valorilor umane. Erau timpuri când țăranii erau definiţi ca fiind o clasă
socială care ajută armata la adunarea recoltei

Nelu era de pe undeva din Moldova, dar accentul i era destul de diluat de şederile
repetate în diverse închisori ale patriei. Precum majoritatea celor prezenți,
aterizase în această unitate din cauza unui trecut "glorios". Deşi avea puţină
şcoală, poseda o viclenie naturală care-l ferea de capcanele sistemului ce-i făcea
pe răcani victime uşoare, şi, mai intotdeauna, impunea standardele pentru grupa al
cărui lider era. Toţi cei care fuseseră "legaţi", indiferent pentru ce fapte, s-au
solidarizat imediat după încorporare, de parcă experiențele comune din închisori
Je-ar fi colorat pielea. Se recunoșteau imediat, se acopereau reciproc, iar dacă se
scau conflicte răspundeau aproape ia unison. Din cei vreo cinci mii câţi am fost
încorporaţi în unitatea respectivă, eram doar vreo cincisprezece cu liceu sau
facultate. Cei fară cazier erau aici datorită unor pete de altă natură, găsite prin
dosare, sau pentru că nu puteau fi folosii în unitați mai sofisticate. Cu strălucirea
unor inteligențe ce nu depăşeau watt-ajui unui bec de frigider, încercau să
traverseze cele şaisprezece luni de pe poteca propriei lor vieţi, fară să întrebe ce
se dă de mâncare şi fără să simtă prea mul.

Nelu ştia să-şi povestească aventurile, trăite sau imaginate, într-un limbaj vulgar,
dar şi cu un umor ce ne țintuia de paturi cu arcurile crampelor provocate de râs. În
serile lungi de toamna, îl puneam să ne spună bancuri, din care avea o tolba fără
fund, sau experiențele trăite în inchisorile patriei. Nelu făcuse puşcărie în vreo
doua rânduri, pentru nişte tălhârii şi mai fusese acuzat şi de viol. "Faptele astea n-o
fost dovedite”, ne spunea ei cu mândrie. Violatorii aveau un statut aparte, find
destul de jos pe scara codului de onoare al celor ce «serviserâ» un timp dincolo.
Doar pedofili şi homosexualii erau mai disprețuiţi. De fapt, mi s-a povesti, grupele
se ierarhizau Glar: "polticii” erau disprețuiţi pentru că erau prea tintelectual”, chiar
dacă unii dintre ei nu erau decât nişte bieţi “rontierişti” întorși de sârbi sau unguri în
patria mumă. Cei cu fapte penale mai serioase erau privi cu respectul sedimentat
în spatele isprăvilor pentru care stătuseră la rece. Bineințeles că unii își
impopoțonau aventurile cu fel de fel de omamente imaginare prin care sperau să
mai adune o brumă de respect. Când Nelu ne-a povesti întâia oară cum viola
femeile s-a lăsat o tăcere mormântală în dormitor. Nu cred că orice bărbate
capabil să-şi imagineze o scenă de viol, pentru că e consecința unei minţi
denaturate, însă cred că orice femeie, doar pentru simplul fapt cai s-ar putea
întâmpla, e capabilă să intuiască, cel puţin panial, grozăvia unui astfel de
eveniment încârcat de violență psihică şi fizică

Nelu ne-a impartăşit, cu detalile unui fim de groază, "metoda lui, care dovedea
perversitatea unei minţi bohave, îmbracată în limbajul şi mantaua hâtră ale celui
pe care ii doreşti invitat ia petrecerile cu prietenii. După prima lui relatare, am
început să-l privesc altfel, să încerc să înțeleg ceva din omul necunoscut care
dormea în patul de lângă mie.

Nelu era urât, dar de o urăţenie studiată, de parcă natura s-ar fi străduit să elimine
orice trăsătură cât de cât placută de pe chipul lui. Nu era de mirare că femeile se
fereau chiar şi de o simplă conversaţie cu el. lar Nelu era un butoi ambulant de
testosteron de care era legat filui scurt al unui misoginism nediluat. Fiul din flori al
unei mame beţive, Nelu a crescut precum o buruiană pe strada noroioasă a unui
sat fără nume. Printr-un miracol, a reuşit să facă şase ani de şcoală, timp în care a
uat bătaie de la toți beţivi care împarțeau pentru căte o noapte patul marei ui
Martor al unui lanţ nestărşit de violențe sexuale, comportâri animalice şi dispret față
de femeie, Nelu a ajuns doar datorită unui popă milostiv ia o şcoală de corecție,
unde a învățat o meserie.

Dupa ce îşi alegea victima, care se întâmpla să treacă seara prin zona parcurilor,
o ataca brusc pe ia spate, punându-i la găt un brici primitiv, două jumatăți de lamă
de ras prinse într-o clemă de oțel.

"Le vorbeam în şoaptă, ca 34 nu-mi ştie vorba şi să nu-mi bunghească limba
moldoveneasca”, ne relata el, "şi e țintuiam cu fața-n jos ca nu cumva să mă vadă.
Unele se spâriau tare şi transpirau brusc, de le puteam mirosi rica pă piele. Când
işi dadeau seama că nu pot face nimic să muiau ca un miel înjunghiat. Una chiar
mi-o leşinat de frică, înainte s-apuc s&-i fac ceva. Îmi plăcea să ie şoptesc în
ureche să se dezbrace, să-şi deie chiloţii jos şi 34 le vad cât ierau de ascultătoare.
Le mişcam lama pe gât, pe față sau pe pleoape şi mă ascultau de parcă ar fi fost
de când îi lumea cu mine. Le ziceam să mi-o scoată din pantaloni şi când intram în
ele unele plângeau încet, altele muşcau iarba, da! nici una n-o strigat după ajutor.
Toate voiau să trăiască... Mai întrebam câteodată dacă le place şi dacă mai vor... O
fost şi vro două virgine şi tare m-o supărat că m-o mânji cu sânge, da nu le-am
bătut... N-am bătut nici una, le-am lăsat acolo tute, fără chili şi plecam. Pe
unele le mai întâlneam şi prin oraş şi-mi plăcea să mă uit a ele cum treceau pă
lângă mine fără să mă vadă, da nu ziceam nimic, doar mă uitam..."

Într-o zi, Nelu a dispărut. Brusc şi fără vreun comentariu, a fost chemat la
comandant. După vreo două zile, am auzit de la caporalui nostru că veniseră vreo
doi de 1a 'milția din laşi, că ar fiiuat la interogatoriu şi că l-ar fi dus pentru vreo
săptămână în nordul Moldovei, la nişte confruntari

Nelu nu s-a mai întors în unitate. Mii imaginam desfigurat, castrat şi lăsat să
moară, chiar într-una dintre tufele folosite de el, de câtre femeile carora ie făcuse
aşa mult rău. *Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, mi-am spus şi... l-am uitat. Sau
aşa am crezut.

Au trecut lunile de iarnă, cele de vară şi, într-un final, am scăpat de cântece
patriotice, de fasole şi ceai cu bromură. Am scăpat şi... nu m-am uitat înapoi

Probabil nu v-aş fi povestit istorioara asta macabră, dacă nu m-aş fi întâlnit
întâmplător cu..? Nelu!. Nu l-aş fi recunoscut, dacă nu m-ar fi oprit pe stradă. Era
îmbătrânit, fața îi era şitonată ca o pungă de hărtie mototolită pe care încerca din
când în când s-o mai netezească cu palma. Unul dintre cei doi dinţi galbeni
dispăruse. Era tot aşa urât, dar şi tot aşa de hătru. L-am întrebat, amintindu-mi de
bancurile lui suculente pe care nie spunea, ce s-a întâmplat atunci, demult, şi de
ce nu s-a mai întors în unitate?

- M-o recunoscut o gagică, mi-a spus el scurt, privind în pământ.

- Da! cum să te fi recunoscut, câ te IAudai că le luai doar pe la spate şi că nu te-a
văzut nici una ia faţ8?, i-am zis, amintindu-mi detalile istorisirilor şi gândindu-mă că
există totuşi dreptate cerească;

- Mio recunoscut mâna, negul &sta spurcat de care n-am scăpat şi care m-o dat
de gol, spuse el, ridicând spre mine ochii şi apoi coborând privirea spre mână. Mi-a
arătat dosul palmei. În clipa aceea, amintirea acelui neg parcă a explodat în mintea
mea şi imaginea veche, ascunsă undeva în memorie, s-a suprapus perfect peste
ce vedeam în fața ochilor. Pe degetul mijlociu, trona cu aceeaşi nonşalantă negul
gras, urât, crăpat de uscâciune, din care se ridicau, precum antenele unui gândac
da bucătărie două fire de păr aroase ai lucioase