Fantezii Erotice

Te-ai gandit vreodata ia cat de diferit pastreaza oamenii amintitile?

Cum poti sa spui despre sufletul cuiva, destul de mute, numai privind modul în
care pastreaza prefioasele clipe trecute, clipe ce nu vor nai i niciodata.

Oricum, asta e natura umana, sa rememorezi vechi evenimente, vechi clipe ce
inseamna ceva pentru tine, pentru ali, or pentru umanitate. La loc de cinste cu
oasele, cu faptele, cu gandurile cuiva. Onorate fie relicvele si ramasitele gretoase
ale unui mare om. La loc de cinste cu gandurile si versurile pline de miez, scrise de
cineva sub voalul cetos al nebuniei shitice, ori sub inspiratia alcoolului. Gandurile
mari nu provin din creier. Ele vin dintr-un ficat cirotic umflat pana ia pleznire, ori
dintr-un madular mutilat de venerice. Vin din suferinta dementa si din traumatisme.
Ne miram cand aflam ca Eminescu a murit de siltis si ca ultimele lui mari opere au
fost produsul nebuniei, ori ca Mozart era scatofii si incestuos, ca Lev Tolstoi se
excita la mizeria corpului uman nespalat de luni de zile si ca majoritatea marilor
autori au fost alcoolii... Cinstim dementa si decaderea umana.

Amintirile noastre, ale oamenilor, fie ele manuscrise ingalbenite, mirosind a
putregai si a cavou, fie tone de bronz cu o forma sau alta, pravaite peste cuburi de
marmura. in care sunt daltuite un nume si un an. "Aici zace... el a fost marele cutare
si cutare”

Asa, si? Putrezeste, da-l dracului. Viermi; si-au creeat lungi si intortocheate canale
prin creierul lui genial, iar mustele au depus oua în carnea lui eroica, viermii albi
s-au indopat din putreziciune, umflandu-se pana la refuz cu mizeria decrepita a
Marelui Om. Acum e doar oase galbene, murdare de noroi, care zac pe cine stie
unde.

Sa te agati de trecut, melancolic sau cu mandrie. Ai momente cand oftezi si clipe
cand versi o lacrima, fie ea de regret ori de bucurie, iar alte momente ai dori sa le
ngropi sub mai mult pamant decat are lumea mama sa iti ofere.

Fiecare din noi tainuieste mici fragmente de viata, daca neputand ridica o statuie
glorioasa ce sa se inalte spre cer, risipind lemn, bronz si marmura de-a valma,
celebrand cutare si cutare moment, atunci pastram poze si scrisori. Ori poate chiloti
purtati, depinde de gradul de perversiune al fiecaruia. Oricurn, este o fericire ca nu
putem sa ridicam monumente, noi, oamenii simpli... cum ar fi sa ridic un monument
in marmura stralucitoare, în injlocul unei mari intersectii care sa celebreze 1 Mai-ul
de la Costinesti de anul trecut, cand am fost in discoteca unde m-am imbatat ca
porcul si am tras un joint, dupa care am dat o muie scurta fara prezervativ unei
arte baloase pe care nu o mai tin minte. Si care daca stau sa ma gandesc bine,
poate era un poponar, caci din cate imi aduc aminte prin putreziciunea mintii
inecate de alcool, era urata ca moartea si a cerut bani putini

Ori, cum ar fi, sa ridic o manastire ca sa cinstesc un sfarsit de saptamana petrecut
la munte, cu un barbat cu 8 ani mai tanar pe care l-am intainit pe chat. Oh, ce bine
a fost, m-a futut ca un animal disperat, in toate gaurile posibile si mi-a dovedit astiel
ca inca sunt tanara si dezirabila din punct de vedere fizic. Hehe... inca "mai pot”.
Desigur, acum am o scurgere albicioasa care miroase urat, dar o sa ii explic
porcului de barbatamiu ca iau Penicilna pentru o infectie la rinichi. Oricurn, da- in
pizda masii

Slava cerului ca oameni mici nu pot ridica monumente. Dar, dupa cum am zis, au
si ei monumentele lor. Ascunse, secrete.

Sa fie oare dulapul cu cheie din coltul neumblat al casei... Dosarul cu foi si cu
scrisori parfumate, patate de jacrimi si pecetiuite cu buze rujate, ascunse sub un
maldar de haine vechi in sifonierul masiv, cutia de pantofi inmormantata sub
sfintenia giulgiului de praf de pe dulapul de dormitor. Ori poate cufarul din pod,
cutia de tabia ingropata în gradina, geanta diplomat ferecata si bagata sub cine stie
ce makiar de nimicuri.

Unii le tin în ordine, cu insemnari apasate, in creion chimic, luna, ziua si anul ia
care ceva timportant” s-a petrecut, cipita cand as vrea sa conserv o amintire,
precum o ganganie prinsa in chihlimbar, ca sa dureze ani si ani

Pentru altii haosul aduce comtort, iar amintirile fara data, fara loc, sunt pierdute în
timp si spatiu, ca niste coordonate pe o harta catre nicaieri, toate purtand pecetea
prafului adunat din vremuri imemoriale. Vratul de hartii si poze decolorate, într-o
cutie mucegaita de carton, sub trandafiri uscati ce si-au raspandit petalele
mumitcate peste tot, asa cum leprosii si raspandesc bucati de trup, sub certificate
de casatorie, nastere, botez, inmormantare, sub poze cu colegii si colegele din
iceu cu care te-ai culcat sau nu, sub scrisoarea siropoasa si plina de greseli, de la
baiatul care ti-a furat fecioria gaaind pervers 30 de secunde, sufocandu-te cu
miros de bere si transpiratie, varsandu-ti sangele pe rochia ta cea noua... baiatul
pe care nu l-ai mai vazut de atunci

Pentru unii amintiile sunt cateva, dar pretioase, ca o colectie de tablouri
nestimabile, ori ca o pivnita cu vinuri rare... Numai cele ce merita capata un loc
anume. Cum ar fi impozantul tablou al strabunicului, în unitorma de mare
comandor, ce ne priveste sever din rama aurit, iata de o palma. Desigur, aurul
ramei s-a tocit iar bunicul impinge margarete cu pieptul acum. Si e la fel de putred
si de imputit precum lumea in care traim. E doar un dinozaur de care famila îsi
aduce aminte cu dreg, povestind faptele lui eroice. Desigur, omit sa spuna ca era
un curvar ros de tuberculoza, blenoragie si bautura.

O alta amintire pretioasa este inelul pe care tbunica l-a purtat la nunta ei, si acum
tu ii porti ia nunta ta. Privind inelul infiorat excesiv, ros de transpiratie si inegrit de
țrecerea inevitabila a anilor, aproape poti vedea prin el degetul osos si descarnat al
bunicii care toata lumea ti-o pomeneste ca pe o icoana. Da, acea preacuvioasa
bunica ce s-a culcat cu toli barbati din sat, si care la batranete seniia si-a
dezmostenit toli nepotii lasand averea celui pe care toata famila i! uraste. Cel care
e oricum plecat in America de douazeci de ani, si nu da doi rahati pe toata
agoniseala babaciunii zbarcite. Si nici nu a fost acolo cand ea a crapat. Tu ai fost.
impreuna cu ceilalți membri ai familei, toti lacrimand simpatetici in jurul fosilei
muribunde, sufocandu-va în camera mica cu mirosul de rahat impregnat in tapetui
antic, deoarece venerabila batrana doamna nu mai putea sa se duca la buda.

Tu ai fost acolo, si ai primit rahat, asta ai primit. Deoarece senilaciunea a uitat cat
ai ajutat-o tu si famila ta de nehalii, Acum nu iti mai ramane decat sa te scufunzi în
datorii, si s-a dus dracului masina pe care vroiai sa i-o cumperi. Acum O sa
trebuiasca se te duci în Spania ia capsuni, ori in lalia la betoane ca sa iti cumperi
un Alfa-Romeo decapotabil, second hand, furat, zgariat si cu tapiteria patata de
sperma... dar oricum, o sa fie aspiratorul tau de femei candte intorci in tara. Cu
conditia sa nu ui sa mentionezi ca ai decapotabil, data viitoare cand intri pe chat
si vorbesti cu cine stie ce muiere cretina.

Sunt unii care aduna amintiri cu frenezie, de parca s-ar teme sa nu iroseasca nici
o secunda de viata, aduna iar si iar, adaugand noi piese intr-un puzzle al propriei
or vieti... jpeguri peste jpeguri, si teancuri de CDuri si DVDuri. 'asta e de ia mare,
asta e de la gratarul care l-am facut sambata la padure" de parca cineva ar vrea sa
vada burta ia alba atarnand deasupra siipului, ori pieptul au paros deasupra unui
gratar fumegand, în timp ce copii racnesc ca niste bastinasi, rudele te bartesc si
prietenii se imbata în jurul tau

Din cand în cand violam cu bestialtate sanctitatea ascunzatorii de momente
pretioase, si ne uitam prin ele ca sa ne aducem aminte. Ce tineri eram, ce bine ne
simteam, si cata fericire aveam în sufet, lipsiti de grii, nu ca azi. Un drog, 0
calatorie fantastica spre ce a fost, ce as nai vrea sa îte, dar din pacate nu se mai
poate, am crescut, am chelit si ne-am ingrasat. Pielea atarna, dar tot suntem femei
fatale... Burta se revarsa peste curea, dar in timp ce ne trecem degetele
ngalbenite de nicotina prin parul de pe piept, suntem macho-mani

Oricum, atata vreme cat barbatul poate sa o mai scoale pe jumatate, suficient cat
sa o indese cu sia in g(a)ura cleioasa, si sa isi dea drumul zvacnind spasmodic si
gafaind ragusit, atata timp cat poate face asta, barbatul ramane un armasar, un
aur feroce si potent. E un "utangiu!, un "amant bun_35_buc"... si stie ca poate sa
"fuț_pine”, sa fie un 'amant discret” si daca e neapaata nevoie pot sa "dau limbi”
sau sa fiu "sclavul fau?, si ar face absolut orice, pentru ca este convins ca e un
"barbat sensibil” ce are un "sufet romantic”, asa de acoperire, pentru ca el de fapt
"cauț_inaritate” sau daca doamne feri, are bani, atunci "caut_maseuza”. Oricum,
nditerent de situatie, un lucru este cert. “am_webcarm, si € chiar mandru de
chestia asta.

Cel putin poate iese ceva în imaginatie si in virtual daca nu si in realitate.

Noi suntem oameni. Nu mai suntem cei din poze si n cativa ani am uitat cum se
spera, cum se viseaza, iar acum nu mai zburam spre stele, manati de dragoste ori
aite idealuri inaite, ci inhamati la jugul vietii adulte, tragem pana cand sfoara taie în
carne, pana cand spalam pamantul in sudoare si sange, ca sa dovedim ceva. Ca
sa NE dovedim ceva, si mai ales, ca sa supravietuim.

Nu stiu alti cum sunt, dar eu prefer lumea rece si calculata a ciberneticii Amintirile
mele, cele carora le permit sa existe, sunt stocate în universul rece si precis ca
lama unui chirurg, în lumea unui HardDisk. Asa este muit mai usor sa elimini etape
din viata ce nu mai doresti a le sti... Cu un simplu "SHIFT-DEL” dispar ani de viata
de parca nici nu ar mai fi fost. Si nici nu trebuie sa aspir, sa scuturi de praf si sa te
speli pe maini dupa ce ai terminat cu rememoratul zilelor trecute. Mai simplu, mai
elegant si mai calculat, în acelasi timp mai rece si mai lipsit de sentimenie, de
caldura sufleteasca. Asa cum sunt si eu... sau cum am fost? Nu stiu, vezi asta este
riscul la care te supui cand faci curat n amintiri. Te bazezi pe mintea ta sa retina
loate nimicurile ce le-ai avut inscriptionate si stocate undeva, insa perversa, nu o
face, ea le sterge treptat. treptat cand nu ili dai seama, ranjind hidos catre tine.

Si mai apoi ie trezesti ca mare parte din viata ta este o dumbrava rece si cetoasa
n care ti-e frica sa te aventurezi fara harta calauzitoare a scrisorilor de amor patate
de lacrimi, a pozelor sterse si indoite, a jurnalelor ingaibenite de timp.

Si asta e rau arie bine?