Fantezii Erotice

Atras mai tot timpul de vechi mistere şi legende al căror adevăr s-a transformat în
negura timpului în simple vorbe, am pornit înarmat cu răbdare şi cu dorința de a
găsi. frumusețea unor locuri ascunse bieţior muritori spre o țară dintr-un timp
străvechi al bătrânei Terra.

Paşii mei au atins pentru prima dată nisipul fin al unui deşert uitat... soarele mă
privea aproape cu ură... eram un intrus în teritoriul său, dar asta nu mă speria.
am pornit tâcut spre linia orizontului pierzându-mă repede după prima dună ce
strălucea într-un auriu plăcut.

Deşi paşii mei se afundau în nisipul fierbinte şi câldura părea că topeşte totul îmi
facea plăcere să ma pierd în acest mediu osti... era poate plăcerea exploratorului
ce înlătura alte inconveniente.

Paşii mă purtau încet peste dunele uitate de vânturi şi ploi, în timp ce nisipul
scânăia în liniştea apăsătoare a deşertului. Era atâta linişte, liniştea după care
tânjeam atât de mult... câte o vietate încercând sa fugă de soare imi ținea
companie ceva vreme şi apoi iar se aude numai nisipul ce se rostogoleşte în urma
paşilor mei

Aud ca prin vis sunetul apei... apa cea mai frumoasă bijuterie în acest loc uitat de
Creator sub razele soarelui, parcă îi simt răcoarea, din instinct paşii mă poartă
grăbii peste duna ce îmi ascunde orizontul. Urc repede până în vărt şi ochii mei
sunt fermecaţi.

O oază ca un mic petic de umbră şi de verdeață îmi zâmbeşte la poalele dunei
alerg pur şi simplu sperând să nu fie doar o iluzie... simt răcoarea învăluindu-imă,
ating iarba mătăsoasă şi mă aplec să gust apa rece... privirea mea întâineşte doi
ochi în unda clară, uit să beau apă, îmi ridic ochii şi văd o siluetă subțire
pierzându-se după palmieri în grabă... tot ce îmi doresc e să nu fi fost doar un
simplu miraj... aş vrea să strig dar mi-e frică să sperii făptura de vis aşa că mă
aplec şi îmi potolesc setea... apa e duiceagă, rece şi imi potoleşte cu uşurinţă
setea, îmi râcoresc fiuntea şi cu forțe proaspete mă grăbesc spre palmierii în
spatele cărora se pierduseră acei ochi superbi

Păşesc pe stratul moale de iarbă... cât de mut viață aduce o picătură de apă... o
mică dună împiedică vederea în spatele palmieriior... urc prin nisipul auriu şi mă
opresc brusc plin de uimire: o mică aşezare mi se dezvăluie în toată splendoarea
si, îmbină spiritul nomad al oamenilor deşertului cu un început de confort adus de
civilizație.

Corturile mă frapează prin asemănarea lor cu iurtele vechilor mongoli, paşii mei
mângâie stratul de iarbă şi încep să aud vocile oamenilor prinşi în activităţile lor
zinice.... caţiva ochi mă privesc uimiţi dar fără duşmanie. Un bătrân se apropie de
mine:

- Fii bine venit Câlatorule! Noemi mi-a spus că te-a zârit lângă apă

Urarea ui are atâta bunătate în ea, iar ochii ce m privesc de lângă batrân sunt ai
ființei pe care o văzusem oglindită în părâul oazei. Mă inclin acceptând invitaţia
bătrânului şi îi urmez. Intru într-unul din corturi şi râmân să povestesc cu bătrânul.
aflu că este şeic al acestui trib şi că a hotărât să nu mai fie un umil nomad, a găsit
oaza pe când era în floarea vârstei şi de atunci nu şi-a mai dorit să plece. Povestea
mea era mai scurtă şi bătrânul mi-a zâmbit ascuitând-o...şi el fusese un călător ce
se pierdea prin nisipurile deşertului

Parfumul unor trandafiri mă făcu să-mi ridic privirea şi aceeaşi ochi de o
impezime totală mă priveau:

- E Noemi, zâmbetul de trandafir al acestei oaze îmi spunea şeicul, dar vocea lui
se pierdea undeva departe, eram prea vrăjit să o aud... Noemi, zâmbet de
țrandafir cu adevărat.

Am servit masa şi apoi a trebuit să mă retrag pentru siestă urmând tradiţia. O pală
de vânt mi-a întrerupt odihna, m-am ridicat, mi-am râcorit faţa cu apa rece lasată în
cortul meu şi am păşit afară. Se inserase deşi eu aş i crezut că nu trecuse mult
timp... nisipul lucea oarecum ciudat în bataia stelelor, mă simțeam ca într-o transă
şi tăcerea din jurul meu mă uimea şi mai mul.

Mergeam tăcut, şi remarc câ numai cortul meu mai există, e unicul lucru însufeţit
rămas din oază, mă pasionau misterele însă acum era o unda de neliniște în
sufietul meu. MA aşez. în iarba mângâlată de vântul serii şi imi doresc să pot vorbi
cu cineva care s&-imi explice totul... de parcă gândul meu a fost citit un parfum de
apă de trandafiri mă învauie şi o mânuță caldă îmi poposeşte pe umăr, îmi întorc
privirea şi din nou acei ochi limpezi mă privesc lnistindu-tna.

- Liniştea serii să te aline straine câlator!

Vocea ei sună ca o şoaptă lină, 0 rog să se aşeze lângă mine, simt atingerea
matăsii şi un scurt fior imi străbate corpul
- De ce suntem numai noi doi ii, unde a dispărut întreaga tabara?

- E o poveste lungă, dar ţi-o pot povesti dacă doreşti.

- Desigur, îmi plac poveştile... mai ales cele pline de mister.

Mă simțeam deja cuprins de vraja unor 1001 de nopți, cu o Şeherazada dulce
lângă mine, gata să mă mângăie cu poveştile ei.

- Povestea mea şi a tribului meu incepe demult, pierdută în timp, eram o mică
copiă atunci. Tat4] meu călătorea a fel ca tine printre nisipuri şi într-o bună zi s-a
întors însoțit de un călător ciudat... tribul l-a primit ca pe orice oaspete fără să ştie
că acel călător urmârea ceva. Bătrânul şeic al tribului nostru avea o fată frumoasă
care l-a seruit ea însăşi pe călător. Seara se lăsase şi atunci ca şi acum şi în
dimineața ce a urmat ne-am trezit să aflăm că acel călător o rapise pe fata
şeicului... Cei mai viteji barbaţi ai tribului nostru au pornit în căutarea răpitorului şi
-au ajuns chiar la această oază... după o luptă îndelungată au reuşit să îl învingă
însă înainte de a muri el le-a spus că moartea lui va fica un blestem pentru că din
ubire râpise fata geicului... se iubeau... aceeaşi dramă a două suflete ce se iubesc
dar care nu își pot găsi acceptarea iubiri. Blestemul tribului nostru Îşi urmează
cursul de atunci, trăim veşnic aşteptând un calator care să înfrunte deşertul numai
din dorința de a descoperi noi lucruri... numai acel câlator va trebui să afle taina
dezlegării blestemului şi să redea astiel liniştea pe care o căutăm de secole.

- Dar eu nu cunosc nici o taină ce v-ar putea salva!

- Caută adânc în inima ta străinule şi vei afa.

Soarele mă loveşte în ochi şi mă simt parcă după un somn lung... a fost un vis
sau nu? Parfumul de trandafiri imi spune că nu. Mă ridic şi ies din cort, afară
aceeaşi fortotă de ieri, însă acum zăresc mai multe zâmbete îndreptate spre mine.
aş vrea să cunosc taina salvării lor însă nu cred că o dețin... şi totuşi cred că iubirea
trebuie să fie dezlegarea... iubirea a născut blestemul şi tot iubirea trebuie să îl
încheie.

Am căutat-o pe Noemmi săi ofer dezlegarea ce o aflasem însă ochii ei limpezi nu îi
descopeream nicăieri... am aşteptat vântul înserării să mi-o aducă îar.

Stateam iar întins în iarba moale privind sclipirile stelelor şi ascultând chemarea
vântului, aproape că adormisem în tacerea ce se lăsase când parfumul de
randafir şi atingerea matasii m-au făcut să şoptesc: Noermi.

Un deget finuț imi apăsa buzele şi chipul cu ochii ce ma vrajiseră tot timpul se
aplecă peste mine, îi simțeam parturnul, matasea foşnea şi simjindui atingerea mă
infioram. În lumina difuză a stelelor am zârit roşeața unor buze şi apoi apropierea
or... mă simţeam ciudat, întins şi deasupra mea numai un chip ce se apleca lin
căutându-tmi buzele.

Dulceaţa acestui sărut mă făcu să uit de mine... voiam să mă ridic să cuprind
trupul subțire al Noemi-ei în braţe, dar mâna ei mică îmi atinse pieptul cerându-mi
parcă să rămân aşa. Un foşnet scurt şi o senzaţie de răcoare apoi căldura unui
rup pindu-se de al meu, fineţea unui braț dezgolit atât de alb şi pur. Mângăierile ei
răscoleau atâtea senzaţii şi am rămas surprins să constat că răcoarea ce o
simțeam se datora faptului că eram deja goi şi doar trupul gol al fetei mă învelea.
larba oazei îmi gădila trupul şi buzele Șeherezadei mele mă ardeau cu dulceața lor.
Eram un prizonier în puterea unei fecioare misterioase cu piele catifelată şi buze
moi

Sânii ei imi atingeau pielea gâtului şi apoi coborau lin peste pieptul meu, mă
simțeam fără vlagă şi totuşi atât de plin de forte vitale ca apa unui izvor ce se
pregateşte de izbucnire la supratață... Nu mă săturam să îi gust buzele iar şi iar, să
i mângâi pielea fina şi să o țin lipită de mine. Apa buzelor nu mai era suficientă
să-mi potolească setea şi buzele mele lunecară lin pe gâtul moale. Întreaga aromă
a trandafirilor se pierdea în buzele mele şi simțeam cum valuri de senzaţii îmi
răscoleau trupul. Foşnetul de mătase mă învaluia în mătăsuri şi Noemi se iasa
alintata de săruturile mele.

Fara sa simt am rămas gol şi o senzaţie de caldură mi-a trecut întreg trupul,
matăsurile ei ne-au acoperit şi buzele ni se întâlneau încercând să ascundă
scâncetele de plăcere. O mânuță fină şi delicată mi-a atins pentru o clipă organul
semi-intârit şi apoi am simţit cum se pierde, lunecând lin în interiorul ei atât de
fierbinte şi moale. O senzaţie de plăcere a pus stăpânire pe mine în timp ce mâinile
mele îi cuprindeau trupul lipind-o şi mai tare de mine. Stăteam amândoi perfect
ntinşi, aproape nemişcaţi căutând iniştea.

Incet Noemi, se mişcă în sus, apoi în jos... atât de îi şi de uşor... simțeam pielea
culisându-se şi frecarea molcomă de interiorul ei primitor. O senzaţie atât de
placuta, de parcă graba nu își avea locul şi timpul se oprea în loc pentru noi doi
Ma săruta pe buze, pe gât, îşi îngropa gemetele în carnea umerilor mei, iar eu o
stringeam tot mai aproape de mine. Palmele îmi lunecau pe trupul ei,
frâmantându-l, mângăindu-!, plimbându-se lin şi totodată atât de pofticioase. Îi
simțeam tremurul uşor la fiecare mişcare şi o îmbrațişam şi mai strîns. Am simţit-o
ridicându-se încet numai pentru a face cerculețe şi a ma lăsa să îmi odihnesc
mâinile pe rotunjimea sânilor ei. Îi atingeam cu degetele stărcurile mici şi erecte, îi
cuprindeam în câuşul palmelor sânii iragezi şi mă pierdeam privind-o adânc în ochi

Mişcările deveneau când ample şi lente, când repezi ca apa izvoarelor abia
descoperite de sub nisipul moale. Mătasurile s-au pierdut în jurul nostru şi iumina
unii ne scânteia pe trupuri. Cu spatele uşor arcuit Noemi ofta de plăcere şi fiecare
sunet ce îi părăsea buzele era ca un alrodisiac pentru mine. Trăiam totul odată cu
ca, plăcerea ei mi se transmitea mie şi o simțeam cum se ascunde vie în camea
mea. Simţeam că în curând voi izbucni asemeni apei eliberate în deşert şi am
cuprins-o de şoldurile scăldate în iumina lunii, trăgând-o mai mult spre mine. S-a
asat în jos ascuitătoare, cu sânii stivindu-se de pieptul meu, ne contopeam într-un
singur trup, o singură fință şi plăcerea ne inunda simțurile. Un ultim sărut, un
spasm puternic şi parfumul trandafirilor nu a fost nicicând mai puternic... cu fiecare
picătură edăugam ftori atât de plăcuți. O sărutarn, o mângâiam şi nu puteam să
cred că amandoi murisem şi renăscusem din nou. Un ultim sărut şi apoi şoapta ei
domoală:

- Adormi în pace şi fie ca dimineața florile deşertului să ţi-o ofere în dar pe cea mai
prețioasă dintre ele.

Am încercat să o mai țin aproape însă în brațele mele se odihnea numai matasea
înă a veşmântului ei şi petalele unui trandafir salbatic pline de parfum... am închis
ochii şi somnul m-a făcut prizonier.

Am deschis ochii şi oaza dispăruse, un singur palmier îmi aducea umbra ce mă
ascundea de arşița deşertului precum şi o eşariă brodată cu petale de trandafir
lasata parcă de vânt pe pieptul meu. M-am ridicat uitându-ma mirat... undeva în
zare chipul Noemi-ei îmi zâmbea cu atăta fericire, asemeni unui miraj şi totuşi atât
de real şi am ştiut că acum am devenit şi eu o parte din legendele ascunse de
nisinurile desartului.