Zeita cu rochie alba
"Distanta, timpul, sunt obstacole nesemnificative in calea fericirii. Doua suflete separate de aceste obstacole traiesc macar cu speranta unei revederi pamantesti. In schimb, moartea... " Poveste inspirata din viata unei persoane, baza este reala.
A fost totul ca un basm, si-ar fi durat toata viata... Dar m-a parasit, fara sa fi simtit
vreodata bucuria de a-mi spune: vei fi tata! ”. Un accident a facut ca doua suflete
din acelasi corp sa ma paraseasca pentru toldeauna. Aveam 18 ani si moartea
sufietului iubit ma condamnase sa am inima de piatra, sa fiu prea las ca sa pot s-o
urmez. Cine stie, poate as îi gasit fericirea urmand-o.
A trecut atata timp incat uneori am impresia ca nu îmi s-a intamplat mie, ca nu eu
am fost personaj într-un scenariu atat de sinistru. Dar am gasit puterea sa
zambesc, amintindu-mi de zeita cu rochie alba ce ma urmarea cu privirea ei
copilaroasa, n timp ce se apropia de altar.
Si ani de zile, am fost lipsit de speranta. Tot ce faceam, faceam mecanic. Mi-era
nditerent daca sunt antipatic oamenilor. Si totusi, duceam o viata sociala intensa,
straduindu-ma sa ma simt bine.
in monotona mea viata, cand nu mai speram nimic, a aparut ca din senin o fata ce
m-a facut sa renasc. La inceput, avand sufletul amorit, nu reuseam decat sa-mi
spun: *Cat i-as dori ca soarele meu sa fle cald si senin ca zambetul ei”.
Ne-am imprietenit si inevitabil ne-am indragostit reciproc. Cand am sarutat-o
prima oara, credeam ca nu mai respir. Era atat de diferita de toate femeile din viata
mea. Avea ochii mai verzi decat Scarlett O'Hlara, si cand ii priveam atent mintea mi
se golea de orice gand, dar inima-mi batea cu o intensitate nedescoperita pana
atunci.
Am început s-o mangai, mi se parea ca sunt nedemn sa-i sarut pielea fina. imi
doream nebuneste sa fac dragoste cu ea, si privirea ei ma facea sa cred ca-si
doreste acelasi lucru.
I-am sarutat tot corpul. Era atat de calda incat ma ardeau buzele, iar trupul ei
remura incet de fiecare data cand o penetram si-i spuneam te iubesc.
Eram atat de fericiti, pana si ochii Zambeau. Am stat nedezipiti aproape o zi, si
otul parca se petrecuse intr-un minut.
Mi-a deschis inima, mi-a aratat un drum pe care nu credeam sa-l mai gasesc.
Zeita cu rochie alba ma urmareste si acum. O visez ca-mi Zambeste, fericita poate
pentru implinirea mea.
Nu ma mai roade dorul amintindu-mi de privirea ei, insa cu siguranta ceva ma va
Iaca de ea nana la sfarsitul zilelor