Fantezii Erotice

Au trecut clipele invartindu-se intr-un haos precipitat de ganduri. Mi-am regasit
paginile albe plinde de dor si credinta. Am rastoit culorile si am hotarat ca azi sa
aleg din toamna.

Si atunci intr-o cutie de argint am pus o peria neagra. Avea forma unei lacrimi
rupta din cerul unei dorinte ascunse. Am mangaiat-o cu vartui degetelor infrigurata
de asteptarea scurgerii ei pe obraz.

Era ceva nedefinit în toamna mea si nu vroiam sa regasesc nimic... rataceam.

Un tight motiv monoton si plin de frunze aiurite.

Stiai ca fnanzele sunt aiurite? Mai ales toamna?

Nici eu nu stiam. Mi-a spus un boschetar. Avea o fata ridata si oarecum ciudata.

Razi? E normal sa razii! Tu credeai ca boschetarii nu stiu nimic?

0oo da da... sti multe, mai ales despre frunze. E revoitator! Si poate ca asa e
mai bine!

Candva pestii vor vorbi! Stiai asta? Nu cred!!

Dar oricum o sa aiba multe de spus. Tu iti dai seama cate vad ei si noi nu vedem?
Oare cum percep ei gustul? Oare pestii se mira?

Noi nu vedem. Noi suntem orbi. Noi nu avem oceane. Noi inventam oceanele. Si
nu avem imaginatie!

E toamna dar nu e trist. E înca soare!

Stiai ca au venit ghetarii în vizita? Am uitat sa-ti spun. Au sunat la poarta cu
degetele invinetite de fig. Ghetarii Zambesc si sunt totusi calzi

Ei mi-au spus ca oceanul nu e adanc si m-am mirat. Dar sti ca am si ras?

Tu spui ca minteau. Poate!

Dar am vrut sa-i cred. Si nu m-am prefacut. Daca ei au spus inseamna ca asa
este. Eu nu am incercat oceanul, nu am ajuns la el.

Sti ce frumos povestesc ghetarii?

Mi-au desenat din vorbe o lume alba, inocenta, plina de flori perene, de flori
colorate pe gheata. Erau viit! Si caldeeelt!

E toamna dar nu e tristi!

Intreaga noastra viata sta sub semnul intalniri cu "celalalt" si fiecare clipa ne ofera
posibiitatea unei intalniri printr-un cuvant, printr-un gest, printr-o privire.

Important este sa fim atenți si atunci putem face din fiecare întalnire cu "celalalte
prilej de a ne cunoaste mai bine, de a fi mai buni, de a crea legaturi noi ntre finte
si fucruri

Gasisem randurile acestea pe o veche felicitare de Craciun.

arasi ma af in fata unei pagini albe. E ca o incercare, ciclica, de a asterne ceva.
Ma chinuie neputinta de a lasa cuvintele sa curga firesc. Nu stiu daca sa mai plang
sau sa rad.

Privesc în urma mea cararile bantuite de trairi intense si nu gasesc punctul de
sprijin decat in savoarea aerului pur respirat atunci.

Mi-e teama, mi-e frig în mine si incep sa cred ca zidul ridicat cu atata perseverenta
seamana acum cu un baraj de nisip.

Am obosit!

Este absurda discrepanta dintre dorinta de a-mi recapata viata inapoi si dorinta de
a vindeca. Cautarile pana la urma ne definesc, regasirile ne incanta si din pacate
iarasi ne doboara.

Marioneta o sa ranjeasca definitiv din coltul ei igrasios aruncand zambetul cinic
spre sforile pline de mucegai si calcand în picioarele de lemn albatrosul ucis.

Ucis de ce? De dorinte nesemnificative

inut sa stau sa ma gandesc la asta pentru ca oricum ucid. E ca si cum fiecare
dorinta s-ar percepe seperat cand defapt dorinta cea mai arzatoare este sa nu
ucizi intregul

Mi-e frig in mine si lacrimile sunt inutile pentru ca inca odata am sperat si am
indraznit sa visez, sa sit, sa daruiesc.

Dar sunt muritoare si am ridicat fruntea prea sus in iumea visului si muritorii
platesc asta. .discrepanta si cinism.

Si atunci? Ce-mi ramane?

Frigul din mine renascut..... si care doare... si care ucide.

Si asta doar pentru ca am indraznit.