Fantezii Erotice

De ce ne folosim de minciuna pentru a crea o falsa imagine a realitatii? Si mai
ales, de ce cand iubim? De ce inselam în diverse moduri, mai nevinovate sau nu,
mai dureroase sau nu, dar o facem zambind?

Mai ales de ce o faci atunci cand este în siguranta? Gandul ca diversitatea ii
alimenteaza potenta fizica si mentala este un argument pro? Si daca toata acesta
cursa _infemala spre propria indențitate este O iluzie? Suntem în adulter mai
frumosi, mai siguri de noi, avem nevoie de o confirmare exterioara pentru a ne
hrani orgoliul? Fidelitatea este o iluzie???

Sau poate minciuna care ne devine oa doua natura ne hraneste mai mult si ne
duce in lumea atat de fad a iluziilor?

Ne ascundem în spatele lor si ne alimentam viata nepermis de mult.

Ca sa poti recunoaste ca o fantezie este vecina iluziei trebuie sa-ti intigi bine
picioarele în realitate.
jpocrizia de care ne lovim în fiecare zi a ajuns sa faca parte din viata noastra o
recunoastem, o simtim, o Ygustam” din pn si culmea am inceput sa o integra.
Se impune ca o realitate.

Scopurile mercantile o ajuta sa supravietuiasca. Vindem si cumparam imagini. Si
cu ele ne hranim iluzie... Nu avem o oglinda interioara sa ne privim din cand în
cand?

Nu putem sa fim monogami nici macar in dragoste?

Ipocrizia din complezenta este un mod de a ne separa de noi insine... ne

schimbam identitatea circumstantial. Este o inteligenta detictuala. Minciuna isi face
oc in acest troc.
Aceasta stare se leaga foarte mult de un tanumit" contormism pe care i asumam.
Avem tendinte, trebuinte, interese si desi pare imoral ce spun, creeaza o stare de
niste. "fe iubesc” trebuie sa fie un argument suficient sa ascunda minciuna "dar nu
ma pot stapani san u te insel?

De ce sa fiin razboi cu lumea cand poti sa o ignori? Ne este greu sa recunoastem
acest lucru si poate de aceea i trimitem mereu la periferie... Facem pe moralisti.
dar numai în plan ideatic.

Fiecare gasim o explicatie pentru o minciuna... Uneori este necesara, alteori sa nu
ranim pe cineva drag ori poate eludand adevarul ne alcatuim alta identitate in care
credem în primul rand, noi insine.

Sunt foarte putini cei care isi asuma ibertatea de a riposta Nu are nimic în comun
cu sperantele sau credinta. Exemlui cel mai concludent îl gasim în viata de zi cu zi,
cand o persoana nemultumita de stindardul la care a ajuns, aduce in prim plan
propia-i inscenare, da! iluzia este o minciuna de care te prinzi atunci cand nu mai
reusesti sa faci fata realitati pe care o renegi. Fondul sufetesc al fiecaruia difera,
iuziie pot fi necesare pt uni si inutile pt alti. Ca de altei si minciuna, o admitem
pentru ca ne temem sa ripostam ne-am obisnuit cu ea.

Minciuna nu cauta raspunsuri, ci naste întrebari.
minciuna nu cere iluzii pentru a fi acceptata, suportata... s-ar multumi poate cu o
cipa în care sa uiti ca ai fost invatat sa it fie teama de ea. Sa accepti ca face parte
din viata, nicidecum nu este o iluzie, ci o realitate.
lluzile pe care ni le facem pt a suporta existenta nu sunt decat o incercare de a ne
suporta pe noi insine asa cum suntem de fapt.
in viata de zi cu zi lucrurile nu stau dierit. Visam pentru a putea construi, ne
inattam în ganduri pentu a putea inainta, minim pentru a ne ascunde
neajunsurile, in fata realitati, în fata propriei constiinle, in fata lipsei de univers.

Si cand o facem în iubire na rostodolim pe ultima treanta 2 demnitatii umana.