Fantezii Erotice

“Nu inceta niciodata sa crezi, nimeni nu poate sa-ti rapeasca libertatea, n
inceta niciodata sa visezi, nimeni nu poate ridica ziduri in jurul inimii tale”
Azi... e tarziu, pustiu si oarecum îrig, e august. Sunt doar eu si cateva cutii
vechi, mai arunc uneori privirea pe fereastra din acea incapere, ru pot
distinge nimic prin sticla murdara... dar imi place sa privesc acel loc, chiar si
asa atarnata intr-un cui perdeaua gaurita si roasa de molii, arata bine, chiar
si asa poti citi urme de trecut pe aceasta. Nimic nu ma face sa ma simt mai
bine. decat locul acela uscacios, unde e foarte putin aer, unde cativa paianjeni
isi duc viata, unde inca ma pot inchina la crucea care doarme sub un strat de
praf, pe peretele de deasupra patului... o masuta de brad, subreda, imi
zambeste parca de acolo de jos. Toate sunt /a fel si otusi vechi. Toate sunt
neatinse si fofusi murdare. Ce frumoase sunt amintirile, ce mult fe poti bucura
cand simi ca te vindeci doar privind in urma. Eu asta fac.. privesc in urma.
dar se pare ca pasii se sterg usor.. nu morl... ci se fac bine. imi amintesc de
iubire! Nimic nu imi pare tmai frumos in aceasta lume decat sa poti iubi
iubirea pentru mine reprezinta o binecuvantare pe care, uneori, o astepti, ani
de zile, alteori o viata intreaga si aproape ca iti pierzi speranta de a o mai
intalnit Nu ma erijez in omul care le stie pe toate, dar realizez ca am avut
norocul divin. Am iubit si am fost iubit, poate pentru putina vreme, dar... seara
cand pun capul pe perna simt linistea pe care am cautat-o mereu si îi
multumesc Lui Dumnezeu pentru ca nu mi-a ascultat rugile uneori!

Tot ce am traite. ceea ce imi hraneste inima astazi. Deseori m-am intrebat
daca poli iubi de mai multe ori in aceasta viata; bineinteles ca poti, doar ca o
singura jumatate e perfecta, sacra si neindoielnica. Acea jumatate este de
fapl molivatia pentru care traiesti, este de fapt o a doua casa. Atunci cand te
intorci obosit de la scoala sau trist dintr-un oarecare loc, iti doresti sa ajungi
acasa, astepti o mangaiere un sarut si o imbratisare, astepli ca acel acasa
sa-ti ofere siguranta si caldura de care ai nevoie. Si asa este. Nu uitati
niciodata sa va intoarceti acasa, deoarece acasa exista, e acolo intotdeauna
intelegandu-va si acceptand orice, tocmai pentru ca acel acasa e iubirea!

in acele cutii vechi, din acea casa mumita odata “ castelul nostru”,
salasiuiesc o multime de lucruri, printre care si fotografii. Fotografiile
bunicilor, fotografii de cand eram doar "o mana ”" de om... si multe alte
bucati de amintiri... dar am dat si peste “'ceva”” mai special, de fapt este o
poveste incrusfata intr-o poza. E fotogratia lui Vlad!

E deteriorata, dar plina de emotie. Patata de cafea si pe margini roasa de
timpul ce a trecut, ma face sa vibrez usor gandindu-ma ca ii tin chipul strans
in causul palmelor. Timpul trece, trece dureros dar vindeca cele mai adanci
rani! Imi strang gandurile uneori si imi dau seama ca e momentul in care
trebuie sa constientizez faptul ca nu mai e langa mine, asa imi dau seama ca
m-am resemnat

Acum merg des la bunici... < chiar daca mu mai am pe nimeni. imi place sa
colind ulitele satului si sa mai povestesc cu vecinii. Din pacate nici parintii mei
mu mai sunt. Ei mu mai sunt in viata mea, deoarece au preferat sa ma
indeparieze treptat dupa ce au aflat adevarul despre mine. Reprezentam
oarecum rusinea familiei. Dar stiu ca in adancul inimilor lor, acestia ma
iabesc.. insa nu o sa mai pot avea parte niciodata de acea frumoasa
expresie: “Buna dimineata, puiu mami! “-... >... iar cand imping poarta din
jemn a cimitirului, simt cum pulsul incepe sa doara. Pasii imi sunt intepati de
firele de iarba, dar merg mai departe. Ajuns în fata acelui cenusiu mormant,
imi aplec usor capul, incercand cu greu sa inghit nodul din gat care ma
opreste sa respir. Desi e august, crucea si chiupul gravat in piatra acesteia.
sunt reci. Mormantul e doar inarmat in ciment... iar in mijlocul acestuia e
pamart, pamant mereu umed, flori si buruieni.. cateva lumanari ingropate si o
candela ruginita *'ii'” sunt alaturi. Am adus apa, lumanari noi si un buchet de
flori, margarete erau preferatele lui!

Tristetea te cuprinde inevitabil... sau poate nu era tristete, era doar
melancolie. Stiu eu..? Tacut curat pamantul de pe mormant de fot ce e uscat.
1 sap usor apoi aprind cateva hmanari.... o parte din margarete le pun langa
acea candela ruginita intr-un borcan cu apa. iar celelalte le rasfir pe
“pamantul din rama“. Aprind totusi si in acea candela.. O lumanare, o
inghesui usor cu degetele inauntru, apoi o tin nemiscata pentru cateva
momente.. mentinandu-i flacara. insă pana m-am ridicat s-a stins... am
incercat de cateva ori sa o aprind dar nicicum nu ramanea.

Din acel loc al cimitirului se vedea foarte frumos satul.. casutele aproape
ipite.. parca pluteau in caldura soarelui, cerul era atat de senin incat ma
dureau ochii sa-i privesc imensitatea. Parca era un: “Bine ai venit! ” din
partea lui Vlad

M-am asezat pe marginea mormantului cu acea fotogratie in mana, o
priveam des incercand Sa nu clipesc.. pentru a pastra cat mai mult din chipul
ui, in minte. Nu stiam ce sa vorbesc, nu puleam sa spun nici macar O
rugaciune, insa schitam cate un zambet usor amintindu-mi cu dragoste de noi
Acel nod din gat nu disparuse, el reprezenta un moment crucial.. o incercare
pe care trebuia sa o trec cu bine. Ce puteam sa fac? ji era foarte dor de el,
fanjam dupa o imbratisare, fot asteptam, crezand poate ca ii aud glasul sau ii
zaresc chipul. Apoi imi dadeam seama ca astfel ma amagesc. Imi duceam
des mana sub ochi.., speriat poate, cu O dorinta foarte mare de a nt gasi
urme de lacrimi acolo. Nu vroiam sa plang, pentru ca lui nu-i placea sa ma
vada asa. Si dupa aceea imi cream o oarecare stare de teama

Stateam rezemat cu spatele de o parte din cruce iar picioarele intinse pe
bucata de ciment care inconjura mormantul si imi aminteam vorbele lui de
fiecare data cand ajungeam in acel sat. Imi spunea mereu ca acel sat era
sacru si ca ii vine sa se descalte la intrare peniru a ru murdari puritatea si
credinta cu care a fost creat. S-apoi ma privea strengareste spunandu-mi
“Daca primesti primavara in sufletul tau, pai cum sa ru infloresti pe
dinauntru? Cum sa nu ai obrajii rumeni si sa nu-ti bata inima cu putere cand
stii ca langa tine e persoana pe care o iubesti cu toata fiinta? “.. vorbele
acestea care se imprastiau printre gandurile mele. ma faceau sa zambesc
facandu-rmi pielea de gaina, fiori reci imi atingeau tamplele si se intorceau
din nou aducandu-mi cort

Se racorise, dar soarele era inca pe cer, nu vroiam, sa plec dar.. parca
rebuia. Inainte sa plec, insa am avut puterea sa spun “ Tatal nostru” si cu
fiecare cuvant... parca incetineam trecerea timpului, vantul incepuse usor sa
bata... m-am inchinat apoi am sarulat crucea rostind: Te iubesc asa cum
numai eu pot, putin si scurt... de fiecare data cand respiri... am plecat incet
indepartandu-ma. de acel loc, simteam un tremur in picioare... am strans usor
pumnii, iar cand eram deja in fata acele porti, am intors capul spre el. Am
vazut. humina lumararii din candela, aredea!... atunci lacrimile au pornit
usor pe obraz, priveam prin ceata creata de acestea.. cum vantul trimitea
flacara intr-o parte si in alta... imi era atat de dor! Am pasit insa, lasand în
urma locul acela.

“Ramas bun ” e doar un cuvant, “ amintirile” sunt acele lucruri din cutiile
vechi.. iar noi oamenii ne luam "ramas bun .. ramanand in “amintirea”
celorialti.. printr-o fotografie gravata pe o piatra rece din cimitir. M-am
resemnat! In sfarsit mi-am gasit acea liniste. Vlad e acolo, eu pe pamant. Voi
incerca sa ajung acasa, poate intr-o zi voi gasi acasa mangaiera, sarutul si
imbratisarea candva bierdite.