Abisul viselor destramate
O poezie... atat... pt cineva care uneori m-a luat in trotinutza ei... Si a fost frumos...
Si gandurile reci
Din sufletu-mi de piatra
Si stanca ce omoara pomi si muguri
n caderea ei eterna.
Si albastrul meu , nemiscat
Sau abisul viselor destramate,
De portocaliu tau infinit.
Si minciuna protectoare.
Si gleznele tale fine
Si tot ce iubesti si ce urasti
Și mainile, buzele pleoapa lacrimanda
Caprioara in matasuri ine
Si tocuri-natte
Tu adere tarzie. „albastra
lubire imposibila, acuta
Ma inlanizuie „ma doare
Ma schimba „preschimba
Tarziu.
Dulcea moarte vine in tacere
Adanca ..tacere
Sivine.....si vine...
Sivineii
Abia soptind.
Spre necunoscut.
Dar vine.
Ascultă
Nimeni nu a citit încă această fantezie cu voce tare.
Autentifică-te ca să trimiți monede vocilor care o citesc sau ca să citești tu această fantezie: o poți înregistra direct din browser sau poți încărca un fișier audio.