alb si negru
fara tine, eu nu simt nimic in mine, care ma ridica deasupra animalelor, decat tristul prilej de a cadea din ratacire in ratacire, ajutat de o minte fara regule si de o ratiune fara principii...
noapte de noiembrie cu luna plina, cer senin si plin de stele; un cataclism, o fisura
cosinica. se produce eminamente undeva, stiu asta cu precizie caci unda de soc ma
desfinteaza pe dinauntru, un spatiu insipid compus din obiecte efemere cotate ia
burse pamantesti, dedubleaza spiritul meu fracturat de o dubla cauzalitate: sufletul
ca instrument al trupului, sau trupul lipsit de forta cugetarii, produs al materiei rele,
inchisoare a sufletului cum i! numeau eretici si prin urmare dispus privatiunitor.
Cumplita dilema. Crestinismul ne invata ca trupul este alcatuit in mod artistic si
dedicat cu totul sufletului, acolo unde se nasc ideile, ratiunea, Spiritul cu alte
cuvinte. Atunci, de unde frontul acesta antagonic, agnostica forta a simturilor pe de
o parte iarpe de alta parte, constientizarea revelaliunii ca persoana desavarsita de
dumnezeu, prin urmare profund etica?
Este trecut de miezul nopti; dincolo de plasma "fertila" a monitorului se
desavarseste un univers virtual rece si totusi incandescent: dintr-o tara straina o
ata i-mi trimite o piesa muzicala clasica pe care o ascult cu mare placere, o alta
nsista"mai esti? *; peste tot si peste toate, detunctul si totusi prezentul meu
relativism, ma impiedica sa imbratisez steluta cobarata pana in dreptul geamului
meu facandu-mi cu ochiul ei de jar, iuandu-imi libertatea moarala de a fi Yimorat! cel
nutin paine maine dimineata card voi snune ca si acum- noante buna in plina zi