Fantezii Erotice

Deschisesem ochii aproape fara sa vreau, stiind ca Ia prima lucire sub pleoape a
uminii diminetii totul avea sa dispara, sa se contopeasca în utime spasme, frânturi,
amagiri, stropi de aduceri aminte, sa se contopeasca in acea ultima agatare de
duicea iluzie a somnului în care melanjul amortit de fapte si vreri avea sa dispara
precum ecoul unor stune sub bolti.. Ma agatam totusi de ultimul gind, de uitima
imagine a visului, dorind s-o pot retine, s-o pot pastra pentru atini oferi deliciul
reiterarii ei la nesfisit, si, intr-o stare vag constienta, imi promiteam ca voi sti cum
sa fac pentru a o zidi definitiv în memoria abia nascuta a acelei dimineti. în somn
stiam ce reprezinta totul, unde eram si de ce; intelesesem si imi verificasem
amintirile dorind sa razbata pina la mine ecoul acelor vremi, dorind sa le stiu
adevarul sau falsitatea. Ca de atitea alte ori ma temeam ca acele imagini pastrate
sa nu fie tot doar niste plasmuini, ma somam, revendicativ, aproape impunind valori
de adevar, sa recunosc imaginea, sa am certitudini spunind: da, stiu, toate sau
intimplat cu adevarat, atunci in trecut, sunt amintii pure, nealterate, sunt neatinse
si netrunchiate. Nimic alterat... doar trecerea vremii peste ele si uitari nemotivate.
Nimic plasmuit, nimic imaginat, doar trecuturi cerau fost, cu scenele lor, cu oamenii
or. Cu mine. Si cu tine. Visind amintire.

Am deschis ochii dorind ca toate acele spectre sa-mi fie inca vii Si am reusit,
aproape neluind in seama clipa, sa prelungesc visul intr-o maniera lucida, nedorind
sa vad si sa recunosc familaritatea alitor obiecte si semne noi ale incaperii în care
ma aflam, ocolind starea cotropita de prezenturi proaspete, omorind în mine
ulimele zile impreuna cu amintirea lor, abandonindu-ma doar acelui curs în,
aproape material, unduit de cele ce vor îi fost. De amintiri

Si, deodata, eram iar in casa in care, tainic, stiam ca aveam sa te cunosc, dând
ribut credintei jocurilor mele care fagaduiau, prooroceau aparitia ta. Peretii erau
acum _scorojli, intinati de urma atitor treceri, rosi de cancerul timpurilor, mici
marturii mute despre fapte si chipuri ale caror prezenta le-o simteam inca in fiecare
crapatura, în fiecare arcuire spre înaltul tavanului, mici bolte mici, mici bolte mici, ce
privisera impasibile ca niste calauze tacute pasii celor ce'si ispasisera datul, celor
ce venisera, trecusera. Plecasera. Cu ochii larg deschisi, neplecati de lumina, înca
vedeam rugina lantemelor in care abia de mai pilpâiau luminitele de seu, joaca a
vinturilor ce patrundeau curioase si nestaviite pe lungile culoare, strâmtele culoare,
naitele culoare zabovite în alunecarea spre înalt de plafoanele cindva aurite din
care acum curgeau pereti despuiali de tapetele albe, sfisiate de nepasare si timp,
jalnica imagine a unui nesabuit, nemarturisit salbatic viol colectiv; marie saloane
innegrite, mistuite de flamindele limbi de foc ale incendiilor de dernult, cu ferestrele
or Sublii, cu geamuri ca fumul prin care cerul, un fum si el, se arata chinuitor, cu
teama de a nu aduce cu sine posibile alte istori... ferestre cu geamuri ca fumul, cu
perdelele lor, atâmânde parca in oboseli de veacuri, perdele ce primisera praful cu
mirosul de timp vechi, ce acum zugraveau in unduiri fantonatice umbre umede,
negre cenusii, iuciri de catifea in haotice colturi si pe podelele ce nu-si mai stiau
rostul, perdele mânate de adieri in rastimpuri... - doar ele mai nasteau umblet în
lenta miscare a umbrelor, umbiet si murmur si soapta abia auzita, coborita din
povara secularelor grinzi de lemn ars, de lemn macinat de carii imemoriale... Ma
regaseam iar in casa aceea, cu mirosurile ei, eu nascind si visind noi povesti în timp
ce, alaturi de nasterile mele, muribunde istoriiisi petreceau roata, poate pentru o
ulima oara, privirile peste intreguri, plecind impacate cu ele, sfirsind pentru a lasa
oc altor curgeri dar si blestemul aceluiasi tragic sfirsit. n casa aceea unde, de nu
ar fi fost sa te intilnesc, tot te-as fi zamisiă intr-un fel, pe tine, printre acei alti
pelerini coboriti din cerul altor iluzii, mic mare teatru al iumii, pe tine, finta pictata în
gind de dorintele mele, sculptata în inchipuiri de neajunsurile si asteptarile mele. Ai
i fost TU numai in acea casa, oricare alla scena fiindu-ti vitrega, neprimindu-te
decit purtind alta fata, alt destin. Ai fi fost tu doar acolo. Oriunde în alta parte n-ai
mai fi fost tu, ci o alta finta. Doar in lumina aceea ai fi putut sa te nasti, doar în
jumina aceea as fi putut sa te am, sa implinesc poate ceea ce acum doar visul imi
mai arata. Oriunde in alt timp, oriunde in alt spatiu, intre noi nu ar îi decit adevaruri
banale, imprumutate de la ceilalti, marginite de ostiitati marunte si crescute în
forma pasilor tuturor: mici, mici... siatil de ale altora... Cum sa te mai vad acum?
Pentru ca stiu ca ceea ce e acum nu e decit o proiectie a ceea ce ar fi putut îi, o
proiectie. marcata de injustetea tuturor lumilor de acum, tuturor nesanselor si
incercarilor oricum sortite esecului

Doar acolo fiind, tu ai fi dat noi iumini, ai fi insufetit toata acea colectie de lucruri
moarte... si iar ferestrele ar fi fost luminate de ceruri ce ca prin vraja si-ar fi gasit
curcubee "sub nori, peretii si-ar fi retras radacinile putrede din colbul lenes al
saloanelor si s-ar fi impodobit in culori de parade, si culoarele moarte ar fi reinceput
cântul vuietului de pasi vii, grabit, plini de viata. Si ele, bolte, ar fi fost pregatite sa
inghita hulpav alte fapte-povesti, petrecute sub ele fuginde, alunecinde, ca pe sub
un zimbet etern. Doar acolo as putea sa te am.

Dar daca toate astea nu sunt amintiri? Ci doar cioburi de vis... urmele trecerilor
mele, asteptarile oferite tie, boltie, ferestrele... daca toate astea nu sunt, atunci nici
tu nu esti

Cit de mult simt in mine ca cerul acesta nu ma acopera pe mine, ci pe un alt eu, ca
drumurile mele sunt ale altei fapturi... si cum ca nici amintirea sau visul, oricit de
mult as lupta sa ie tin, nu-mi arata decit faptul ca sunt o intimplare a altora.

De ce, atunci, sa ma condarmn la a pastra frinturi de vis si aduceri aminte?

Deschisesem ochii aproape fara sa vreau... Acum lumina diminetii e lacoma, isi va
vrea partea ei din lupta cu noaptea; cuminte, îi as prada amintirile mele.

Deschisesem ochii aproape fara sa vreau... nedorind asta, fugind de moment,
ntiziind clipa... acum, definitv, voi merge si voi privi intr-o oglinda... stiu ce voi zari.

o casa cu peretii cazuti, loviti, cu bot parasite si aurul plafoanelor cocii! de balele
timpului, o casa lipsita de amintire dar plina de vis, o casa cu ferestrele opace,
inchise sub pleoapa sfisiata a unor perdele inecate în praf, o casa cu ferstre cu
deamiuri ca fumul prin care carul.