contradictii
doar paradoxal
Va veni o vreme cand tot ce ar putea catalogat ca mediu va fi iubirea, si cand
acele timpuri vor fi venit vei fi stiut. Intoarcerea, reintoarcerea dualitatea jocului ar fi
doar o dara a ceea ce vom fi numit aminti intr-o fiuenta curgere de viala. Si, daca
nu ti-am spus inca vocea care te indeamna în inconstienta or luciditate se strange
ca intr-o spirala, intr-o confuzie a ceea ce ai putea numi al tau. Nu este al tau, asa
cum nu ne apartinem unuia Sau tuturor, intregului sau mai mult decat intregului
Cand ma vei fi chemat iti va fi parut în libertatea arbitrului, în vantul macinat de
energii strigatul imortalitatii. Insa nu as vrea, pentru tot ceea ce pot duce aceste
semnificatii, iscarea unor confuzii. Si, pana nu voi avea certitudinea ca nu este
chemarea mea ca un ecou, unica tradare tata de persoana-ti va fi o aparenta, prea
inselatoare, indiferenta. Ranile pot lua locul durerii asa cum durerea poale fi in
Jocul ranii. Tragic ar fi sa perpetueze intriun mistuitor joc fara finalitate. Dar cum
pana si nimicul isi are repercursiuni, o sa pastrez amintirea ta ca pe o rasfrangere
a tot ceea ce ar fi putut sa fie ..contradictii
Doar istoria este scrisa, nu si viitorul si doar privind spre vitor ca spre o proiectie a
ceea ce ar fideterminal, as spune ca e scris deja...dar fiecare reflectie a trecutului
genereaza o simetrie... infinitate de proiectii va determina o infinitate la randu-l. si
atunci doar ne putem intreba care e reala...nu ca vitor, ci ca trecut. am purtat prea
mult timp masti ca sa stim care fapte sunt reale si care masca este cea reala,
pentru ca pana si realitatea este o masca în cazul nostru. Spuneai ca imi poti
transpune o fata, una pentru aici... care poate ar corela în vreun fel cu mine, dar
atunci de ce eu te vad tridimensional, intr-un plan dublat doar. Cand o magnolia se
ogiindeste în lac, te minunezi la splendoarea oglinzii, la cat de frumos pare ceva in
aliceva...cand magnolia se priveste isi vede casa, lacul în care a crescut si nu are
puterea de a privi în jos. Ai spus ca este frica, ii este oare frica sa vada cine a
plamadit-o în splendoarea-i...nu acul n care s-a privit pana la maturitate, nu ploaia
ce i-a fost hrana, pentru ca nu a stiut, nu a stiut ca frunzele sale nu ii sunt guri, ci
doar voci..si daca ar privi in jos sti cetar vedea? Doar pamantul..intr-o eterna
confuzie ca o mama a sa...dar nici o clipa nu va putea decat simti radacinile care li
sunt prea infipte în pamant. Si-atunci, intreb, te intreb, sa simti, sa vezi sau sa
crezi