Fantezii Erotice

Gânduri şi sentimente învălmaşite şi te întrebi dacă nu cumva trecutul greu îi
apasă la modu fatidic viitorul
Cred că trecutul cel mai relevant ar fi liceul. Locul primei iubiri. Locul unde am
descoperit ţigara, băutura şi muzica rock. Locul unde mă simțeam singur şi
stingher, un adolescent vulnerabil lovit psihic, care totuşi inspira teama prin privire
şi poate disprețul din atitudine şi gesturi, ceva ce nu m-a părăsit nici până astăzi
Ah... Adolescenţa ce cutare zbuciumată... Răsar în minte versuri bacoviene:
"Liceu, cimitir al tinereţii mele... *.. Doamne, acolo am realizat cred, pentru prima
data, faptul că eram singur împotriva tuturor, şi totuşi nu puteam să îmi înfrâng
desconsideraţia față de indivizii dia superticiali, care trăiau doar ca să trăiască, care
respirau doar ca să respire, care mâncau doar ca să facă umbră pământului, fără
nici un tei de căutare, fâră nimic. Ştiu că nu aş fi putut să trăiesc aşa. Trebuia să
caut, chiar dacă toate vânturile erau împotrivă! Gesturile ior, cuvintele lor, se
stingeau într-o grimasă de dispre! pe care nici măcar nu încercam să îi camutiez, în
timp ce dintre dinţii puternici şi strâns încleştaţi se prelingeau dăre de venin bine
distilat; răspundeam Într-o manieră specifică: "Fight fire with fire and ice with ice! *,
atributele regiior, răspunde la provocări cu voinţă de fier şi lovituri date din adâncul
finței, ceea ce ie inzecea forța, şi aşa teribilă, prin prerogativele pe care ți le acordă
astfel de tentative.

Dar căutarea şi forța erau totuşi umbrite de nelinistea şi nesiguranța acelei
adolescenţe în care aveam sentimentul că ma cunosc atât de bine cu Dracul încât
eram practic prieteni de pahar. Aveam şi o deviză: "Ceea ce nu te omoară te face
mai puternic! *. Eram profund dezechiiibrat emoţional. Vedeam în dragoste
expresia absolutului. Dragostea pentru o ființă care nici măcar nu mă dorea, care
se prefăcea doar, care ştia că sunt un câine doi şi plin de voinţă şi îmi voi duce
supliciui pâna ia capat chiar dacă asta ar fi însemnat să crăp. Se vedea că eram de
o ambiţie ieşită din comun, iar toctnai voința câinească mă făcea atăt de vulnerabi.
Nu aveam nimic în comun cu ea, nici măcar nu am atins-o vreodată, deşi ştia prea
bine ce e în sufletul meu, doar i-am spus-o de atâtea ori. Ştia că după fiecare
respingere, dacă venea, zâmbea şi îşi unduia trupul lasciv pe lângă mine, voi ceda
din nou, doar nu puteam să renunţ la tot ce aveam mai scump, la țelul meu cei mai
nobil, dragostea (greşit înțeleasă, asta am văzut mai târziu) pentru ea. Eram colegi
de clasă. Timp de mai mulți ani, nu am putut decât să mă hrânesc cu imaginea ei,
nu-mi rămasese decât acea obsesie care îmi devora ființa, nu puteam decât să
uriu în mine, pentru că normele sociale interziceau orice alte forme de manifestare.
Era cumpiit. Totuşi, la un moment dat, am cedat, şi în vazul mai multora (eram încă
a liceu) am dat cu ea de pământ şi am scuipat-o peste ochi zicânduri că e o târtă,
doar ştia prea bine ce e cu mine şi savura fiecare clipa din tortura ce mi-o
administra zinic aproape, cu excepția vacantelor, când totuşi supliciul continua
pentru mine ia nivel cerebral şi organic. Mi-a părut râu pentru ceea ce am făcut,
chiar şi în momentul când o împingeam pe jos, mi se rupea inima că o vedeam în
praful pământului, dar. ceva din mine ura să lovesc. După asta, a mai trecut un an
de liceu, în care nu ne-am spus nici o vorbă. Totuşi, la un moment dat, am văzut-o
singură, am alergat după ea şi țin minte că a zămbit când m-am apropiat de ea,
pentru ca fața să îi ia o expresie glacială în secunda următoare: mi-a zis că a
înțeles că m-a făcut să sufăr, şi în ciuda părerii mele de râu nu vom mai discuta.
Nu avea nimic deosebit, doar prostia mea de atunci o colora în culori inefabile, căci
nu avea să mai fie nimeni ca ea.. Nimeni cu târâţe pe post de creer, prost,
superficial, discotecar ( nu pot sâri suport nici pe aştia, nici măcar dansurile
moderne), nimeni atât de josnic şi egoist, atât de ipocrit, atât de crud, în fond şi ia
urma urmei, căci trebuie să fii, ca să poți chinui pe cineva în halui cum a procedat
cu mine. Ceea ce durea, după cum am înțeles mai târziu, era totuşi incapacitatea
ei de a pricepe foarte multe. Mai târziu, o disprețuiam.

În timpul liceului, cât şi în facultate, episodul urmator, fiimul continua: un
adolescent neînțeles, tinerețe băută într-un bar cu specific rock, mostra unei
adolescențe fatal de dureroase.

Nici cu părinţii nu mă înţelegeam; şi ei au ajuns să mi se pară nişte javre mediocre,
impuţie şi bineînțeles rău intenţionaţi în prostia lor, care îi apreciau pe ceilalți plozi,
chit că erau nişte lichele de prima mână.

Astie! am crescut singur, neinţeles şi răutăcios; soarta îmi rezervase numai
suprize crude, probabil că am aveam foarte multe păcate din existenţe anterioare,
câci mai e o vorbă; "Fiecărui atâta căt meritat *, dar n-are rost să mă mai fagelez
inut,

Femeile, ah, fatalele femei.. şi cum le alegearm, care de care mai curvă şi mai
redusă, şi bineînțeles, le iubeam. Ironia e câ nu am ajuns să mă culc cu niciuna din
cele pentru care aveam pasiune, durere organică din nou, căci organistul îşi cerea
drepturile. În final, nu ajungeam decât să ie blestem şi pe alea. Mai târziu, în urma
mai multor examene lucide, le-am acordat şi alora titulatura de animal. Cât e de
femeie o femeie, refuzul e o umilre cruntă care ucide ca un fulger.

Mai aveam însă şi o altă pasiune, căci absolutui avea două laturi pentru mine:
Dragostea şi Cunoaşterea. Până la urmă, am râmas numai cu ultima, căci prima
ințelesesem ca e mai degrabă o chestiune de compatibilitate, că un mânunchi de
resentimente şi pasiuni, nu merită numit dragoste, deşi încă mai aştept femeile alea
care vor arăta că sunt demne de admiraţia şi respectul meu, până acuma risipite în
căutări de care în fond nu îmi pare rău, căci singura modalitate de a învăța este
aceea de a experimenta, plus că acea durere cumplită te formează, făcându-te mai
abil şi mai teribil.

Probabil că puteam să am mult mai multe femei, dar m-am ferit instinctiv, când
simţeam că nu e nimic, şi dacă nu simţi nimic, cum să mai aiba futaiul aceeeaşi
coloratura? De ce să îmi bat joc şi de ele şi de mine, doar de dragul de a fute?
Deşi recunosc că doream şi asta, organic chiar.

În final, cunoaşterea era mai sfântă... Eram dispus să dau totul ca să cunosc, să
şti cine sunt şi de unde vin... Şi am căutat răspunsurile peste tot pe unde puteam:
în ştiinţă, în artă, în filosofie... Nu am găsit adevarul decât trunchiat. Aveam să
descopar şi mistica, şi, în sfârşit, după ani de căutari, perla cea tmai scumpă,
adevărul curat.

Da, -am descoperit, îl ştia, însă ironic este că sunt încă la marginea marii mâri
care este Absolutui. Adevaruri pentru care filosofii tuturor timpurilor s-au dat cu
capu de pereți ca să le cunoască, adevăruri care prin măreția şi frumusețea lor ar
face să se înfioare pe orice om normal, le ştiu acum, căci am avut bucuria ca
durerea mea să nu fie în van, da, ştiu că le-am plati cu durere.

De fapt sunt eu, acelaşi eu, acelaşi individ singuratic şi apatic, care nu poate
înghiţi prostia sau manelele, care îşi doreşte femeile, însă s-a plictisit de toate
imitație alea patetice, care nu sunt demne de a se numi femei. Ce pot să mai zic,
sună deja suficient de absurd, şi poate că mulți o să spună: "E doar problerna ta,
uăietet " dar ăsta sunt si consider că trehuie să fiu mândru de ceea ce sunti