Fantezii Erotice

Aş vrea să fiu mai puternic, dar în ciuda pretenţilor mele că aş fi disciplinat minta!
şi că muncesc psihologic să elimin toate reziduurile care îmi poluează mintea, sunt
totuşi om şi ca orice om, am slăbiciunile mele... E o lună grea şi plină de probleme,
ştiam că va fi aşa, doar mi s-a prezis că în această lună fatidică va trebui să fac o
mică plimbare prin iad, psihologic vorbind, la nivel interior, o plimbare prin marea
propriilor frici şi neliniști. Mai greu este când ai mintea poluată şi de alcool, nu
reuşeşti să te mai aduni şi atunci apare clacajul psihic; un declic nenorocit care te
loveşte când ai nevoie mai puțin.

Şi iatâ-mă plimbându-mă prin capitală... pe străzi abia cunoscute: tot ce ştiu acolo
e Piaţa Romană, B-dul Dacia şi B-dul Victoriei. Bineînțeles că am dat o raită şi prin
bodegi, doar astea reprezintă stilul de viață bucureştean, mă plictisisem de urbea
natală, care deşi e un oraş frumos şi cunoscut al României, începuse să ini se pară
un sat în comparaţie cu grandoarea capitalei. Am auzit însă, că în afară de centrul
Bucureştiului, restul e o nenorocire. În fine, cu pretenţie mele de persoană rafinată
şi cultă, am vizitat totuşi Muzeul Naţional de artă, unde m-a impresionat arta
religioasă medievală, încărcată de o simbolistică bogată, pe când cea modernă mi
s-a pârut că era mult mai puţin sugestivă, se chinuia să redea simple stâri sulleteşti,
în nişte maniere mai mult sau mai puţin îndemânatice; se spune că arta e
subiectivă, dar curentele respective mi se pareau mult mai degenerate decât
neîndemânatica pictură medievală, tot pontiismul ala abstract şi arta modernă
abstractă erau ca un creier sub influența alcoolului, un infraunivers artificial.

Apoi a venit seara. Frâţiorul meu era ocupat cu o gagică şi nişte prieteni, nu avea
timp de mine, o persoană anosiă şi apatică, aşa că am luat-o spre Teatrul Naţional
unde am descoperit Cale Deko. Auzisem de ea de la cineva, cică era faina. Am
intrat şi cum prețurile mi se păreau accesibile, am baut căteva beri. Între timp, am
fost şi sus la Lăptâria lui Enache, o bombă, să-mi iau țigări, că jos la cafenea nu
avea. Aici am făcut făcut frumosul gest de ai cumpăra unui tminor o bere, mă
rugase frumos, cică îi cereau buletinu la bar. Am coborăt la cafenea, şi printre beri,
am sunat-o. Cică mă sunase şi nu i-am răspuns, doar mobilu era în geaca de la
garderoba muzeului, unde imi l4sasem toate în geacă, cu frică să nu dispară ceva
bineînțeles, că suntem în România, şi mi-a zis că şi-a făcut alt program, dacă nu
-am răspuns, cică Îşi ducea nepoțica la film şi dup-aia se ducea să bea cu prietenii
ca de obicei. Am insistat subli! să mă strecoare şi pe mine în programul ala
complicat, dacă se poate şi m-am ales cu o promisiune că după 9, va fi ok, şi voi
putea vedea în sfârşit giuvaierul inimii mele.

Uşor pilit şi nemâncat m-am dus la Cafeneaua Artiştilor, frăţiorul meu mă sftuise
să mânânc acolo o pizza, special ca să nu-i deranjez ghermeza cu amicii din
garsoniera de la Romană. Cafeneaua Artiştior era plină, şi ce mai aveau era
rezervat, aşa mă întâmpinase cu zâmbet baliocoritor un tâmpit de chelner, care se
hiizea indolent şi penibil în faţa mea. Am plecat spre Romană-vroiam să mă duc
acasă, când mă sună ea. Povestea cu flmul se anulase, ulterior am aflat că
nepoțica era ocupată cu baia pe care tocmai o lua, şi îmi s-a explicat cum să ajung
la Scotish Pub, doar că în starea în care eram mă concentram cam greu. La
telefon mă indruma şi o voce masculină, prietenul ei. Până la urmă a venit el după
mine, conducându-mă cu atenţie către Scotish Pub, care era atât de piti că nu l-aş
i gasit oricum nici cu spasme.

Aici agitație, lume multă, galăgioasă, bătălie pe rezervări. La o masă ea,
înconjurată de amicii ei. A discutat mai mult ei, şi aproape că mi s-a înfipt un cuţit în
plex, când expunea cu atâta naturalețe scenele amoroase cu prietenul şi cum Îşi
lăsau semne pe sex. Isuse, ştiam că aşa e, dar nu aveam nevoie să aud în starea
care eram, cvasi obsedat de persoana ei, obosit psihic de atâta aşteptare a
ntâlinrii cu ea şi mai ales sub infuența alcoolului. Apoi a luat pe avocatu &la şi
s-au prins într-un dans lasciv, imie îmi spusese câ nu dansează decât rar. Aveam
sentimentul că îşi bate joc de mine, nu imi mai arătase niciodată latura asta ei, dar
o bânuiam instinctiv, ba mă mai şi luase cu teorii subtile depre dragoste, că ea nu
simte nevoia de sex, ci de tandrețe şi afecţiune. Nu o mai recunoşteam, cred că
avea sentimentul că i-am invadat viața personală cu venirea în cercul ei de prieteni,
n viaţa ei, în acel weekend când era mult prea ocupată ca să Îşi mai facă de lucru
şi cu mine, un perdat probabil, o palma dată peste atitudinea mea înfăcarata, care
complică vieți bucureştene. Totuşi, printre ele, a venit şi s-a pus tandru lângă mine,
ca să mă incurajeze. l-am zis cât de grea era luna asta anxioasă pentru mine şi că
imi era teamă s-o pierd, chit că nu o avusesem niciodată. Îmi era teamă s-o pierd,
căci ştiam că mă stăpânesc greu şi simțeam cum o doream şi mai tare când o
vedeam în brațele âluia. Cred că o sperie instinctiv înfăoârați, idioţi care complică
inutil vieţi. Am suportat greu, totuşi au fost drâguți că m-au chemat, şi, ca să-mi
maschez angoasa, discutam aproape languros cu prietena unui chel aflat lângă
mine.

Apoi am plecat în altclub, nu mai ştiu numele că eram prea beat. Nu mai ştiu ce
s-a spus, tot ce mai ştiu e imaginea ei sârutându-şi prietenul. Fiecare gest de
tanderețe față de el, era ca un cuţit; părerea mea, e că dacă ai amanți,
desfăşoară-te mai bine în întimitate şi nu îi pune la aceeaşi masă, nu că nu mi se
pare ok, dar, în starea care eram nu mai gândeam limpede mi se părea că îşi bate
joc de mine - poate că asta şi făcea. La un moment dat ne-am ridicat să plecăm,
cică acasă, de dimineață când am sunat-o pe la 8, am aflat că doar io m-am dus
acasă, înjurându-i de toți dracii în gând, ei în club, şi i-am zis că mă întrebam ce să
fac cu o relaţie. A zis să înă culc că vorbim mai tărziu şi nesomnu' tâmpeşte.

„Am sunat-o mai târziu, poate prea devreme, mi-a închis şi am continuat să sun ca
un imbecil, dar refuza să răspundă. Mintea îmi era chinuită de nesomn şi băutură;
nu mai eram sigur de nimic, mă întrebam ce reprezint pentru femeia asta, poate
nimic sau poate ceva, îmi trecuse prin minte şi ideea că enervată fiind îşi batuse joc
de mine, poate se temea de ceva şi încerca să mă îndepărteze. Era o angoasă
cumplită, starea aceea de nesiguranţă mă ucidea, simțeam că mă sting încet şi că
era mai bine să ncetez, deşi vrusem să i ofer ei totul, mă simţeam chiar vinovat
când mă întorceam după alte femei. I-am scris pe messenger nişte texte siropoase,
care probabil o vor indepârta pentru totdeauna, cum că e viața mea şi alte alea, în
vria momentului

Totuşi, o doresc, şi nu ştiu dacă a luat sfârşit sau nu, şi nu vreau să sufoc, deşi
poate asta am făcut, nu pot decăt să sper ca un porumbel imbeci că nu am mai
esuat încă o dată lamentabil