Fantezii Erotice

Avand în vedere, ca sunt o persoana destul masculina, cu educatie masculina, cu
recut masculin, m-am gandit ca cel mai bine ar fi ( nu stiu daca pentru toata lumea
), sa incep cu ceva care sa impresioneze persoanele de sex feminin, în special pe
cele sensibile, pe cele care nu pun accentul principal pe actul sexual propriu-zis, ci
mai mult pe drumul dulce parcurs de la prima vedere intre doi tineri care se plac,
pana la momentul final, uneori acest lucru insemnand despartirea, alteori casatoria,
( care transorma asa zisul 'moment final” intr-un nou inceput de drum, de ce cele
mai multe ori, necunoscut )

Nu vreau sa emit ipoteza ca actul sexual ( si mai ales orgasmul - fie ei masculin
sau feminin - ), nu ar fi importante. Daca condiile imi vor permite, voi scrie,
eventual voi povesti si despre astfel de lucruri, insa în aceasta prima postare ma
voi concentra pe ceva care ocupa in timpul majoritații oamenilor partea
preponderenta: CUCERIREA.

Poti fi sigura ca nu tot ce voi povesti este adevarat, multe momente nu au fost
decat in imaginatia mea, pentru ca asa mi-ar i placut sa se intample, fata de cum a
fost in realitate, insa daca nici aici nu m-as simti impinit, atunci de ce ma mai
intereseaza site-ul, nu? Oricum, nici nu pot deraia prea tnult de la realitate, din
simplul motiv ca, una peste alla, faptele petrecute mi-au ramas in memorie ca
unele placute, cateodata amuzante, cateodata, triste insa intotdeauna interesante.

Si pentru a nu pictisi prin prea multa teorie, cei mai bine ar îi sa trecem la
practica, si anume, cum a fost prima mea relatie adevarata cu o fata ( si ma refer la
perioada de mijloc a anilor *80 ).

Imagineaza-ti un cartier bucurestean destul de muncitoresc, cu industrie relativ
preponderenta, în care parintii ( majoritatea muncitori ), îsi educa copii în spiritul
modern (de atunci), si anume neaparat sa se pregateasca pentru facultate. într-un
astfel de cartier, am trait din clasa a patra, pana in anul cinci (ultimul ) de facultate,
cu bune si cu tele, cu fotbal in curtea scoli, si cozile interminabile si nenumarabile
la produsele de baza, cu gasca de prieteni, cu jocuri incepand de la “v-ati
ascunselea” si “hotii si vardisti”, trecand prin “frunza” si "fra, fara, vrem ostasi”, si
culminand cu "fori, fete filme sau baieti”, ( momentele cele mai placute fiind
"pedepsele - fu o pupi pe ea, tu il pupi pe el etc....)

Pe masura ce ne-am marit, au inceput sa se formeze perechile, unele de scurta
durata, altele continua pana si acum ( cu copii, cu tot tecamur'). A mea o pot
incadra la o relatie destul de scurta, aproape un an, dar nu pot spune cea mai
scurta, tinand cont si de altele de o saptamana.

incepusem sa cant la chitara, nu am realizat mare lucru, insa in aceea perioada
eram singurul din gasca, si cum la moda era *Cenaciul Flacara” si muzica folk,
aveam ce copia, insa in fata blocului se creea aproape zinic o atmosfera duice,
inistita, placuta, în conditie în care eu cintarn, acompaniam si alte voci, fiecare stia
cate ceva, iar dupa lasarea serii, incepeau cuplarile (doi cate doi - asa era pe
vremea aceea - inca nu se auzise de alte formule).

Azi asa, mine asa, incepe sa ma atraga una din fete, ( gasca fiind formata din
multi baieti si fete ), care-ia ii placea foarte mult muzica folk, ( existau pe vremea
aceea si rock-and-rol!, si pop-disco, si hard - rock), dar aveam ghinionul ca eu
eram cel care tinea chitara în brate, iar ea nu prea avea cum sa se apropie discret,
desi, ( mai tarziu mi-a spus ), si-ar fi dorit foarte mut, pentru ceilalti neexistand nici
o problema. Nu ca nu ar fi incercat si alti sa o impresioneze prin atingeri, prin
gesturi tandre, insa ea era cu ochi tinta pe mine.

Fiind un tip relativ timid ia aceea vreme, in afara de a intretine atmosfera grupului
nu prea aveam curaj sa fac primul pas intr-o astfel de relatie. Insa faptul ca prin
acele priviri lungi, zambete radioase, si chiar rasete pline ia unele din poantele
mele, ( unele cantate, altele vorbite ), ma atragea tot mai mult, incet-incet, am
inceput sa-mi fac tot feluri de planuii, cum s-o abordez, ce sari spun, ca sa o
impresionez, sa o fac pe ea sa faca pasul spre mine.

De-obicei gasca "se spargea” pe la 10 seara, cand incepe-au parintii sa strige pe
geamuri ( acesta era modelul "Vodafone" de -atunci ). Faceam ce face-am si
incercam sa o conving sa mai ramana putin, uneori chiar incercam sa compun cate
ceva nou, special pentru ea si, spre surprinderea mea timp de vreo doua
saptamani, chiar a mai acceptat, sa se plimbe putin prin imprejurimi ( aveam si un
parculet ), deci iesind din raza de actiune a "mobilelor”, aveam timp sa vorbesc, sa
incerc sa o vrajesc, insa imi era foarte teama sa o ating, ma speria gandul ca s-ar
putea supara. Chitara, ma incurca si ea, (daca o duceam in casa, cine mai iesea?,
mama ma astepla cu cina... deci realizezi cat de mult ma chinuia situatia.

Vine o zi în care parintii ma anunta ca plecam pentru o saptamana la rude în
Braila, mama ce ghinion pe capul meu, am crezut ca e sfarsitul lumii, ca pentru
mine fata e pierduta, imi imaginam că în lipsa mea, altul o va cuceri, si ia
intoarcere, o sa-i vad impreuna, ce mai eram terminat. Insa lucrurile nu au fost
chiar atat de potrivnice. Pe la mijlocul perioadei de vizite a rude, îti dai seama cat
de 'mult, ma bucurau, tot felul de unchi, matusi si nasi, cand eu aveam mintea ia
Bucuresti - a nu se intelege ca nu-i iubeam, sau nu i respectam, insa pentru mine
nu era momentul ), ma duc pe faleza Dunari, stiam eu niste jocuri mai frumoase,
relativ aproape de casa matusii ia care stateam, si-mi vine o idee: ce-ar îi sa-i Scriu
cateva randuri, oricum gandurile mele nu mai stiau alt drum. Cumpar un pic, o
vedere, un pix si incep.

- "Sunt pe faleza Dunarii într-un loc de vis, in care pe linga vapoare, pontoane si
debarcadere de toate formele si culorie, te vad pe tine, iubita mea, infr-un loc spre
care innot cu disperare, fie si contra curentului. Imi este foarte dor de tine. * As mai
i vrut sa scriu cate ceva, insa terminasem randurile vederii ( nu erau multe ), am
inchis vederea în plc, am pus-o într-o cutie postala, am tmai stat putin
maginandu-imi cum ne-ar sta impreuna in strandul in care imi placea atat de mult
sa innot. (i! vedeam de sus de pe faleza), am oftat adanc cand mi-a disparut din
imaginatie, si am plecat ia matusa, spre a nu incepe sa ma caute parintii

in fine, a trecut saptamana, am revenit acasa, realizezi ca în acea seara, nu am
avut stare pana nu m-am intinit cu gasca, saluturi de revedere, glume, toate bune
si frumoase, insa. surpriza: fata visurilor mele nu venea... Ce s-o fi intamplat?, ma
intrebarm...oare am suparat-o prin aceea vedere?? „..eram fiert.

A doua zi m-am uitat ore intregi la telefon (fix-binenteles, ne stiam numerele, insa
ma parasise curajul, tremuram îot la gandul ca îi voi auzea vocea, ), desi stiam ca e
singura acasa, fiind toli în vacanta de vara, nu am reusit sa-; formez numarul
Seara vine intalnirea zihica cu prietenii, tot imi spuneam ca va aparea si ea,
aproape ca nu prea tmai reuseam sa comunic cu ceiiali, cand spre ora 9, apare
pentru un sfert de ora, se scuza fata de toti ca nu poate sa stea, ma i-a putin
deoparte si imi spune:

- Sunt racita, nu mai pot sta afara, insa mine sau poimiine, vreau neaparat sa
vorbesc cu tine! Si pleaca:

Mi s-au muiat picioarele, cand am auzit, mi-am zis ca s-a terminat totul inainte sa
inceapa, eram convins ca a deranjat-o gestul meu de la Braila.

Doua zile nu am mai fost om, nu se mai putea intelege nimeni cu mine, eram
distrat, nu mai auzeam intrebarile, replicile care imi erau adresate, toti incepusera
sa observe treaba asta, si se intrebau ce-o fi cu mine.

A treia seara, apare zambiloare asa cum imi placea mie sa o vad tot timpul, ii
saluta pe toti, pe mine ma lasa ultimu, si cand se apropie, o aud soptindu-rmi:

- Azi ma bucur mult ca nu ti-ai adus chitara, hai sa ne plimbam! ... Si ma pupa pe
obraz.

Da, nu mai aveam chitara, de doua zile, oricum nu mai aveam starea necesara de
a mai canta, si oricum plecam primul din gasca, nimic nu mai semana cu atmosfera
de alta data.

insa cand am simtit-o atat de aproape, inima a inceput sa-mi bata cu "2007hr, si
nu am reusit sa scot un cuvant. Cred ca un sfert de ora am mers ca un somnambui
langa ea, banuiesc ca a realizat, si nu a scos un cuvant, pana cand mi-am mai
revenit si i-am soptit la randul meu:

- Sarutimana. Ma bucur ca te vad!

Am ajuns în parculetul in care ne placea sa ne oprim pe o banca, si-atunci am
incepul conversatia:

- Ce faci, cum te simti?

- Bine, am scapat de raceala, si am avut timp sa reflectez,

- La ce? intreb eu, prefacandu-ma complet nestiutor;

- Cum ia ce?, ce intrebare este asta?, nu mai stii sa innoti? ... ti dai seama ca iar
am ramas fara repiica, insa de data asta nu pentru mult timp. Chiar ma interesa
foarte mult sa stiu ce parere are despre ce i-am scris, asa ca am intrebat:

- Ma maitii mult pe jar?, cred ca iti place sa ma flerbi, nu?

- Da, mi-ar place sa te mai tin insa mi-e mila de tine, si in plus credca si eu te
ubescit?

Oooohhh, mi-a luat nu o piatra, ci o stanca de pe inima, cred realizezi ce a urmat,
dar daca nu, îli spun: un sarut aproape complet, cum ma pricepeam si eu ia
vremea respectiva, cu mingaieri, tandre insa necompromitatoare, (era totusi primul
nostru sarut, dar cat de astepiat, de catre amandoi). Nu ne pasa cine ne vede,
lumea trecea pe alei, copii radeau, batranii oftau, aduli se uitau adimirativ, dupa
care isi lu-au sotile si fugeau acasa pana nu le trece cheful, ce sa-ti povestesc, am
ajuns acasa tremurand tot, dupa doua ore de astfel de tandreturi, logic, dupa ce
am condus-o pe ea pana la scara blocului unde locuia. ( de altfel acest obicei m-a
caracterizat totdeauna )

Am fugit în baie, am facut un dus, nu vroiam sa ma vada ai mei cat de afectat
eram, mi-am mai revenit, am participat la cina, cat am putut de putin, dupa care
fuga la vise (Stiam acum ca o sa visez frumos - credeam atunci - da chiar credeam
- ca o sa visez asa toata viatatti....)

Eu zic sa ma opresc aici, deocamdata, insa acesta nu este decat un scurt
moment din viata, asupra caruia am insistat pentru simplul moliv ca oricine, oricat
de tare se crede, oricat de "macho', sau "bomba sexi” are autoimpresia ca este,
imposibil ca cel putin o data în viata, ( mai devreme sau mai tarziu ), sa nu fi trecut
prin emolile primei iubiri, cu tot ce inseamna ea, cu tot ce cuprinde, cu bucurii,
lacrimi, asteptari, dezamagiri, impiniri, strategii sentimentale, etc.

Dupa cum îi spuneam, nu sunt sigur daca am facut bine ca m-am apucat de
depanat aminti si impresii, insa am constatat, azi in timp ce scriam, ca mi-a facut
placere sa revad acele momente in mintea mea, sa ma gandesc în trecut, sa-mi
dau seama ce am facut bine sice nu ( cine ar putea sa stie lucrul asta?, cred ca
nimeni nici la 100 de ani, insa merita incercat ), iar acest episod pe care l-am
povestit chiar mi-a provocat o dorinta pe care nu am avut-o nici o data: sa scriu.

Probabil ca opinile celoriati ma vor ajuta sa -mi dau seama daca merita sa
continui sau nu, s-ar putea sa fi fost plictisitor, cu atatea detalii care pot parea
minore, insa cred ca pentru oricine, aflat in perioada adolescentei, amanuntele pe
care le-am amintit, conteaza foarte mult. Eu mi-am amintit de ele si m-am simtit
bine Sarut'mana