Iubirea unui trup mort...
De fapt, acest poem este un sonet (creatie proprie, va dau cuvantul meu de onoare), o specie foarte placuta clasicilor... Modernismul a cam inceput sa-l ignore... Tot ce va rog este sa postati mesaje... Vreau sa va aud opiniile... Nu uitati sa imi dati un vot... Pentru o mai buna intelegere, eu recomand cititorilor sa vizioneze ultimul film al regizorului Tim Burton... Cautati pe Google... Cu stima, al dumneavoastra, suntimpotrivasexuluideoricefel
Poţi aprinde-o lumânare frumuseții feței tale pală ca un rapt al lunii săvârşit de
dimineaţă
Ori albastră ca-nceputul suferinței unui schimnic ce în schiptru-nțelepciunea unei
vieţi o odihneşte?
Lasă-i întru contemplare trupu-ți fâr& simetrie, subțirei şi de culoarea morii unui
nor de ceață
Celui care poartă-n sufet frumuseţea absolută a sublimului tău sufet şi iubire îţi
grăieşte.
Nu mai plânge - sau de-ai face-o, nu mai suferi măcară - căci de este-o finţă-n
ume ce-un miracol îl merită,
Tu eşti, pentru mine, -aceea! Decedată-mi pari în viață... Tu eşti puritatea moartă,
iar nu moartea purității
Soarta-i tragică mă-nchină să-ți răzbun destinul care peste pura ta făptură pus-a
semnul nedreptăţi,
lar când isprvi-voi asta, am să te aştept la mine... Sau mai bine clipa-n care
viața-mi fi-va isprăvită
Trupu-ţi putred ce-adapost e mult sublimului tău suflet preferabil e-unui suflet
putred într-un trup cu viață,
Tot la fel cum predilect e suflet cald în trupui rece unui trup fierbinte care are-un
suflet ca de gheala.
Cât de dulce-i suferința ce se iscă din iubire, jurământul aşteptării mântuit doar
de-o minune!
Sună-n catedrală-un clopot - pentru nunta-ți, pentru moartea-ţi? Tragic pici din
ochii lacrimi, tu, duios... şi- laşi să sune.
Inima ce nu mai bate într-un trup ce nu respiră, de durerea aşteptări, stă în
tândari să se pânga, Căci iubirea îşi aşteaptă, prin miracol să-i alunge sucombarea
colitară ce-o determină să plânaă.