Fantezii Erotice

Unde se duc sperantele cand mor? Dar visele? în neant?

Ma simt ca si cum am ajuns la capatul unui drum... Atat de lung si atat de greu de
strabatut, incat biet suflet ostenit... abia mai are puterea sa se zbata... allait slab
de aripi ingeresti. Oare cum am sperat ca va fi acest drum? Nu stiu. Stiu doar cum
-am dorit sa. fie si nu cum a fost, caci tumultul de trairi amestecate, gustul dulce al
fericiri, saratul lacrimilor si amarul esecului, m-au ametit. L-am dorit plin de traire si
implinit. L-am dorit ca un camp de grau fara capat si in miscarea lina a spicelor tu
sa, fi mici flori de mac patand acest camp. Sa te pierd si sa te regasesc peste tot, in
ot acest infinit verde.

Hai sa ne inchipuim... Sa visam vise ce nu vor fi niciodata realitate si imbatat de
arome sa ne chinuim sa sorbim din acest pocal de sperante desarte. O furnica... isi
incearca puterea. E atat de mica si atat de mare povara ei. Te poti asemana cu o
furnica? Poti da lumi atata putere? Un pinguin... o pasare fara minte... daca
perechea lui moare nu mai cauta o alta pereche... Suntem noi pinguini? O lebeda.
nainte de a muri canta. As vrea sa pot fi un pinguin tampit... sau O furnica capabila
sa poarte povara ei cu seninatate... insa nu sunt decat o lebada ce canta duios in
rasaritul acestei zie fara început.

Multi se tem de început. ie este teama de cat de greu e sa incepi ceva... nuu... de
sfarsit trebuie sa iti fie leama. Caci teama asta paralizanta nu îi da voie sa cauti
argumente lucide si sa spui, Gata". O vorba cat de marunta inseamna doar o
speranta în plus. Am pus în acest drum totul, am pus ia început scepticism, care ma
facea sa gandesc inca, sa ma întreb cat e real si cat e minciuna. Apoi am adaugat
batai slabe de inima, falfait slab si fra. sa zbor?... sa mai as aripile sa creasca?
Si am zburat. M-am inaltat avantandu-ma catre inalt, dar aripile... vai... aripile mele
nu au sustinut zborul, Si în acel avant am pus fericire si traire. Am pus bucurie si
dragoste, am pus suflet si speranta. Am pus totul. în cadere am simtit teama,
durerea golului si a abisului. Caderea nu a mai fost decat o trista si patetica imitatie
2 soimului ce fusesem candva.

Am simtit izbitura si am crezut ca s-a terminat. Dar nu... greul abia acum
incepea... adevarata durere acum isi facea sirnțita prezenta. Trupul se destace in
mii de bucatele care apoi vin si se lipesc la loc... dar nu asa cum le stiai. O bucata
de suflet lipseste... desi nu ai pierdut-o nicaieri... doar a murit. Apoi vine o noapte
cand mai moare o alta bucatica din tine... Si plangi amarnic caci stii ca asa vei
deveni un nonsens, fara vise si sperante. Te intrebi ce se intampla... de ce mori
putin cate putin si nu stii. Ce ai gresit atat de tare ca nu se mai poate repara.?
Aaaa... daaa. Te-ai indragostit de un om care nu a putut primi ceea ce aveai de dat
si a plecat. Acum acele bucatele de sufet în loc sa se lipeasca de el si sa
inlocuiasca alte bucatele de suflet... se pierd nicaieri. Si nimic nu mai e în ordinea
ri. Tu doar mori incet fara sa poli face ceva... cu toata dragostea din tine si drumul
tau ce se pierde nicaieri. Campul de grau nu e decat un teren parasit si plin de
buruieni... neputincios si trist, care e doar imaginea rasturnata a vietii mele fara
inceput si fara sfarsit. Maine... aripile mele se vor reface... dar nu voi mai avea
curajul sa ma tmai inalt intr-un zbor atat de inalt caci acum stiu cat de dureroasa e
caderea.

Azi e prima zi din cele multe ce vor urma fara tine. Azi e prima zi in care nu mai
are rost sa zambesc caci stiu ca acest zambet este fals. Azi... ahhh cat as vrea sa
e ieri... sa pot privi cu atata speranta ziua ce incepe. Insa realitatea care ma
atrage incet în bratele ei reci, ma face sa vad ca gresesc. E doar azi... cum ti-am
is... prima zi din cele multe ce vor urma fara tine. Ar trebui sa dorm... curand va fi
dimineata, insa nu pot... am incercat si am realizat ca era atat de greu sa nu ma
gandesc, si asta ma facea sa deschid ochii pentru ati alunga imaginea. Stiu ca te
doare pentru ca ma doare, insa poate asa va fi mai bine. Acum nu... insa curand,
amorteala va devenii stapana, sufletul se va retrage incet în unghere în care nu voi
mai cauta cuirand. Voi linisti valul de tristete citind cuvintele tale... atat ini-a mai
ramas. Stiu ca eu am pus capat dar mi-era teama. Teama ca ceea ce simt va
devenii mai profund si mai dureros pentru ca eram mereu ca doua flacari ale
aceluias foc... fiecare incercand sa-l mistuie pe celalat. Mistuire atat de dureroasa
incat nu mai raman decat lacrimile care mai alina putin arsura aceasta care ma
face sa strig durerile mele în mine.

Era un sullet frumos spun unii. Eu zic doar ca era un suflet cald care striga a iubire
fara sa fie auzit. Murind incet, stingandu-se atat de dulce cum stiu sa traiasca nu
lasa decat durere... amarnica si grea fara sa mai fie o cale de intoarcere
Cuvintele... te fac sa fii atat de fericit si te pot ucide. Te pot ucide dulce sau
dureros. Si atunci nu mai ai nimic devii pustiu si gol. Ce sa mai dai lumii daca nu
mai ai ce? Te retragi in tine... astupand canalele prin care ai iesit, ca nimeni
niciodata sa nu mai ajunga ia tine.

Plangand absorb durerea din ceruri si o traiesc ca un sisit. Te-am adorat in cerurile
mele, te-am iubit, iubire, cum nu am mai iubit vreodata si te-am pierdut... de ia
rasaritul soarelui pana a alt rasarit... am devenit nimeni. Cine sunt? Acest suflet
care se urla si se zbate inchis... iubirea trecuta dupa zabrele se chinuie strivita de
mine. Nu e bine sa iubesti.. e doar suferinta... sunt doar lacrimi ce curg neincetat
si se scurg incet în marea iacrimilor. Voi sfarsi acum ce-am inceput... voi termina
un vis inceput in fantezie si terminand tot aici. Stiu ca vei cil si daca vreodata
cuvantul meu a fost mai clar si mai limpede... acesta e momentul. Te iubesc... asa
cum nu credeam ca o poate face acest suflet trist acum. Nu am crezut niciodata ca
otul va deveni atat de rece si neiertator. Scluptand în marmura zeilor labirintul unei
vieti marunte si fara pret, am gasit porta aceea mica prin care m-am tarat incet
afara. Credeam ca asa voi gasi eliberarea dar m-am inselat... o mare de lacrimi
inunda acea portita si ma ineaca în ea.

M-ai pacalit sufiet nebun si te-am crezut. Am cazut în plasa minciunilor tale si am
murit. Am cautat o speranta pentru maine si am ratat. Nu voiam decat o alta zi.
plina, colorata si implinita. Si am gasit un suflet imbatranit peste noapte si respins.
Te reneg cu toata durerea mea si iti interzic sa te mai indragostesti vreodata. Te
exlez pe maluri reci si singuratice... fara ca nimeni vreodata sa te mai gaseasca.
Sa suferi si sa uri fara sa ai o zi de liniste asa cum eu acum, tanguind o dragoste
pierduta ma rup de tine si de tot ceea ce a existat. Sa plangi si nimeni sa nu te
auda... sa te tangui de atata greutate si nimeni sa nu îe ajute... sa dispari incet fara
ca nimeni vreodata sa fi stiui ca ai existat. sa mori incet si trist fara ca nimeni sa iti
ofere o alinare.

Nu mai conteaza nimic... doar ceea ce simt ma stasie ca un lup flamand imi mai
aduce aminte ca sunt vie. Daca vreodata mi-a fost tearma de ceva acum stiu de ce
anume... de atata tipat gol... agonic, care ma secera cu durere. Nu mai pot privi
ziua de maine caci acolo nu mai esti tu... sunt doar eu. Cineva injumatatit... rupt.
si cine are nevoie de resturi? Maine nu va mai fi nimic... decat acest gol, acesti ochi
risti si aceste lacrimi care nu vor sa se opreasca. Acest chip fara stralucire si acest
sufiet fara speranta. O sa trec peste toate acestea... incet si dureros. Dar acum
doare, atat de tare, incat ucide tot ceea ce am crezut vreodata ca e frumos în
mine... sufletul meu.

Si ziele vor trece toate ia fel... triste si searbade... fara bucuria unui alt rasarit. iar
in iadul in care acum traiesc nui e loc decat nentru a sinaura persoana Et