Fantezii Erotice

Scrisoare

Gionte de dor

Primeşte gionțul acesta pe care i-am pregatit de cind mi s-a pus în git un bulgare
de aer.

şi pe timple praful de puşcă al iubiri

Am încârcat arma dorului meu cu geana pe trăgaci şi-am aşteptat să te am în
câtare dar nu ştiu de ce îmi ninge pe retină

ca şi cum e ultima-ncercare ca şi cum trebuie să-mi opresc respiraţia ca să nu
mişc lentila ca şi cum glonul acesta e tot ce mi-a mai rămas,

Ştii, prințeso, cînd m-am apucat s&i scriu epistola asta aveam chef de scris.
Acum însă am chet să uit, să ma-ndoiesc, am chef să mor; probabil însă că sînt
încă viu... Am devenit conştient câ, pină cind nu vom face tot ce ne-am propus şi
promis, ne vom căuta mereu, ne vom iubi, ne vom refuza şi ne vom întini, aproape
implacabii, ca-n visurile unor îndrăgostiţi confuzi... Nirnic nu s-a sfrşit, căci dacă tu
eşti "muritoare de foame” atunci eu sint "cerşetor de iubire”.

Nimeni nu mă poate deziega de blestemul sărutului tău. Au mai rămas şi doi ochi
gri, pe care-i simt în umbră cum sfişie carnea cuvintelor, ca un tigru victima
rătacită... Mi-e sete, mi-e sete de absența ta palpabilă, tremură în măinile mele
trupul tău... În dragoste totdeauna unul iubeşte mai mult

Cum îţi spuneam, cînd am început să scriu voiam s4-i spun ceva, un lucru mărunt
pentru tine, fără importanță poate: te iubesc acum şi mereu! Viitorul sclipeşte şi se
contopeşte înaintea noastră, în urmă lăsăm un ghem de aţă. Firul Ariadnei, pe
care-i tragem după noi ca să nu ne pierdem, să nu ne rătăcim în imensitatea
acestei iubiri, în labirintul visului şi al certitudinii că vom fi din nou împreună. Voiam
să-ți spun acel ceva, dar nu-ţi mai spun, findcă a fost şters de ploaie... Mai ți minte
fanteziile noastre cu ploaia? Şi certitudinile cu cabana, iarna, la munte? Din matca
sunetului, ecoul iernii se desprinde vuind a linişte. Frunza ascunsă sub zăpada, ce
despică în câdere fructele pe care le-a hranit o vară întreaga. O iarnă îniştită şi
albă, starea noastră de iubire dată de vintul stirnit în aerul ca o sferă, de mişcarea
nevăzută a fulgilor de zăpadă ce caută trupul celuiait ezitind între somnul
ademenitor şi trezire. În nopțile frâmintate de aerul greu al ierni, cabana arde de
pasiunea iubirii noastre. Aerul din jurul nostru e un ecou, frunzele şi iarba îşi
opresc respirația şi încarcă întunericul cu miresme întepătoare, vuind peste
acoperişul lumii. În cabană e cald şi bine, iar noi ne iubim la fe! ca la început... 2 zile
mai tarziu.. o noua scrisoare.

araşi şi iarăşi, mâinile mele se întind scormonind cerul, rotunjimi arzătoare,
mingâie în treacăt sfere tacute, niciodată atit de fierbinţi şi de fragede ca sini tăi
ar ai fugit, sfărimind cătuşa de iubire cu care te-aint şi te-nlănțui. Te voi pindi şi te
voi săruta, sub miinile mele sint toate drumurile tale... Vei trece iar, flacără
rătacitoare. în juru-mi, pentru că alt soare în afară de mine nu ai... Şi din nou cu
mine vei arde în clipa adincă, şi iarăşi de tine ma vei lega pentru fierbinţi veşnicii
provizorii, cu-aceleaşi cătuşe de iubire fără de care tu şi visele tale v-aţi stinge.

Vreau să simți ceea ce sint eu acum şi ceea ce trăiesc de atit de mult imp. Ți-aş
destzinui totul în citeva clipe pentru că mi se pare nedrept ca tu să nu ştii. Nu e fair
play! Nu îmi pasă ceea ce ai crezut ori ceea ce vei spune şi nici măcar dacă îţi
pasă sau ţi-a păsat vreodată. Ci doar vreau s4 ştiu dacă, în afara de versurile
astea proaste, zbuciumul meu mai are vreun sens.

Să ne hrânim în continuare cu iubirea aceasta, deloc interzisă ci dăruită de destin
Să ne obişnuim cu ideea, da, dar cu ideea că ne aparținem orice s-ar întimpla;
chiar dacă soarta ne încearca, sâ-i arătăm că poate fi învinsă! Ne e greu unui fără
celălalt şi, mai devreme sau mai tirziu, ne vom întoarce în brațele care ştiu ati de
bine să îmbrătiseze!