Fantezii Erotice

Vine o zi in viata oricarui om cand vrea sa se urce pe o macara. Vine ziua, si o lasi
sa treaca, sau armani sa bifezi ceea ce simti ca vrei sau, pana la urma, o faci. Sau
nu vine, si atunci s-ar putea ca viata fa sa fie mai cuminie sau mai mohorata decat
credeai
De pe o macara poti spera ca lucrurile se vad mai frumos sau mai interesant. Ca
orasul tau (pentru ca nu vorbesc de macarale de platforma petrofiera, pod în munti
sau catun intrat în sistematizare) se poate vedea altfei de acolo, ca vei afla iucruri
sau stari nebanuite si ca, daca tot le scalda soarele, acele lucruri trebuie sa fie mai
bune, mai pure. Sau poti sa-ti pastrezi considerentele filosofice pe mai tarziu si sa
te gandesti ca e cool sa dai un SMS de acolo de sus fie sefului, fie ultimei persoane
care ti-a intrat în bataia pustii cu efluwii sentimentale. Sau poate a fost Ziua "lu" a!
mica” si vrei sa-i dai ocazia, ca o prelungire a cadoului, sa faca poze de acolo de
sus.

SMS sefului n-am dat, persoana cu pusca si cu restul avea telefonul inchis sau
asa ceva asa ca a ramas a! mica, adica sora-mea. Si dorinta de a vedea orasul de
sus,
in fapt, a pornit alfel. Pe ia inceputul lui iute faceam cumparaturi prin Piata 700
din Timisoara, cand, ca un Icar saturat de morcovi si verdeata, am avut un moment
de uitat in sus. Stiam ca in coltul pietei e un santier pe care se lucreaza la ceva
schelet de cladire, stiam ca e o macara care se invarte pe-acolo... dar stim si ca
tutunul dauneaza sanatatii si, cu toate astea, nu pierdem foarte mult timp
aprofundand ideea. Si, ca un vajnie ziarist venind dinspre flologie, nu-tni gasesc cu
usurinta valente comune cu o macara. Dar... ehei, in cate situatii fara valente
comune nu m-a dus meseria... S-a intamplat ca am privit macaraua cu alti ochi
decat as fi privit-o de obicei si
Nenea de ia baraca unde am intrat sa intreb ce trebuie ca sa am voie sa urc pe
macara nu era intr-o dispozilie romantica. Mi-a spus ca nu e voie. Decat cu
aprobarea sefilor din Arad. L-am întrebat. politicos (nu ranjit, va rog, mai ales cei
care ma cunoasteti: va dau cuvantul meu de onoare ca am intrebat politicos, am si
un martori ), daca n-ar fi mai simplu sa spuna: Da, se poate, cu acordul sefior din
Arad. Consideratile care au urmat. amestecand pe “tu” cu *dumneata”, sunau in
genul repicii aceleia pe care credisper ca n-ati uitat-o, cu ziaristi impuscati pe
stadioane, pent, ca au limba lunga etc, etc. Sar peste partea mai aprinsa a
discutiei, în care i-am explicat domnului ce e cu noi, ziaristi, si cam cum se
angreneaza civiizat pronumele în fraza (nu, domnul nu era de la "munca de jos”,
asa ca aveam speranta sa ma inteleaga) si ajung la punctul in care paraseam sta.
(scuze, totusi, nu s-a ajuns pana acolo) sanțierul cu numarul de telefon al "seților
lin Arad