Fantezii Erotice

-Cum?... Aoleu... Dar cum s-a intamplat?... Cu masina?... A intrat tirul in e
imposibil... Doar m-am despartit de ei acum cateva ore... Ge teapa poate sa i
traga uneori viata!

Am inchis telefonul care ma anunta vestea funesta.

Peste doua zile am ajuns si eu cu intarziere la inmormantare. Lume mult
colegi de serviciu, rude venisera sa-l conduca pe ultimul drum pe colegul nosti
Radu. Toli erau cuprinsi de durere. Unii plangeau. Rudele, la capul lui, bocee
cu glas tare. Ce atmosfera sumbra. Dar pe mine nu ma atecta prea mult. Era ui
act normal. As fi putut i eu.

-Odihneasca-se in pace!

Toata lumea pleaca. Trec printre randurile de oameni si ma grabesc spi
masina luxoasa pe care am lasat-o la poarta cimitirului. Pana acolo, am calc:
pe cateva morminte, grabindu-ma sa tes din inghesuiala. Scot cheile din
buzunar si cand sa deschid portiera, o mana imi atinge bratul.

-lrina! am exclamat.

-De ce pleci asa repede? Erati buni prieteni. Vorbea mult despre tine.

M-am uitat in ochii ei adanci si deja mi-am inchipuit ce putea spune despre
mine sotul ei. Ca sunt un om crud, fara scrupule, adanc ca un ocean in care
zvacnesc tot felul de planuri si dorinte extreme si obscure. Mi- o spusese
chiar ei de atatea ori

Deodata ma stranse tare de mana si, ca o apucata, imi spuse vorbe fara sir.

-la-ma cu tine. Du-ma in lumea ta, cat mai departe de aici. Sa uit de lume,
de mine, de tot. Sa ma pieeerd

-Nu cred ca ai vrea sa vii cu mine, i-am spus imperturbabil. Lumea mea e
plina de fenebre, nesiguranta, sadism, egoism, baţjocura pentru tot: viata,
moarte, tot.

-Vreau sa vin. imi doresc atat de mult.

M-am uitat la ea si pertru prima oara în viata mi s-a facut mila. Obisnuiesc
sa fac sa cada oameni fari, puternici, stapani pe ei, sa-i fac sa muste din
farana. Dar mu un om zdrobit, neputincios, caruia viata i-a jucat o asemenea
festa, care se ineaca in lacrimi. I-am spus:

-Suferi prea mult, draga.

Sunt un om care face totul la vedere si cu toate astea nimeni nu stie nimic
despre mine. Traiesc cu intensitate fiecare moment. Provoc scandaluri, lupte,
pentru ca imi daufiori, viata, in vene. Dau petreceri monstruoase. Lumea ma
stie ca pe un om controversat, care a facut averi pe cai numai de e! stiute si
care ridica un mare semn de inrebare asupra modului cum au fost obtine.
Cu toate astea, ru le-am facut decat in modul cel mai cinstit, dar numai dupa
propriile-mi reguli pe care nu mile incalc niciodata, indiferent cat de mult ar
deranja sau ar suprinde. Se spun multe, dar nimeni nu poate veritica. Fac
numa! ce imi place fara sa ma gandesc la consecinte. Din cauza asta am
pierdut mult, dar in finala am castigat. intotdeauna castig. Risc mult, foarte
mult, nebuneste chiar, posibilitatea pierderii totale ma inciia, pentru ca urasc
pana in adancul sufletului sa pierd, dar jonglez cu viata, s-o infrunt si sa
castig. Cu toate astea, am intoideauna puterea s-o iau de la capat si sa revin
mai puternic ca inainte. Razboinic, razbunator, patimas.

Intr-o astfel de lume vroia ea sa inre. Am inteles perfect nevoia ei, de
desfiintare, de anihilare. Si cine era cel mai indicat pentru asta decat eu? Dar
aveam o surpriza pentru ea. Si am inteles ca in starea in care era, revoliata
pe tot si toate, neintelegand nimic din soarta, din intorsaturile vietii si loviturile
pe care le primeste singura ei dorinta era sa rada, sa rada de ea, de
suferinta ei, de tot ceea ce i se intampla si ne isi putea explica. Am inteles
prea bine, poate ca nici nu era in stare sa imi dea explicatii, pur si simplu
raia o stare pe care nu o mai cunoscuse pana atunci, ru avea cum sa se
pronunte, nu ar fi stiut. Astiel ca i-am spus deodata inversunat, simtind în
inima un impuls de neinfrart:

-Foarte bine, i-am spus indatjit. Diseara. La 10. La mine. Stii ce se poate
intampla, nu?

Ea se uita cu o privire aprinsa, si totusi goala:

-Orice.

Am dat afirmativ din cap. Am lasat-o si m-am dus acasa.

Seara am sunat-o si i-am zis sa nu mai vina ea la mine, ca vin eu la ea, sa o
iau la o plimbare.

-in haine de doliu, am completat Ia tacerea care se lasase, o dilema specific
femeiasca

Am ajuns cu masina, ma astepta la scara ei si i-am deschis portiera sa intre.
Am demarat. Era noapie.

Am iesit din oras, in masina era cald si bine, o muzica intima de saxofon
rasuna lin, in timp ce campiile impadurite ne pierdeau in univers. Stelele
rasarisera, dar nu era luna, le puteam vedea prin geamul frontal. Ea privea
pierduta in fata drumului liber si isi rezemase capul de geamul lateral. Era
ganditoare, nici un muschi pe fata nu i se clintea. intoarse capul ca sa
priveasca pe geam si o suvita din paru-i negru ii acoperi fata, care acum era
ascunsa de mine. Rochia neagra de doliu care ii ajungea un pic mai jos de
genunchi, acum, din cauza pozitiei indiferente pe care o adoptase, se
ridicase putin mai sus dezvelindu-i genunchii frumosi, putin indepartati, iar
coapsele-i pline se citeau pe sub rochie. intinsei mana usor si ii dadui suvita
dupa ureche. Se intoarse catre mine parca pierduta in alta lume si imi zambi
obosit.

Deodata virai nervos. si am luat-o in tromba pe un drum necunoscut. Nu zise
nimic. Se lasa tolal pe mana mea. Altadata, orice ferneie ar fi sarit sperioasa,
dar acum, era manata de curajul indiferentei. Nu aveam de ce sa ma simt
jignit, dimpotriva. In indiferenta ei, avea incredere in mine. Si ce barbat nu se
simte flatat cand femeia de langa el se lasa cu toata vointa ei in mainile lui
puternice. Poate sa fie foc, ploaie, vant, ea e in siguranta.

Deodata drumul deveni cunoscut. Oprii Ia poaria cimitirului. Am intors cheia
in contact si motorul facu brusc. Ea s-a uitat injur, a ras, a recunoscut locul,
s-a intors catre mine si m-a urmat afara din masina. Am dat poarta de la
cimitir de-oparte si am intrat. Ea ezita un moment, apoi patrunse si ea
Mergeam facuti, unul langa altul, pe aleea principala, urmarind chipurile
necunoscute de pe cruci precum si inscriptie de pe ele. Moartea parea atat
de aproape. Acolo erau Oameni care fusesera ca si noi. Si noi vom fi acolo,
intr-o zi. Viata va trebui sa continue fara noi. Este clipa cea mai dureroasa.

Ne-am indreptat spre mormant. Citii din nou inscriplia de pe piatra, de pe
coroane. Oamenii si luau ramas bun de la untul de-al lor.

Cand vazu crucea, un fior tainic o cuprinse. Fata i se crispa. în acelasi timp,
o adiere de vant imi zbarii parul, crescand in intensitate si devenind din ce
ince mai taios si mai puternic. Se indrepta spre cruce si scrise din nou, cu
degetele slovele mari, pipaindu-le.

-De ce? ii iesi aproape inconstient din gat.

-De ce?

Picuri mari de ploaie incepura sa cada pe pamantul insetat, pe proaspatul
soi ce acoperea mormantul facand ca firisoare de praf sa se ridice în aer.

Deodata un urlet prelung, inuman, ii izbucni din piept în timp ce, cuprinsa de
sughituri, nemaiputanidu-se ține pe picioare, se sprijini de cruce, trecandu-si
febri! mana prin par, unghiile peste fata, ca si cum ar îi vrut sa isi scrijeleze
fata, sa isi rupa parul, durerea sufleteasca trebuia usurata prin durerea
fizica. Am luat-o in braie, oprind-o sa isi faca rau, dar se smulse imediat, se
intoarse catre cruce si striga din toate puterile in ploaia dezlantuita

-Ai fost punctul meu de sprijin, tot ce am cladit, cu tine am faurit, mi-ai
promis.

Si zguduita de tremurul nervos ce ii cuprinsese intregul corp mu reusi sa
termine. Se dezechilibra. O luai in brate. Nu se opuse. Se agata de mine cu
toate puterile, plangand in hohote, disperata, iar lacrimile ii erau ascunse de
picaturile de ploaie ce ii curgeau din abundenta pe fata si pe corp, ! se lipise
parul de fata, la fel ca si rochia neagra de corp. i desprinsei usor firul de par
si i l-am netezit dupa ureche in timp ce ea incerca sa isi ascunda fata la
pieptul meu. În locul unde ii statuse mai inainte firisorul de par, se prelingea
acum un firicel de apa: de lacrima sau de ploaie. imi apropiai usor buzele si o
afinsei, sorbindu-i firisorul de apa, usor sarat. La atingerea mea, se
ingramadi mai puternic in mine. Racoarea trupului ei imi tulbura simturile. Ce
senzatie ciudata. Rece, si totusi calda. Stiam ce fac. Am strans-o mai tare în
brate, i-am sarutat ochi plansi, iar ea imi cauta cu intrigurare gura care se
incapatana sa se lase gasita. Cand in sfarsit ne-am atins buzele, am luat foc
amandoi. Scanieia se produsese, iar acum ne incalzea sufletele. În frigul de
afara, corpurile noastre erau marturia vietii. Aburi usori se ridicau din porii
pielii, prin camasa uda. Rochia i se ridicase mai sus de genunchi, iar
formele-i concrete se lasau descoperite in toata splendoarea lor. Am atins-o
usor deasupra genunchiului. Pielea ei rece simti mana mea calda si se
infiora. Am continuat sa o descopar, urcand cu mana pe picior pana la falie.
Am descoperit lenjeria intima, fina, pe care am indepartat-o usor, chiar daca
fiind uda, se lipea de corp. De emotie, se sprijini cu ambele maini de cruce si,
fara sa vreau, am reusit sa cilesc, printre picioarele ei rastirate, in
rastimpuri, atunci cand rochia batuta de vant imi permitea: « Aici odihneste.
», « Nu fe vom uita niciodata ». M-am indepartat putin sa admir peisajul
Parea, asa cum statea sprijinita, cu parul despletit batut naprasnic de vant si
de ploaie, cu rochia-i luata de rafale cu o fecioara nevinovata cruciticata
Ceea ce si era inr-adevar. Printr-un paradox, imaginea fizica se identifica
atat de bine cu cea inferioara. Am vrut sa o scap. M-am apropiat, era în
asteptare, ii descoperii usor corpul si un suras de bucurie ini fulgera în minte
cand descoperii si aici, la incheietura picioarelor ei frumoase, lacrimi
prelingandu-se usor pe ambele picioare, calde, lacrimi de pasiune, de
dorinta, de continuare a vieti. Urmarii exiaziat una dinre picaturi care se
desprinse parca din crapatura stancii de izvor natural inaintand usor,
castigand tot mai mult teren din pulpa interioara si se opri in obstacolul impus
de umfiatura genunchiului. Sarulandu-i aprins gura am luat-o în brate, paru ii
cazu dupa mana-tmi sub propria-i greutate si o asezai usor pe mormant.

Bagai mana in pamant, imi umplui pumnul Cu lut si o urisei usor pe gat, pe
sani, in jos... Cu o miscare usoara a mainii ii indepartai incet picioarele unul
de altul si, inaintand usor, o umplui cu mine insurni. Îsi intipse Capul cu ceafa
in pamantul moale care lua imediat forma capului sau minunat. inchise ochii,
si rasfira usor degetele peste fata mea, pe pieptul meu, prin par si spuse
arzand, ca in transa.

-Radu...!1! oo... iubitulett!

Si intr-o respiratie adanca

-Mai aproaapee... vinoo... mai aproapee...!

Am sarutat-o, luandu-i suav limba în gura si explorand-o. Deschise ochii si
in miscarile ritmice ale corpurilor noastre spuse bland: « Tu esti... Te sir.
Vino mai aproape... ». Si dupa o pauza, puntandu-mi mana pe pieptul meu- «
Alin ». Toate suspinurile ei parca spuneau intr-un singur glas: Vino,
iubeste-ma, descopera-ma, fura-ma de la mine insarni si fa-ma a ta

Fram incalcili in noroi, mu ne mai deosebeam trasaturile fetei, doar
afingerile stiau si nu inselau ce ar fi trebuit sa fie. Ne contopiseram în
pamantul cleios care ne unea. « All we are is dust in the wind ». Praf. Pulbere.
Si totusi

Un tremur infiorator ii misca tot corpul, iar eu, raspunzand chemarii ei, ma
ferminai în icriri, tresaltari, pulSari si sfarseala

Pamant suntem, Si totusi.

Ne-am ridicat obositi si, indreplandu-ma spre o coroana de flori am
desprins o floare si i-am daruit-o.

A inceput sa rada cu glas tare, sanatos, de gestu-mi morbid. Ge mai conta?
La fel cum nu mai conta nici faptul ca hainele noastre ude si murdare imi
murdareau tapiteria scumpa a masinii

Am luat-o in brate si i-am spus la ureche, ca si cum as îi vrut sa nu ne auda
nimeni, desi eram singuri singurei in noapiea intunecoasa.

-Atată timp cat traiesti, traiesti. Ai viata in tine, care cere viata. Nu iti cer
sa-l uiti, nici nu trebuie. Chiar ru te-as putea aprecia daca as sti ca I-ai dat
uitarii. Singura diferenta este ca acum amintirea lui nu te va mai face sa
suferi, ci iti va umple sufletul cu bucurie de clipele pe care le-ai petrecut
impreuna cu el. Nu va mai fi o amintire dureroasa.

Si am sarulat-o tandru, pe obraz, in dreptul urechii. Apoi am continuat cu
voce fare, in stilu-mi caracteristic:

-Voi lasa in testament ca la moartea mea sa iti alegi un barbat si sa va futeti
pe mormantul meu. Asa, poate ca ma voi scula si eu si voi vrea sa particip la
petrecere, am zis incheind intr-un ras scurt.

-Chiar daca voi avea 90 de ani? imi spuse ea cu ce! ma dragastos zambet
din lume.

-Chiar daca.

-Egoist mai esti! Vrei sa imi dau si eu sufletul langa tine, pe mormantul tau.

Am ras amandoi in tim ce intram in orasul luminat.