Fantezii Erotice

Era o vara torida în New York. Tocmai ce intrasem intr-un internship platit la o
agentie importanta de publicitate si eram atat de fericit ca viata mea incepuse sa
ntre in sfarsit pe un fgas normal dupa toate dezamagirile profesionale si
sentimentale din Romania. Desi era un job temporar de-o vara, pentru care nu
eram platit cine stie ce, puneam atat de mult suflet în ceea ce faceam, incat
ajungeam primul si plecam ultimul din agentie. Ajunsesem sa ma integrez destul de
repede, astfel incat nu mai eram baiatul venit de peste mari si tari, ci unul de-al lor.
In weekend mergeam la meciuri de basebali ma plimbam prin Central Park sau
jeseam prin cluburi cu colegii. E adevarat ce se spune despre New York, ca nu
doarme niciodata. Daca aveam cumva pofta de mancare chinezeasca a ora trei
dimineata, puneam pur si simplu mana pe teleton si comandam. Daca aveam chef
de plimbari nocturne, nu ma simteam niciodata stingher pe strada, caci noaptea,
strazile New York-ului sunt Ia fel de pline de aceeasi mulime pestrita si galagioasa.
Ma simteam implini, cu toate ca ipsea ceva, dar nu-tmi dadeam sau cel putin nu
voiam sa-ti dau seatna ce.

In fiecare dimineata inainte de a ajunge Ia serviciu, aveam un mic ritual doar al
meu. Alergam o ora in parcul aflat la cateva minute distanta de garsoniera mea
(sau rmicroloft, cum elegant îi spun americani), faceam un dus scurt si fierbinte, ma
imbracam, iar apoi plecam spre agentie, nu inainte de a ma opri la cate un stand
de hot-dog aflat in drum. Chestile alea erau a fiecare pas si sa fiu al naibii daca
hot-dogii newyorkezilor nu sunt suficienti sa te faca sa renunti la orice cura de
slabire. Faceam asta de vreo doua saptamani deja, cand brusc am simti nevoia
sa-mi ajustez putin ritualul, în asa fel incat sa fac loc si pentru desert. Sunt
innebunit dupa dulciuri, in caz ca nu v-ati dat seama deja. Si, intr-una dintre
dimineti, dupa un hot-dog mancat din mers, m-am oprit in iata unei cofetarii aflate
a doar cateva strazi distanta de serviciul meu. Era micuta, cocheta, cu un aer
parizian. Probabil ca asta m-a facut sa ma opresc acolo. Desi nu pot sa spun ca
francezii erau natia mea preferata la acel motnent, cofetaria aia mi-a adus aminte
de ceva apropiat si cunoscut mie: aerul european, eleganta minimaiista si atent
studiata, un fior vechi, aproape istoric, aspecte care americanilor le lipsesc cu
desavarsire.

Si am intrat, fara sa banuiesc vreo clipa ca in momentul în care aveam sa-i cale
pragul, viata mea se va întoarce la o suta opizeci de grade. Nu era nimeni inauntru,
ar zgomotul infernal al orasului s-a oprit în momentul în care am inchis usa în urma
mea. Era ca si cum as fi patruns intr-o alta dimensiune. Aici nu mai era New York.
Aici era doar o lume fnistta si ispititor de dulce, cu prajiturele vesel ornate pe
rafturi de sticla, munti de biscuiti si macarons, torturi mari si mici, sucuri colorate si
fel si fel de deserturi pe care nici nu mi le imaginasem vreodata. Si cel mai ispititor
desert dintre toate avea sa apara in spatele tejghelei, dintr-o anticamera slab
luminata, cu o cutie de carton pe jumatate destacula în brate.

Am încremenit, iar inima mi s-a oprit în piept pret de-o secunda cand barbatul inait
si brunet mi-a aruncat cel mai frumos zambet din cate am vazut vreodata, lasand
cutia pe teighea si fixandu-ma cu privirea lui iscoditoare. "Bonjour" a rostit el intr-o
franceza perfecta, nestiind saracul ca pentru mine ziua era chiar mai mult decat
buna; la naiba, era fantastica, acum ca aparuse el in peisaj. Am simtit undeva în
adancul meu un sentiment pe care credeam ca-l ingropasem complet undeva prin
adolescenta si m-am bucurat de fiorii care-mi treceau prin corp. Apoi el mi-a zambit
din nou. Probabil ca se astepta sa raspund cumva la Salut, sa Sun ce vreau, dar
mintea deja imi parasise trupul, iar limba mi se-ncepatana sa articuleze vreun
cuvant. "Cu ce am placerea de a va senii? * a continuat el, în engleza de aceasta
data. Probabil ca aratam ca un idiot stand acolo, mut si incremenit, rugandu-ma în
sinea mea sa spun ceva, orice, sau s-o rup ia fuga inainte sa na fac si mai de
rusine. insa barbatul brunet reusise sa faca ceva ce nimeni n-a mai reusit inainte:
sa-mi rapeasca orice fel de stapanire de sine.

intregul trup incetase sa mi se mai supuna. Probabil ca dac-as fi reusit sa-mi misc
picioarele si sa fug, m-as fi impiedicat si m-as îi imprastiat pe podea. Zambetul lui a
lasat subit loc unei expresii ingriorate si, tocmai cand se pregatea se ma intrebe
daca sunt OK, i-am raspuns si eu la salut, intr-o franceza la fel de impecabila. Da,
vorbeam fiuent franceza, lucru care l-a socat si pe el din cate a lasat sa se vada.
Si-a impreunat mainile si a zambit din nou, intrebandu-ma daca sunt francez, "Nu,
nu sunt francez” i-am raspuns eu, rusinat. "Sunt roman, dar lucrez aici, în State.
în acel moment, toate cwintele care-mi ieseau pe gura mi se pareau a finiste
prostii. Si ma certam in mintea mea, enervat ca n-am fost in stare sa scot ceva mai
bun de-atat. Dar se parea ca ei nu sesiza nimic. Se purta foarte normal, usor
distant chiar. Sa fi fost oare din cauza faptului ca eram roman, sau asta era doar în
capul meu? E greu sa cistingi realitatea de proprile-ti fabulatii intr-un moment ca
asta.

"Cu ce am placerea de a va servi? * Oh, doamne, de ce toate cuvintele suna atat
de frumos din gura lui?

"Aaa... Pai.. Mmm... * Da, evident ca ma balbaiam. "Nu m-am gandit la ceva
anume. Voiam doar ceva dulce. * "Aaaa! Minunat! * spuse el incantat ca un copil
caruia tocmai i se oferise sansa sa se dea în stamba.

Minunat? Ce dracu' poate fi minunata faptul ca nici macar nu mai stiu de ce-am
intrat in magazinul tau?! i urmaream cu privirea în timp ce-si imbraca sortul alb de
cofetar peste camasa bleumarin. *Cum poate sa arate un barbat atat de bine? ”,
ma intrebam eu. '0 fi de la faptul ca e francez? * 'Je m'appelle Pierre. * Si-mi
intinde mana peste tejghea.

Pierre. Normal ca trebuia sa fie Pierre, sau Laurent sau Antoine. Francezii astia si
numele lor... Dupa cei spun si eu numele meu insotit de frantuzescul "Enchante! *,
bate din palme atat de tare incat tresar speriat, iar vocea mea interioara apare de
undeva din strafundul constintei insirandu-si pledoaria: "Ce dracu' ai? Doar nu
crezi c-o. sa se intample ceva intre tine si barbatul asta. Adica uita-te si tu ia e! cum
arata! Nici tu nu erati rau, dar hai sa fim seriosi! E pur si simplu un vanzator care
vrea sa-si vinda maria, nu mai visa degeaba! * Da, nimic mai adevarat. Numai ca
maria pe care mi-o inchipuiam eu era tolal diferita fata de cea ia care facea referire
vocea constintei mele.

"Acum voi ghici ce sortiment de desert i se potriveste! * spuse el cu o incredere in
sine dezarmania, intocmai ca un magician care-si pune in garda publicul cu
scamatoria pe care urmeaza s-o faca.

"Hai sa mori tut * am lasat eu sa-mi scape, iar el ei s-a simtit si mai satisfacut de
provocare, de parca ar fi asteptat sa se intample una ca asta.

Cu miscari sigure, s-a dus la una dintre vitrine si-a scos din mormanul de praituri
un desert patratos, acoperit de fulgi mari de nuca de cocos. Mil-a oerit cu aceeasi
incredere nedintita, iar eu m-am uitat ia mainile lui puternice, cu degete lungi si
unghi impecabile. Ador un barbat cu unghii periecie! Am izbucnit într-un ras
incontrolabil, aproape malefic si i-am lasat cu gura. cascata pe barbatul care cu
doar cateva minute inainte ma facuse sa impietresc în loc.

"Dragut, dar avem o mica problema. * Fara sa“ las sa ma intrebe care, am
continuat. *Detest nuca de cocos. " l-am observat dezamagirea din privire si-am
urmarit cum. se duce resemnat sa aseze ia loc prajitura. Intr-o fractiune de
secunda, ochii lui s-au schimbat din nou. Emanau aceeasi siguranta de mai
devreme, incercand parca sa-mi spuna *De data asta nu voi da grest * Si
intr-adevar n-a det, furisitul!

A scos un alt desert cochet ornat, invelit în ciocolata alba si mi i-a oferit. Ezitand
pret de-o secunda, nestiind daca sa-i ofer salistactia de a-mi i ghicit preferintele,
am luat prajitura si mainile noastre s-au atins. Cu toate ca itorul electric care
strabate pielea persoanelor cu o anumita chimie care se ating pare un cliseu, asta
este exact ce s-a intamplat. Nu stiu daca I-a simtit si el, dar eu cu siguranta l-am
simtit pana-n vartul degetelor de la picioare. Desertul era intr-adevar delicos, asa
cum ma si asteptam. Catifelat, fin si duice ca pacatul pe care-i com fara regrete.
Complimentele erau de prisos, asa ca tot ce-am facut a fost sa-l intreb cum de-a
ghicit. Raspunsul pe care mi l-a dat atunci, în aceea cofetarie micuta din
Manhattan, continua sa fie si astazi cea mai fnumoasa chestie pe care-am auzit-o
vreodata.

"Tu esti asemenea ciocolatei albe, un desert pentru cunoscatori îni, o rasplata
rafinata, duice si neobisnuita. ” "Si ma si topesc intocmai ia cuvintele tale”, îmi
venea înie sa-i strig, dar m-am abtinut. Ce puteam sai mai spun? Sa-l intreb din ce
roman sau film frantuzesc a mai scos-o si pe-asta? Nu. N-aveam sa- intreb nimic.
Voiam doar sa stau acolo, in fata lui, sa opresc timpul si sa-i derulez inapoi ca pe-o
caseta, sari pot asculta cuvintele la nesfarsit. Si sa“ privesc. Da, sa ma uit a ei
cum isi misca buzele, cum muschii de sub piele prind forma si ies în relief, cum
parul rebel si intunecat ii mangaie fruntea neteda, cum gesticuleaza cu degetele lui
lungi si pertecte.

"Hei, mai esti aici? * m-a intrebat el si uite-asa s-a dus visul meu care promitea sa
se transforme in ceva fierbinte si nabadoios, cu noi doi pe tejgheaua magazinului
sau cine stie unde. Am ofat, am cumparat vreo zece bucati din desertul pacatos si
mi-am vazut de drum. Eram deja în intarziere si, dupa cum v-am spus, acest lucru
nu-mi statea în obicei. Sa ma despart de el era ca si cum intorceam Spatele unui
ucru de care constientizam ca nu sunt dermn. Si cand sa ies din pravalie, cu un
picior afara si cu altul inauntru, ii aud cum imi spune din spatele teighelei, cu o
privire pierduta si usor trista, “Revino si maine! * în aceeasi franceza curata si
uenta. "Biensur! * i-am spus eu intorcand capul spre ei si privindu-1 pentru ultima
oara pe ziua respectiva, apoi m-am indreptat grabit catre serviciu.

Ce s-a intamplat in continuare în ziua cu pricina a fost de-a dreptul demn de o
comedie spumoasa. M-am impiedicat de vreo trei ori in suta de metri spre serviciu,
am varsat cafeaua fierbinte pe colegul meu de birou, am incurcat slide-urile în doua
prezentari cu doi clienti importanti care se uitau la mine nestiind daca sa rada sau
sa planga, am sters din greseala toata lista de contacte din mail si, de parca asta
n-ar fi fost de ajuns, am forwardat un e-mail cu barfe despre directorul de creatie,
i, cui credeti? Fix directorului de creatie, care m-a chemat imediat la el în birou si
mi-a spus cu toata sinceritatea si afectiunea posibila ca sunt indragostit pana peste
urechi. Desi ar fitrebuit sa fiu multumit ca asta a fost singura mustrare pe care am
primit-o pentru tot comportamentul meu din ziua respectiva, undeva în adancul
meu cred ca as fi preferat sa fiu mai degraba dat afara decat să recunosc ca un om
reusise sa treaca de barierele pe care le ridicam pentru cei din jurul meu.

Seara, tarziu, în patul meu rece siprea putin comtoriabil, am visata Pierre si ia
deserturile lui fabuloase. Si- vedeam cum sta acolo, dupa tejghea si-mi spune sa
revin si maine. lar eu stateam necitit în prag, intre doua lumi contradictorii care
ma trageau care-ncotro, fara sa ma pot misca sau vorbi, privindu-l cum asteapta un
raspuns. Oh, doamne, oare chiar aveam de gand sa revin in cofetaria lui? Si cum
as fi putut sa nu, cand acest barbat despre care nu stiam mai nimic ma atragea în
mrejele lui dulci, testute din zahar ars si ciocolata? Senzatia de a-l vedea dn nou
era atat de dulce pe cat era de amara cea de-a nu-l mai vedea nicicand. M-am
trezit mai debusolat ca oricand, transpirat, tremurand, cautandu-i în toate
cotioanele camerei mele, tanjind dupa desertul din ciocolata alba si-atunci mi-am
dat seama ca dependenta mea era de fapt fata de el. Trebuia sa-i vad din nou.

VA URMA