Fantezii Erotice

Toată experiența asta cu hai să fiu pelerin se terminase. Eram din nou o simplu
calator. Mi-am micşorat băţul şi i-am legat de rucsac, nu mai aveam nevoie de el.

(-)

Puteam să-mi mai prelungesc şederea acolo, în apartamentul acela, pînă cînd se
scurgeau celelalte zile pînă Ia intoarcerea în țara. Era linişte acolo, aveam nevoie
de tăcerea dintre pereții lui. De melanjul tuturor obiectelor, intăşurate în miros de
mare şi alge. Într-un fotoliu sau altul, într-o lumină sau alta aş fi fost lăsată în pace,
nu dadeam socoteală nimănui. Micile întimplari avute pe un drum plin de săgeți
galbene se dispersaseră acum datorită uirnitoarei mele capacităţi de a le alunga din
minte, de a mă convinge că totul fusese doar un vis pe care nu vreau să-l mai visez
niciodată, dar în care fusesem fericit.

Dacă plecam, oriunde, în orice direcţie, aş fi întinit cu siguranță pe altcineva care
m-ar fi plictisit de moarte cu viața şi probleme sale, mereu aceleaşi scenarii, cu
ingrediente suferinde, lacrimogene, vaicâreli şuierătoare. Lumea întreagă era o
rană deschisă, sau doar avea impresia că este. Ar fi trebuit să socializez la rindul
meu şi să vorbesc despre alte ntimpleri, terminate sau nu, care nu mai contează,
poate despre slujba la care nu vreau să mă mai întorc, despre proiectele lasate de
izbelişte, despre noua chirie ia care ar fi trebuit să mă fi gindit mai înainte eu
insâmi, despre cit de departe sint înca de tot ce-am visat, sau despre faptul că
niciodată visele mele nu se vor intersecta cu ale multora dintre cei pe care i-am
lasat în urmă

(-)

Am închis balconul care mi-a adăposti vreme de cinci zile tacerile. Ciudat este că
în toată această perioadă nu am simțit nevoia să scriu, de parcă nu mai aveam de
spus nimânui nimic, nici măcar mie. Singurele zgomote pe care le-am auzit au fost
cele ale valurior lovind bărcile dn port şi vacarmul pescăruşitor căutind de mincare
în larg. Din cînd în cînd vapoarele îşi anunțau venirea sau plecarea cu un mormait
indelung. Nimic deranjant însă
Zile în care doar am aşteptat căderea nopții peste toate astea, am fumat în
întuneric. şi am băut coniac, m-am înfăşurat în paturi groase, mirosind şi ele a mare
şi a alge şi a balsam de mellocoton, cățărindu-mi picioarele pe spatarul scaunului
de plastic alb şi I4sindu-le Ia indemina brizelor uşoare. Urmâream aşa, ore în şir,
ochiul luminos a! farului ce sfişia ca un laser uriaş micul meu estuar. Zile în care
rănile de la picioare s-au uscat.

Nu mi-am dorit nimic. Decit să stau aşa pina ia sfrşitul vieţii, să nu ma mai scoată
nimeni din tacerea asta. Se putea trăi şi astfel. Totul dispăruse din mintea mea.
Sentimente de ura, furie sau dragoste, puseuri de silă şi panici turbulente. Cabo
Finnisterre era la 16 km distanţă, dar eu mă simțeam dâjă la capătul pamintului, al
cuvintelor şi al gindurilor. Nimic nu reuşea să mă tulbure. Nimic. Parca tot ce
răisem pînă în clipa aceea se topise din senin. Eram Într-una dn acele bucle
prețioase ale timpului, în care pipăiam fascinat, curios recunoscător chiar rezistenţa
mea ia tăcere.

Blank total.

(-)

Dimineţie vintul umfa perdeaua albă aducind noi mirosuri sărate de alge. Mă
foiam în aşternut, mă întindeam şi adormeam iar. (.. ) Visam poteci care-mi
deschideau lumi fantastice, inorogi mă chemau mai adinc în memorie şi mugurii
copacilor pocneau flori albe deasupra mea. în visele astea nu eram niciodată
singură. Mi se alturau oameni la fel de tăcuţi şi liberi ca mine. Ascultam în
somnurile astea profunde muzici nepamintene create din carnea durerilor mele
țrecute. Parcă spiritul meu în sfirşit se regenera.

Am trait astea cinci zile poate cit în cinci ani, fără să fac nimic altceva decit să
respir în legea mea. Fractali îşi retrăgeau spiralele din suflet şi timplele se
potoleau, simțeam cum mă eiiberez, că nu-mi mai pasă de cine ce-a zis cindva,
ce-a făcut, ce-a crezut. Câmărulele inimii parcă nu pompau singe, ci se umpleau
cu viață. Dormeam şi parcă în somn mă trezeam la altceva. Ceva odihnitor.

Si toate astea se petreceau ne o falie de nămint unsă cu liniste