Nu stiu sa ma despart de tine
Lumea e plină de oameni care nu iubesc. Trăiesc, creează, se văd cu alţi oameni, fără să fie nevoie de cineva care să le umple gandurile, şi sufletul, şi spaţiul dintre toate punctele disparate ale existenţei lor. Nu ştiu dacă asta e, cu adevărat, viaţă... Înclin să cred că e doar o amorţire dulce-amară, plină de amintirea a ceea ce a fost sau de visul a ceea ce ar putea să fie...
Chiar dacă îţi găseşti jumatatea, nu înseamnă că ai completat şi povestea. ŞI cand
ceva nu e complet, unii merg mai departe. Eu însă simt că asta a fost şansa mea.
Ca astfel de scintei ale sufletului, şoapte ale inimii, naluciri ale minţii nu mai am cum
să simt. Că, omeneşte, nu se mai poate. Şi, tot omeneşte, nu am destula putere să
merg mai departe. Nu vreau sa “imi amintesc doari, vreau să "trăiesc încă”. Nu
vreau să clădesc ceva cînd ştiu că sufletul meu nu va îi zidit acolo. Contează ceea
ce avem în suflet. Ceea ce ne face să trăim. Nu cred că mai există nimic după
iubire. Dupa iubirea mea. Şi asta ma face să încerc, atat cat voi fi lAsată, să nu trec.
dincolo. Chiar dacă nu sunt eu cea care primeşte ultima îmbrățişare seara, surasul
meu înainte de a adormi zboară la tine. Chiar dacă zilele aleargă nemiloase fâră să
te vad, gindul la tine îmi dă straluciti verzi în ochi şi unduire caldă în glas. Chiar
dacă nu ai cum să îmi vezi succesul traiesc aşa încit să fiu sigură că ai i mindru
de mine. Şi chiar dacă nu te găsesc lîngă mine cînd plang, ma aga! de nebunia
cipelor cînd mă strangeai în brale, întors acasă după o prea lungă rătâcire.
Râman ancorată în acestă iubire, pentru că nu pot altfel. Şi nu invoc fatalitatea,
sau destinul, nici nu îmi pling de milă. E pur şi simplu voința mea. Nu mai vreau să
ma gandesc la ceea ce "se cuvine”. M-am supus prea mul şi respectarea regulilor
nu mi-a garantat fericirea, corectitudinea nu mi-a adus norocul, propria mea
cenzură a sentimentelor nu s-a compensat cu vreun beneliciu profesional. Şi doar
cind durerea va fi poate prea greu de zăvorat adanc, adanc, în suflet, şi îmi va fi
cumpită truda de a o impleti cu existența mea, voi trece şi eu, ca o umbră, în acest
feritoriu mort de după iubire şi voi recunoaşte: am pierdut.
Nu, nu ştiu să ma despart de tine. Nu sunt în stare să tac din terminarea poveşti
noastre, nai mult dorită şi aşternută în vorbe decat traita, un moment festiv. Un
moment însemnat, de care să ne amintim cu zambet în suflet, ca de o mare şi
sărbătorească răscruce de destine. Dar, dacă aş putea să tac asta, te-aş invita Ja
despărțirea noastră. Vom visa în culori de şampanie şi ne vom împărtăşi cu dor şi
voluptate fantasmele. Ne vom îubi pînă în zori, ca şi cînd nimic nu ne-a legat pina
acum şi nici nu ne va lega şi ne descoperim pentru cea dintai şi cea din urma dată,
Ne-am întihit, am împărți ceva, undeva, candva, ai plecat... lar eu o să îmi
amintesc de venirea îa, şi de plecarea ta, ca de două extremități ale unei drepte ce
mi-a taiat adinc prin viață şi prin ganduri, cu tremurat de cuget şi veste de furtuna.
Cu spaimă, şi nebunie, şi descarcare, şi lacrimi, şi zambete, şi iar furtună... i
averuthina is expladina around vou. that's Brobabiv mat