Fantezii Erotice

Citind astazi ceva, mi-am amintit brusc de Petra. Curios lucru, căci, de când sunt
atât de singur aici, am avut destulă vreme să “trec în revistă”, să "rumeg” destule
evenimente din trecut şi, mai cu seamă, am rememorat (uneori şi pe "hârtia"
LCD-ului) cele mai semnificative clipe trăite alaturi de puţinele femei care au
insemnat ceva pentru mine. Şi tocmai de Petra uitasem.

Puţine?! - veți spune (unii dintre voi). Păi, atunci ce cauţi aici, băi, caricatură?
Asta e site de fantezii erotice, unde dăm noi Ia buci din zori şi pânâ-n seară, unde
dăm şi luăm muie cu tot cartierul, unde ne futem cu pula îndoită şi tragem la rame
până iese din noi o tonă de sloboz, pentru un stadion întreg! Ştiu, aşa e, dar pe
mine mama m-a făcut puţin mai nortnal, iar celelalte femei m-au învăţat dragostea
mai cu milă, deci ştiu că pierd destui muşterii, dar să rămână cui Îi place, cui nu-i
place - nicio paguba!

Da, curios lucru, tocmai de Petra uitasem... Poate şi din cauză că nu am mai
schimbat de multă vreme nicio vorbă cu ea pe mess, deşi e mai tot timpul online,
ca şi mine, obligată de slujbă. Ultima oară era prin Caraibe şi aşteptau o furtun.

Nici nu ştiu cum să încep, practic. Să vă spun că în acte e Petruţa, numai că, la
cei 1, 80 m la care a ajuns după pubertate, toată lumea a început să-i spună
Petra? Ca nu mai e mult şi va pune şiea 4 Ia prima cilră a vârstei? CA, fară a fi
urmat vreo facultate, vorbeşte şi germană şi engleză şi franceză şi italiană, fiindcă
de când străbate mârile în lung şi-n lat, pe un pachebot unde e chief accountant, a
avut şi timp, dar şi nevoie să le învețe? Poate că din întrebările astea v-aţi făcut
macar o idee... De unde dragostea asta a ei pentru mare? Simplu: e născută pe
malul Mării Negre şi adăugaţi, ca maternă, româna.

Apoi, Petra scrie. Scrie destul de bine şi aşa ne-am şi "cunoscut" i-am trimis pe
mail un text de-a! meu, eii-a plăcut şi mi-a răspuns că şi ea scrie... - eu: vreau să
citesc ce. scrii şi tut - şi uite-aşa, într-un weekend de toamnă târzie, mi-am
consumat cartuşul de la imprimantă şi, după ce am parcurs cele vreo 150 de pagini
ale jurnalului ei, aveam impresia că sufletul ei nu mai avea secrete pentru mine. De
fapt, asta m-a şi lăsat fâră cuvinte după lectură: cele scrise de Petra acolo (era un
jurnal autentic, fără urmă de îndoiala) emanau o candoare şi o francheţe
copleşitoare, dar fără să şocheze prin nimic. Era povestea reală a ei, a unei femei
care iubea un bărbat însurat şi aflat mai tot timpul departe de ea, dar alături de
care, în puţinele momente petrecute impreună, clandestin, nu reuşise să se simtă
împlinită pe plan sexual. Poate din cauză că el suferea de-o boală gravă - ce fel de
boală nu ştiu şi credeţi-mă că nu am îndrăznit să îi cer detalii Petrei. Confesiuni
privind probleme asemănătoare cu asta mai auzisem eu (în fel şi fe! de variante),
de la diverse femei care avuseseră încredere să-mi vorbească despre ele, dar un
jurnal în care imaginile, trăirile şi evenimentele cotidiene să se învârtă (fară a
deveni nici redundante, nici obsesive) n jurul unei astfel de neimpliniri, nu citisem
niciodata.

Ei, abia acum realizez că tocmai ceea ce am mai scris mai sus ar fiputut fi
răspunsul meu la mail-ul unde ea ataşase acel text Dar, repet, ceea ce citisem
atunci mă lasase practic fără cuvinte, aşa că i-am răspuns "Dragă Petra, ai vrea să
vorbim pe mess? ID-ul e acelaşi..." şi i-am ataşat un mp3 cu "Air on the G string” a
ui Bach. La ora aia încă nu ştiam că şi ea e pasionată de muzică, ba chiar că ştie
să cânte la pian şi la chitară, că a fost în "tinereți” şi folkistă, în orice caz, impulsul
sau simpla inspirație de moment a dat roade: la vreo zece minute după ce am
expediat mailul, am primit cererea ei pe mess. "Tu stii ca m-ai nimerit cu muzica la
x? *- m-a luat ea din prima. "Sărut-mâna! Zău?! "Da. Imi place Bach foarte mult
Preciasici, toti. " "Mă bucur. *

La vremea aceea se afla pe undeva în Mediterana, printre insulele Mârii Egee. La
noi era deja toamna, noiembrie şi.

Şi am să continui prin a repeta ceva: puţine femei au reprezentat adevarate
repere pentru mine, dar odată cu ffecare dintre ele, însuşi drumul meu a căpătat un
nou sens şi s-a îmbogaţit în valențe. Cam pompoasă exprimarea, dar nu ştiu cum
ar putea fi condensat altfel "plusul" pe care fiecare din ele I-a adus în existenţa mea
destul de modestă. Ei bine, contactul cu Petra mă găsise undeva la fundul unei
curbe gaussiene (ca să o citez acum pe Crina...; )) din punct de vedere emotional.
Eu veneam după o îndelungă şi voluntară sihăstrie, iar din jurnalul ei răzbatea
atâta amărăciune şi dor! ŞI, mai cu seamă, femeia asta avea pe altcineva în
inimă... Aşa că am început conversaţia mult mai precaut, numai că, după ce ne-am
prezentat succint (am uitat să spun Ia început că şi textul pe care i-l trimisesem eu
era tot o bucăţică dintr-un jurnal cât se poate de fragmentar, la care scriu doar
când îmi mai aduc aminte, dar la persoana a I-a... ), încetul cu încetul, am
descoperit totuşi o altă Petra decât cea care se confesa în paginile parcurse. De
undeva, din Mediterana, de la bordul unui pachebot, tasta pentru mine cuvinte o
femeie cât se poate de normală, o funcționar simpaticuță şi cultă, cu simțul
umorului, obişnuită cu limbajul licențios (la urma urtnei, de vreo zece ani stătea
numai printre marinari! ), şi care dovedea neînchipuit de multă incredere în sine.
Aşa câ, în curând, ceea ce crezusem eu că descoperisem în jurnalul ei s-a
estompat încet. Bine, poate şi fiindcă, find în groapa aia de potențial de care am
amintit deja, la orele târzii din noapte când conversam nestingheriţi incepusem
să-mi revârs eu amarul şi deznădejdea, În fereshuica aceea... La care ea
răspundea cu un mişto rasat, dar empatic. De fapt, acum realizez că cea mai mare
calitate a Petrei a fost răbdarea - findcă în cele două săptămâni care au precedat
ntâhirea noastră, încetul cu încetul, aş putea spune pe nesimţite, ma facuse să
imi recapăt încrederea în mine. Şi încă ceva: cu toate că nu avea copii, deşi fusese
a un moment dat măritată, transmitea ceva vecin cu căldura maternă. De ce?
Poate fiindcă e capricoarnă, ca mama. Poseda ceva din pulerea şi stabilitatea
maternității, că prea blândă nu părea.

Apoi a venit şi mult aşteptatul moment: "Gata, mine suntem Ia Pireu, in doua zile
sint acasa! * "Când să te aştept Ia aeroport? " A băgat emoticonul cu dinţi rânjiț:
"Da stiu ca te grabesti, baaail * "Kidding; )" "Np, vine sora-mea, stai linistit, tu du-te
a servici! ” "Pai, asta fac de-o viață...! * "Si eu, domnule (grin)” Bine, stabiisem
dinainte că o să ne întâlnim, eu forțasem numai În glumă nota.

Două zile nu am mai avut niciun contact cu ea, era în Atena. Miercuri seara apare
pe la 11 seara pe mess: "Credeam că te-ai culcat" "Ba nu, plângeam că ai ajuns
acasă, dar ai uitat de mine! 2 * "Hai, termina cu prostie! Ce vrei, am stat si eu cu
ai mei, j-am facut baie la aia mica... * (avea o nepoțică de vreo şase luni pe atunci)
"OK, glumeam... Dar să ştii că a intervenit o schimbare în programul meu! * "=
adica? * "Adică e Târgul de carte la Romexpo şi am nişte prieteni care au lansări”
"Asta nu e in Bucuresti? * "Ba da” "Si-atunci care e problema? * "Problema e că e
vineri” "Vineri e OK! La ce ora? " "Pe la 5-6 seara” "Si tu cind vii? * "Pai, plec la
prânz, pe la 2 sunt în Bucureşti” "Perfect. Ne intiim Ia 3". Aveam să mă conving
destul de curând că cea care mă intrigase în jurnal cu un discurs melancolic,
profund dubitativ şi de o rară sensibiitate (Şi cu multe puncte de suspensie - lucru
pe care nu m-am abținut să nu i-l remarc, cu oarecare rmaliie), în viaţa reală nu
apărea decât ca un băiețoi în haine şi cu chip de femeie, cu care lucrurile se
stabileau scurt, a obiect şi fără fe.

Am recunoscut-o fără probleme când a intrat în cafeneaua de lângă Piaţa
Dorobanţi (de fiecare dată când mai trec pe-acolo mi-aduc aminte de Petra... dar,
che, în momentul de față de piața aia ne despart nişte mii de ilometri,
pe-amândoi! ), findcă îmi trimisese nişte poze făcute pe vapor şi prin porturi,
câteva din Japonia şi, cele mai multe, din croaziera pe care o făcuse pe Nil, când
vizitase, siturile arhelogice de acolo - ne descoperisem rapid şi pasiunea comună
pentru Egiptul antic: la ea stârnită de nişte documentare de pe Discovery, la mine
datând încă de pe vremea adolescenței... lar Petra m-a zărit imediat la masă şi a
venit

M-am ridicat în picioare s-o întâmpin, să i sărut mâna, să o ajut să-şi dea jos
cojocul lung, cu glugă, să-i potrivesc scaunul şi să se aşeze. Momentul s-a
consumat rapid şi fără probleme. Şi am răsufat uşurat.

De ce? Problema era destul de delicată, dar fusese dicutată din primele zile pe
mess. "Auzi, Petra, tu chiar ai înălţimea care e afişată în profil? Sau te-ai încurcat
printre picioare, centimetri şi inch? * "Nu, am 1. 83 m! E... vreo problema? * "Păi, tu
te-ai uitat la al meu? ""Da. " "Şi? ""Eeeei, stiu ca esti mai scund decit mine” "Si e
OK? " "Asta sa ne fle paguba, baaai! Sau ti-e frica sa te intalnesti cu o voleibalista?
Fosta (grin)” "Nu, nu mi-e frică” Într-adevăr, Petra era mare, era evident mai înaltă
ca mine. Dar, odată lasat cajocul pe spătarul scaunului, într-o cămaşă cărămiziu
închis, cu nişte jeanşi obişnui şi o coama de păr castaniu şi ondulat
revărsândui-se pe ambii umeri, cu un ten alb, cu trăsături pronunțate, dar totuşi
ne, cu nişte ochi nefiresc de albaştri (din cauza lentilelor de contat, aveam să aflu
mai târziu), era totuşi căt se poate de femeie, în ansamblu. intuisem eu din poze,
dar acum, la câteva zeci de centimetri de mine, sub bluza largă, se mişcau în ritmul
respirației doi sâni ce se ghiceau a fi mai mult decăt generoşi... lar coapsele aveau
rotunjimi din cure moi, deşi păreau puternice. Totul era pertect echilibrat, dar Ia o
scară mai mare decât eram eu obişnuit

Nu-mi explic nici acum de ce am monologat eu mai tot timpul, bătând de-a dreptul
câmpii. Nu mai băusem nimic de mai bine de doi ani, aşa că ieşea din discuţie vreo
urmă de ebrietate. Dar imi amintesc că i-am împuiat capul cu tot felul de prosti,
amintii, frustrări şi planuri complet nerealiste, ce mai, o luasem complet pe arătură,
când ea, după al nu ştiu câtelea hohot de râs (numai aşa reugea să Îşi mai facă
simnită prezența), şi-a lăsat palma pe mâna mea:

- Auzi, şti ce? Ție Îţi lipseşte o mamă de bătaie!

Ridică palma stângă nu ca amenințare, ci mai mult ca pe un gest de a invoca un
martor inexistent:

- Băi, da” ştiu câ tu nu prea ai ce face! Şi de-aia te impiedici de tot felul de nimicuri.
Ai timp ca să despici frul în patru până amețeşti! Deschide, domte, ochii!

Am privit-o oarecum surprins.

- Mă vezi?

- inâm.

- Pai, asta să faci de-acum încolo, să mă vezi pe mine... (mustăci un zâmbet
privind în ceaşca de cafea) şi realizează şi tu că suntem aici. Noi doi! De-asta
ne-am întâlnit, ca să-mi faci capul mare cu prostile pe care le debiti la început şi
pe mess?! Cum că viața ta e un eşec şi că eşti blestemat să mori singur şi nebun?!
Cine te crezi? Eminescu? Van Gogh?!

- Ei, nici chiar aşa.

- Fii atent, Genule, eu te sfătuiesc să ai mare grijă de tine, fă ceva să-i revii! - zise
Petra împungând spre mine cu arătătorul mâinii drepte. Ți-o spun ca prietena, că,
dacă aş fi maică-ta, pe bune că ți-aş trage o mamă de bătaie.

Asta era Petra care mă nduioşase pe mine n jurnal, cu dorurle şi neimpliile ce-i
populau singurătăţie pe mările şi oceanele lumii? Cu prea multele ei puncte de
suspensie? Mă privea direct, pe chipul alb nu-i aparuse nicio cută, doar ochii aceia
mari şi albaştri mă căutau insistent.

- Bine că nu eşti marma, totuşi... - am schițat eu un zâmbet.

- Păcat că nu sunt, să ştii. C om te-aş face! Şi, lăsându-și capul într-o parte, după
ce Îşi strânsese mai înainte buzele într-un botic simpatic: Bine... ar mai fi totuşi şi
altă metoda

Şi strânse puţin pleoapele, muşcându-şi uşor buza de sus.

- Să zicem, am spus eu şi am plecat privirea spre ceaşca de cafea.

- Să zicem, ma imită ea plat.

Ne-am despărțit la scurt timp după aceea. Eu - către Piaţa Presei, ea - bâiguise
ceva de o prietenă pe undeva pe Ştefan cel Mare. "Mă suni când terminaţi,
crede-mă că nu-mi plac chestile astea... Da? * "Da. * "Şi stabilim atunci. * "Bine. *
Ea a luat-o pe Dorobanţi, pe jos, eu m-am urcat într-un taxi

"Şi stabilim atunci. " Punct. Ce să stabilim?! Să cinâm la un restamant? Sa
mergem la vreun fm, la vreun spectacol? S&-i "arăt Bucureştiul noaptea"?
(expresia asta îmi aminti brusc de Gabiela şi de întâiul meu eşec) Să... ce? Fiindcă,
evident, nu mai putea fi vorba de ceea ce sperase eu cu disperare! Pe măsură ce
mă apropiam de Pavilionul expozițional, mă convingeam pe mine însumi că de data
aceasta o sfeclisem nasol de tot - la ce dracu mă apucasem eu, acolo, în cafenea,
să vorbesc numai de mine şi de 'pitcii” mei de pe creier (superexaltați, ce-i drept,
de prea îndelungata mea solitudine), cu viăjganca aia, care, la o adică, avea
dreptate, ma putea pune jos dintr-o mişcare? Orice bărbat cu scaun la cap ar fi
inceput cu: "Petra, dar arâţi mult mai tânâră decât în fotografi! Ce ten frumos ai, se
pare că nu prea faci tu plajă pe-acolo, prin mările cakie! De mult n-am mai văzut
un păr atât de lung şi de frumos ondulat! Când te-am văzut cum apari în cojocul
asta mişto şi cu blugii aştia de nota 10 credeam că e vreo puştoaică de la
Caragiale! " Aiurea, deşi remarcasem toate acestea, plus mâinile neaşteptat de
fragile şi sânii aceia grozavi, eu debitasem tot felul de tâmpenii "O să suni tu când
s-or termina prezentările - mi-am spus - dar să nu-ţi mai faci iluzii, băiete, câ iapa
asta de rasă o săi răspundă... sau, chiar dacă o face, câ o să vrea să vă mai
întâlniți vreodata... "

Aşa că am asistat destul de dezurmilat şi resemnat la lansâri, de fapt avea o dublă
lansare fata prietenilor mei, acum studentă la Litere. Primul volum era integral al
Danei, iar cel de-al doilea era un volum colectiv de versuri al unor tineri colegi de-ai
ei. Ştiu că am auzit atunci multe lucruri de bun simț, dar şi enortmitâţi fabuloase,
aveam în jur un cerc de poeți care redescopereau aşchia de silex, dar cu alt
discurs, mult mai direct, intenţionat lcenţios, dar şi incitant pe alocuri - de pildă, am
remarcat o poezie. în care poeta sublima felația foarte mişcător, cum nu-mi fusese
dat să întâhnesc vreodată. Sau una în care o tânâră fată parea copleşită de
savoarea cuvântului "pulă”. În ine, departe de mine pretenţia de critic, doar aveam
copii de vărsta lor şi de felul meu, sunt destul de îngăduitor - da, tocmai fiindcă nu
am uitat deloc de tâmpeniile pe care le-am făcut şi eu Ia vârsta lor.

- Moşule, acum hai să mergem la câmin la Dana, la băute! - a încercat să mă
reţină prietenul Geo, după pozele de final.

- Nu, am răspuns dezolat. Ştii că nu mai beau.

- Pai bei şi tu acolo, un suc sau altceva, insistă Jeni, soția, scriitoare şi ea.

- Îmi pare rău, nu pot. Mă întâlnesc cu cineva.

- Ahaaa...! Te duci să tragi la buci, pe Ia vreo bucureşteancă, că te ştiu eu cum taci
şi le faci, conchise prietenul. Sa te gândeşti şi la mine când îi dai muie, da?

- Taci dracului din gură, îi apostrofă Jeni.

- Lasă-l, Jeni, măcar să dea Dumnezeu să aibă gura aurită! - am mustăcit eu.

Şi mi-am luat Ia revedere de Ia ei. leşit afară, am realizat că invocaţia de mai
devreme chiar se impunea. După cum mă comportasem în cafenea, numai o
minune 'mi-ar fi scos-o din nou În cale pe Petra. Mi-am aprins o țigară şi l-am sunat
pe Victor, băiatul meu cel mare. Exclus - chiar în clipa aia se urca în tren spre
Ploieşti. Am sunat atunci la vârul meu, să ştiu dacă mă poate prirni la el în noaptea
aceea. Nu era nicio problemă, era chiar singur şi doric să mai stăm de vorbă. M-a
rugat numai să-l sun înainte, când plec spre el. Apoi am selectat "Petra" din
agenda

- Da, Genule, unde eşti?

- Aici, în Piaţa Presei

- Vrei să spui... la Casa Scânteii?

- Da, aşa fi zice mai nou.

(Cum am spus, Petra lipsea de vreo zece ani din țară) - Păi, e în drumul meu. Noi
stăm în Bucureştii Noi. Unde să opresc să te iau?

- Îi spui şoferului să încetinească în stația lui 391.

- 3-3-1, repetă. Căt fac eu până acolo? - se adresă ea altcuiva, pesemne prietenei
a care era. Da? Auzi, peste vreo douăzeci de minute! E bine?

- Da, peste douăzeci de minute, mă găseşti aici, în stația lui 391, cum vii dinspre
Arcul de Triumt. OK?

- OK. Papa.

- Sărut-mâna!

Ştiu că m-am aşezat apoi pe gărdulețul de fler beton de la intrarea în Pavilion şi
m-am închinat, traversat de-un fior. Genunchii mi se muiaseră - căi fie prietenul
meu avusese gura aurită, fie Cel de sus îmi auzise ruga, fie nu eram decăt un
prost făcut grămadă şi mă speriasem degeaba! Apoi am traversat şi m-am postat
în staţie.

Cât timp am aşteptat acolo, vânând orice lumină de taxi îndreptându-se altundeva
decăt spre oraş (se făcuse vreo nouă seara şi toate se încârcau cu cei care
părăseau târgul, luând-o spre Arcul de Trium(), m-am tot gândit cum ar îi mai
potrivit să-mi justiic comportamentul tembel dinainte, dar când, în cele din urmă,
maşina a oprit şi s-a deschis uşa din spate, ne-am trezit spunând concomitent:

- Petra, să ştii că-mi pare rău

- Auzi? Îmi pare rău că.

Mă agezasem în dreapta ei, ne-a bufnit râsul şi, ca din greşeală, mâna i s-a oprit
pe coapsa mea.

- Te-am speriat, 444? Golcha! - mă sculură ea de picior şi sânii de sub cojocul
descheiat au început să se balanseze în ritmul răsetului mânzesc.

- Ba cred că eu te-am speriat, cu prostile melet... Să ştii că totuşi sunt un om
destul de normal, Petra.

- Zau!

-Zaut

De data asta nu mai încâpu nicio îndoială: palma ei se cuibări exact între
picioarele mele. Strânse uşor, ca în joacă, de câteva ori, n vreme ce se făcea că
se uită pe fereastra din stânga. Primi destul de prompt un zvăcnet drept răspuns la
atingere, astiel că, atunci când chipul i se dezveli din nou din coama ondulată,
zâmbea:

- Pai, aşa am crezut şi eu tot timpul. Dar mai bine te las să baţi câmpii aşa, decât.

- Decăt...21

- Decăt să faci ceva... rău, răspunse ea şi apoi îşi trase nasul uşor.

Drumul cu taxiul nu a durat mai mult de cinci minute. A oprit în fața unei curți
imprejmuite cu un gard din fier forjat, pe una din strâdutele care dau spre parcul
din apropiere. Petra mă prinse de mâna pe care o dusesem la buzunar:

- Nu, Genule. Tu ai platit la cafea, acuma eu plătesc!

Şi îmi întinse portofelul ei, scos deja din geantă. Am căscat ochii mari, dar am
platit şi am coborât.

- N-am înțeles faza, să şti.

- Nu le mai am deloc cu banii româneşti, poate oricine să mă tragă pe sfoară,
pricepi? De-aia.

-OK

O casă nu prea mare, dar cu etaj, recent renovată. Un Renault Co în curte. Am
ocolit clădirea şi am intrat prin spate: un hol spaţios reprezentat de o fostă verandă
pesemne, acum închisă, în drepia nişte scări de ciment, în faţă uşa şi fereastra
bucătăriei, apoi în stânga, înca o fereastră, a livingului, pesemne.

În vreme ce ne aşezam hainele în cuier, uşa bucătăriei s-a deschis încet:

- Salut, soru-mea, se ivi un chip somnoros din spatele ei.

Delia, de a cărei prezență ştiusem de Ia început, era o brunetă micuță (erau surori
numai de mamă, ştiam că tatăl Petrei murise când era ea foarte mică), tunsă
băiețeşte, şi ieşi tipti, în picioarele goale. Purta pe ea un halat de casă, galben, cu
un cordon înnodat neglijent.

- Delia - Eugen, Eugen - Sorâ-mea! - ne prezentă Petra.

- Salut! Imi pare bine!

- Sărut-mâna! Şi mie!

- Pata, Tinu e obosit şi abia am adorimit-o pe aia mică, se adresă ea rugător Petrei
Să ne scuze Eugen, dar e sfârşit de săptămână, suntem frânţi.

Petra îşi dădu capul mai pe spate şi o măsură cu un ochi expert din creştetul cam
ciutulit până în tălpile goale:

- înâm, cred şi eu că sunteţi frânţi, dadu din cap cu înțeles lungana de lângă mine.

Delia ridică un pumn drâgut şi rânji:

- Te bag în moaşi-ta, fată! Mereu mă faci de râs... - şi imită un smioroit.

- Fiindcă meriţi capră ce eşti!

- uite cine vorbeşte.

Bruneta Îi scoase limba şi apoi amândouă răseră pe înfundate.

- Bine, fată, conchise Petra. Ne vedem mâine dimineață. Noapte buna!

- Încă o dată mii de scuze şi noapte bună! - mi se adresă Delia. Apoi, câtre
soră-sa: găsiţi sus tot ce vă trebuie, am pregatit totul

- Noapte bună, i-am răspuns eu.

-.. şi spornică! - mai adaugă Petra pe când urcam scările şi uşa era încă deschisa.

Şi râse iar pe înfundate. nainte de a ajunge la etaj, pe nesimţite, eram ținut de
mână. Ca un copil, m-am gândit eu, ținând cont de diferența de înălțime.

- A luat-o razna complet asta mică, zise Petra punând o pizza în cuptorul cu
microunde.

Bucătăria era spațioasă şi simplu mobilată, doar cu un corp jos şi altul suspendat,
pe partea chiwvetei, apoi pe celălalt perete, aragazul, câtre fereastră, spre uşă
frigiderul, iar Între ele, Ia mijloc, o masă albă şi patru scaune cu spătar.

- De ce? - m-am simţit dator să întreb.

- Pai, de când şi-a pus sterilet, după naştere, ar sta numai în pulă

Nu m-a şocat expresia. Înţelesem de mai mult timp că, în privința limbajului, Petra
nu era nici pe departe vreo mironosiță, dar tonul dezaprobator îmi atrăsese atenţia.

- Domn'e, sunt ceva de speriat, sunt ca... - zise Petra aşezând farturile şi
tacâmurile pe masă. Da, ca iepurii sunt, cum îi scapi din vedere, găsesc ei unde să
se pitească şi dă-i şi dări

M-a bufnit râsul când Petra, cu pumnii strânşi şi măinile flectate din cot, a început
să facă mişcări expliite din bazin. O clipă mai târziu am realizat că totuşi mijlocul
se miădia ca o trestie, iar sânii îi saltau atât de elastic sub cămaşă. ŞI, sincer, la
asemenea dimensiuni, nu m-aş fi aşteptat.

- Şice e râu în asta?! - am întrebat eu.

Petra se sprijini cu podul palmei de marginea mesei şi lăsă capul în jos, pletele
ondulate i-au ascuns obrazul:

- Ai dreptate, băi, spuse ea spasit. Sunt eu rea şi proastă la faza asta. Îi invidiez
pentru că sunt de atâta vreme impreună şi tot nu se mai satură unul de celălalt

Ultimele cuvinte le spusese rar, aproape cântat. instantaneu, expresia, în capul
meu, făcu corespondenţă cu Mimi, cea pierdută de aproape zece ani... astfel că un
fior greu m-a străbătut din cap până în picioare. Şi, poate ca să scap de sub
oviturea grea a acelei amintii, i-am cuprins încheietura mâinii şi am ridicat ochii
spre ea:

- Stai liniştită, Petra. Nu-i mai invidia. Nimic nu este veşnic.

Se incruntă şi mă privi mirată câteva clipe bune. Apoi.

- Mda, tu îmi vorbeşti acum din proprie experiență... (disecasem subiectul ăsta, pe
mess, nopţi la rând). Şi totuşi, adaugă după ce insipiră adânc, cred că ar fi
momentul să lăsăm amintirile acolo unde le e locul: la ce ceea ce... a fost. În trecut:
La ceea ce NU MAI ESTE, spuse ea şoptit, dar răspicat.

Ei da, de data asta glasul mi-era mult mai familiar, semâna cu tonul cuiva ale cărei
cuvinte Îmi picuraseră call într-un weekend de toamnă târzie, de pe nişte coli de
imprimantă. Petra se apropiase de mine în timp ce vorbea şi nu mai m-am putut
stapâni, am cuprins-o pe după mijloc şi mi-am lăsat obrazul pe sânul ei stâng.
Atingerea aceea, chiar intermediată de cămaşa cărâmizie, a turnat în mine curenţi
electrici uitaţi, o secundă mai târziu ea [imi râvăşea blând părul, în vreme ce mâna
mea stângă se strecurase pe dedesubt: abia il puteam cuprinde în palmă pe
celălalt

- Of-of-of, se depărtă ea încet de mine. Nu ne zoreşte nimeni, îngeraş.

- Da, am răspuns eu încurcat.

- Bâi, schimbă ea tonul şi, după ce puse în farfurii jumataţile unei pizze imense,
bătu cu palmele în masă: eu aş bea ceva mai întăi. Ştii
Avea un aer vinovat, îşi cam plimba limba în gură a nesiguranţă

- Eu am luatun whiskey la Anca, nu am scăpat de ei. De-aia nici nu te-am pupat,
adăugă ea cu un zâmbet larg şi cu sprâncenele ridicate. Dar, să mor io, aş mai lua
unul. Bine, am şi nişte vin, dar inainte de... Ce zici?

Nu ştiu ce figură aveam - speriată, nesigură - dar ştiu că am început:

- Te rog să mă crezi: de aproape doi ani.

- Ştiu, ştiu, ştiut - mă întrerupse ea. Dar eu credeam că poli face azi o excepție.

Primul răspuns a constat într-o ridicare din umeri. Apoi

- Petra, sincer, eu aş vrea... Dar mi-e frică.

Ea păru că reflectează căteva momente:

- OK. Ai încredere în mine?

-Da.

- Bine... Promii că o să fi cuminte şi ascultător? - şi, oricăt ar parea de
copilărească, la prima vedere, în această întrebare cuvintele femeii erau
pronunțate ferm şi răspicat.

-Da.

- Atunci fi sigur că am eu grijă şi nu te las să depaşeşti masura, îngeraş. Altiel o
ei pe coajă. OK?

-OK
Am ciocnit, am băut, am mâncat pizza. Când mi-a întins paharul de vin, am ridicat
ochii rugător:

- Petra, dacă nu te superi
A făcut ochii mari, ntrebător.

- Ce să-ți mai dea mama, îngeraş?

De-acum mă învățasem cu apelativul ăsta, tot timpul mesei nu renunțase la el.

- Aş vrea şi eu să fumez o țigară.

- Ptiut - se bătu ea peste frunte şi scoase imediat o scrumieră din sertar. De ce nu
mi-ai spus până acum?

- Pai, tu nu fumezi.

- Bâi, nu fumez, dar nici nu mă deranjează fumul altora! Uită-te la ăştia micii -
spuse ea cu degetul arâtător țintind podeaua - fumează ca nişte... hornuri. To
smoke like a chimney, e o expresie englezească, se simţi ea datoare să precizeze.
Am încercat şi eu să fumez, dar nu o să vă înțeleg niciodată... cum puteţi să
înghiţi fumul ăla.

- Pai nu-l înghiim, ÎI tragem în plămâni! - am ricanat eu

- Faceţi ce vreți. Bani aruncaţi, oricum.

Mi-am aprins o țigară, sorbind precaut din paharul din vin. Nu juasem înainte mai
mult de 100 de grame de whiskey şi, dacă la Petra se simţea vag, dar se simţea -
acel “ingeraş”, sau "mamă/mărmică/mami", pe lângă câte un "ete pula” care
pigmentaseră de la un timp conversaţia -, eu, după ce mâncaseim, nu mai simțeam
nimic deosebit, aşa că am baut fără teamă, cu sorbituri mici şi rare, preț de o
jumătate de pahar. În timpul asta Petra începuse să se fâțâie cam fără rost prin
bucătărie, spălase vasele, pusese totul în ordine, dar în mod evident era săcăită de
ceva neplăcut. Şi în cele din urmă, când sfârşi cu trebăluitul, şi-a scos oglinda din
geantă şi şi-a îndepartat cu grijă lentile de contact. Apoi a venit iar la masă şi s-a
aşezat, cu o mină de om cam aflat la ananghie:

- Auzi, Genu...? - îşi drese ea glasul.

Cu bărbia proptită în palmă, eu râmăsesem stupefiat: fără lentile, Petra mea avea
nişte ochi albaştri-verzui cum nu mai văzusem niciodată! Culoarea mării exact
culoarea mârii sub un cer senin plutea î irişii aceia!

- Pata, dar tu ai nişte ochi formidabili - am bâiguit eu. La ce le strici culoarea cu
lentilele alea?

- Pentru că sunt foarte mioapă, domnule, şi numai din culoarea aia mi-a mai
rămas o pereche. Pe celelalte le-am făcut praf, de deşteaptă ce sunt, spuse ea
ruşinată. Dar nu despre asta vreau să discutăm noi acum, îngeraş, adăugă ea şi
cu alint, dar şi cu precauţie în glas.

-OK.

- Nu ştiu dacă o să am mai mult succes băgând o “introducere” cu tine. Dar... - şi
privirile acelea de un azur marin m-au fixat aproape hipnotic cât timp a durat micul
ei discurs, pur şi simplu nu mă puteam dezlipi de acei ochi, dar nici ei nu au părut
vreo clipită dispuşi să mă scape - îmi plac lucrurile clare. Sunt capricoarnă - ce
vrei? La mine totul trebuie să fie în ordine. Genule, zise ea şi trase aer în piept,
sunt foarte conştientă că ţi se va părea greu de înțeles sau chiar nebunesc ce iți
cer eu - asta din cauză că am ajuns să te cunosc! - dar crede-mă că aşa e mai bine
pentru amândoi. Subliniez: pentru a-mân-doi.

Ştiu că am început să mă retrag, presimțeam că urma un verdict defavorabil. Dar
ochii aceia mă țintuiau hipnotic, am mai spus.

- Nu, nu, nu, îngeraş, îmi cuprinse ea mâna, sezizând uşorul meu recul, nu te mai
gândi Ia prosti! O să faci cu marma tot ce vrei tu, adâugă cu neașteptată tandrețe.
Numai că - şi trase adânc aer în piept, din nou - îi cer un lucru: se va întâmpla aici,
acum, mâine şi poimăine, atât căt vom vrea şi s-o putea... Tu zici că n-ai mai atins
vreo femeie de câțiva ani. Zece. Fie...] Se poate. E momentul să ştii că nici pe mine
nu m-a tmai atins un bărbat de mai bine de un an. Şi atunci când a făcut-o... dar
cred că ai înțeles deja din ce-ai citi. Ştiu, ai prea mult bun simț ca să îmi i cerut şi
alte detali. Da, Radu e aici - şi duse ea mâna la piept, în stânga - ca o rană
ulcerândă, de mult timp! Dar în seara asta noi doi ne aflăm aici, spuse ea descriind
o cubă largă cu mâna dreaptă, flecare cu disperarea iui. Crede-mă câ-mi
clocoteşte şi imie sângele de... dorința. Sunt şi eu om, da, sunt încă femeie! Dar nu
vreau alte complicaţii, pricepi?

Abia atunci Petra închise ochii şi mă strânse de mână. Cu voce joasă, dar nu
aspră, decretă:

- Să nute prind că te îndrăgosteşti de mine! Gândeşte-te foarte-foarte-toarte bine
inainte! Prefer să mă consideri o curvă ordinară decât să te indragosteşti cumva de
mine! la zi, poți să faci asta?

- De ce?

- Of - trânti ea palmele pe masă cu nădut. Uite de-aia, fiindcă eu sunt câte zece
sau unsprezece luni pe an plecatâ-n lumea largă! Şi pentru că, orice ai face, atâta
timp cât Radu e în viaţă, nu o să ai loc aici de el! - spuse ea cu vocea înecată, cu
mâna pe piept. De ce nu înţelegi?!

„Am cumpânit inainte de a spune ceva. Primul impuls fusese să mă ridic şi să plec,
dar mi-am amintit de Gabriela şi de o zi de august în care făcusem o greşeală încă
incomplet iertată. Şi m-am trezit spunând:

- Îmi ceri ceva aproape imposibil, Petra. Aproape.

- De ce?

„Am închis ochii, la rândul meu, înainte de a-mi formula răspunsul. Aveam nevoie
numai de mine în clipele acelea, nu şi de ochii ei miopi, dar hipnotci. Fiindeă o
astie! de sfâşiere nu simțisem în viaţa mea: după atâta amar de vreme, eram în
prezența unei femei deosebite, frumoase chiar, deştepte, directe, mature, căreia în
urmă cu un sfert de oră abia aşteptam să-i mângăi şi s4-i sârut sânii aceia fabuloşi,
pe care o şi visam zgudită de plăcere cu capul meu între coapse, avusesem
fulgurant imaginea acelui păr răsfirat peste coapsele mele, o vedeam țintuită sub
mine, pe mine, în faţa mea... dacă toate acestea aveau să se întâmple (iar Petra
spusese limpede că vrea! ), cum să nu încep s-o şi iubesc? Doar nu eram nişte
străini, nu ne trezisem fiind singurii naulragiaţi de pe o insulă, ci doi oameni care Îşi
palpaseră reciproc sufletele, prin scris; care anticipaseră şi aşteptaseră împlinirea.
Am făcut pe moment un scurt rezumat: pe Gabiela o refuzasem (nici acum nu îmi
explic de ce) când treceam într-a zecea, pentru a ne reîntălni şase ani mai târziu şi
a petrece o noaple fabuloasă. Apoi descaperisem minunăţia care era Anamaria,
alături de care strâbătusem, în căteva luni, tot alfabetul dragostei. Anamaria,
colega mea de clasă, tâuroaica blondă cu ochi negri, se insinuase definitv şi
devenise prototipul, FEMEIA. Când am întâlnit-o pe Mimi, am reuşit, cu avantajul
vârstei şi experienței, să o modelez. Dintr-o puştoaică speriată şi dezorientat, cu
trudă şi răbdare, în câțiva ani avusesem lângă mine întâi o amantă perfectă, apoi o
nevastă şi o mamă fără cusur. Şi-ntotdeauna un partener egal, mai cu seamă în
pat. Numai câ... - şi-aici cred că m-am oprit, căci mi-am amintit cele spuse de
Petra: aceste lucruri s-au consumat, NU MA! SUNT! "Şi-acum, aici, lângă mine, cu
respiraţia întretăiată pe care o aud numai, findcă ochii mi-i țin închişi, am o femeie
care vrea să ardem cât putem de mult impreună, dar... să nu ajung să o iubesc. Să
mă gândesc mai degrabă la ea ca la o curv4?! * Dumnezeule, dar în viața mea nu
fusesem în stare să mă gândesc la o femeie în felul asta! Cele câteva relaţii
pasagere consumate (între Anamaria şi Mimi) cu femei pe care lumea le considera
de o moralitate îndoielnică, avuseseră farmecul lor, nu mă simțisem "cumpărând"
dragostea, fie ea numai şi de ordin fizic, ci dând şi primind o plăcere aparte, fâră
coloane cu "debit" şi "credit". Cu ele înfiripasem relaţii sufleteşti cât se poate de
autentice, îmi rămăseseră prietene... Dar acum?!

- Petra, am spus eu Într-un târziu, deschizând ochii. Nu pot accepta ce-mi ceri.
(Pe chipul ei trecu o umbră) Dar am o altă propunere.

De data aceasta ochii aceia marini se tulburară, nedumeriţi

- Spune.

- Ce-mi ceri tu îmi e, repet, aproape imposibil. Dar... promit câ, dacă e să mă
îndrăgostesc de tine, o să te las să înţelegi asta pe durată limitata. Până când pleci
Acolo stabilim, încă de acum, un punct terminus. După aia... problema rămâne
numai a mea, iar tu eşti liberă de orice obligații Dar nu-mi cere să nu te iubesc
deloc, te implor!

- Să fim serioşi, spuse ea dezamăgită. Pare o propunere chiar mai tâmpită decât a
mea... Recunoaşte că eşti cam țicnit, frăţioare... Nu ţi-e mai simplu să mă iei ca pe
o curvă oarecare şi... gata?

- Nu! Curve nu pot fi numite decât acelea care populează centura şi bordelurile. Şi
nici alea nu ar mai fi obiectul disprețului, dacă şi-ar putea face meseria cinstit, la
jumina. Asta dacă am trăi ntr-o lume sinceră cu sine însăşi... Dar ar fi o variantă ce
propun eu, nu crezi? Gândeşte-te!

In câteva secunde ochi i se limpeziră din nou - n-am cum să aflu ce "viteza de
procesare” are creierul capricoanei, dar atunci m-am convins că avea o
promptitudine în decizii nemaiîntâlnită:

- OK. Deci, din momentul asta, tu eşti perfect conştient că între noi nu va îi nimic
pe termen lung?

-Da.

- Ştii câ peste zece-dou4sprezece-cincisprezece zile eu o să mă îmbarc iar şi totul
se va termina între noi? Poate vom mai avea încă un week-end ca âsta şi atăt,
adaugă ea plat.

-Da.

- Promiţi câ... - şi aici făcu o mică pauză, tocmai ca să sublinieze importanța
întrebării care urma - din momentul când eu o să plec, vei accepta că am să şi
dispar pentru totdeauna, iar tu mă vei transforma automat într-o amintire, şi că vei
începe să cauţi pe altcineva, o femeie care să poată să stea lângă tine?

-Da.

- Atunci... - şi îşi dezveli dantura într-un zâmbet larg, întinzându-mi mâna dreaptă:
Deal?

- Deah

- OK, din momentul ăsta eşti liber să mă iubeşti pe termen limitat, dacă altfel spui
că nu se poate, spuse ea dând capul pe spate şi zâmbindu-mi satisfăcut
Abia după această ulimă replică am realizat amândoi ridicolul în care alunecasem
şi am izbucnit în râs. Chiar incepusem să mă întreb dacă nu cumva imităm o scenă
dintr-un fim, dar Petra veni să imi se aşeze în poală. Nu era deloc grea, cum mă
temusem, astie! că am cuprins-o în brațe, i-am dat la o parte părul care ne
despârțea şi ne-am sărutat: la început ne-am atins cu delicateţe şi curiozitate, apoi
am început să ne frâmântâm buzele tot mai puternic; limbile noastre făcură
cunoştinţă şi se împletiră într-un dans frenetic. Într-un minut, mâna mea dreptă
trecuse În revistă pe sub cămaşă ambii sâni, apoi îi desfacu nasturele pantalonilor,
se strecură sub bikinei şi îi atinse piersica, mugurele, buzele mari şi elastice, ca
apoi să găsească Între ele două franjuri catifelate şi umede deja.

- Nu, nu aici, protestă Petra. Eşti chiar nebun...I?

Dar era prea târziu pentru impotrivi. Magnelizat de ceea ce tocmai găsisern, eu îi
deschideam, deja surd la împohivirie ei, nasturi camăşi, care căzu rapid pe
podea. În curând ateriză lângă ea şi sutienul negru (o fracțiune de secundă iar mi-a
străfulgerat prin fața ochilor Gabriela), astfel că sânii aceia mari, rotunzi şi elastici
se. întâhniră rând pe rând cu buzele, cu limba, cu obrajii mei: Petra scoase câteva
mici țipete de uimire când am început să-i mozolesc sfârcurie şi, între reprizele de
supt şi de lins, le-am încercat cu dinţii consistenţa tot mai ferma. Cu mişoâri
dezordonate, în timpul acesta ea se tot chinuia s4-mi descheie câmaşa, după ce
avusese un succes rapid cu flanelul, ajutată şi de mine.

Când, câteva minute mai târziu, avu un moment de luciditate pasager,
rezindu-se goală puşcă, culcată pe masa din bucătărie, proptită în coate şi cu
capul meu Între copasele ei depărtate, cu tălpile sprijinite de spatarele scaunelor,
ma imploră întretăiat să facem mai întăi o baie.

- Dar o să avem timp destul şi pentru baie, i-am retezat-o eu.

Fiindcă nimic nu mă mai putea opri. Da, Petra era mare, era mai înaltă şi mai bine
făcută decât mine, evident. Dar, dacă în clipa aceea ari intrat nu încă una, ci încă
douăzeci de femei ca Petra, să îmi ofere fructul lor pufos, zemos şi fierbinte, nu aş
A dat înapoi şi cred că ar fi plecat satisfăcute, atâta eram de flămând. După ani şi
ani de dorinţe înăbușite, aveam acum în faţă exact ceea ce visaserm. La prima
inspecție, un triunghi îngust şi cochet de păr negru, scurt şi aspru părea să fie
săgeata care indica spre valea şi bolta plăcerilor. În rest, piele ca de catifea,
proaspat depilată. Numai că... drept paznic, un mugure fibros părea că stă ca un
obstacol în drumul explorării mele. L-am ocolit cu grijă, fiindcă e! avea să fie reduta
cea din urnă, după planul repetat de-atătea şi de-atâtea ori

Nimiele îi erau, înainte de a-mi apropia eu cu qua de ele, rozali, umede şi
franjurate. După primul orgasm al femeii, m-am retras puţin să-mi şterg zeama cu
miros şi gust inconfundabil, care mă făcea să alunec: erau de-acum aproape violet,
turgescente, păreau că ard. Nu i-am lasat niciun moment în plus de repaus, fiindcă
arătătorul şi mijlociu de ja mâna dreaptă se grâbeau să urmeze limba ce
descoperise poarta vaginului, la început reticent şi aparent neprirmitor; când însă au
început să-şi facă mişcarea de du-te vino Într-un crescendo lent, în vreme ce
degetele mâinii stângi apăsau deasupra pubisului, chiar deasupra pilozităţii
păstrate şmechereşte, Petra a început să intre uşor în ritm, atingerile limbii mele,
care parcă pălmuia nimiele, au început s4-i scoată gemete, apoi strigăte inabuşite;
în cele din urmă veni şi tremurul cunoscut, coapsele i se strânseră ca o menghină
pe capul meu şi i eliberară cu un țipăt adevărat al Petrei, urmat de căteva respiraţii
zgomotoase; timp ca să mă regrupez şi eu pentru asaltul final. Dar numai că
mugurele acela, atât de sensibil şi de puternic în acelaşi timp, fu cel mai uşor de
imblânzit: Petra avea un clit proeminent şi pe deplin vizibil, ca o puţă de bebeluş
(dacă mi-e permisă comparația) - aşa că a-l prinde cu buzele, a-l juca cu limba, a-l
suge iar şi iar, în timp ce cele două degete îşi vedeau de mişcarea lor de piston
neobosit a fost o reală delicatesă de final pentru mine.

lar pentru Petra? Hmm... Petra evident că nu mai era prezentă acolo, fiindcă,
scâldată în sudori, părea complet dezarticulată, întinsă cât e de mare pe masă şi
cu picioarele atârnând la margine, inerte. Dadea din cap într-o parte şi-ntr-aita, cu
părul în dezordine, bolborosind neinteligibil şi respirând neregulat.

Când m-am apropiat s-o trezesc, m-a cuprins strâns în brațe şi ne-am sărutat ca
a început. Părea complet derutată când i-am şoptit că eu mă duc la baie, am şi
crezut că nu m-a auzit până când m-am trezit câ vine peste mine ca o furtună:

- Unde eşti? Unde e? Da-rmi-o! Unde e? - întreba ea precipitat şi privea în stânga
şi-n dreapta, cu măinile întinse.

O clipă am crezut că a înnebunit. Şi, drept să vă spun, mi-a trebuit ceva timp ca să
pricep motivele derutei ei: fără lentilele de contact, cum eu stăteam în capatul
celălalt al băii, lângă cadă, pur şi simplu nu eram văzut.

- Ce cauţi, Petra?

- A, spuse ea şi se apropie în graba de mine. Da-tmi-o!

- A, asta căutai, am mângâiat-o eu pe creştet când ea se 1454 în genunchi.

- Da, da, pula. Vreau pula ta!

Nuii trebuiau şi alte indicaţii, îmi trase jos pantalonii şi chiloţii cu o mişcare decisă,
ar eu m-am eliberat uşor din ei. Obiectul căutării ei febrile era pregătit (şi statea în
erecţie de ceva vreme) astfel că o plesni uşor pe bărbie când se simţi descătuşată
Petra o prinse şi începu nişte mişcări de blow, numai că biata de ea încă tremura şi
răsulla întretsiat. Simțeam un fel de gădilat fără noima, evident că nu se putea
coordona. Aşa că am oprit-o:

- Pata, i-am spus cu blândețe, nu mi-o ia nimeni de-aici. Trage-ţi şi tu sufetul mai
întâi. Da?

Ridică spre mine ochii aceia imiopi, dar atât de frumoşi, cu o expresie de copil
neajutorat:

- Dar promii că mă laşi dup-aia?

-Da.

- OK, spuse ea şi veni să se aşeze cu mine pe marginea căzii
„Am cuprins-o pe după umeri cu stânga, iar dreapta mi-am mai trecut-o prin părul
ei despletit, i-am cântărit în joacă sânii aceia atât de frumoşi.

- Petra, ţi-a mai spus cineva cât eşti de frumoas4?

- Nu, reacţionă ea iniţial stingherită. Ba da, se corectă mai tărziu, în vreme ce
respirația îi revenea încet la nortmal. Câţiva mi-au spus-o, evident... findcă voiau să
ma fută

- Petra, eu nu vorbesc prostii! Să ştii că eşti o femeie foarte frumoasă. Uite ce păr
ai! De ochi nu mai vorbesc! Sânii ăştia sunt o minune! Şi ai nişte picioare perfecte.
Ca să nu mai vorbesc de ce ai între picioare.

Petra se întoarse câtre mine şi arboră o mină în care se amestecau uimirea şi
resemnarea:

- Ei, ce să am?! Am ca toate femeile, o pizda

- Mă crezi sau nu, ai cea mai savuroasă pizdă pe care am întâhnit-o!

O simţii traversată de-un ffor când auzi complimentul. Senzaţiie erau recente.

- Băi, tu faci mişto de mine! - spuse ea după un timp. Sunt frumoasă pe dracu!
Sunt o prâjină care inimidează bărbaţii!

- Pe mine nu m-ai intimidat. Eşti înaltă, da, dar nu eşti prăjina. Uita-te şi tu la
coapsele astea, la fese, la sâni... Spune şi tu, are o 'prâjină” are aşa ceva?

Ea nu răspunse, se aplecă şi dădu drumul la robinete, potrivind apa.

- Hai, spuse ea după o vreme în care niciunul nu am mai deschis gura.

Cada era suficient de mare, încăpurăm amândoi fără probleme. Deşi sub apă
atingerile cu pielea ei albă, întinsă şi elastică erau înnebunitoare, cât am facut baie
am fost foarte cuminţi, mulțumindu-ne să ne sâpunim cu simţ de răspundere unul
pe altul - prilej s4-i simt în palme consistenţa de caisă coaptă a întregului trup. Şi
totusi sânii aceia arazavi puteau atât de excitant în apă