Abadefgihsj
BNu, ştiu că ziua ei e în mai. E tăuroaică, cum s-a lăudat într-una din primele recreaţii din clasa a IX-a, lipindu-şi arătătoarele de tâmplele blonde, făcând un botic simpatic din buzele acelea perfecte şi imitând un muget. Asta am remarcat prima oară la Anamaria: buzele. Am împlinit 16 ani şi nu am avut de-a face cu multe fete (de fapt cu niciuna până la capăt, până acum, oftez eu în timp ce-mi aprind o ţigară), şi, deşi suntem la matematică-fizică, eu sunt mai pasionat de artă, căci scriu, dar şi pictez, de curând mi-am cumpărat o chitară şi am început să exersez la acorduri, iar idolul meu e Michelangelo Buonarroti di Simoni, cum
CNu, ştiu că ziua ei e în mai. E tăuroaică, cum s-a lăudat într-una din primele
recreați din clasa a IX-a, lipindu-şi arătătoarele de tâmplele blonde, facând un
botic simpatic din buzele acelea pertecte şi imitând un muget. Asta am remarcat
prima oară ja Anamaria: buzele. Am împlinit 16 ani şi nu am avut de-a face cu
multe fete (de fapt cu niciuna până a capat, până acum, oftez eu în timp ce-mi
aprind o tigară), şi, deşi suntem la matematică-tizica, eu sunt mai pasionat de arta,
căci scriu, dar Şi pictez, de curând mi-am cumparat o chitară şi am început să
exersez la acorduri, iar idolul meu e Michelangelo Buonarroti di Simoni, cum Nu,
şti că ziua ei e în mai. E tăuroaică, cum s-a lăudat într-una din primele recreaţii
din clasa a IX-a, ipindu-şi arătatoarele de tâmplele blonde, făcând un botic
simpatic din buzele acelea perfecte şi imitând un muget. Asta am remarcat prima
oară la Anamaria: buzele. Am împlini! 16 ani şi nu am avut de-a face cu multe fete
(de fapt cu niciuna până la capat, până acum, oftez eu în timp ce-mi aprindo.
igară), şi, deşi suntem la matematică-fizica, eu sunt mai pasionat de arta, căci
scriu, dar şi pictez, de curând mi-am cumpărat o chitară şi am început să exersez
a acorduri, iar idolul meu e Michelangelo Buonarroti di Simoni, cum Nu ştiu, dar
voi părţi, dracur, mai fireşti in copiiâriie şi prostile voastre, decât maimuţele astea
care, după ce că-s tălâmbe, se mai dau şi mari! - mi-a Spus ea astă-primâvară,
când am fost în excursie ia Sibiu. După cină a venit în cameră ia noi i, după ce
Nelu (colegul meu de bancă şi de camera) a cazut la datorie răpus de nişte coniac,
am sporovâit amândoi ore întregi ascultând muzică la casetofon, ca nişte vechi
prieteni sau ca fraţii. Pe vremea aceea eu eram Încă foarte căzut în cap după o
brunetă mai mereu încruntată, cu pârul lung şi ondulat, ale cărei buze (senzuale,
cei drept, dar nu la fel de frumoase ca ale Aneimaria) aveau constant colțurile
coborâte, a dezgust, a spleen, a lehamite în fața sordidului tern al cotidianului
imediat (chiar, atunci când îi intra Gabrielei în cap o expresie deşteaptă, cu greu se
abline să n-o totrepete, până la epuizare). Pentru mine, Gabriela asta, "floloaga”
şi cu un an mai mare, dar colegă de navetă, emana încă, pe atunci, o atracţie
inexplicabila, dar irezistibilă - ce mai, o iubeam în secret, cu toate că ştiam că e
combinat cu un tin mai mare cu doi ani decât ea si trei mai mult ca mine