Iubi, hai sa ne iubim ca melcii...
De mult, in copilarie, cerul albastru al primaverii se umplea de cantecul vesel al melcului: "Melc, melc, codobelc". Descantat, micul animal iesea afara din casa, intinzandu-si coarnele lui "bouresti" in soarele lui aprilie...
Dar timpul melcilor a trecut. Nu numai pentru ca pruncii de atunci au
imbatranit, ci si pentru ca ploile acide care spala primavara si vara murdaria
chimica a vazduhului i-a ucis. Numarul lor s-a imputinat. Cine gaseste azi un
melc în padure sau in gradina sa se considere norocos.
Pe vreme de seceta, rmelcii dorm luni Ia rand. Dar o singura ploicica ajunge
pentru a-i destepla. Ga sa se simta ok au nevoie de caldura, umezeala si
lumina (suna cunoscut... ). Atunci, ca niste pasale orizontale, se plimba lent,
alunecand pe piciorul lor care seamana cu o senila, trecand peste toate
asperitatile din padure, chiar si peste sticla pisata, fara a se taia. (din nou,
imi suna cam cunoscut...)
Melcii sunt cei mai infocati amanti ai naturii.. Asa greoi si lenesi cum par, se
mangaie si se infierbanta, se sarula si danseaza, imbatati de iubire, iar dupa
fungi preliminarii erotice, se acupleaza intre 4 si 10 ore, cazand dupa aceea
intr-un somn adanc. -) Sursa. aimanah as