Fantezii Erotice

Se spune ca flecare lovitura care nu te ucide, te face mai puternic. N-as sti sa
spun. daca ce se spune e adevarat. Nu cred ca am stiut vreodata sa reactionez a o
astfel de lovitura. La fel ca fiecare dintre noi, oamenii, am trecut prin multe, mai
devreme decat unii, mai tarziu decat alti si totusi am reusit ca in final sa am fruntea
sus. Nu mi-a pasat deloc de vorbele aruncate în vant pentru ca mi-am imaginat
intotdeauna ca am o cale proprie, de la care nu trebuie sa ma abat pentru nimic in
lume. De multe ori, cand îi urmezi drumul, intalnesti oameni si lucruri care te tin pe
oc, de vrei sau de nu vrei. Alteori, te opresti, ca sa îi tragi rasuflarea astfel încat sa
i pregatit pentru urmatorul urcus. Copii find, atunci cand urcam în munti în vreo
excursie plenuita pe neasteptate, priveam intotdeauna urcusul inainte de a pasi
prin desisul copacilor. Nu cred ca am inteles vreodata de ce, nu pana acum. Cred
ca simti nevoia sa contemplezi inainte, ceva ce iti aduce greutati, doar asa, ca mai
apoi, atunci cand invingi greutatea sa te siinti de o mie de ori mai victorios. Totusi,
drumurile noastre, se opresc brusc si ne obliga sa alegem o poteca laturalhica.
indiferent de modul în care gandim, iubim, traim, suntem cu toti ia fel, mai mult sau
mai putin. Ne bucuram prea putin, muncim ca sa ajungem pe culmi inalte de
munie, pentru ca în momentul in care suntem acolo sus sa ne bucuram pentru o
secunda, nu pentru mai mult. Ne gandim la un urmator obiectiv de indeplinit,
imediat ce l-am atins pe cel de dinainte si uite asa ne trec zilele. Azi suntem fericit,
maine ne trece.

Nu mi-a iipsit vreodata ceva din ce mi-am dorit sa am. Cand spun asta, nu ma
refer la bani, nu am avut niciodata portofelul plin incat sa nu imi incpa în buzunar,
am avut insa o viata frumoasa si mi de vise ce nu inacapeau în jumea mea. Nu
mi-a fost dor de nimeni si nu mi-am dorit ceva de care sa nu am nevoie. Mi-am
dorit un camin, nu pace n lume, mi-am dorit un om pe care sa-l iubesc, nu secretul
tineretii vesnice, mi-am dorit 0 viata sincera si linistita, nu o parcela pe Luna.
Vorbesc la trecut... Acum, nu stiu daca pot sa imi doresc altceva si daca poteca ce
mi-a calauzit pasii in viata, ma duce catre un final neasteptat. Nici nu am cum. Nu
acum.

E ora 2: 53 AM. Doarme. Mai pot sa scriu, din cand in cand. Ce bine e. Candva,
atunci cand gandurile imi apasau prea tare sufietui, ma prindea dimineata printre
randurile ce se asterneau unul sub altul, pe o coala alba. Fiecare cuvant aruncat pe
foaie era un gand de care vroiam sa scap. Adunam atat de multe pana imi era
sufietul linistit, apoi adormeam. Azi nu mai pot face asta, nu mai am cand sa ma
gandesc la sufletul meu

Ce frumos e cand doarme, chiar si asa, cu buzele uscate de setea continua si cu
acrimile-i vesnice din colturile ochilor. Mi-a dat viata peste cap, intr-un mod brutal
si totusi nu pot sa îl urasc.

Mi-ar placea insa, sa fie ca inainte, sa nu imi fe frica de ziua de maine, de ce ar
putea sa aduca. în prima zi, atunci cand ne-am cunoscut, nu mi-a atras atentia in
mod special. Puteam sa spun sincer ca nu e o persoana de care sa ma atasez,
Prea vorbaret pentu inistea mea si mult prea frumos ca sa nu insele. O discutie
simpla, la o cafea tare, intr-un local plin de fum. Printre vorbe spuse ia intamplare,
se strecurau acele taceri penibile, în care nu sti ce sa spui, in care revii la un
subiect incheiat de cateva minute bune, poate-poate mai gasesti ceva de adaugat
care sa nu lase discutia suspendata. Stii cum e prima intalnire, nu prea sti la ce sa
te astepli, speri sa fie o persoana care sa fie potrivita macar partial cu asteptarile
ale si daca nu e asa, incerci macar sa fi dragut, de dregui celor sapte ani
de-acasa. Mi-a spus ca sunt caraghios în modul meu de a ma incrunta cand nu
inteleg ceva si ca i se pare frumos zambetul meu strengaresc, atunci cand spun
cate-o prostie. Nu cred ca inteleg de ce ne-am intalnit si a doua oara. Poate imi
placea viata lui plina, lipsa lui de griji si zambetul constant cand ma uitam Ia fruntea
mea incretita de temeri. Mi-a spus ca ii plac, Zarmbind timid. Mi s-a parut devreme
sa afirme asta, devreme si stupid, nu la fel mi-a parut si stangaci cu care o
spusese. In timp, ne-am dat seama ca suntem foarte diferiţi, ca mod de a îi, ca
mod in care ne place sa traim, în general. Ni s-a parut amandurora ca ne
completam, ce imi lipsea mie, avea el, ce ii lipsea lui, aveam eu. Reuseam,
impreuna, vazuti ca intreg, sa fim ceva pertect.

Fericirea nu a intarziat sa apara. Nu stiam cum e sa nu mai ai planuri sau temeri,
nici cum e sa fugi prin zapada sau sa te gandesti ca poti sa invingi orice. în nopti
arzi, lumanarile ne gaseau afundati in placeri ascunse de noi pana atunci, gustam
fiecare din viata celuilalt si gaseam iubirea ce ne hranea. în tacerea în care Zaceam
de multe ori ascunsi, m-a întrebat daca vreau sa fiu mereu impreuna, toata viata,
inditerent de ce va aduce un moment din timpul de maine. Nu am stiut ce sa
raspund. L-am sarutat pe obraz si i-am spus ca vreau, da, atat cat putem vedea
umina si simti batai in piept, vom fi impreuna.

Au trecut zilele peste noi, un Craciun, si-apoi un sfarsit de an. Am fost tristi ca nu
ne-am putut juca cu fulgi, de Craciun, asa cum vezi in cartile colorate ale copilariei
si ni s-a parut ca anul ce se incheia a trecut mult prea repede. Un sarut cat pentru
un 5.. 4. 3.. 2.. f si un « Te iubesc» in locde a La multi ani!» Nu aveam pe
nimeni caruia sa ii multumim pentru ce aveam. Nici unui dintre noi nu avea familie,
sau, ma rog, nu mai stia cum e sa ai una. O copilarie simpla, o adolescenta
complicata si un prezent fermecator. Prin asta, eram identici. Sa te trezesti la un
moment dat, atunci cand de-abia te uiti fara rusine la un film cu doi oameni
dezbracati, ca s-ar putea ca de fapt sa te simti mai apropiat, ca si iubire timpurie si
prosteasca, de colegul din banca din fata, de cat de colega de banca, ti se schimba
viata. Nu cred ca intelegi de ce simti asta, darti se pare normal sie bine, nu ai
auzit deocamdata, la cei 13 ani pe care iai vorbindu-se despre asta. Oare esti
numai tu asa? Trebuie sa tii asta secret? Vezi primul barbat gol, intr-un fim ieftin.
Ți se pare dragut. Ai 15 ani, prietenul tau cel mai bun din blocul de peste drum te
intreaba daca fe masturbezi.. Cand spui ca da, te intreaba daca nu vrei sa faceti
asta impreuna. Ti se pare incitant si dierit, de ce nu? Totacum, nu prea ai tu
reaba cu fetele, ti se par... ok, prietene bune, care tot îi spun ca ie dai sfaturi bune
si ca le intelegi perfect. Prietenii lor gelosi nu sunt de aceeasi parere. Ai 15 ani si
jumatate, mai putin si faci 16, auzi o discuție, la masa despre « poponari» si te
gandesti ca s-ar putea sa fii si tu unul. Te doare ca alor tai parinti i se pare ceva
ciudat si ca vorbesc cu dispret despre asta. Da, daca esti si tu unul, trebuie sa ii
secret. Dar oare esti unul? De ce tu? De ce esti asa? li spui celei mai bune
prietene din liceu, esti in clasa a X-a, ca îi plac baieții Nu stie cum sa reactioneze.
i pune intrebari jenante despre cum fac sex doi barbati, nu stii ce sa raspunzi, spui
si fu despre ce ai vazul in filme. Intr-un final, te imbratiseaza si ti spune ca e alaturi
de tine, de parca ai marturisit ca vrei sa distrugi lumea. Te gandesti ca asa trebuie
sa fie... Cinci luni mai tarziu, ai internet acasa, intri pe un site de chat, aiurea, de
plictiseala si vorbesti cu un tip, ia nimereala. Iti spune ca e gay. Ce noroc, e din
acelasi oras cu tine. Si ce daca e cu 10 ani mai mare decat tine, simte la fel ca tine,
te poate intelege mai bine decat o face buna ta prietena. Pleci sa te intalnesti cu el,
ti tremura mainile cand incui usa, la plecare si ai pe tine, tricoul ala negru în care
stii ca iti sta bine, de gelul din par nu mai spun, arati bine. Vine tipul de pe net,
mergi intr-un bar « misto» care-i place, te asezila o masa într-un colt si te pui pe
vorba. Iti spune ca nu are o relatie si ca a suferit în ultima ce s-a incheiat cu o
saptamana inainte. Te fascineaza faptul ca ela avut o relatie cu un tip si te simti
intr-un fel atras de asta. Vorbesti despre cum e sa fi gay, ca nu prea intelege
lumea asta si nu stiti de ce se intampla asta. Doua zile mai îarziu, esti intr-un pat
strain. Parintii stiu ca dormi a un coleg de clasa. Nu prea stii ce sa faci cu ce ai în
fata... dar ai vazut multe fiime iefine la viata ta si crezi ca te descurci mai bine
decat credeai, dupa gemetele lui. Te simti si tu bine si stii ca vrei sa ai o « relatie »
Mai trec doua zile si prietenul tau de pe net iti spune ca nu e pregatit sa fie cu
altcineva, ca sufera. Esti mandru si zici ca nu e nici o problema, desi suferi undeva,
n adancul tau. Ai 20 de ani, ti s-a acrit de relatii si te gandesti ca e bine sa fi si
singur uneori. Deja lumea din jurul tau stie ca esti gay si nu-ti mai pasa De ce ai da
explicatii pentru ca esti asa? Cuinuii place, sa mearga mai departe. Te doare, ia
ei de mult insa, faptul ca parinti tai vorbesc cu acelasi dispret despre cei ca tine.

Ajungem din nou la parinti. Amandoi, trecusern, ca multi si mult altii prin acelasi
scenariu de mai sus. Cand parintii nostri au aflat, s-a intamplat ia fel, în ambele
cazuri. Nu au incercat sa accepte si sa inteleaga, ci au incercat sa caute cauze si
explicatii. Ne-au indepartat si am simtit ca trebuie sa ne gasim, cat mai repede,
independenta. Acum, impreuna fiind, nu mai contau zilele acelea singure în care ne
intrebam de ce nu am avut alti parinti cu alte idei, sau pur si simplu de ce nu ne-am
nascut intre alte bariere decat cele ce ne limitau orizonturile la momentul respectiv.
Nu ne mai pasa. în timp, am ajuns sa fim imuni, Ia orice. Ne sustineam visele si
cipele frumoase. Stiam deja ce ne face fericiti unul pe altul si ce anume ne face sa
ne incruntam privirile.

Cu toate schimbarile din viata mea, cu noul meu mod de a privi lucrurile, intr-un
mod cat se poate de optimist, nu reuseam sa scap de îrica ca aparea uneori in
mine. Nu stiu daca (i-a fost frica vreodata de fericirea imensa dn viata ta. E ca si
cum simti ca daca esti prea fericit asta anunta anurmite urmari nu tocmai favorabile
Viata nu iti ia niciodata mai mult decat îi da, are si ea regula ei de compensare. Mie
mi-a fost dat sa traiesc tot ce nu am crezut ca pot trai vreodata, o fericire depiina, o
viata linistita cu un vitor promitator.

Imi vine sa rad acum de modul in care viata se joaca uneori cu noi. în ziua în care
am decis ca e momentul sa incepem sa cladim ceva pentru noi, sa nu mai fie o
dimineata în care soarele sa nu ne prinda impreuna, sa ne mutam impreuna, s-a
intamplat totul. O brusca intepatura in zona spatelui. Nu i-am acordat importanta,
nu se mai intamplase si nu ii afectase buna-starea generala. O zi mai tarziu,
durerea incepuse din nou, nu ca o intepatura, isi gasise culcusul în trupul lui acum.
intr-un final s-a oprit. Ne-am gandit ca munca din ultimele zile fusese cauza. Nu
vroia sa ma vada trist, nu acum cand aveam atatea motive de a ne bucura
impreuna. O casa a noastra, un pat al nostru, o lumea faptuita de noi, pentru noi

Cand, o luna tmai tarziu, m-a anuntat ca e la spital, fica aceea anterior prezenta
in mine, a devenit brusc foarte puternica. Nimic Special, cateva teste si niste
ecografii rezolvau totul. Unele boli ce prind viata în oameni, chiar si in cei ce nu
merita, nu iarta. Robert avea, si are, cancer... Interventia medicala din urmatoarea
una nu a rezolvat nimic, din contra, au subliniat cat de intunecate aveau sa fie
zilele ce urmau

Cand ne-am intors acasa, totul parea mai gol ca oricand, de parca lumina din
ochii si din viata noastra disparuse. Nu stiam cum va fi peste un an, nici macar cum
va fi totul peste o luna. Ne-am asezat la masa la care visasem un viitor, la care
ne-am unit sperantele pentru amandoi. M-a rugat sa nu imi fie frica. Am schitat un
zambet si i-am spus ca nu imi e. Incet, ochii se umpleau de picaturi sarate. L-am
imbratisat.

Pumnii de pastie, presupusele calmante ale durerii nu mai aveau efect. Durerea
ce o simtea era din ce in ce mai mare. O vedeam in spasmele ce se increstau pe
ata lui si n transbiratia rece de pe fruntea palida. Nici nu stiu cand a slabit atat.

Am fost ieri sa ii caut parintii. Stiu cine sunt, ne-au vazut impreuna si si-au dat
seama. Se spune ca parintii nu vor sa isi ingroape copii. Ca e dureros. Pentru
parintii lui Robert nu a fost asa. Ei cred ca a cei 24 de ani pe care ii are, ar trebui
sa se descurce singur. De parca ar mai vrea asta acum... Ca boala din ele
pedeapsa pentru ce e... Care e pedeapsa lor insa, pentru ca sunt asa cum sunt
acum?

Astazi a dormit toata ziua, i s-a marit doza de calmante. De multe ori, ma apropii
foarte tare de el, cat sa simt ca respira. Mi-e atat de frica, incat nu stiu ce pot sa
fac. Neputinta asta ma chinuie. Privesc poza de deasupra patului. Radem amandoi
n farama aceea de trecut.

Sunt mai obosit decat credeam ca pot sa fiu vreodata. Nici nu mai stiu cate ore au
recut de cand nu am mai dorimit. A cata catea e cea pe care o am acum în fata?
Doctorii nu mai spun nimic, dau din umeri a intrebarile mele, nu vor sa ma minta.
Caut raspunsuri. Nu stiu de ce se intampla multe, în lume, nu stiu de ce cream
roboti cand nu Suntem în stare sa tinem in viata oameni.

Ma gandesc doar, ca ia un moment dat, va veni un Craciun alb, unui cu mii si mii
de fulgi din care nu ne-a fost dat sa vedem pana acum si nu il vom putea simti
impreuna. De multe ori nu stiu ce imi doresc, sa fie asa, viu, indurerat, intr-un pat,
ntre patru pereti sau iiber de durerea asta, cu trupul inghetat. Incerc sa imi
proiectez viitorul, dar în minte imi vine prezentul mai zdruncinant de cat oricand. De
ce m-as gandi ia viitor cand inca îl am langa mine in prezent, cand pot crede, naiv,
ca un « Te iubesc » îi mai alina durerea si clipele incerte ale vietii sale? Cateodata,
ca si acum, cand il privesc, mi se pare ca inca zambeste cand doarme, ca parca
mai exista o farama de viata pe undeva, ascunsa in el, care se va trezi si care i! va
aduce inapoi asa cum era... Nici nu mai stiu sa sper, Sau daca sper, nu pot sa nu
ma lovesc de realismul actual.

Se spune ca ce nu te ucide, te face mai puternic. Nu stiu daca e adevarat ce se
spune. Stiu doar ca acum nu sunt puternic. Oare ce nu te face puternic, te ucide?

E aproape dimineata. A mai trecut o zi, de-ar mai trece inca una.

Stiu ca, fa un moment dat. o viata va ramane în amintire prin cateva cuvinte
sapate intr-o piatra rece, un nume, un buchet de flori, o iumanare. Pana ia urma
orice viata ramane amintire, a unora mai repede, ale altora mai tarziu. Ma intreb
insa cine stabileste ordinea.