Fantezii Erotice

Timpul trece si brusc m-arm trezit singur, fara nimeni in jurul meu. Cat de diferit era
totul candva. Candva? Acum un an... Ma numesc Laurentiu. Prietenii nu-mi spun
nicicum. .Care prieteni? E ca si cum toamna a adus împreuna cu raceala diminetii,
singuratate in viata mea. Nici nu mai stiu cum era inainte, nici nu trebuie sa imi
amintesc. Oare era altfel? Sau poate era exact a fel dar nu am reusit eu sa vad
asta? Nu vreau sa fiu nimic dn ce sunt acum. Dare pentru a cata oara simt asta?
Povestea e aceeasi, protagonisti sunt alti, "foate-s vechi si noi sunt toate”. Nici nu
sti cum ma simt. Pentru prima data, dupa ani intregi, ma sirnt ca si cum nu mai am
puterea de a intelege ce se intampla cu mine, ce se intampla în jurul meu, ca si
cum nu as fi avut puterea asta niciodata, ca si cum nu o pot avea vreodata.

Mi-ar placea sa stiu ce gandeste acum. Poate mereu mi-am dorit asta, poate nu
ar trebui sa stiu niciodata... În idiotenia mea, ma gandesc ca poate si el si doreste
macar, sa se gandeasca ia mine, poate sufera, poate ma asteapta intr-un colt de
noapte, sub copaci ruginii, cu ochii aruncati spre stele... Pana la urma, plimbarea
prin Cismigiu, acei Cismigiu in care speram sa ma bucur impreuna cu cineva de
ploaie, a ramas in stadiul de vis. Prea multe vise, o adevarata intoxicate... i scriu

"Ziua de azi a tostuna din acelea in care nu te astepti sa se intample ceva. Cat a
recul? Un minut? O viata? O secunda? Privesc copacii tristi ai nopti reci de
toamna si nu stiu daca ini-ar placea sa fie altel, La ce bun? Printre lumini, in zare,
una se ridica... nu mai ploua:

Am iesit sa ma plimb azi prin ploaie si nimic nu a fostia fel. Unul langa altul,
gandurile mele se asezau langa fiecare picatura de ploaie ce-mi atingea crestetul.
Oamenii se ascund de ploaie, nu o inteleg. Ici, colo, vezi chipuri fragile de copii,
asezate la ferestre, care asteapta ca soarele din ochii lor sa zboare catre cer,
s-alunge tristetea ploii. Nu mai sunt fiori, nici vise, doar regrete, nici pe strazi, nici în
jocurile ce candva ascundeau mii si inii de aminti. S-au schimbat multe în viata
noastra...Da, pierdem clipele frumoase pentru ca ne e îrica, poate, sa nu fim prea
fericiți. Si-atunci devine totul pustiu, la fel ca ziua asta, la fel ca strazile dintr-o zi
ploioasa.

Tu ce faci, Fabi? Pe unde te ascunzi de raceala asta a unui inceput de
noiembrie? Cat a insemnat vara anului trecut pentru tine? Ce nu am vazut din ce
mi-as fi dorit sa vad cand am fugit din bratele tale? Oare ce rost mai are sa ma
gandesc la tine acum? A trecut prea mult timp si totusi prea putin ca sa ma inteleg.
Oh, cat mi-as fi dorit sa raman in ziua aceea. Sa nu-mi fi fost rica de fericire, sa nu
ma bucur de curajul aparent de care credeam atat de tare ca dau dovada,
asandu-te în urma.

Ploua din ce in ce mai tare. E îrig. Ma ascund în mine si pasesc mai departe. E
impui sa ma intorc acasa. În locurite in care te vedeam candva zambind, nu mai e
nimic, ramane doar dorinta de a zambi candva împreuna. Nu inteleg ce simt sau de
ce simt asta, nici nu-mi dau seama de ce ma priveste lumea altfel cand spun ca te
iubesc, Fabi, si ca mi-e dor sa te mai sarut macar o data. Nu mint si nu omor pe
nimeni cand spun asta, fi-o jur. Sunt demn de asa o judecata aspra? Trebuie sa fiu
oare în totalitate singur ca pret al iasittii mele de acum un an? Mi-e dor, intelegi?
Mi-e dor sa simt cum trupurile noastre, unui langa altui, se ridica deasupra a tot ce
e iumesc, sa pasim alaturi catre zambete si histeti, vreau sa întruntam lumea
impreuna... Nu mai conteaza nimic din ce arm, nimic din ce nu am, acum. Nu cand
nu am cu cine sa impart asta.

Ma gandesc la viata mea si imi dau seama ca inainte sa te cunosc pe tine eram
doar ceea ce exteriorul arata. Nu sti de cate ori te ascultam fascinat si ti sorbeam
fiecare cuvant, ca si cum urechile mele ascultau cel mai dulce cantec. Imi dadeam
seama de asia si imi era fica de ce simteam în momentele acelea. Nu puteam sa
accept, Fabi, ca incep sa te privesc altfe! decat ar trebui, pe tine, un baiat, nu intr-o
lume a regulilor ce condamna asta. Mi-a fost frica. Intre asternuturi, noaptea, te-am
simtit mult timp langa mine dupa ziua aceea. Ma simteam protejat, ma simteam
er, ma simteam implinit. Nu am putut pana acum sa îti multumesc pentru asta.
Nu Stiu daca stii cum e sa simti ca pentru prima oara în viata ta e bine sa fi tu, asa
cum esti de obicei, asa cum esti cand esti doar cu ine, singur, atunci cand poti fi
mai sincer ca oricand. Tu mi-ai daruit asta... Imi amintesc ce s-a intamplat dupa ce
am plecat in ziua aceea de la tine. M-am oprit pe in tata usi tale si m-am asezat în
ata ei. Am inceput sa plang... Cred ca eram fericit, asta simteam pentru prima oara
dupa mmuit timp. Am stat acolo pentru putin timp, m-am ridicat si am vrut sa ma
intorc, dar m-am gandit ca iti voi face rau daca m-as intoarce. Nu puteam sa ma
intorc, nu dupa modul în care am reactionat la dorinta ta de a ne dori mai mult
decat deja aveam. Daca m-as fi intors, puteam sa spun ca imi uitasem cartea si
poate mi-as fi gasit cwintele, le-as fi legat cumva astiel incat sa poli sa intelegi ca
vreau ce vrei si fu, doar ca vreau sa facem totul pe rand, pentru ca altfel mi-ar fi
frica. Poate daca as fi facut atunci asta, nu ar fi trecut atata timp peste noi, nu s-ar
i schimbat atatea. M-am ridicat într-un final si am plecat, stergandu-tmi ochii, am
privit în urma si mi s-au umplut din nou ochii de picaturi serale. De data asta nu
mai era fericirea cauza, ci tristetea iasitatii mele... Trecand pe sub geamul tau, mi
s-a parut ca te vad zambind, de parca mi-ai fi spus ca intelegi ce mi se intampla,
dar ca vei fi mereu acolo, undeva, asteptandu-ma, oricat de fas as fi fost. Era o alta
dorinta, cu asta am ramas, tu nu erai acolo. Am mers mai departe si m-am decis sa
renunt, gandindu-ma ia cum va fi cand ne vom intalni, intr-un colt de iume, pe o
strada fara nume...Nu stiam cum va fi, nici daca se va intampla vreodata asta. în
zilele urmatoare, a liceu, te-am evitat, chiar si atunci cand iti simteam privirea
asupra mea, chiar si atunci cand aveam atatea sa iti spun. Fara sa imi dau seama,
din ce în ce mai tare, vedeam un om pe care i-as fi dorit mereu alaturi, care sa-mi
incalzeasca noptile reci de iarna, care sa fereasca draperiile pentru ca soarele sa
intre in casa, intr-o zi de primavara, care sa rada cu mine intr-un parc, vara si care
sa se bucure de ploaie cu mine, foamna. Timpul a trecut, suntem acum studenti
amandoi, asa a trebuit sa fie, asta ne-am dorit amandoi. Din ce ne-am dorit
amandoi, asta s-a impinit macar, atat curaj am avut sa fac,

Nu stiu în ce stadiu al vietii îale te vor prinde randurile acestea, poate ti-ai gasit
deja fericirea. Nu as avea dreptul sa iti cer ceva acum. Simt doar ca sunt dalor sa
ti marturisesc ce a adus vremea in mintea mea si ca acum stiu ca nu sunt un
monstru pentru ca nu iubesc la fel ca ceilalti. Ce bine e sa iubesti asa.

Daca te-am ranit candva, iarta-ma. Ma simt singur fara tine, nu mai e nimeni în
jurul meu, au disparut fara sa îmi dau seara de asta, e ca si cum un frig continuu
imi invaluie trupul. Regret si ma simt vinovat de faptul ca nu am putut simti patul
cald chiar si atunci cand visam doar eu în el... Laurentiu. *** Un pachet alb zace în
mana unui om obisnuit. Sa tot fie trei ceasuri de cand hoinareste printr-un oras mic,
de care doar toamna isi mai aminteste, pentru a lasa pachete mici, albe, în cutii
postale, ruginite de ani si de vreme. Nu e tocmai cea mai buna slujba, dar parca în
cei zece ani de cand face asta, s-a cam obisnuit si unde mai pui calumeail
cunoaste si il mai imita din cand în cand la o cafea in cesti mici cu modele
invechite. Da, ii place sa fie postas. Se sinte important, doar este cel care aduce
vestile, chiar daca astazi nu sunt multi cei care scriu scrisori. Da, e romantic sa scrii
scrisori, si lui i se pare. Eh, unde sunt scrisorile parfumate de alta data? Se uita ia
plicul din mana sa, un mic pachet si isi ridica privirea. A ajuns la ultima destinatie.
Ultima scrisoare pe ziua de azi, se poate intoarce acasa linistit, ajunge mai
devreme acasa azi decat in alte zile, ce bine, azi si vede nepotii Fabian Bugarschi,
apartamentul 8, aici e. Lasa plicul si merge mai departe, isi sterge buzele si pleaca
printre picaturile cerului ce aconara bucata cu bucata pamantul în urma lui