Lacrimi albastre
Lacrimile mele sunt acum albastre!
Sufletul meu e plin... E plin de o tristete adanca, nepatrunsa. Incercand sa privesc
n strafunduri ochii mi s-au umplut de lacrirni.. Inotau în tristetea sufietului meu
Mi-am ridicat ochii si am privit spre cer.. Albastrul sau linistit si pur a patruns în
mine, în tistetea mea si s-au contopit.
Lacrimile mele sunt acum albastre!
inchid ochii ca sa pastrez linistea albastra a lacrimilor mele, dar ele curg... curg
navalnic si nu se mai opresc... Poate tristetea este mai mare decat albastrul meu
prins.
Deschid ochii si in jur citesc o liniste trista... Ochii imi alearga prin intunericul fintei
mele... îi simt ferbinti! Ma ard! Cauta un loc unde din întunericul lor sa curga
lumina. Cauta cu infrigurare, neastamparati, neoboisii.. Dar dau de tristetea
albastra a cerului, de tristetea albastra a vietii mele, iar roua anilor mei de pana
acum e prea putina sa ca sa stinga focul or. Simt viata cum ma arde, putin cate
putin
Fiinta mea, frumusetea sufletului meu, plange usor sa nu tulbure tristetea albastra
a cerului in care privirile mele se vor cutunda cat mai mult, pana a daruirea totala,
pana la contopirea cu nemarginitul
Plangi, suflete, plangi! Plangi cu iacrimi albastre de copi fara copilarie, de
adolescent fara adolescenta, de om fara... fericire!
Lacrimile albastre ale sufletului meu au urcat spre cer, iar cerul a plans cu lacrimile
mele în mare, cerul a plans cu lacrimile mele peste buzele fierbinti ale nisipului ars
de soarele neiertator.
Destinul albastru al lumii s-a ridicat snre imensitatea nebanuite 2 Universului