Fantezii Erotice

inceputul e atat de greu.

Niciodata nu pot gasi unul suticient de bun.

Ceea ce voi scrie aici vi se va parea poate ciudat. Dar nu este. N-a fost si nici nu
va fi. Este doar una din rarele accese de constiinta, care uneori se indura sa iasa la
suprafata, sa-mi defineasca finta rasucita si intortocheata de gandurile si vointa
altora.

Imi plece sa scriu. Dar mai ales imi place sa gandesc. Poate asta e problema.
Uneori gandesc prea mult si prea prost, alteori prea putin si prea bine.

De fapt, am constatat ca nu eu gandesc. Ci altcineva în locui meu. Cine? Poate-mi
puteti spune. Eu sunt foarte curioasa.

Cineva imi trimite gandurile, cineva mile dicteza, mai mult sau mai putin constient.
Eu sunt doar un instrument. Doar cea care are grija sa scrie. Cand are chet. Caci
sfiv ca attel totul se pierde.

Si acum imi se pare o prostie ce scriu. Dar scriind aceste prosti, ma eliberez
oarecum. M-as bucura daca s-ar gasi cineva care sa inteleaga toate acestea. Care
sa nu ma judece, ci sa ma compatimeasca. Da, poate ca sunt demna de mie.
Poate demna de dispret.

Caut ceva si nu stiu ce. i nepasarea mea, si nepasarea celoriati, si nestiinta mea,
si neintelegerea celorlalti ma stasie, rand pe rand, pana cand voi deveni doar o
umbra a lumii si o umbra a mea, fara constinta de sine.

Trebuie sa recunosc, desi ma doare, desi mi-am dat demult seama de asta, ca nu
ma cunosc pe mine. E ciudat cum îi dai seama brusc de anumite lucruri, Un gand
venit de niciunde iti deschide ochii mintii site obliga sa-l imbratisezi. De fapt, nu te
obliga. Cand te sirnti dezorientata, complet dezorientata, esti gata sa accepli orice.
Si de multe ori cand scriu, si de multe ori cand gandesc, nu ma simt a fi eu. Uneori
simt nevoia de a scrie, de a ma elibera, dar nu eu sunt cea care scrie. Nu eu cea
constienta. Si de adevarata eu, cea inconstienta, ma desparte o bariera invizibila
pe care demult incerc sa o strapung. Zadarnic însa. Nu reusesc si nu cred ca voi
reusi vreodata. Dar astept cu mare bucurie clipele in care acel adevar iese ia
suprafata, cand imi da echilibru, sau mai rau ma dezorienteaza. E o placere
nebuna si o durere insuportabila.

Nu stiu cine sunt. Si asta ma doare. Poate mai mult decat pe oricine altcineva. Aici
m-as bucura sa ma contraziceți. Încep sa cred tot mai mult ca traim de fapt în mai
multe timpuri simultan. Sentimentele si gandurie circula atat de repede, incat poate
vietuiesc deja intr-un viitor destul de apropiat de prezentul nostru, care prin ele
coexista cu noi. Nici nu stiu ce sa mai cred. Uneori ma simt atat de ciudat, incat
sunt gata sa imbratisez orice explicatie rezonabila. Este ceva inexplicabil in mine,
ceva care ma trage in jos, der în sensul bun... Nu simt ca traiesc in prezent. Nici în
vitor. Simt ca traiesc în nici un timp. Timpul meu e definit de materie, dar ceea ce e
material în mine nu exista în nici un timp fizic. Uneori ma sint complet desprinsa de
realitate. Si gandurile imi curg în minte, si incearca sa ma traga dupa ele în
inexistenta trecutului care le inghite. Dar constiinta ma ancoreaza bine in realtate.
Si eu nu pot sa prind cuvintele. Sunt prea multe, prea repide si ma coplesesc. Ma
ucid. imi ucid ambitia si orgoliul. Mai reusesc sa prind franturi din ele, sa le pastrez
in vesnica memorie, de unde le voi scrie, atunci cand voi putea.

Si nu inteleg de ce intr-o zi sunt în culmea fericiri, iar in urmatoarea cad în cea mai
adanca tristete si ma doare totul. Asa, aparent fara mol Si in cateva ore mi se
poate schimba complet starea de spirt. Si iar nu stiu de ce. Poate ca urcand pe
culmea fericiri, perii din sufetui meu cad, se pierd pe drum, si atunci trebuie sa
cobor rapid pentru a le prinde, inainte sa se lovesca de inexistenta fintei mele si sa
ie distruse sau adancite iremediabii în niricui cunoscutului
Sunt ca un pendul intre doua extreme: existenta definita prin iume si inexistenta
definita prin lumea de dincolo de lume. în aceasta as vrea sa ma adancesc, as vrea
sa o cunosc. O simt vag si ma trage spre ea, dar nu pot patrunde. Si asta ma
nelinisteste, ma deruteaza, ma distruge, putin cate putin. Acolo voi afla toate
adevaruriie dupa care tanjesc atat de mult.

Si iarasi imi fac iluzii caci sunt complet neputincioasa. Lumea ma copleseste, eu
ma coplesesc. Nu stiu ce e bine sa fac, cum sa ma comport, cum sa ma fac
inteleasa.

Daca cineva a citit aceste randuri, poate s-ar indura, daca stie, sa-mi spuna cine
sunt
Si sa stiti ca aici nu am seris ce aandesc ci am seris ce mi-a venit in aand.