CE FACI CAND TE DOARE SUFLETUL?
Era de ajuns sa-mi doresc si acea dorinta devenea realitate. In acea clipa am cunoscut fericirea. Acea fericire plina de cuvinte frumoase... acea fericire plina de mangaieri infinite si saruturi fierbinti, dar nevinovate... acea clipa care a disparut.
E poate pentru prima oara cand ma simt neputincioasa intru-totul, poate pentru
prima oara cand simt ca nu pot lua o decizie... Am obosit sa astept un om pe care
i iubesc. Am aplicat toate metodele contra suferintei... am iesit cu prietenele, am
fost la Shopping, am tras aer adanc în piept si mi am spus... '0 sa se intoarca roata
si o sa fie bine si pentru tine”... am luptat si am fost chipzuita, nu stiu daca poti fi
rationala atunci cand iubesti, cert e ca nici nu am vrut sa sufoc cu declaratii
siropoase de genu *mie dor de tine puiu”... 'motanel cand vi acasa”... Asa e firea
mea, ma deschid mai greu, o carte greu de descifrat... dar de indata ce ii destusesti
intelesul, cu siguranta vei lovi în punctele slabe... acolo unde ma doare mai tare.
Nici eu nu stiu ce vreau sa scriu aici, nu stiu daca ceea ce simt eu acum cand
scriu e nou pentru cineva, sau macar interesant. Cand eram copii scriam pe o
coala de hartie tot ce aveam pe sufletzei iar apoi cautam cate o canalizare mai
adanca pentru a-mi arunca acolo 'ereatile"... asa speram eu sa se afunde, sa cada
cat mai jos, iar eu sa raman teafara( si mai goala) acolo sus deasupra acelui capac
de canalizare privind cum imi cad în gol cele mai ascunse sentimente... planuri
dealuri. Teoretic am avut dintoldeaua tot ce isi putea dori un copil, poate mai mult,
m-au maturizat ai mei probabi] prea devreme... au vrut sa ma transtorine în copilul
deal, în femeia ideala... în omul ideal. Au reusit în mare parte pana in momentul
cand a aparut BRUSC o schimbare de planuri... un om... sentimente noi mie.
M-am indragostit... si am iubit cu fiecare celula din corpul meu, cu o intensitate
debordanta. Poate pentru o perioada prea scurta de timp, pentru ca acel om a
plecat departe... cu alte idealuri... cu alte vise straine mie. Eu am ramas aici, în
aceasta camera din care scriu si acum, în acelasi vid, incababila sa ma misc, sa iau
o decizie. Toata acea putere care ma dirija ca pe un zmeu, care ma inalta la cer si
imi dadea posibiltatea sa raman acolo cat timp doream. A murit... odata cu zmeul
meu, a murit si energia si am devenit un mecanism care zambeste plangand atunci
cand brusc i se nazare vreun alt vis, fara pic de certitudine. Am devenit posaca,
apatica, ma fc urata si neagra de suparare. Merita oare vreun om? Mehim.
Goodbye my over! Goodbye mu friend vou have been the ane for ma