lumina
Din ochii doamnei un şuvoi feeric ţîşneşte şi mă arde-n piept ca para, deşi-i înfrunt cu ochii-nchişi privirea. Şi şchioapătă Iubirea, căci nu-i egală pentru ea povara: lumină-mi dă şi-mi fură întuneric. Trăiesc întru păcat murindu-mi mie, nu eu, păcatul viaţa mi-o trăieşte; din cer ce-i bun, ce-i rău din mine creşte, din însămi vrerea ce să vrea nu ştie. Zeu mi-am făcut din trup ce mă struneşte, din libertate slugă. O, tărie, ce viaţă mi-ai sortit, ce agonie!
Din ochii doamnei un şuvoi feeric țişneşte şi mă arde-n piept ca para, deşi-i înfrunt
cu ochii-nchişi privirea.
Şi schioapaiă lubirea, căci nu-i egala pentru ea povara:
jumina-tmi dă şi-mi fură întuneric.
Traiesc întru păcat murindu-mi mie, nu eu, păcatul viața mi-o trăieşte;
din cer ce-i bun, ce-i râu din mine creşte, din insămi vrerea ce să vrea nu ştie.
Zeu mi-am făcut din trup ce mă struneşte, cin libertate sluga. O, tarie, ce viață
mi-ai sortit ce adonie!