Fantezii Erotice

cineva, dincolo, s-a inecat cu apa, iar eu nu mai suport orchestra greierilor imbibati
de fumul tigarilor necunoscutilor de pe banci. sunete de saruturi, ca de sperante
fragile, aplecate usor spre casele fiecareia, vuiesc de jumatate de ora pe calea din
fata usii blocului. par pline si insatiabile, în fiecare miez de noapte, de vara. ascult,
impreuna cu lampa cedata pe lumina ocrotitoare-rumenita, si dansul particulelor de
nimic, de praf si atmosfera inchisa, simtite ca sub reflector. si lampa s-ar lua cu
mainile de bec, daca ar avea.
inchid ochi si mimez ia randul meu un sarut.

Scujpati minciunile si iubiti diferit de fiecare data, iubiti ocrotitor si cu mainile, cu
ochii lipiciosi sau cazuti în lacrimi. imaginati-va ca cerul si parcul, cateodata, sunt
acolo special pentru doua suflete... lasati sa va cuprinda un gust lung si profund,
pentru ca mijti a exprimare, a radiatii de pierdere (întoarcere in altei de nastere
suprema). nu va declarati obositi ca ati mai facut asta inainte, prima iubire poate fi
ulima adevarata sau o pura greseala. testat ce spirt va surade. fericirea o simti
altfel la diverse varste, dar cand vrei sa nu te mai saturi de strigate, intr-adevar ai
avut o renastere.

de ce nu am iubi acum, ma intreb? sa ne apucam de iubire, s-o facem cat mai
putem si in locuri din timp planuite. sa simtim fiecare sarut sub un balcon de parter,
si sa ploua in teama, apoi sa mergem intr-alt oras, sa simtim buze din nou în
camera unui hotel modest, sau pe un acoperis din nordul tarii noastre, un mic petic
vazut de la inaltime, ori in clasa fostului tau liceu. sa cotrobaim cu gurile pana si pe
alei de munti, pietruite cu forme reci ca si cutitele, nesigure ca aschimodile, sau
sub zmeul vagabond lasat în camp, desprins din mana trenului, si simplu, sub
indicatorul fosiorescent ramas neinteles, si inchis, al unei farmacii. am sti mereu
cand trebuie sa fim acolo, sa ne descoperim oriunde, putin si incet. am fi tineri. am
imbatrani apoi. de ce sa zgarie cu fiecare puls, mai aprig, pereti abia varuiti?

de ce sa alunecam singuri pe propriile scari?

de ce sa ne simtim intr-un alb atat de proaspat? ecou, albi de puteri.

meritam nimicirea albastrurilor senini si diuati? miejii de zi ari tristi în fiecare parte
din noi, cand ne-am plimba departati, am dansa stangaci la petrecerile singuratice,
si ne-am dori sa mai fim tineri. fumul de amar ne va amet cu alai, toata cararea
parului, si nu ne-am mai culiva. am saliva pe pagini de carti simtindu-le goale la
un moment dat. si detaliul zambitor, ai regreta enorm ca nu l-ai folosit mai
devreme.