Faclie de Pasti
Vrem sa recunoastem sau nu... insa cu totii am fost macar o singura data in viata faclii...
„Am ars ca o făclie de Paşti de dorul tău
Visand plin de speranta ia clipa ce-o să vină
Cand vorm fi două torţe, lumină din lumină
Sub alte orizonturi, iesind dintr-un halou
Am ars ca o făciie de Paşti şi am sperat
Ca universul nostru cladit pe stări contare
Să infloreasca iarăşi de marea sarbatoare
Când merii-şi cem ninsoarea cu lacrimi de pacat.
Am ars ca o făciie de Paşti si m-am topit
Tot aşteptând profunda şi nefreasca stare
Când pătimind atâtea, pătrunşi de exaltare
Vom fica doi luceteri plutind în infinit.
Am ars ca o făciie de Paşti şi-am pălpâit
În vitorul durerii ce ne-a cuprins fința
Pierdut-am în furtună iubirea şi credința
ncit pusti sunt toate şi nu mai e nimic?
Mai ard ca o făclie de Paşti?Sau să mai sper?
Câ vii sunt încă toate, dar pline de amaruri
Ori visul e ca marea cu nesfărşite valuri
ar eu faciie oarbă sub farul efemer?
Voi făclie încă,de Paşti, sau rug mocnit?
Tăcută resemnare?Sau mugur de speranţă?
Un gând născut sub gene, ipsit de importanță
Sau vis etern iubire narfum de infinit?