Fantezii Erotice

În februarie se implinesc doi ani de când mă oglindesc în ochii ei.. La început,
eram cele mai bune prietene şi nimic nu putea să ne umbrească afecțiunea cu care
făceam totul impreună, dar nu m-am gândit că voi putea să simt ceva pentru ea,
ceva cu totul nou... Îmi venea să râd când ma intrebam dacă o iubesc, şi îmi
spuneam că nu imi se poate întâmpla mie aşa ceva... Dar s-a întâmplat. Şi zi o
iubesc, i-am spus în repetate rânduri câ o iubesc, câ mi-aş da viața doar ca să fie
ca fericită, că în preajma ei pot să fac orice... Nu cred că înțelege mare lucru când îi
spun "Te iubesc atât de mult..*, nu înțelege ce trebuie să înțeleagă. Nu locuieşte
în Bucureşti şi ne vedem rar.. Ne petrecem timpul pe mess, dar o simt rece, atât de
rece, încât mă doare. Nu ştiu ce aş mai putea să fac să îşi dea seama că nutresc
altei de sentimente pentru ea. Cât despre mine... Nici eu nu ştiu dacă este normal
ce simt.. Îmi dau seama după cel mai mic gest al ei dacă este tristă sau doar
melancolică. li cunosc paşii, mişcarea nervoasă a degetelor şi tremurul continuu al
buzei de jos când vrea să spună ceva şi nu are cuvinte. Nu am forțat-o... Îmi tot
repetă că nu ar fi capabilă să iubească o fată, că se simte bine aşa şi că nu crede
că artiiubită de o fată atât de mut.. Cuvintele ei mă dureau şi mă dor cumplit. Am
păstrat tacerea, sperând că va deschide ochii şi mă va vedea pe mine în preajma
si. Nu sunt decât cea mai bună prietena, lângă ea în permanenă... Vă scriu toate
acestea întrucât îmi este cumplit de greu. ma suloc, situaţia asta este una
claustrantă şi cu două tăişuri... Sunt dispusă să risc.. O visez şi mă gândesc la ea
ot timpul.. Ea este ceea ce am căutat, şi ştiu că nu întâmplător ne-a adus soarta
impreună. Am să tac multă vreme, pentru câ. Dacâi-aş spune ce simt şi cât îmi
doresc să fim impreună, mi-e teamă că ar fugi... M-ar respinge imediat. lar eu nu
aş suporta una ca asta.. Eu, care am fost de când mă ştiu o singuratică.. Ar pleca
fară să stea pe gânduri.. Şi prefer să mor în chinuri decât să mă părăsească, chiar
dacă nuri pot mărturisi simțirile mele fireşti sau nefireşti.

Când ne-am cunoscut, avea un prieten.. Mai mare ca ea, student şiel aici, în
Bucureşti. Relaţtia lor era la distanță, se vedeau de 4 ori pe an, dar ea îmi spunea
că îliubeşte şi că nu-i pasă de nimeni când e vorba de el.. Pâna când i-am deschis
ochii. Tipul nu era deloc ce părea. După lupte seculare şi certuri interminabile
ntre noi, am reuşit sâi deschid ochii. Realitatea o izbi profund şi s-a desparțit de
ei, în urmă cu căteva luni.. Lipsa semnelor de viață, (nici bip nici mesaj nici nimic)
m-a făcut să inteleg că se terminase totul între ei şi că ea avea nevoie de ajutor.
M-am urcat în primul autocar, fără să stau pe gânduri şi după o noapte pe drumuri,
rătacită printre gânduri negre şi neliniști, dimineață am fost la uşa ei. Am
impiedicat-o să se sinucidă, i-am redat încrederea în sine şi am pus-o din nou pe
picioare. Am dormit multe nopți împreună şi doar având-o în braţele mele şi
mirosindu-i pielea inocentă simțeam că explodez, un impuls brutal mă împingea s-o
sărut, s-o mângâi.. Țineam trupul acela în brațele mele şi nu aveam voie să
mângăi.. să sărut... Am făcut mult prea multe pentru ea, m-am luptat cu mine
însâmi să nu cedez psihic şi m-am adaptat toanelor ei. Dar n-a fost de ajuns. Nu
şti cât o să mai rezist. Nu ştiu dacă se va întâmpla ceva, până la urmă. M-am
decis să fiu rece, ca ea. "Dragostea" asta, dacă se poate nurmi aşa, mă aduce pe
culmile disperării, orice încercare a mea de ao pune în fața sentimentelor mele
clocotinde şi apocaliptice eşuează.. Ar trebui să mă ignor ca să fiu liniştită? Am
scris, aici sperând câ poate exist cineva care trece prin ce trec eu. şi sunt sigură că
o discuție pe tema asta m-ar ajuta.. Dacă citeşte cineva aceste rânduri.. Sa dea un
semn Este un striaăt disnerat de ziutor