tortura (III)
daca imi place sa dansez pe oase de smoala.
Un individ inalt, cu par lucios si nu chiar scurt, imbracat în pantaloni de stofa negri
si purtand o biuza cu anchior, bluernarin, strange ferm, simetric în palme sani albi
si moi ai unei domnisoare fixate geometric de peretele inclinat al unei mansarde din
Bucuresti. O tine asa, urmarind simplu si curios cum sangele captiv în acele
tesuturi protesteaza, colorand pielea intr-un grena specific, viu si nefiresc în acelasi
imp; contrastul între paloarea restului corpului si nuanta raspandita în jurul
sfarcurilor astfel infiamate este de o estetica obscena.
Desi initial brutala, actiunea parea sa-si fi pierdut din efectul dureros, ramanand
doar bizara, fixa -- a fel ca si reactile corpului abuzat.
Tinta acestor atenti, A,, isi plimba inca mintea in starea vecina socului, find totusi
departe de el. Are mainile reci, imobiizate de tavan, o doare vag glezna si
inregistreaza o senzatie ciudata in zona pieptului. Respira greu, cu propria lenjerie
indesata in gura si fixata bine cu o banda adeziva. O inteapa nasul, fire din par îi
cad in ochi (isi aduce aminte, cu o spontaneitate pe care doar disperarea ti-o da,
nenumaratele dati în care sii prindea în coc, si cat de feminin ii devenea gatul,
atunci), e speriata si goala. Sau goala în masura în care ciorapii cu banda pe care
inca ii simple pe pulpe nu fac decat sa o stanjeneasca mai mult Si mai tare o
stinghereste. efortul constant pe care trebuie sa ii faca, mai ales cerebral, pentru a
respira. E un efort care nu îi da prea mult timp sau spatiu de reflectie.
Filmat din spate, individul ar parea de ceara; nu face decat sa mentina aceeasi
priza pe sanii ei umflati, fugarind parca nemiscat o amintire absenta. Nostalgice,
degetele lui ingradesc cele doua bucati de came, de parca locul lor a fost
dintotdeauna acolo. Se gandeste la o rochie pe care tatal luii-a daruit-o odata
mamei, si pe care aceasta nu o purtase decat o data. Era o rochie nespusa, care
ine inca probabil de istorie si pentru care adjectivele devin simple guri metalice de
prins în cui. Era, de asemenea, o rochie prea lunga pentru picioarele nestarsite,
metisate ale doamnei cu nume si chip incert. Inainle de operatie, mama era
aproape la felde inalta ca el insa proportia membrelor ei tagaduia limita negandita
ntre perfectiune si grotesc. Tin minte, de exemplu, cum cadeau chimonourile pe
ea, ca o dara de vant prabusindu-se intr-o cascada. Dar rochia asta era prea
lunga. lar din aceasta cauza, în momentul in care a daruit-o, intentia tatalui meu
privitoare la mama a devenit evidenta. A fost prima, singura data cand adoratia
mea pentru el si-a pierdut o secunda din plenitudine, in favoarea femeii. N-am sa
ma iert niciodata pentru asta.
Senzatia ciudata pe care o resimtea in zona pieptului se transforma intr-o durere
surda, apoi intr-una treptat mai acuta, pentru ca dupa doua minute in care si-a
privit ingrozita corpul chinuit din ce în ce mai tare, A. cedeaza. Daca ar mai fi
asteptat o secunda, simtea ca Sani i-ar fi explodat ca doua pungi de gelatina, direct
n palmele nenorocitului care statea, strangea si privea in gol. Asa ca isi intinde
brusc genunchii, trage de legaturi, incearca sa-si pivoteze intreg corpul în cat mai
multe directii deodata, inspira profund si, lasandu-si capul pe spate, expira imediat
pe nas, improscandu-! pe barbatul care inca se tine ancorat cu mainile de ea.
"Rochia avea un detaliu infiorator, pe care”
Si atunci a simtit ceva ud pe fala, iar degetele I-au informat de violenta distanta a
miscarilor fetei
"Ai scuipat pe nas, raie mica ce esti* sopteste e! dupa cateva secunde,
desclestandu-si degetele si lasand-o pe A. sa se balanseze in inertia proprilor
zvacniri
"ai scuipat pe nas si mi-ai suilat un gand”.. Si Zambeste, sec precum o clepsidra,
simtindu-si ochii scurgandu-se in interior.
In lumina difuza, A. parea ca isi increteste corpul ca un fir de plastic sub o bricheta,
si desi inundat de sudoare, lacrimi si propriile mucozitati, chipul i descria mai ales
usurare. Nu credea sa fie vreodata atavic de recunoscatoare ca a scapat de o
senzatie atat de atroce, sau, de fapt. ca va cunoaste asa ceva vreodata. si simtea
sanii pulsand, ghilotinati de durere. Ura pentru individul din fata ei avea nevoie de
noi contururi, si poate de asta nu a reusit sa auda decat ultima parte din ce i s-a
spus;
».. ca iti voi smulge ceva de pe corp"
A. realizeaza atunci, secvențial de clar, cat de mult o ingrozeste durerea. Cat de
frica ii este de durere si cat de mult ar prefera sa nu o simia. De ce oamenii nu pot
muri atunci cand vor? De ce cineva a despuiat-o de alternative, subit si crud, in
seara asta? De ce isi simte orbitele sufietului tremurand în fata neputintei celei mai
profunde exasperari?
Scanceste, si scanceste, si scanceste, inghitind, sugandu-si dureros saliva din
chiloti wati în gura. Se gandeste la paturica ei galbena, pe care a iubit-o atat de
mult cand era fetita, paturica galbena in care se prefacea ca e pisica, în care
dormea si visa sunete. Si se gandeste la Andrei, si a felul în care a invelit-o ultima
data cand-a vazut, si la toate senzatie stasaietor de dulci, pentru care ar da orice,
acum.
E atat de descumpanita, incat nici nu mai poate plange, atarna doar inert dintr-o
parte în alta, atat cat ii perinite jocul strarnt al hamului.
Barbatul se intoarce cu pasi egali in partea cealalta a incaperii, constata ca ciara
pusa ia fiert s-a topit intre timp, deconecteaza plita ceramica, întinzand apoi mana
dupa un prosop de hartie, pe care ii umezeste siii foloseste sa-si stearga fata.
Deschide un sertar din partea stanga a rafturilor situate sub chiuveta si scoate din
ei o spatula medicala supradimensionata, cu o textura abraziva si o suprafata utila
apreciabila. Seamana, de fapt, cu o lopata in miniatura, poate un pic mai ata; o
scufunda in recipientul cu ceara fierbinte, mesteca de cateva ori, si porneste cu el
n mana spre A
"Acum am sa te rog se nu te misti. Alternativa ar fi continuarea a ceea ce ai
intrerupt atat de ne-elegant adineauri [pauza de cateva secunde], insa în loc de
degete, voi folosi doi clesti, pe care atunci cand ai da orice sa lesini, am sa ii bag în
priza”.
Durere, durere si omul din fata ei; un om care vorbeste ceva despre degete,
eleganta si clesti. insa durerea, doamne, si amintea doar durerea. Si-o amintea ca
pe-o culoare.
Stia acum ca totce vrea este sa evite durerea. Sa evite durerea si abia apoi sa se
culce în paturica ei aalhena în care se nrefacea cu a viata inainte cae pisica