Fantezii Erotice

Încheindu-şi nasturii tunici, se privi mulțumit în oglinda de deasupra patului ni
şi îngust din cabină: era în mâna lui; după atâta vreme, după ani de plarurri
mişcări calculate să-i aducă tot mai aproape, după pumni de galbeni împărți
cu dărnicie în stânga şi-n dreapla, reusise: ea se afla în mâinile lui. Răzbunari
ui era aproape împlinită. Termină de se îmbrăcat şi ieşi: era timpul.

Mârjită pe față cu funingine, cu părul despletit şi incurcat, murdară, udă :
inspăimântată, ea se ghemuise intr-un colț al cabinei în care fusese târât
Tremura de frig şi de teamă. Totul se petrecuse atât de brusc încât nici acum m
reuşea să-şi aducă aminte totul. Plecase de dimineață la piaţă cu femeia de:
bucătărie - deşi nu era nevoie, îi plăcea să se ocupe singură de pregătitu
meselor. Apoi, deodată, focul izbucnise parcă din senin: oamenii țipau şi fugea
care incotro, scăpând totul din mână. Treceau pe langă ea izbind-a
Dezorientată, ea se opri locului, neștiind ce să facă, incotro să se indrept
Femeia se agățase înfricoşată de brațul ei, trăgând-o în jos. Țipetele din jur a
început să prindă contur, şi atunci a înțeles. Năvăliseră din nou pirații. Pân
atunci ferită de asemena nenorociri, auzise totuşi poveştile ingrozitoare despr
bărbaţii ucişi, femeile siluite şi copiii răpiți şi crescuți pe mare, învătaţi
jefuiască şi să omoare Ia rândul lor. Deodată îi zări la marginea micului scua
în care se afla; înaintau printre flăcări şi fum ca nişte diavoli. Vru să se intoar
şi să caute adăpost, dar se simţi deodată împinsă cu putere din spate. Inaints
impleticit câţiva paşi, încercând să-şi caute echilibrul şi sfârşi căzând
genunchi. Părul lung şi buclat i se destăcu şi i se revărsă peste faţă, orbind-
Pierdu timp prețios încercând să şi-l descâlcească şi să scape din plasa deas
care-i îngreuna mişcările. Îşi sprijini mâinile de caldarâm pentru a se ridica, a
când îşi înălfă privirea înlemni: ei ajunseseră deja în faţa ei şi-i urmăreau iron
eforturile. "Ea e" - spuse unul dintre ei. Ceilalţi doi o apucară fără menajamen
şi o târâră mai mult pe sus până la corabie. O impinseră sus pe pasarelă 3
apoi o aruncară în cabina în care se afla acum.

Tresări speriată când auzi cheia răsuoindu-se în broască cu un scârțâi
prevestitor de rele. Respirația aproape că i se opri pe măsură ce dunga subțir
de lumină care mărginea uşa se făcu tot mai mare. O silueta înaltă şi
întunecată se contura acuma în dreptunghiul luminos. Necunoscutul inaintă ş
se opri în fafa ei. Îşi ridică uşor ochii, înghiținci cu greu. EI îi cerceta flămă
orice reacţie, dorea să o vadă înspăimântată şi nesigură de soarta ei. Deodat
o văzu respirând uşurată şi-i văzu ochii luminându-se; îi zâmbea acum deschi.
"Tu", îi spuse, "fut Ştiam că dacă se poate întâmpla o minune, o să fie datorită
ie. Nu ştii cât te-am aştepiat... Acum o să fie bine, ştiut *. Vizibil iritat de
faptul că fusese recunoscut atât de repede, în ciuda anilor mulți care
trecuseră, se încruntă şi-o țintui cu nişte priviri reci şi lipsite de orice bucurie.
"Nu credeam că vă amintiţi de mine, domniţă. Nu atât de repede. "Tăcu
pentru o clipă, urmărind cum expresia feței ei se schimbă rapid, de Ia bucurie
(şi fericire?) Ia confuzie, nedumerire şi infinită tristeţe. Continuă apoi, făcând
o plecăciune pe jumătate ironică şi pe jumătate curtenitoare "fiți binevenită în
umila mea casă”, spuse, descriind un semicerc cu mâna dreptă, ca pentru a-i
prezenta cabina. Zâmbi satisfăcut - totuşi lucrurile nu ieşiseră chiar aşa de
rău. Ea avea acum să-şi dea seama că nu mai exista scăpare. O privi
indoindu-se sub povara cuvintelor sale ca în urma unei lovituri. Văzu durere
în ochii ei şi mai văzu ceva, ce ru putu desluşi atunci. Se întoarse şi ieşi,
lăsând-o singură în întuneric. Ea alunecă încet de-a lungul peretelui, îşi
ingropă capul în mâini şi începu să plângă.

Era pe corabie de aproape două săptămâni. Nu-l mai văzuse decât de două
ori de-atunci. După câteva zile, când se aflau deja departe n larg, venise
să-i spună că mu va mai fi închisă în cabină şi că trebuie să-şi plătescă
drumul pe mare muncind. De-atunci trudea zilnic la bucătărie, gătind şi
servind masa pentru întreg echipajul. Avea apoi de curățat puntea în fiecare
zi, stând două-trei ceasuri sub soarele arzător. Pielea ei fină se innegrise din
cauza vântului sărat şi al soarelui, părul i se asprise, trupul i se subțiase şi
mai mult în rochia zdrențuită pe care o purta de când fusese răpită. Ochii îi
erau trişti şi sufletul greu. Trăia veşnic cu teama în sulet, deşi pirații de pe
corabie nu se purtau urât cu ea. Îi vorbeau cuviincios şi o ajutau la muncile
care-i depăşeau puterile. Uneori însă privirile lor o intimidau şi o făceau să-şi
plece ochii. A doua întâlnire cu el avusese loc în cabina lui. i trimisese vorbă
să-i aducă mâncarea acolo. li luă tava din mână şi-o puse jos. Pe când ea
voia să plece, o prinse brutal de deasupra cotului şi-o intoarse spre el. Ea
resări din pricina gestului neaşteptat şi violent. li tinea braul într-o poziţie
incomodă şi dureroasă, pe jumătate răsucit, cu degetele apăsând carnea
delicată. Se uita la ea cu ochi intunecaţi, incruntat, duşmănos. Ea-l privea
ristă, încercând să mu-l lase să-i vadă durerea. 'Nu înțeleg”, îi spuse, "nu
înțeleg de ce-ai plecat atunci. Şi nu înțeleg de ce te porți aşa cu mine acum.

”. Au mai continuă, pentru că simțea lacrimile urcându-i în gât şi simțea mâna
ui întețindu-şi apăsarea. "0 să înţelegi”, îi răspunse el răstit şi-o impinse pe
uşă afară. Se simea iritat şi nervos. Se simțea mişcat de frumusețea ei, mai
blândă decât acum zece ani, mai împlinită dar mai tristă. Nu-şi putea permite
să se /ase condus de asemenea sentimente. Trebuia să-şi găsească
răzbunarea, trebuia ca ea să-i plătească viața distrusă şi anii petrecuţi
departe de locul fericirii sale. Trebuia.

Următoarele zile aduseseră schimbări subtile în felul în care o tratau ceilalți
Nu mai stăteau aşa mult de vorbă cu ea, nu-i mai zâmbeau decât după ce
aruncau priviri furişate în jur. Ştia că schimbările acestea vin de Ia el. Nu
voia să o lase să-i câştige echipajul cu firea ei blândă şi atât de dulce. Voia
să o facă să sufere, să plătească fuga lui ruşinoasă. Furia şi frustrarea
creşteau în ei zi de zi. De fiecare dată când o vedea simțea cum în el se dă o
bătălie între partea care voia să o ia în brațe şi să o mângâie şi să-i spună că
lotul va fi bine şi între partea care voia răzbunare. Orgoliul lui rănit îl făcea
să se poarte dur chiar şi cu oamenii ui. Vedea ce se întâmplă, dar se simțea
neputincios. Se închidea în cabina sa, departe de ceilalți şi se invârtea de
colo colo ca un leu în cuşcă. Trebuia ca lucrurile să se schimbe. Îşi termină
paharul de rom, îl strânse în pumn, apoi îl aruncă cu putere de perete.
Trimise apoi după ea

Intră în cabină şi aşteptă cu ochii îndrepaţi în jos. Se simţea neliniştită şi
agitată. Simi mirosul de rom şi văzu cioburile. ÎI vedea printre gene
plimbându-se furios de-a lungul cabinei ca şi cum ar fi incercat să ia o
decizie. Ca şi cum în sufletul lui s-ar fi dat o luptă. Încrăzni să-şi ridice
privirile. li zări chipul aproape de al ei. Părul lung şi negru îi atârna în guvițe
pe lângă față. Ochii lui o cercetau avizi, cu luciri sălbatice. Ştiu că soarta ei
era acum pe muchie de cuţit. Trebuie să-l facă să înțeleagă că, orice ar fi
crezut el, mu avea nici un motiv să se răzbune pe ea. Nu-i făcuse nimic
niciodată, îl iubise doar cu pasiunea şi candorea de la șaptesprezece ani. ll
vedea zi de zi în grădinile conacului, atât de priceput şi atât de frumos. I
pândea din spatele perdelelor fine şi se trăgea inapoi ruşinată când el îi
surprindea privirile. Apoi s-au intâlnit în timpul plimbărilor ei prin pădure. Era
ot timpul atent la ea, o ajuta să descalece, îi fesăla calul, culegea florile pe
care le dorea ea. După o vreme a început să-l caute, îi plăcea să fie aproape
de el, de vorbele ui bune, de zâmbetul lui cuceritor. Era cu şapte ani mai
mare decât ea şi lucra la conac de când se ştia. Nu-şi făcea iluzii, era
conştient că stăpânul l-ar fi omorât mai degrabă decât să-şi vadă singura
fiică cu el, dar deja o îndrăgea prea mult. i căuta prezența cu nelinişte, în
fiecare zi. Se simțea implinit numai când era cu ea. Îi plăceau atingerile
întâmplătoare, care pe ea o făceau să roşească la începu. li plăcea să o
asculte vorbind despre orice, îi plăcea muzicalitatea dulce a glasului ei
Intr-o zi şi-a adunat curajul şi i-a spus tot ce simțea pentru ea. l-a spus că
prezența ei îi dă puterea să treacă peste fiecare zi de muncă, că un minut
petrecut cu ea il face să fie mai bun şi mai blând şi mai încrezător în puerile
ui decât orice predică de Ia biserica din sat. Ea l-a ascultat cu ochii mari,
fără să scoată nici un cuvânt, apăsându-şi doar mâinile pe piept. Când e! a
terminat şi s-a apropiat de ea, s-a intors brusc şi a început să fugă spre
conac. Era copleşită de emoţii, voia să plângă şi să râdă, să-şi strige
fericirea în gura mare. Ştia însă că e imposibil. Cu toate acestea, când s-au
întâlnit din nou, şi-a pus mâinile într-ale lui şi i-a spus simplu "Simt la fel". Se
plimbau împreună prin pădurea deasă din jurul conacului. Copacii seculari îi
puteau uşor ascunde de orice priviri nedorite, deşi eventualii urmăritori n-ar fi
văzut decât doi tineri frumoşi ținându-se de mână. Când a venit vremea să se
despartă, el a cuprins-o strâns în braţe, ca şi cum n-ar mai fi vrut să-i dea
drumul niciodată. Şi-a apropiat buzele de fruntea ei şi-a sărulat-o uşor;
surprinsă, ea şi-a ridicat repede capul, astfel incât sărutarea hui i-a alunecat
pe buze, abia atingându-i-le. Sărutul acesta copilăresc şi pur le-a trimis
amândurora fulgere pe sub piele. Erau senzaţii noi, atât de intense şi de
pasionale încât simțeau că-şi pierd capul. Întunericul inainta tot mai repede,
aşa că au hotărât să se intoarcă. Pe drum au pus la cale planul prin care
puteau fi impreună: trebuiau să fugă, chiar în noaptea aceea. Cu glas şoptit,
şi-au dat întâlnire după miezul nopții lângă grajduri: aveau nevoie de cai
S-au despărțit apoi, cu urma primului lor sărut încă arzându-le buzele. Ajunsă
la conac, ea a indurat chinurile cinei cu tatăl ei, apoi s-a retras în camera sa.
A aşteplat să se stingă toate zgomofele din jur, apoi şi-a strâns câteva lucruri
intr-un pachețel mic. Aştepta cu inima plină de neliniște, tresărind la fiecare
bătaie a bătrânei pendule de jos. Timpul trecea agonizant de încet. Cu toate
astea, miezul noii sosi. Strângâncu-şi cu mâini tremurătoare pelerina în jurul
ruplui, se apropie de uşă. În clipa aceea insă uşa se deschise şi bătrâna
servitoare de la bucătărie se strecură inauntru, şoplintu-i că mu trebuie să
iasă acum, că el a trimis-o să o anunțe că sunt în primejdie. Se apropie
repede de geam, scrutând intunericul. ÎI văzu atunci, ascuns sub copacii care
mărgineau pajiştea din fața conacului. Se uita țintă la geamul ei. Când a
zărit-o, a făcut un gest mânios şi a dispărut în umbră. De atunci nu l-a mai
văzut. Nu ştia ce s-a întâmplat, ceilalți slujitori nu ştiau nici ei nimic. Tatăl ei a
mormăit doar că se aştepta la aşa ceva de la un pierde-vară, apoi n-a mai
spus. nimic. Plecarea lui, atâtde neaştepiată, a lăsat-o cu sutletul frânt. L-a
aşteptat ani de zile, gândindu-se la plimbările lor prin pădure, la atingerea
mâinilor hui, la felul în care-i simţise buzele peste ale ei. Gândul la ela
făcut-o să țină Ia distanţă toți pretendenții aleşi de tată ei, care în cele din
urmă a renunțat până şi să-i mai vorbească. A rămas până la urmă singură,
având grijă de conacul bătrânesc şi de oamenii lui. Viaţa ei decurgea
monoton, fără probleme dar şi fără mari bucurii. Asta, până în ziua când se
hotări să meargă Ia piaţă

Toate acestea fi trecură prin minte în scurtul moment în care-şi ridică ochii
spre el. Emoţiile o copleşeau - mu credea că poate simţi atât de viu ceva
petrecut cu ani în urmă. Dorea să-l facă să infeleagă ce simte şi mai ales
dorea să ştie de ce o abandonase atunci. Respiră adânc şi-şi puse o mână
pe brațul lui, şoplindu-i numele. Atingerea ei blândă îi trimise fiori în tot corpul.
"Nu, nr, ntu, re... "murmură e! din ce în ce mai tare, trăgându-şi braţul. "Nu şi
de data asta". O impinse brutal, finând-o la distanță cu mâna. Îşi strânse
convulsiv pumnii. Trebuia să şi-o scoată din minte, să o facă să simtă cât îl
durea trădarea ei. Cum puluse să creadă că se putea şi altfel? Ura faptul
că-i dăduse speranțe şi apoi îl lăsase să cadă de sus. Acum avea însă să
plătească. Acum o avea acolo, nu mai trebuia să ia alte femei şi să pretindă
că e cu ea. Ea-i văzu privirea tulbure, fixă şi i se făcu frică. Mai văzu în
privirea lui durere, şi voia doar să-l țină in braţe şi să-l aline. ÎI atinse din
nou, dar el reacţionă cu o furie care o inghefă. O prinse de păr şi-i trase
capul pe spate, în timp ce olipea cu trupul de perete. Ei îi scăpă un geamăt
de durere când el işi apăsă buzele de ale ei şi o pătrunse brutal cu limba.
Incerca să-l împingă, să se desprindă de el, dar era prea slabă şi prea
inspăimântată. EI o gustă adânc, o linse, O adulmecă, îi muşcă buzele şi-i
gustă lacrimile. Faptul că ea i se împotrivea şi-l implora să o lase să plece îl
înfurie: mu aşa trebuia să fie; voia să o rănească, dar voia să şi împartă cu
sa bucuria de-a o avea după atâta timp. Deveni şi mai brutal. Îşi apăsă
obrazul de pielea ei fină, fără să-i pese că barba lui aspră o zgâria. Încă
inându-i capul pe spate, Îi sfâşie cu mâna rămasă liberă rochia. Sânii mici îl
făcură parcă să înnebunească. Îşi plimbă faţa de-a lungul gâtului ei în jos.
Părea că se transformă într-un animal, nu mai avea decât o țintă, o voia pe
ea toată. Îşi vâră un genunche între picioarele ei, pentru a o putea fintui mai
bine de perete. Ajunse cu gura la sânul drept. Îi apucă sfârcul cu dirții, apoi îl
inse, il muşcă cu buzele, îl cuprinse în palmă şi-l strânse până o auzi
gemând din nou. "Te rog, te implor, opreşte-tet!* i strigă ea, încercând din
nou să-l îndepărteze de trupul ei. "Te rog, mu aşa, fe rog”. Plângea şi-şi
pierdea răsuflarea din pricina suspinelor adânci şi a luptei inegale pe care o
ducea cu el. Împotrivirea ei nu-l făcea însă decăt să o dorească şi mai mult.
O prinse cu brațele de subsuori şi-o ridică până unde-i ajungeau mâinile:
părea acum o păpuşă uriaşă care se zbătea în pânza uri paianjen de
coşmar. O lăsă apoi să alunece încet în jos, lipită de el, să-i simtă fiecare
bucăţică de corp. Epuizată de luptă şi de plâns, ea se opri din alunecare
numai din cauză că întâlni genunchele lui în drum. Când el o luă în brafe şi o
aruncă pe pat, aproape că nu mai avea putere să se impotrivească. Se
poziționă deasupra ei, sprijinindu-se în brațe. Se lăsă apoi încet peste ea,
dezgolindu-i trupul de rămăşițele rochiei. Ea-şi propti palmele în pieptul lui
pentru a-l împinge, dar el ii apucă mâinile şi ile imobiliză deasupra capului. |
le legă de tăblia patului cu o bucată de rochie, astfel că acuma avea
amândouă mâinile libere. Îşi dădu pantalonii jos şi o lăsă să-l vada - mare,
plin de dorință, pregătit să-şi facă loc în ea. Îi cuprinse faţa udă în palme şi o
sărută din nou brutal, violent, până simţi în gură gustul sărat al sângelui ei
"Te rog, nu tu, nu aşa... te rog... de ce???” ţipă ea atunci când el îşi puse
mâna posesiv pe pubisul ei, apăsând. "De ce?? Pentru că m-ai trădat. Pentru
că m-ai vândut. Pentru că de zece ani mă gândesc Ia clipa asta”. "Poftim???
Te-am vândut? Eu? Cui??? Tu ai plecat fără un cuvâri, tu mi-ai trimis vorbă
să nu ies, tu... şi acum.. *. EI se opri brusc, îşi desprinse mâinile de pe sânii
ei, şi fe încleştă în jurul gâtului subtire şi-şi apropie chipul schimonosit de ură
de faţa ei. "Eu??? Eu ţi-am trimis vorbă?? Tu l-ai trimis pe tatăl tău şi pe
ceilalți slugoi. I-ai trimis să mă ucidă, dar din nefericire am scăpat. Am fugit,
nu inainte de a arunca o ultimă privire chipului celei care m-a trădat. Te-am
văzut atunci, o, da, te-am văzut, stând la geam pentru a-ți contempla opera
uite că acum e rândul meu. E rândul meu să mă răzbun”. Ea-l privea cu ochii
mari, neinfelegând aproape nimic. Sim(ea că se uită în ochii unui nebun. Nu
mai vedea decât furie si dorință de răzbunare. Trebuia însă să lupte în
continuare, trebuia să-i spună că se înşeală amarnic. "Te rog, nu-i adevărat,
e iubearmi!! Voiam să mă dau ție şi să fugim, cum crezi că te-aş fi putut
vinde? Şi cui??? Tu ai fost, tu ai trimis-o pe bătrâna de la bucătărie, tu mi-ai
" Când îi auzi cuvintele, el se opri ca fulgerat. Se ridică de pe ea până ajunse
în şezut, cu picioarele de-o parte şi de alta a trupului ei. Privea în gol, intens,
ca şi cum ar fi încercat să străpungă o pătură deasă de intuneric. Prin faţa
ochilor îi treceau frânturi de imagini: ei doi în pădure, ea râzând fericită,
buzele ei moi si speriate, mâinile lor atingându-se, cerul întunecat de
deasupra, noaptea fugii, ucigaşii căutându-l, fereastra ei luminată, ea
profilându-se în cadrul ferestrei... şi mai era ceva, mai era ceva ce nu putea
să vadă... îşi strânse cu putere ochii, încercând să clarifice imaginea,
încercând să se scuture de trecut... apoi îşi dădu seama. Îşi aminti clar
silueta din spatele ei... bătrâna cocoşată căreia-i plătise atâția galbeni pentru
a o ademeni în piață în ziua năvăliii lor... oftă adânc şi clipi de două ori
ochii i se limpeziră, era ca şi cum i-ar fi căzut un văl care-i ascunsese
adevărul pentru atâta timp. Privi spre ea în jos şi o văzu aşa cum era: udă de
lacrimi, speriată, cu mâinile legate fără milă deasupra capului, imobilizată
intre picioarele sale, goală, cu pielea plină de urme roşii şi totuşi atât de
frumoasă. Simea că-i plezneşte capul de durere. Îşi apropie acum cu
blândețe mâna de faţa ei. Tresări când ea işi închise ochii şi-şi lăsă capul
pe-o parte, ca şi cum s-ar fi ferit de o lovitură. "Nu, îi spuse abia murmurat,
"ma te teme. Ştiu acuma ce a fost. Ştiu că nu tu m-ai trădat». O atinse uşor cu
vârful degetelor, mângâind-o. Îi dădu deoparte şuvițele ude de păr şi-o privi
i privi ochii înotând în lacrimi, îi privi dărele rămase pe obraji. Gu mişcări
lente, ca în transă, trase bucățile rupte de rochie şi-i acoperi trupul. Se aplecă
din nou deasupra ei şi-i dezlegă mâinile. Rămase suspendat, sprijinit în
brațe, uitându-se în ochii ei. Ceea ce văzu acolo îl făcu să-şi cortinue
mişcarea. Cobori asupra ei din nou, lent, cu trandrefe. Îi atinse buzele
crăpate cu ale lui încet, pentru a nu o răni. Ea-l primi reprimându-şi un suspin
de durere. li simțea limba căutând-o, de data asta cu pasiune şi dragoste, nu
violent şi răzbunător. Îşi închise ochii, pentru că ştia că acum e în siguranță.
Erau din nou în padure doar ei în toată lumea